27 septembrie 2009

Ce am făcut în Parlament?

Înainte de orice, am învăţat să preţuiesc timpul. Munca de euro-parlamentar e cronometrată acerb. Un minut în plus sau în minus contează. Aşadar, trec la palmares, cu o singură precizare: nu mă iunteresează formulele tehnice luxuriante ale europarlamentarezei. Povestea poate fi spusă în termenii cei mai simpli.

1 Am fost numit om de control la unul din Rapoartele Comisiei pentru Muncă şi Probleme Sociale. Trebuie, deci, să urmăresc conţinutul Raportului, să îi aduc observaţşii şi să îl apropii de linia Grupului Popularilor Europeni, din care fac parte. Tema Raportului e Facilitatea de Microfinanţare. Asta înseamnă fonduri europene pentru cei mai de jos. E vorba de întreprinderi mărunte, cu o mînă de angajaţi şi o cifră de afaceri foarte modestă, care au fost primele mătuate de criza economică. Angajaţii acestor companii mizere încă înainte de a fi distruse au fost împinşi sub linia de asistenţă a statului şi sînt, de multe ori, necreditabili, adică nu pot lua credit de la bănci. Cu tot numele ei arogant, Facilitatea de Finanţare se ocupă şi de persoanele (de regulă, mai în vîrstă) blocate în şomaj perpetuu. Categoria cuprinde oameni irecuperabili pe piaţa muncii, fie că e vorba de veterani ai regimului industrial socialist, fie că e vorba de oameni vinovaţi de o vîrstă incompatibilă cu tinerismul dogmatic practicat de numeroase firme care îşi vînd iamginea, odată cu produsele. Prima problemă a Programului e sursa de finanţare. De unde banii? Dintr-o linie de creditare nouă sau din fondurile deja alocate dar nfolosite de alte Programe de asistenţă? Socialiştii vor, după buna lor tradiţie bugetivoră, bani noi. După mintea mea, socialiştii fac greşeala asistenţială clasică, îndatorînd sistemul financiar public, exact în măsura în care susţin că fac un serviciu public. Bani sînt destui, de pildă în Programul Progress care se ocupă, în genere, de şomaj şi subdezvoltare regională.

2 Am reuşit să introduc, în timpul lucrărilor Comisiei de Politică Externă, mai multe amendamente în Proiectul de Buget UE. Modificările pe care le-am propus nu sînt, încă, literă de lege. Proiectul de Buget urmează să treacă prin alte Comisii şi prin Plen, după care ultima variantă de lucru va fi votată, paragraf cu paragraf. Am primit însă semnale de sprijin din direcţia altor Comisii şi am motive să cred că amendamentele vor rezista. Ele urmăresc să asigure prevederi precise de finanţare europeană în zona Mării Negre. Un amendament precizează că fondurile destinate cooperării transfrontaliere în zona Mării Negre trebuie suplimentate. Un altul cere finanţarea sporită a Instrumentului pentru Democraţie. Instrumentul pentru Democraţie înseamnă, pur şi simplu, finanţarea organizaţiilor civile în mod nemijlocit, fără amestecul administraţiei locale sau al guvernului. Acest mod de a pune la dispoziţie fonduri acelor organizaţii care apără drepturile cetăţeneşti în state cu un grad redus de democraţie locală a fost pus la punct tocmai pentru a bloca abuzurile statului. Experienţa ultimilor 10-15 ani e bogată în exemple de organizaţii silite să „coopereze”, după ce accesul la fonduri europene a fost condiţionat sau închis de adminsitraţia centrală. Republica Moldova e cazul clasic iar România s-a ales, după asemenea practici, cu cîteva ONG-uri de serviciu. Unele au fost create din fonduri europene administrate de guvern, altele s-au conformat după ce au fost, un timp, frăgezite de lispa fondurilor. Şi unele şi altele lucrează, acum, conştiincios şi livrează, la ordin, sondaje, rapoarte sau proteste care intoxică eficient opinia publică, în direcţia sugerată de patron.

