14 decembrie 2009

Am evitat catastrofa! Ne putem decide viitorul?


Cele mai negre alegeri ale ultimilor 20 de ani continuă să se încheie. Drama nu s-a sfîrşit la termen, pentru că miza reală şi decorul democratic închipuit al acestor alegeri nu se suprapun. Miza e, nici mai mult nici mai puţin, preluarea statului şi a vieţii naţionale. Democraţia e prea mică pentru această ambiţie care ia cu asalt orice regulă, orice persoană şi orice limită. Diferenţa între realitatea infernală a ciocnirii politice şi egalitatea democratică e veche, în România. Ea a apărut de la început, în 1989, odată cu pretenţia democratică a reţelelor de control comuniste. În consecinţă, de atunci încoace, campaniile electorale şi alegerile au fost, în permanenţă, o formă, nu o forţă. O imitaţie grosolană a democraţiei reprezentative în care au încăput, cu şanse schimbătoare, două şi numai două realităţi: presiunea uriaşă a forţelor anti-democratice şi rezistenţa disperată a alegătorilor conştienţi de pericolul absorbţiei într-un stat oligarhic. De aici caracterul defensiv al tuturor alegerilor organizate în Romînia ultimilor 20 de ani. De ce au fost, însă, tocmai alegerile din decembrie 2009 punctul extrem de confruntare al acestor două forţe inegale?

Propunerea PSD: dominaţie fără recurs


În primul rînd, pentru că alegerile prezidenţiale din 2009 au consfinţit şi adus la suprafaţă fuziunea totală între PSD şi oligarhie. Legăturile subterane au devenit o structură de suprafaţă. Apariţia televizată a lui Dinu Patriciu şi instalarea oficială a lui Sorin Ovidiu Vîntu în post de regizor politic general au înlocuit orice pretenţie de program şi conduită autonomă ale aşa zisului Partid Social Democrat. Produsul derivat al acestei fuziuni asumate nu putea fi decît un manechin politic inert: Mircea Geoană. Arborată public, unificarea PSD-oligarhie a transmis două semnale contradictorii. Pe de o parte, o stare de sigurnaţă agresivă pe care o poate da numai conştiinţa propriei puteri de decizie şi control. Pe de altă parte, o nerăbdare care vine din exasperare şi naşte nechibzuinţă. În aceste condiţii, campania eletorală a devenit foarte repede o încercare de execuţie publică a Preşedintelui Băsescu. Maşina de colectat voturi a partidului s-a pus în mişcare în teritoriu, urmînd programul tadiţional de mobilizare şi corupere în spaţiul rural plus Sectorul 5 Bucureşti. Însă campania de rutină a fost dominată de motorul mediatic. Zidul televizat al oligarhiei s-a prăbuşit peste ultima fărîmă de bun simţ. O operaţiune uriaşă de răsucire a minţilor şi de strivit adevărul s-a pus în mişcare, îndemnînd fiecăre persoană liberă din România să celebreze viclenia, şantajul, prostituţia morală şi, în fine, principiul neîncrederii absolute. Efectul urmărit de această campanie a fost dizlocarea generală a valorilor. Efectul obţinut: revolta declanşată, cu ultimele puteri, de un public aproape spălat pe creier. Din momentul în care Dinu Patriciu a prefaţat trucajul filmat care sugera că Traian Băsescu a lovit un copil, partida era jucată. Difuzat de 1178 de ori în 12 ore pe trei canale, filmul a scos de sub anestezie o mare parte a publicului. Tratamentul simultan barbar şi meschin la care a fost supus candidatul Băsescu a forţat o reacţie publică decisivă, din partea unui public de multă vreme oxidat şi saturat de deşeuri. Restul a venit în cascadă: sfidarea imbecilă de la Timişoara, întîlnirea viitorului Preşedinte-Vasal Mircea Geoană cu S.O.Vîntu, bateria de sondaje falsificate de INSOMAR şi CURS. Toate au degajat aroganţa unui sistem care s-a declarat cîştigător înainte de consultarea populară, promiţînd, astfel, explicit, românilor un viitor regim de dominaţie fără recurs.


