Etica, înaintea şi deasupra politicii


Comisia Europeană s-a blocat într-un discurs fără soluţii, perfect util regimurilor de stat campioane la încălcarea drepturilor omului. Adevărul central al oricărui discurs pe tema drepturilor omului e etic. În lipsa unui fond etic ireductibil, adică a unei convingeri profunde care depăşeşte orice alte considerente, politica drepturilor omului rămîne o altă variantă a politicii generale şi, deci, o formulă coruptibilă, incompletă sau, pur şi simplu, declarativă. Exact asta scapă Comisiei Europene şi tocmai din această insuficienţă vine catalogul de umilinţe repetate care însoţeşte iniţiativele europene de politică externă.
Cu o săptămîna în urmă, l-am auzit pe Reprezentantul Comisiei Europene în Comisia pentru Drepturile Omului a Parlamentului European (DROIT) declarînd senin că sesizează un „curent democratic„ în evoluţia istorică a Iranului. Conform Reprezentantului Comisiei această mică dar salutară deplasare spre democraţie ar fi intervenit odată cu revoluţia Islamică (1979) şi ar înregistra progrese pe care UE e datoare să le încurajeze. În spatele acestui sofism rudimentar stă teoria după care orice alegeri (inclusiv alegerile măsluite) sînt un pas înainte. Am reîntîlnit acest argument, în următoarea sesiune DROIT, în timpul discuţiilor asupra abuzurilor grave ale regimului militar din Birmania şi a detenţiei prelungite a liderului pro-democratic Aung Saan Suu Kyi.
Reprezentantul Comisiei Europene a intervenit, atrăgînd atenţia asupra alegerilor pe care dictatura militară birmaneză a promis că le va organiza, anul viitor. Deşi s-a declarat convins că alegerile vot fi falsificate, Reprezentantul Comisiei a adăogat că vede semne de progres. Schimbarea pozitivă ar consta, conform Reprezentantului Comisiei, în deplasarea de la „conducerea directă” la „conducerea indirectă”. Cu alte cuvinte, dictatura mlitară nu va mai opera frontal ci se va ascunde după un Parlament pe care a avut grijă, mai întîi, să-l compună prin alegeri falsificate. Mai mult, Reprezentantul Comisiei a vorbit de „multitudinea de puncte de vedere” pe scena politică birmaneză şi şi-a îndatorat audienţa aducîndu-i la cunoştinţă existenţa unui curent pro-guvenramental şi a unuia anti-guvernamental. Evident, această mostră de diversitate politică, împiedică formularea unui punct de vedere tranşant al Comisiei. În traducere, atîta vreme cît există o mişcare de protest în Birmania, Comisia e datoare să se abţină de la presiuni pro-democraţie şi să se menţină într-o echidistanţă exemplară. Argumentul are rolul de a justifica lispa completă de acţiune a Comisiei.
Ce ar fi putut şi trebuit să facă, demult, Comisia a explicat în detaliu Emanouil Athanasiou, de la Federaţia Internaţională pentru Drepturile Omului. Athanasiou a cerut, încă o dată, Comisiei să facă presiuni pentru blocarea conturilor deschise de generalii birmanezi la bănci occidentale şi pentru interzicerea sau limitarea prezenţeiei companiilor economice occidentale în Birmania. Dealtfel, Atahansiou a remarcat că reprezentantul Comisiei continuă să vorbească de „guvernul” Birmaniei, deşi regimul de stat birmanez e o juntă militară în toată regula.
Impasul e, la fel ca în cazul politicii Comisiei faţă de Iran, rezultatul ciocnirii între interesele economice, adesea legitime, ale Occidentului şi valorile politico-morale pe care se sprijină democraţia. Ideea după care Occidentul nu are interese economice covărşitoare e una din exagerările naive ale unui anumit gen de activism democratic. Europa (de Vest şi de Est) are interese economice vitale şi nimic nu poate micşora importanţa acestei dimenisuni. Problema securităţii enrgetice europene nu e o născocire. Rusia şi Iran sînt furnizori cheie de energie pentru Europa, aşa cum Birmania e unul din marii furnizori de gaze ai Indiei şi ai Chinei. Europa nu poate, pur şi simplu, renunţa la nevoile energetice şi nu îşi poate anunţa populaţia că trebuie să accepte restricţii, de dragul democratizării Rusiei, Iranului sau Birmaniei. Însă problema drepturilor omului nu se opreşte la această observaţie. Imperativul etic e obigatoriu pentru statele sau organizaţiile care susţin că au o politică în materie de drepturile omului. Cu alte cuvinte, nimic nu trebuie să împiedice statele şi organizaţiile respective să urmeze, pînă la capăt, o politică onestă şi coerentă în materie de drepturile omului. Problema consecinţelor economice ale acestei atitudini trebuie însă rezolvată în prelalabil, printr-o politică externă şi comericală activă şi preventivă. Dacă s-ar fi ferit, de la bun început, de dependenţa de resursele energetice ruseşti, Europa nu s-ar mai fi aflat, astăzi, în situaţia de a formula singură scuzele de care au nevoie regimurile autoritare rus sau iranian. Iar asta ar fi presupus, tot de la bun început, plasarea principiului etic în fruntea politicii externe europene. În anii ’70 a existat o dezbatere pe marginea branşării Europei la pîlnia energetică rusească. Atunci, oponenţii acestei soluţii au pierdut. Astăzi ştim că aveau dreptate.
Etica şi economia sînt numai aparent un dublet contradictoriu în relaţiile dintre state. Cine are curajul şi tăria de a face politică externă morală poate pierde pe termen scurt dar cîştigă pe termen lung. Altfel, ajunge în situaţia de a improviza, din compromis în compromis, degradînd treptat marile principii etico-politice ale democraţiei.
(Acest text e reprodus de pe blogul TRU găzduit de Radio Europa Liberă)