3 Am participat cu oarecare energie retorică la dezbaterile asupra politicii energetice europene comune. Aşa ceva nu există, deocamdată. Şi tocmai asta e problema. Coordoanrea gîndirii strategice şi a deciziilor în materie de reţele energetice la nivel europeqan e touna cu problema autonomiei politice generale a UE. Disputa se duce în jurul chestiunii ruse. Atîta vreme cît UE va înainta, cu pas de somnambul, pe culoarele enrgetice desenate de ruşi, politica energetică europeană va rămîne un simplu subiect de dezbatere. În plus, capacitatea UE de a dezvolta o politică externă şi, chiar, internă proprie va fi limitată de intersele politice ale Rusiei. Deocamdată, manevrele politico-economico-financiare ale Rusiei fac ravagii. Companii naţionale şi guverne ale statelor membre UE au fost dizlocate şi atrase în proiectele energetice masive ale Rusiei. Lobby-ul parlamentar pro-rus e, dealtfel, mai mult decît vizibil, în dezbaterile care ating, fie şi lateral, chestiuni energetice. Nabucco, marele proiect care ar da Europei o reţea de transport şi distribuţie a gazelor independetă de Rusia, e realtivizat şi subevaluat constant. Tehnica uzuală e pledoaria în favoarea „diversificării”. Numeroşi Parlamentari (cu o predominantă italo-franco-germano-socialistă) folosesc acest argument care propune sprijin atît pentru reţelele ruseşi cît şi pentru Nabucco, prefăcăndu-se că nu observă caracterul reciproc incompatibil al celor două opţuni. Poziţia Comisiei Europene e vitală în materie şi, din păcate, continuă să fie neconcludentă. Reprezentanţii Comisiei audiaţi în Parlament au oferit, invariabil, acelaşi pachet de argumente generale şi neangajate, în baza căruia nu se paote lua o decizie clară şi imediată. Singura speranţă vine din intervenţiile Parlamentarilor Dreptei Vest şi Est-Europene (unde absenţa italiană e deprimantă iar alianţa româno-polonă e notabilă).

15 comentarii:

  1. Multumesc Domnule Europarlamentar Traian Ungureanu,
    Apreciez raportul Dvs si ma felicit ca v-am votat si pe Dvs is pe Doamna Macovei si pe Domnul Preda. Referitor la cele 3 subiecte am si eu 3 amandamente...:
    1. Microfinantarea...Propun sa introduceti un amandament prin care sa se pedepseasca atitudini populiste desantate ca cele a dlui GEoana: propaganda electorala ieftina cu privire la banii de la UE care ar veni chipurile de la Partidul Dumnealui: deja celebrii 25 mii euro pentru romanii ce se stabilesc la sate: sa fie interzisa si pedepsita ( cu inchisoare) propaganda electorala referitoare la fondurile europene!

    2. Finantarea pentru Democratie ar trebui s aincluda si presa libera ( nu numai ONG) ...( de ex hotnews) care a ramas singura media independenta din tara asta....restul sunt sub papuc.daca nu ii ajutam mor si ei!

    3 Lobby-ul rus...Ati vazut ca Obama nu e Bush...si ne-a lasta fara scut!
    Politica energetica europeana ( chiar daca nu exista) ar putea sa contina si un capitol referitor la energia verde? Tari ca Romania /Bulgaria don't give a sheet pe asta si tot planifica reactoare nucleare bugetofage ...si cronofage...Bulgarii fac tot cu rusii celelalte reactoare de la Kzolodui, care sunt la cateva zeci de kilometri de Craiova! Un alt aspect in politica energetica este, cred< declararea , energiei Hidro ca Strategica pentru UE si interzicera privatizarilor pentru 20 ani, astfel incat sa se impiedice vanzarea hidrocentralelor romanesti ( ' baietii destepti' VOiculescu/vantu/patriciu/tiriac) de-abia asteapta!

    RăspundețiȘtergere
  2. Energia nucleara este considerata tot "Green" , dupa parerea mea ar trebui considerata cea mai green.

    Buna lectura, o sa va citesc mai des :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Sunteti foarte ocupat si asta este bine pentru ca lucrati pentru noi :)
    1.
    In ce consta oare Facilitatea de Finantare? si cum se aplica.Va rugam ca atunci cand o sa puteti, sa ne dati si noua niste linkuri ca sa citim si sa intelegem.
    2.
    Poate reusim ca si organizatia Prodemocratia sa fie finantata cu "Instrumentul pentru Democratie".Oare cine o finanteaza acum?
    3.
    "Alianta romano-polona" -o sintagma plina de speranta !

    RăspundețiȘtergere
  4. ma bucur dle Ungureanu ca mai auzim ceva de la dvs. As fi curios sa aflu mai multe despre amanuntele "aliantei romano-polone" (prin ce gesturi se manifesta) dar si despre celelalte chestiuni la care participati, indiferent daca sunt amendamente bugetare sau fonduri pentru marginali.