Candidatul PSD: un vasal universal


Remarcabil, promisiunea a fost împlinită cu atît mai mult cu cît PSD şi Geoană au pierdut alegerile. Contestarea rezultatelor şi obstrucţionismul paranoic în care s-au blocat Geoană şi PSD nu sînt altceva decît dezvoltarea unui instinct fundamental anti-democratic, în condiţiile unui eşec. În acest fel, românii au şansa paradoxală de a măsura pe viu dezastrul pe care l-au evitat. Imediat după încheierea alegerilor electoratul e în situaţia unei persoane care a făcut pasul bun, n-a călcat pe bombă şi poate observa, de la o distanţă sigură, explozia maşinăriei care s-a auto-detonat. Pe de altă parte, drama alegerilor nu s-a sfîrşit la termen, pentru că, în bună tradiţie anti-politică românească, ţine să continue întrupată în farsă. Candidatul Geoană a refuzat, cu toată hotărîrea unui impostor, demnitatea de învins şi a plonjat în mascaradă. Ţopăiala istorică din noaptea alegerilor a distrus personajul real şi a fixat pentru totdeauna imaginea lui Mircea Geoană: actorul provincial a înlocuit politicianul credibil. Geoană e, deja, un spectru care patrulează ecranele, mult după ce existenţa sa reală a încetat. Dispariţia lui Geoană e iminentă. În urma lui vor rămîne, cel mult, desenul animat ţopăitor din noptea alegerilor şi amintirea ridicolă a tocilarului insistent. Apariţia şi dispariţia lui Geoană au, totuşi, sens. Valul de deriziune populară cu care a fost tratat Mircea Geoană spune, corect, că eroarea fundamentală care a provocat eşecul conglomeratului PSD-oligarhie a fost, pur şi simplu, candidatul. Însă această eroare colosală de selecţie nu a fost, aşa cum s-ar putea crede, o eroare întîmplătoare sau evitabilă. Catastrofa Mircea Geoană nu e un accident extern nemeritat de partid ci desăvîrşirea logicii interne a partidului. Nemaifiind un partid politic propriu-zis ci braţul executiv al imperiilor Vîntu-Patriciu-Voiculescu, PSD avea nevoie de un şef de stat desemnat şi resemnat cu rolul de protector general. Adrian Năstase a demonstrat, între 2000 şi 2004, că e personajul optim pentru această funcţie: osmoza patid-stat-reţele de afaceri patronată de Năstase în acea perioadă a funcţionat coerent şi a intrat în analele partidului. Epoca Năstase e înconjurată de respect şi nostalgie în acea zonă a partidului care şi-a dorit instalarea unui contoar unic al afacerilor. Echilibrul corupţiei lui Năstase e regretat pînă şi în anumite cercuri de afaceri din afara partidului care se obişnuiseră cu costuri previzibile şi cu un anujme randament al corupţiei organizate. Însă toate aceste grupuri sînt incapabile să înţeleagă că sistemul în baza căruia funcţionează conglomeratul PSD e, cu sau fără Năstase la cîrmă, foarte fragil în interior. Faimoasa disciplină de inspiraţie comunistă a activului PSD e o iluzie exterioară. Adevărata dinamică a PSD e anarhia internă, competiţia grupurilor persoanelor şi organizaţiilor, precum şi ingerinţa factorilor de presiune exteriori (de la presiuni externe, la mari interese economice). Viaţa internă a PSD e licitaţia permanentă. Pe această bază se pot clădi doar provizorate, alianţe temporare şi conspiraţii de grup. Regula fundamentală a acestui tip de organizare spune că puterea de influenţă şi forţa internă sînt invers proporţionale: pe măsură ce creşte colecţia de capturi economice, scade coeziunea internă a partidului. După 2004, această tendinţă a atins paroxismul. Achiziţiile economice şi mediatice ale PSD au creat o forţă vastă, cu o strucutură internă extrem de instabilă. Competiţia acerbă din interior s-a soldat cu promovarea unui lider de partid inautentic şi a unui candidat prezidenţial inutilizabil. Un om condiţionat din toate direcţiile. Un vasal universal. Apariţia lui Geoană nu e un accident. Sau, dacă e, e un accident dictat de logica internă a PSD. În ciuda supremaţiei mediatice vicioase a aparatului PSD-Oligarhie, alegerile prezidenţiale nu puteau fi cîştigate de Geoană. Toată nevroza pusă în balanţă de Realitatea TV şi Antena 3 a fost contracarată de diferenţa umană enormă între canididaţi. Românii au fost puşi în faţa unei opţiuni elementare, între un candidat fabricat şi un candidat natural. Între un candidat incapabil să se definească şi un candidat sigur pe sine. Între Geoană şi Băsescu. Contrastul a devenit izbitor, aproape ridicol, în cursul dezbaterii televizate pe care Mircea Geoană a amînat-o din răsputeri dar a trebuit să o accepte, în cele din urmă. Geoană a gafat, ori de cîte ori a trebuit să iasă în afara scriptului memorat, şi a făcut implozie, în clipa în care a fost pus în faţa propriei condiţii de marionetă (prezentarea nocturnă, la ordinul patronului S.O.Vîntu). Însă lucrurile nu se vor încheia odată cu dezintegrarea figurii lui Geoană. Sistemul din spatele lui va continua atacul, pentru că îndepărtarea lui Băsescu a fost şi rămîne vitală pentru interesele grupului.


