5 minute fără sens


5 minute. Nu e rău dar mă aşteptam, totuşi, la o performanţă superioară. Realitatea TV a avut nevoie de 5 minute – de toate primele 5 minute de după anunţarea componenţei noului guvern Boc - pentru a comunica naţiunii că guvernul e un eşec scandalos. Realitatea e că Realitatea nu mai e ce a fost. Unde e cartonul - manifest pe care Realitatea Tv obişnuia să îl afişeze pe ecran, pentru a scuti publicul de dezbateri şi minute peirdute cu explicaţii? O inscripţie în genul „ Boc are guvern ioc!”, „Boc! Realitatea nu te vrea deloc!” sau chiar „ Noi vrem respect, nu un guvern infect!” ar fi fost o soluţie mult mai rapidă şi ar fi permis un nou record televizat de demolare.

În schimb, sînt cu adevărat mirat de reacţiile unor ziarişti serioşi şi ale unor semnatari caare au avut intervenţii extraordinare, pe forumuri, în ultimele săptămîni de campanie dar se declară acum dezamăgiţi de Băsescu şi de componeneţa guvernului Boc.

Prima observaţie utilă în asemnea situaţii spune că entuziasmul de campanie e una iar politica e alta. Observaţia trebuie bine înţeleasă. Ea nu legiferează cinismul ci sugerează că lucrurile bune nu pot fi duse la capăt în teritoriul mirific al fanteziilor etico-morale ci numai şi numai sub garda precaută a compromisului. Mai clar: nu ne putem lua visele drept realitate şi nu putem face realitate politică fără politică.

Acuzele imediate atîrnate de pluta guvernului Boc vin mult înainte ca guvernul Boc să fi arătat ce poate şi, mai mult, ilustrează o suită interminabilă de prejudecăţi mascate în prinicpii înoitoare. Totul începe cu formula stupidă Guvernul Boc IV. Aritmetica acestei numărători se căzneşte să sugereze că avem în faţă un Prim Ministru interminabil, ba chiar un Prim Ministru dictator care cumulează guverne succesive. Cei ce vor continua să periodizeze mandatul Boc sprijinindu-se pe această aritmetică inpetă vor avea o surpriză la sdfărşit de calcul: guvernul Boc XVI.

Prima acuzaţie îndreptată împotriva echipei propuse de Emil Boc vizează grupul miniştrilor „vechi” sau „prea vechi” pentru o agendă reformistă: Blaga, Berceanu, Videanu. Care e problema? Sînt cei trei incompetenţi? N-am auzit nici un argument de acest gen. Cei trei sînt incriminaţi pe motiv că au mai fost miniştri. Ei şi? De cînd e această situaţie descalificantă? Purtătorii acestei idei susţin indirect că succesul unui guvern depinde de frenezia cu care propune oameni noi şi, mai ales, adolescenţi recoltaţi din cenacluri sau loturi de concurenţi la olimpiade internaţionale (de matematică). Berceanu, Videanu şi Blaga sînt centrul politic al PD-L. Un guvern nu e rezultatul unui concurs de graţie şi frumuseţe. În lipsa forţei politice, un guvern rămîne viitorul eşec al iluziilor trecute. În consecinţă: Videanu, Blaga şi Berceanu sînt rodul unei mutări politice realiste. Poezia mai poate aştepta.

Al doilea reproş grăbit priveşte lipsa „noutăţilor” şi a „aerului proaspăt”. Sigur? Theodor Baconsky, Daniel Funeriu, Mihai Şeitan, Mihail Dumitru nu sînt oameni de aparat şi nu au reputaţia unor veterani. Toţi sînt atuuri profesionale indiscutabile, într-un guvern care n-a ocolit această latură ci i-a dat ponderea posibilă într-o echipă care trebuie să reziste nu numai profesional dar şi politic.

Prezenţa lui Gabriel Oprea are, la rîndul ei, o explicaţie. Nu, nu e vorba de triumf. E un gest politic raţional şi atît. Guvernul Boc a devenit fapt doar cu sprijinul grupului parlamentarilor independenţi. Prezenţa lui Oprea e preţul politic al spijinului necesar pentru naşterea guvernului. E vorba de un act politic uzual în toate sistemele politice democratice dar miră numai la noi. Semnele de întrebare îi vor munci în primul rînd pe cei ce continuă să refuze logica politică reală.

Cine persistă în critica automată a echipei Boc va fi mult luminat de un exerciţiu simplu: imaginaţi-vă guvernul emanat de o preşedinţie Geoană. Vanghelie vă spune ceva? Dar Vanghelie la Interne? Sau sîntem datori să presupunem că un guvern girat de Geoană ar fi produs o cascadă de specialişti puri, reformatori nepătaţi şi creiere neobosite de politică?

E păcat şi e şi un pic dezamăgitor că motorul critic a pornit cu un rateu masiv. Guvernul Boc are o componenţă mult superioară formulei pe care o îngăduiau condiţiile în care s-a născut. Aici apare, regal, miopia care ţine loc de observaţie în cazul primului atac asupra guvernului Boc. Ce scapă acestei prime rafale de critici e tocmai dezertarea liberală. A treia dezertatre a unui partid pretins de dreapta care a primit şi refuzat de trei ori consecutiv oferta de a face operă de guvernare în Româmia. Ce ar trebui, deci, remarcat e dificultatea şi restrîngerea de teritoriu şi selecţie dictată, din nou, de PNL - un partid redus de regizorii lui la rolul degradant de concubin al clanului Iliescu. Cine are mîncărimi critice ar fi trebuit să remarce, de la bun început, dezertarea acestui grup care continuă să se pretindă rezerva de modenitate şi profesionism a României.

Evident, nici unul din criticii spontani ai guvernului Boc nu a reuşit să propună o echipă alternativă credibilă. Dacă Blaga nu e bun, atunci cine e mai bun? Dacă Baconsky e vinovat de prezenţa printre consilierii lui Băsescu şi trebuie redus la un episod personal, cine e mai bun? E adevărat sau nu că Baconsky a mediat cu perfectă supleţe diplomatică prima vizită a unui Papă în România? Ce argumente în plus are contracandidatul lui invizibil?

Campania pentru prezidenţialele pierdute de Geoană a reînceput. Cu aceleaşi mijloace care au formulat public lipsa de substanţă a lui Geaonă: calomnie, insinuare, bîrfă vicioasă şi, din păcate, multă naivitate plecată de la intenţii bune. Acea naivitate care îşi transformă posesorii în militanţi activi, sentimentali şi dezoreintaţi împotriva propriului interes.