    In fond, pe blog puteti fi un pic mai aplecat spre cotidian, nu trebuie sa fiti exceptional la fiecare postare.

    RăspundețiȘtergere
  5. @Alex 14,57 :

    Blog de europarlamentar

    http://www.europalibera.org/archive/Ungureanu_blog/latest/2269/2272.html

    RăspundețiȘtergere
  6. Ungurene, nu toti suntem Despine. Sintagma in engleza, americana sau orice alta tara apartinind Commonwealth-ului este "don't give a SHIT", nicidecum "a SHEET".
    Altfel, ce spuneai? Ca nu prea sint atenta la aia care nu prea stiu ce spun, dar se trezesc dind din gura sa n-adoarma.

    RăspundețiȘtergere
  7. "Angajaţii acestor companii mizere încă înainte de a fi distruse au fost împinşi sub linia de asistenţă a statului şi sînt, de multe ori, necreditabili, adică nu pot lua credit de la bănci." - spuneţi dumneavoastră. Dar la noi în ţară este impozitat inclusiv falimentul, la impozitul forfetar mă refer. Nici vorbă de asistenţă din partea statului! Nu intraţi astfel în disidenţă faţă de politica fiscaşă a guvernului Boc?

    RăspundețiȘtergere
  8. Impozitul forfetar a fost impus de PSD.
    Este unul din motivele pentru care toata lumea abia asteapta sa se termine coalitia PDL+PSD

    RăspundețiȘtergere
  9. Nu ştiu ce înseamnă "a fost impus de". Dar ştiu că actualul guvern poartă numele de "Guvernul Boc". Îmi amintesc însă de o lege impusă, în urmă cu un an de zile, de exact cei ce sunt astăzi împreună la guvernare: legea salarizării în învăţământ. După câte ştiu guvernul Tăriceanu nu a acceptat. Băsescu însă da. Boc putea refuza la rândul său "impozitul forfetar". Aşa că vă rog să lăsaţi propaganda la o parte.

    RăspundețiȘtergere
  10. Nu vedeti ca Boc n-are voie sa dea afara nici macar un ministru? Ca trebuie sa-l intrebe pe Geoana.
    Asa-i cu coalitiile astea ! Nu faci niciodata ce si cum vrei

    RăspundețiȘtergere
  11. Felicitari, domnule Ungureanu, si mult succes! Si am vrea sa auzim mai multe despre alianta polono-romana.

    RăspundețiȘtergere
  12. Nu ar fi fost mai normal ca mai întâi să o dea afară pe diva din Pleşcoi? Oricum nu mai pot eu de PSD-işti, da nici de "corectitudinea" gangsterilor din PDL să nu-mi spună nimeni.

    RăspundețiȘtergere
  13. Reprezentativitatea guvernului PNL de mai an, cind 30% guverna o tara si cind Boc urla de facea spumute in coltul guritei (la el totul este minuscul), a fost mostenita de guvenutul X2 Bocut (cum il alinta gospodinele'i zeloase).
    De ce X2? Pai e simplu: pentru a nu-l trece prin parlament, tot ce a lasat PSDul va fi preluat "pe interimat" de ministrii in functie ai PD.
    Asa ca toti vor fi "ministri X2", cu exceptia lui Blaga care va fi "ministru X3", pentru ca in afara de ministerul lui, in afara de ministerul defunctului Nica, in conformitate cu schema trecuta deja prin parlament, va lua si cealalta functie a lui Nica, cea de vice-premier.
    Blaga, acest Mihaela Tatu, "de 3X ministru".

    RăspundețiȘtergere
  14. La vitica aia de Despina i-a spus Thor ca PSDul e ala care a propus initial impozitul forfetar.
    Dar nu i-a spus ca daca ii propuneau lu Pogea s-o scoata pe ma-sa la produs PSDul ar fi fost cel mult mistocar iar Pogea ar fi fost pestele ma-si.
    Ceea ce n-ar fi fost o paguba prea mare pana la urma.
    Sau daca eu ii spun ei sa sara in cap in fantana si ea o face nu prea cred ca e vina mea ca ea nu are mintile toate in cap la ea.

    RăspundețiȘtergere
  15. Sper sa te duci si tu pe nava cu Basescul asta al tau cu tot, nemernicilor!

    RăspundețiȘtergere