Eco-dezastru Merkel: Deutschland unter alles

Viitorul Europei a fost rescris neglijent, luni 30 mai, în condiții dictate de calcule interne germane. Cancelarul Angela Merkel a făcut un viraj derutant și a anunțat debranșarea nucelară totală a Germaniei. Planul prevede închiderea centralelor nucleare, pînă în 2022. Germania renunță, astfel, voluntar, la 28% din producția curentă de energie. Cum va fi acoperit golul? Microprofeții ecologiști fac, deja, coadă la declarații-aberații și descriu cu convingere utopii în care tot felul de instalații, cocteiluri și raționalizări vor furniza energia pierdută, îmmpingnd Germania pe drumul preacurat al energiilor alternative. În afara imaginației febrile, toate aceste enunțuri radicale nu pot prezenta vreo altă sursă de energie. O realitate nesuferită și sistematic ignorată spune că nu există sat, comună sau oraș alimentate cu energie alternativă. Deocamdată! - spun ecologiștii. Într-adevăr, deocamdată. Ca orice bună utopie, viziunea alternativă a ecologiștilor are enormul avantaj de a negocia și vinde viitorul la infinit. Cîndva, energia alternativă va înlocui energia clasică și energia nucleară iar acest cîndva se rostogolește la nesfîrșit, protejat de șantaj: cine nu crede se opune progresului și e eliminat din discuție. Ceea ce nu ne face mai puternici sau mai siguri în fața realității, în primul rînd a realității politice.

Întrebarea care rămîne în urma deciziei uluitoare a Cancelarului Merkel nu e cum va fi umplut golul de enrgie. În lipsa unor variante clare de producție, întrebarea e: cine va umple golul de energie. Aici, răspunsul e clar și inevitabil: Gazprom. Germania importă, deja, din Rusia gazul cu care acoperă 30% din consumul intern. După decizia Cancelarului Merkel, nevoia de energie importată din Rusia va trece pragul de 50% și se va transforma, astfel, în dependență. În dependență energetică, urmată, logic, de dependență politică.

Un concurs de împrejurări administrat dezastruos de Germania, pune capăt echilbrului starategic relativ înregistrat, în ultimii cîțiva ani, și relansează capacitatea de influență și intervenție a Rusiei la nivel european. Pînă la anunțul din 30 mai, jocul european de putere și putere evolua spre reducerea progresivă a atuurilor usești. Scutul antinuclear american și decizia anterioară prin care Cancelarului Merkel prelungea licențele nucleare germane pînă în 2036 fixaseră o platformă strategică stabilă și echilibraseră avantajul politico-energetic rus în Europa. În septembrie 2010, Cancelarul Merkel decisese, cu un gest curajos într-o țară foarte sensibilă la cultul ecologic, să prelungească funcționarea centralelor nucleare germane pînă în 2036. Ce s-a întîmplat, între timp?

Pe 11 martie 2011, un cutremur și un tsunami au lovit Japonia. Unul din cele 55 de reactoare nucleare japoneze a fost grav avariat de șoc. Presa a speculat frenetic pe tema unui accident nuclear masiv și iminent. Pericolul a fost blocat cu eforturi extraordinare de autoritățile japoneze dar tema a penetrat adînc opinia publică, propagată de obsesia anti-nucleară și anti-occidentală a mediilor de informare. Opinia publică germană, deja reeducată după zeci de ani de propagandă ecologistă, a suferit un puseu de panică protestatară. La două săptămîni, după avaria nucleară japoneză, alegătorii germani au reacționat cu o vehemență rară. Creștin Democrații Cancelarului Merkel au fost învinși de ecologiști în landul Baden-Wurtenberg, pe care îl cîștigaseră neîntrerupt în ultimii 58 de ani. Verzii (ecologiștii germani) au înregistrat succese substanțiale peste tot în alegerile locale dar umilința extraordinară din Baden-Wurtenberg a zdrobit bazele politice ale coaliției conduse de Cancelarul Merkel. Valul de panică populară s-a revărsat, de la urne, spre Guvern și a testat capacitatea de rezistență a Creștin Democraților. Ca mai toate partidele clasice ale dreptei europene, Creștin Democrații, slăbiți de o lungă coabitare cu consensul public stîngist, au cedat. Cancelarul Merkel a anunțat imediat suspendarea pe trei luni a deciziei de prelungire a licențelor nuceleare. Acum, la capătul celor trei luni de reflexie, Cancelarul s-a lansat într-un salt neverosimil: de la prelungirea pînă în 2036, la suprimarea centralelor nucleare pînă în 2022. Diferența e colosală. Nu numai în ordine economică și strategică dar și în calitatea actului politic.