Fenomenul Băsescu


În fond, producţia de arme şi capcane împotriva lui Băsescu e singura acţiune comună a grupului PSD-oligarhie. Ea a început cu suspendarea Preşedintelui, s-a prelungit cu campanii suprapuse de defăimare, în latrinele tv ale lui Vîntu şi Voiculescu şi continuă, acum, cu operaţia de contestare a alegerilor. Pasul următor e previzbil: instalarea temei „ noul mandat al lui Băsescu nu e legitim”. În această logică, e de bănuit că operaţia de decridibilizare pregăteşte un nou atac frontal, poate o nouă suspendare, în următoarele cîteva luni. Dacă va fi aşa, PSD riscă totul pe cartea cu care a mai pierdut odată. Singurul atu credibil pentru declanşarea acestei operaţiuni e presupunerea că alegătorii sînt epuizaţi emoţional de 5 prezentări la urne în ultimii doi ani. Presupunerea e justificată dar reacţia alegătorilor e imprevizibilă. Alegerile prezidenţiale din decembrie 2009 ar trebui să fie un avertisment. Dacă aceste alegeri au lăsat în urmă ceva notabil, în afara supraproducţiei degradante a companiei PSD-TV, atunci e vorba de nervozitatea electoratului. Atît valul recoltat (şi trădat) de Crin Antonescu, în tutul I, cît şi prezntarea frenetică la urne în turul II, au demontsrat că alegătorii nu au ieşit din joc şi că au planuri de viitor. Imaginea cultivată de Cristian Pîrvulescu şi alţi apostoli ai civismului scîrbit de politică (spre deosebire de C.P.) nu a prins. Electoratul român e nu numai în viaţă dar şi în plină schimbare. De aici înainte începe discuţia despre elementele pozitive pe care alegătorii le-au impus în decembrie 2008, pentru a modela viitorul imediat.

- Înainte de orice, alegătorii l-au confirmat pe Traian Băsescu. La limită, e adevărat, dar această reconfirmare e cu atît mai remarcabilă cu cît a reuşit cu spatele la zid. Traian Băsescu a primit un nou mandat, în condiţiile în care a fost încarcerat mediatic şi încercuit politic. În consecinţă, opţiunea electoratului spune mult mai mult decît ar fi făcut-o în împrejurări normale. Momentul decembrie 2009 s-a soldat cu o decizie istorică. Alegătorii au hotărît, pentru prima oară în ultimii 20 de ani, să încredinţeze un al doilea mandat consecutiv Preşedintelui în funcţie. Ceea ce e considerabil mai mult decît opţiunea pentru un nume sau altul. Acordînd un al doilea mandat Preşedintelui Băsescu, alegătorii au spus, pentru pirma oară, că recunsoc şi acceptă valoarea unui anumit fel de a face politică. Paradoxal, alegătorii care au cerut, în mod felurit, schimbarea au decis că schimbarea trebuie să fie dusă la cap prin finalizarea proiectelor Preşedintelui şi nu prin schimbarea Preşedintelui.


- Continuînd discuţia despre calitatea schimbării, e de remarcat că, în turul I, un mare număr de tineri s-au prezentat la vot şi au sprijinit candidatura lui Crin Antonescu. Votul entuziast al unei generaţii care a debutat politic în decembrie 2009 a fost utilizat de un demagog cu şcoală veche şi limbaj proaspăt. Diferenţa între aspiraţiile sociale şi inima sistemului politic e, în continuare, periculoasă. Deficitul de încredere în funcţia fundamentală a democraţiei trece, odată cu noul mandat, între problemele cărora Preşedintele Băsescu va trebui să le găsească o soluţie credibilă. Cel de-al doilea mandat al Preşedintelui Băsescu porneşte foarte încărcat, după ce a acumulat o datorie publică formidabilă.

