Ce am făcut în Parlament?

Înainte de orice, am învăţat să preţuiesc timpul. Munca de euro-parlamentar e cronometrată acerb. Un minut în plus sau în minus contează. Aşadar, trec la palmares, cu o singură precizare: nu mă iunteresează formulele tehnice luxuriante ale europarlamentarezei. Povestea poate fi spusă în termenii cei mai simpli.

1 Am fost numit om de control la unul din Rapoartele Comisiei pentru Muncă şi Probleme Sociale. Trebuie, deci, să urmăresc conţinutul Raportului, să îi aduc observaţşii şi să îl apropii de linia Grupului Popularilor Europeni, din care fac parte. Tema Raportului e Facilitatea de Microfinanţare. Asta înseamnă fonduri europene pentru cei mai de jos. E vorba de întreprinderi mărunte, cu o mînă de angajaţi şi o cifră de afaceri foarte modestă, care au fost primele mătuate de criza economică. Angajaţii acestor companii mizere încă înainte de a fi distruse au fost împinşi sub linia de asistenţă a statului şi sînt, de multe ori, necreditabili, adică nu pot lua credit de la bănci. Cu tot numele ei arogant, Facilitatea de Finanţare se ocupă şi de persoanele (de regulă, mai în vîrstă) blocate în şomaj perpetuu. Categoria cuprinde oameni irecuperabili pe piaţa muncii, fie că e vorba de veterani ai regimului industrial socialist, fie că e vorba de oameni vinovaţi de o vîrstă incompatibilă cu tinerismul dogmatic practicat de numeroase firme care îşi vînd iamginea, odată cu produsele. Prima problemă a Programului e sursa de finanţare. De unde banii? Dintr-o linie de creditare nouă sau din fondurile deja alocate dar nfolosite de alte Programe de asistenţă? Socialiştii vor, după buna lor tradiţie bugetivoră, bani noi. După mintea mea, socialiştii fac greşeala asistenţială clasică, îndatorînd sistemul financiar public, exact în măsura în care susţin că fac un serviciu public. Bani sînt destui, de pildă în Programul Progress care se ocupă, în genere, de şomaj şi subdezvoltare regională.

2 Am reuşit să introduc, în timpul lucrărilor Comisiei de Politică Externă, mai multe amendamente în Proiectul de Buget UE. Modificările pe care le-am propus nu sînt, încă, literă de lege. Proiectul de Buget urmează să treacă prin alte Comisii şi prin Plen, după care ultima variantă de lucru va fi votată, paragraf cu paragraf. Am primit însă semnale de sprijin din direcţia altor Comisii şi am motive să cred că amendamentele vor rezista. Ele urmăresc să asigure prevederi precise de finanţare europeană în zona Mării Negre. Un amendament precizează că fondurile destinate cooperării transfrontaliere în zona Mării Negre trebuie suplimentate. Un altul cere finanţarea sporită a Instrumentului pentru Democraţie. Instrumentul pentru Democraţie înseamnă, pur şi simplu, finanţarea organizaţiilor civile în mod nemijlocit, fără amestecul administraţiei locale sau al guvernului. Acest mod de a pune la dispoziţie fonduri acelor organizaţii care apără drepturile cetăţeneşti în state cu un grad redus de democraţie locală a fost pus la punct tocmai pentru a bloca abuzurile statului. Experienţa ultimilor 10-15 ani e bogată în exemple de organizaţii silite să „coopereze”, după ce accesul la fonduri europene a fost condiţionat sau închis de adminsitraţia centrală. Republica Moldova e cazul clasic iar România s-a ales, după asemenea practici, cu cîteva ONG-uri de serviciu. Unele au fost create din fonduri europene administrate de guvern, altele s-au conformat după ce au fost, un timp, frăgezite de lispa fondurilor. Şi unele şi altele lucrează, acum, conştiincios şi livrează, la ordin, sondaje, rapoarte sau proteste care intoxică eficient opinia publică, în direcţia sugerată de patron.

3 Am participat cu oarecare energie retorică la dezbaterile asupra politicii energetice europene comune. Aşa ceva nu există, deocamdată. Şi tocmai asta e problema. Coordoanrea gîndirii strategice şi a deciziilor în materie de reţele energetice la nivel europeqan e touna cu problema autonomiei politice generale a UE. Disputa se duce în jurul chestiunii ruse. Atîta vreme cît UE va înainta, cu pas de somnambul, pe culoarele enrgetice desenate de ruşi, politica energetică europeană va rămîne un simplu subiect de dezbatere. În plus, capacitatea UE de a dezvolta o politică externă şi, chiar, internă proprie va fi limitată de intersele politice ale Rusiei. Deocamdată, manevrele politico-economico-financiare ale Rusiei fac ravagii. Companii naţionale şi guverne ale statelor membre UE au fost dizlocate şi atrase în proiectele energetice masive ale Rusiei. Lobby-ul parlamentar pro-rus e, dealtfel, mai mult decît vizibil, în dezbaterile care ating, fie şi lateral, chestiuni energetice. Nabucco, marele proiect care ar da Europei o reţea de transport şi distribuţie a gazelor independetă de Rusia, e realtivizat şi subevaluat constant. Tehnica uzuală e pledoaria în favoarea „diversificării”. Numeroşi Parlamentari (cu o predominantă italo-franco-germano-socialistă) folosesc acest argument care propune sprijin atît pentru reţelele ruseşi cît şi pentru Nabucco, prefăcăndu-se că nu observă caracterul reciproc incompatibil al celor două opţuni. Poziţia Comisiei Europene e vitală în materie şi, din păcate, continuă să fie neconcludentă. Reprezentanţii Comisiei audiaţi în Parlament au oferit, invariabil, acelaşi pachet de argumente generale şi neangajate, în baza căruia nu se paote lua o decizie clară şi imediată. Singura speranţă vine din intervenţiile Parlamentarilor Dreptei Vest şi Est-Europene (unde absenţa italiană e deprimantă iar alianţa româno-polonă e notabilă).