Germania și, odată cu ea, centrul politic al Europei, intră într-un teritoriu necunoscut. Polaritatea strategică a Europei se schimbă brusc. Germania va fi obligată, încă mai mult decît pînă acum, să se alinieze politic în funcție de agenda europeană a Rusiei. Alegerile generale din 2013 se apropie și Cancelarul Merkel încearcă, în mod vădit și precipitat, să evite un eșec. De aici, decizia Cancelarului de a prelua agenda anti-ncuelară a principalului adeversar, alianța roșu-verde, a Social Democraților și Verzilor. Acest calcul de logică politică primară va salva sau nu viitorul politic al Cancelarului și al Creștin Democraților, după alegerile generale din toamna lui 2013. Ce știm deja e că virajul Cancelarului Merkel are consecințe formidabile. Costurile strategice și economice sînt incalculabile, la nivel german și european. Dincolo de contabilitatea strategică, episodul nuclear Merkel marchează, însă, un moment esențial în practica politică europeană. Mai precis, cel mai de jos punct, într-o traiectorie care anunța demult declinul.

Deciza prin care Cancelarul Merkel s-a realiniat fără reținere și principii e o formă de demisie politică fără luptă și argumente. Acest mod de a sucomba la cerere șterge orice urmă de viziune și deschide larg porțile oportunismului permanent. Adevărat, compromisul e vital în arta politică dar numai atîta vreme cît conservă și apără, prin retrageri parțiale, o viziune politică. În schimb, compromisul care abandonează orice obiectiv național și cerșește supraviețuirea politică nu mai e, cu adevărat, compromis ci o cedare, un act meschin, o dezicere gravă de răspunderea pe care se sprijină viziunea politică de stat. Cu alte cuvinte, compromisul radical la care a recurs Cancelarul Merkel pentru a salva potențialul electoral al propriului partid propune, cu același gest, națiunii germane un partid fără viziune și valori, un partid flexibil pînă la inconsistență și o politică, în cel mai bun caz, imprevizbilă. Decalibrarea generală a politicii de stat în Europa continuă, alimentată de iluzia realității în retragere. Altfel spus, curajul politic al oamenilor de stat capabili să articulezee o vizune și să o treacă prin teste publice dure e pe cale de dispariție. Cancelarul Merkel a făcut pasul înapoi sub presiunea unui sentiment popular inflamat de propaganda ecologistă. Poate construi sentimentalismul ecologic o politică națională solidă? Așa ceva n-a fost nicodată pe agenda ecologistă care urmărește, prin definiție, supremația ideologică asupra publicului, nu realitatea de stat a unei națiuni înconjurată realitățile de stat ale altor națiuni. În pardisul non-nuclear ecologist, ambițiile strategice și brutalitatea diplomatică rusă nu există. În realitatea politică preyentă și viitoare, ele există, produc efecte și profită abil de orice fisură. În consecință, radicalismul Cancelarului Merkel se exercită în direcția greșită. Altădată, capacitatea de a lua decizii grave era semnul politicii de viziune, deloc indiferentă dar rezistentă la fluctuațiile momentane ale străzii și subordinată fără condiții intereselor naționale materializate în politica de stat. Acum, radicalismul deciziei politice e propria caricatură. Noul curaj al noului om de stat european e tocmai capacitatea de a găsi formulele care îl țin legat de flcutuațiile opiniei publice și de campaniile militante ale unor grupuri extrapolitice foarte bine reprezentate de ecologiști. Așadar, tăria executivă a devenit totuna cu slăbiciunea programtică.

În consecință, definiția politică a statelor europene se diluează și e surclasată de agenda nenegociabilă a marilor jucători din afara Europei.