- Diversificarea voturilor anunţă schimbarea rapidă a societăţii. Preşedintele Băsescu a fost votat în bloc, aproape unanim, în Transilvania dar a pierdut Bucureştiul. Acest paradox aparent măsoară două evoluţii paralele care vor modela configuraţia viitoare a României. Transilvania s-a fortificat pe linia de dreapta, după ce a înregistrat singura evoluţie economică cît de cît egală şi populară, la nivelul României. Absorbţia de capital a fost, în ciuda defecţiunilor, resimţită şi de zonele conexe, nu numai de marile noduri urbane. Nivelul de viaţă al unor mari porţiuni ale lumii rurale şi suburbane s-a îmbunătăţit. Clujul, Sibiul şi, parţial, Oradea au devenit centre de de cpaital şi producţie, cu o putere de iradiere apreciabilă. Pe acest teren s-a produs joncţiunea cu Preşedintele Băsescu, un politician practic izgonit de persecuţia mediatică şi politică din inima zonelor urbane. Candidatul Băsescu a cîştigat, dealtfel, de pe o platformă agrariană. Ar trebui, totuşi, înţeles că noul Preşedinte „agrarain” Băsescu nu are nimic în comun cu naţionalismul rural al anilor ’90 (Iliescu, Funar, Vadim) şi că promovează, de fapt, un program de modernizare a economiei, învăţămîntului şi relaţiilor sociale în mediul rural (altfel spus, un proiect de înzestrare tehnologică şi integrare urbană).


- Pierderea Bucureştiului demonstrează cu totul altceva: o deplasare de mentalitate, tipică pentru mediile urbane în dezvoltare. Societatea urbană a Bucureştiului se deplasează spre stînga. Nu doctrinar, pentru că memoria stîngii sistematizate e dezastrouasă şi încă vie. Din acest motiv, stînga e prizată prin surogate ca PNL, Crin Antonescu şi Sorin Oprescu, adică prin modele care permit alibiuri moderniste sau iluzia independenţei. Tendinţa va continua, tocmai pentru că, în Bucureşti, obişnuinţele se schimbă iar exigenţele cresc rapid, în timp ce electoratul se împrospătează cu o generaţie care nu mai recunoaşte nici măcar lumea anilor ’90. Demonstraţia e ceva mai clară prin comparaţia cu votul mult discutat al diasporei. Românii din afara ţării au votat zdrobitor pentru Traian Băsescu, tocmai pentru că sînt purtătorii unei memorii politice extrem de precise şi încărcate. În mare parte, dislocarea lor e rezultatul nemulţumirii faţă de situaţia economică şi politică internă. Adevărat, şi diaspora e un electorat urban dar un electorat urban adoptat în medii de dezvoltare rapidă, nu un electorat care e rezultatul dezvoltării locale.


- Căderea presei e un fapt. Ea e rezultatul controului agresiv al oligarhiei pe piaţa media şi al compromiterii sectorului public (TVR, Radio România). Excepţiile au frizat, din nou, eroicul şi vin, în majoritate din rîndul ziariştilor care au supravieţuit intact marilor războaie media ale anilor 2000-2004: Dan Tapalgă, Andreea Pora, Andrei Cornea, Sorin Ioniţă şi alţi cîţiva. Enumerarea e necesară pentru că măsoară exact catastrofa care a înghiţit mii de tineri pasivizaţi sau corupţi de aşa numita presă de trust.


- Căderea societăţii civile e un fapt. Agresiunea vicioasă a trusturilor de presă a ocupat în întregime spaţiul public de dezbatere iar „comnetatorii” trusturilor au dictat cursul ideilor, fără cea mai mică intervenţie a societăţii civile. Spre deosebire de perioada 2004-2008, cînd prezenţa lor era activă şi a încurajat o parte importantă a electoratului urban, figurile de vîrf ale culturii publice româneşti nu s-sau mai putut mobiliza. Depresia şi epuizarea au scos din cursă o elită care a fost mai întîi călcată în picioare, calomniată şi timorată de truturile de presă, sub acuzaţia repetată de înrolare pro-Băsescu. O acuzaţie absurdă dar şi o stratagemă care a adîncit sentimentul cuplei, pe care elita intelectuală îl gustase prima oară în 2000, cînd s-a aflat în faţa dilemei Iliescu sau Vadim şi s-a văzut obligată să-l voteze pe marele inamic Iliescu. Readuşi cu o abilitate perversă în zona culpei, mulţi intelectuali au cedat fără să dezerteze, adică au decis să nu se manifeste. Pericolul e cu atît mai mare cu cît ONG-urile trucate ale unor C.Pîrvulescu sau V.Alistar au preluat iniţiativa şi pozează în forţe civile vigilente.

- Prima zi de mandat a Preşedintelui Băsescu ediţia II, deschide problema posterităţii lui Traian Băsescu. În termeni personali, Traian Băsescu e greu de reeditat sau egalat. Băsescu e un fenomen şi această concluzie e, acum, după victoria de la Prezidenţiale, inevitabilă, atît pentru sprijinitori, cît şi pentru adversarii cei mai înrăiţi. Traian Băsescu rămîne singurul politician neînvins, adică singurul politician român care nu a fost respins niciodată de electorat. Despre calităţile vizibile şi secrete ale lui Băsescu se poate scrie enorm. Nici un alt lider politic român nu e mai îndreptăţit la un studiu biografic. Însă, acum, în decembrie 2009, Preşedintele Băsescu e o prezenţă masivă, deşi încercată pînă la limita rezistenţei umane, în primii 5 ani de mandat. În cele din urmă, alegerile prezidenţiale au fost o bătălie cu doi actori: un sistem cu resurse nelimitate şi un politician singular dublat de un om de stat adevărat. Fenomenul Băsescu va lua sfîrşit la termen, odată cu încheierea celui de-al doilea mandat. Această victorie extraordinară contracurent demonstrează că un regim oligarhic intră în dificultate de îndată ce e contrazis de un reper, un singur reper, autonom şi confirmat de alegători. Antidotul oligarhiei e democraţia. Aşa sună moştenirea Preşedintelui Băsescu. Însă posteritatea Preşedintelui e o problemă uriaşă şi prezentă. Celalaltă lecţie pe care o lasă în urmă fenomenul Băsescu e importanţa construcţiei. Următorul personaj de talie Băsescu nu va apărea curînd. Direcţia pozitivă lansată de Traian Băsescu a arătat, convingător, ce poate face, ce poate suplini şi ce poate mobiliza o personalitate politică ieşită din comun. Viitorul trebuie consolidat în jurul acestui exemplu iar acest lucru poate fi realizat doar prin pregătirea oamenilor şi propagarea valorilor politice moderne. Cu alte cuvinte, Partidul Democrat-Liberal are în faţă problema, şansa şi răspunderea viitorului. Urmează trei ani de linişte, deşi n-ar trebui să contăm pe perioade de pace, într-o ţară în care armistiţiile pregătesc, de regulă, continuarea războiului. Oricare ar fi condiţiile, marele pariu rămîne pregătirea unui partid pro-Băsescu, după Băsescu. Un partid pro-modernizare, capabil să continue direcţia Băsescu. PD-L a demonstrat deja că e un partid şi nu o anexă politică a Preşedintelui Băsescu. Performanţa lui Emil Boc, cel mai nefavorizat şi cel mai serios Prim Ministru pe care l-a avut România, spune că PD-L poate produce lideri. În următorii trei ani, PD-L va trebui să educe o nouă generaţie politică şi va trebui, deasemenea, să îşi afirme decisiv identitatea de dreapta, surclasînd panaşul trucat al PNL. Altfel, uriaşul efort naţional şi de partid care a adus victoria şi a evitat un derapaj istroic grav, în decembrie 2009, se va risipi.

Şirul bătăliilor electorale defensive inaugurat acum 20 de ani a atins apogeul, în decembrie 2009. Am evitat catastrofa, într-un moment de inferioritate aparent fatală. Acest ciclu de salvări in extremis poate fi rupt. Cea mai importantă transformare pe care alegerile din decembire 2009 o pot prefaţa e trecerea de la respingerea alternativelor dezastruoase la construcţia democratică ireversibilă. Întrebarea pe care o avem în faţă sună simplu: ne vom putea decide viitorul? Răspunsul presează. Nu mai e mult timp. Poate cel mult pentru sărbători.

La mulţi ani şi mulţumesc!


P.S. Curtea Constituţională a validat rezultatul alegerilor, Geoană a recunoscut decizia de validare a rezultatului alegerilor. Geoană a anunţat o comisie de anchetă asupra rezultatului alegerilor. Logic şi riguros. Crin Antonescu a terminat pe un meritoriu loc trei la prezidenţiale şi a conchis că asta îi dă dreptul la funcţia de Prim Ministru. Logic şi riguros. Cine a intrat în Parlament de pe locul 2, poate crede că poate deveni Prim Ministru de pe locul 3. În aceaşi notă: omul care l-a lovit pe Berlusconi e Traian Băsescu. Iar dacă nu e el, tot el e!

102 comentarii:

  1. Felicitări, domnule Ungureanu!

    Sărbători fericite şi La mulţi ani!

    RăspundețiȘtergere
  2. Domnule Traian Ungureanu, analiza pe care o faceti este pertinenta si lucida. In anii care vin, calitatile exceptionale ale lui Traian Basescu se vor consolida, cu siguranta. Este totusi nevoie de prudenta, pentru ca asteptarile societatii sunt mari, problemele sociale sunt complicate si amplificate de criza. Adversarii vor profita de aceste lucruri si le vor folosi pentru a-i decredibiliza si compromite pe presedinte si pe apropiatii sai. Acum este necesar ca societatea sa-si faca datoria fata de ea insasi si sa nu-l lase singur pe Traian Basescu. Ne-am obisnuit sa asteptam solutii pe muchie de cutit si sa fim spectatorii modului in care Traian Basescu iese din incurcaturi in ultima instanta. Nu este vorba aici despre interesul lui, ci despre interesul comun. Trebuie ca electoratul care l-a votat, ca si aceia carora li s-a revelat abia acum adevarata fata a lui Geoana, sa ramina fidel propriilor optiuni pina la capat si sa sprijine reformele. Ar fi bine ca vocile intelectualilor si ale societatii civile sa fie mai des auzite si, mai ales, mai clare.
    Va multumim tuturor pentru efortul exemplar, titanic se poate spune, pe care l-ati depus in numele unei idei juste si al unui om care poate sa ne faca s-o transformam in realitate.
    La multi ani!
    Cu ginduri bune, Dana 55

    RăspundețiȘtergere
  3. La multi ani D-le Ungureanu !
    Am invins ciuma !
    Sa ne suga pula toti cei care l-au atacat pe Traian Basescu !
    Toti ziaristii de la Voiculescu, vantu si patriciu sa ne suga pula !
    Bravo Traian Basescu !

    RăspundețiȘtergere
  4. Felicitari pentru victorie. Felicitari pt text.

    Numai ca victoria lui Geoana in Bucuresti e un fenomen.. ominous: combinatia dintre plutocratie si sensibilitatea de stanga, adica ideea ca doar cei cu bani pot sa faca bine celorlalti - doar daca ai bani (cat mai multi) poti sa fi bun; o reluare tipic damboviteana a eticii protestante.. De analizat.
    Felicitari inca odata.
    Whiskey la toata lumea!
    Craciun fericit!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce usor treceti peste acuzele grave care i se pot aduce lui Traian Basescu! In planul onestitatii personale sau al reformei statului! Nu sunt toti imbecili, oricat v-ar simplifica asta demonstratia. Si nu media i-a convins pe unii sa voteze impotriva, ci faptele nude ale persoanei publice Traian Basescu, pe parcursul anilor care au devenit relevanti.

    RăspundețiȘtergere
  6. Felicitări, domnule Ungureanu!

    Mai e însă o problemă. V-o voi comunica pe adresa de la Parlamentul European. Sper să citiţi şi să luaţi hotărîrea potrivită.

    RăspundețiȘtergere
  7. MUIE suculenta la toti care au votat gioana !

    RăspundețiȘtergere
  8. sarbatori fericite va doresc din toata inima!

    RăspundețiȘtergere
  9. Felicitari si la multi ani, domnule Traian Ungureanu!

    RăspundețiȘtergere
  10. Concluzii :
    1.
    Exista momente in viata cand totul se rezuma la alb sau negru ,cand cuvintele nu mai conteaza ci doar FAPTELE.
    Eroi sunt cei care nu numai ca spun dar si fac ceea ce spun.
    Am avut o mare dezamagire : societatea civila ,care in majoritate ei si-a dovedit lasitatea .
    Ne pare rau sa le spunem ca nu-i respectam .Ne-am asteptat la fapte , nu doar la vorbe
    2.
    N-avem voie sa uitam prin ce-am trecut,a fost cumplit, am trecut printr-o teroare mediatica de neimaginat scopul fiind epuizarea noastra psihica.
    Se poate repeta oricand.
    N-am cedat pentru ca romanii au fost uniti si cea mai grozava surpriza a fost sprijinul de neimaginat al diasporei.A fost o lupta pentru supravieturirea natiei romanesti.
    A mai cazut un mit care intra in campania de denigrare a romanilor : si anume ca romanii sunt dezbinati.
    Am demonstrat lumii ca romanii din toata lumea sunt uniti, nu sunt lasi ,iar vointa lor doboara planurile de hegemonie paranoica pe care si le fac unii.
    3.
    Lupta nu s-a terminat.Doar a inceput sa se dea pe fata.
    Trebuie sa pastram si sa consolidam aceasta solidaritate pentru supravietuire.
    Iar peste 5 ani sa pregatim un nou “Basescu” care sa ne reprezinte poporul cel putin la nivelui celui actual si mai mult decat atat.Acesta trebuie sa fie scopul nostru de acum inainte-sa ne pregatim un viitor solid.
    4.
    Multumim domnului Traian Ungureanu care ne-a dat exemplu de curaj si implicare,facand poate sacrificii pe plan profesional.
    Il respectam cu atat mai mult
    La multi ani si sanatate !

    RăspundețiȘtergere
  11. Excelent d-le Ungureanu ! Pentru ce avem de facut de aici inainte sa mai spunem - si sa mai constientizam - doar atat : Statul ( observati majuscula ) este sursa discreta a majoritatii problemelor noastre!!! El si sursele lui ilimitate de putere, si de resurse, trebuie drastic limitat ( in sens clasic liberal; altfel cu el murim de gat )...
    La multi ani si sarbatori fericite !

    RăspundețiȘtergere
  12. astia care dau muie pe internet la greu nu cred ca sunt din cei care au votat cu base. dupa cate stiu, cu muia se ocupa tabara cealalata. si se mmai si filmeaza. totusi, mai usor cu cuvintele astea.

    RăspundețiȘtergere
  13. excelent, as comenta la capitolul electorat bucrestean. in bucuresti s-a conturat un amalgam social cu atractia puternica a maselor provinciale ( fie veniti la munca , fie la facultatiile private de nivel mediocru). as spune ca electoratul dur bucurestean este anihilat de electoratul de conjuctura sosit in bucuresti, fie prin mecanisme politice ( vezi functionarii adusi de PNL) fie prin necesitatea fortei de munca in constructii. Bucurestiul nu e Milano sau Torino care s-au dezvoltat printr-o economie si industrie sanatoasa.
    Sarbatori Fericite!

    RăspundețiȘtergere
  14. Briliant... de la inceput pana la sfarsit.
    Cotidianul a considerat ca TRU nu merita sa publice pe paginile sale, asa cum i-a alungat pe toti cei ce au dovedit valoare intrinseca, personalitate si patriotism. Si imi permit sa mentionez alte cateva nume, asa cum i-mi vin in minte: Sever Voinescu, Patrasconiu, I.T. Morar...
    Astfel de oameni sunt cei ce ne mentin curajul si determinarea in momentele cele mai dificile cum sunt cele prin care cu totii am trecut...
    Lor, trebuie sa le inchinam, acum, profunda si respectuoasa noastra admiratie.
    La multi ani!

    RăspundețiȘtergere
  15. FELICITARI DOMNULE UNGUREANU!

    VIVAT VICTORIA!

    DOAMNE, ce noroc pe noi ca mai avem niste repere de verticalitate, precum:

    TRU, Sever Voinescu, Cristian Preda, Monica Macovei, Emil Boc, Daniel Funeriu, Andreea Vass, S. Lazaroiu, Peter Ekstein Kovach, Raluca Turcanu, A. Pora, R. Culcer, N. Savin, D. Tapalaga, R. Moraru, V. Tismaneanu, etc etc etc.

    Si ce noroc ca Base ii apreciaza.
    Multe din voturile lui Base se datoreaza calitatii umane a acestor oameni si faptului ca i-au fost alaturi.
    Si ii sunt profund datoare lui Base ca ii apreciaza pe acestia.

    Sarbatori fericite si La multi ani!

    SA VA DEA DUMNEZEU SANATATE!

    RăspundețiȘtergere
  16. La mulți ani,domnule Ungureanu,felicitări pentru analiza Dumneavoastră,al cărui fan sunt de mult timp.Aștept de la Dvs.cât mai des astfel de articole,poate doar ceva mai puține superlative la adresa lui Traian Băsescu,care a făcut și destule greșeli și care,cred eu ar trebui să arate in acest al doilea mandat,începând chiar de acum,că a învățat ceva din aceste greșeli.

    RăspundețiȘtergere
  17. BINECUVANTATI FITI OAMENI BUNI(cei ce ati postat mai devreme) Iti multumesc domnule UNGUREANU pentru posibilitatea de a-mi exprima gandurile de SOLIDARITATE!!!Pentru ca fara spiritul inefabil al acelei SOLIDARNOSC nu se putea intampla acest MIRACOL,al victoriei istorice a presedintelui BASESCU! Ce ne rezerva viitorul? Eu cred in bunul simt al liberalilor ce va triumfa in fata vechilor ranchiune iar DREAPTA ROMANEASCA(aici includ si PNTCD-ul din jurul domnilor MILUT si ION CARAMITRU) va reusi sa readuca sperante implinite romanilor dupa acesti ani grei! DANIEL DAIANU,CONSTANTIN STROE(director la Dacia)IONUT POPESCU pot fi competente de necontestat ce pot castiga INCREDEREA oamenilor daca vor fi atrasi la guvernare!!! FELICITARI ROMANILOR DE PRETUTINDENI!!!!

    RăspundețiȘtergere
  18. ATENŢIE MARE LA VOCILE DIN PDL (NU DAU NUME) CARE PROPUN "INDEPENDENŢI" PENTRU FUNCŢIA DE PREMIER, CÂND AU DEJA CABINETUL NEGOIŢĂ DESEMNAT...

    POATE VOR FI TRECUŢI MPE LINIE MOARTĂ.

    RăspundețiȘtergere
  19. Sunt cateva postari care nu ar fi trebuit sa existe, sunt prea porcoase. Aduc atingere acestui blog.
    ...
    Citind blog-ul cred ca este de remarcat faptul ca TREBUIE sa ne gandim mai departe de acest sfirsit de an, mai departe de anul viitor.

    Avem un referendum validat. Cum se va realiza?
    Avem aceeasi structura a Legislativului cu aceeasi alianta intre PSD si PNL. Cum se va realiza reforma statului cu alianta PSD PNL avand atat de multe locuri in Legislativ?

    Avem o Constitutie atat de strimba, dupa cum am vazut in primul mandat al dl. Basescu. PSD si PNL nu doresc ca alegatorii sa decida in prea multe. De exemplu noi cei care alegem dorim ca Executivul sa rezulte in urma votului nostru. Ei, PSD si PNL, doresc ca aceasta decizie sa fie luata de cativa in partide apoi votat de Legislativ. Si spun ca asa este democratic. Dar democratic este atunci cand DEMOS decide, cand DEMOS isi exprima vointa. Si nu atunci cand voteaza un numar de maxim 300 parlamentari la decizia catorva in partide.

    Noi cei care votam nu avem posibilitatea sa revocam pe cei alesi, asa cum ceva mai la vest decat Romania este prevazut in Constitutiile multor state (chiar daca acele state sunt intr-o federatie). A revoca pe cel ales face parte din dreptul de a alege. Noi nu avem dreptul de a alege COMPLET, ci ciuntit.

    Sper sa se reuseasca reformarea statului, ACUM. Eu pentru asta am votat. Chiar daca vom avea nevoie de alegeri anticipate, eu vreau reformarea statului ACUM, nu sa mai astept 5-15 ani. Sau alti 20 de ani!

    RăspundețiȘtergere
  20. SUBSCRIU 100% CELOR SCRISE DE NICOLE SI MAI ALES RIDDICK !!!PREMIER VASILE BLAGA SI APLICAREA DECIZIILOR DE LA REFERENDUM!!! IAR PAPUSA CRIMINALA CHUCKY antonesciana SA IA CALEA GHENEI ISTORIEI JIGODIE AROGANTA: SCUIPATI-O ORIUNDE VA APAREA!!!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  21. @ Către toţi susţinătorii PD-L

    Am o întrebare foarte serioasă.
    Aud foarte mulţi politicieni PD-L care spun că populaţia a ales proiectul domnului Traian Băsescu. De “partea” lui Mircea Geoană a fost mediatizat “proiectul Johannis”, care nu prea înţeleg de ce era numit proiect, fiind mai degrabă un fel de pact de neagresiune sau un plan care implica guvernarea. De “partea” lui Traian Băsescu însă tot aud de un proiect despre care chiar nu ştiu nimic.

    Cei care l-au votat pe preşedintele Traian Băsescu, cei care îl susţin, oameni politici, susţinători sau simplii cetăţeni… îmi puteţi explica şi mie care este de fapt proiectul noului preşedinte Traian Băsescu, despre ce proiect vorbesc la televizor parlamentarii PD-L? Dat fiind că preşedintele tocmai şi-a reafirmat intenţia de a fi şi preşedintele celor care nu l-au votat, adică eu în acest caz, mi-aş dori şi eu să cunosc, cât se poate de în amănunt, acest proiect prezidenţial. Mă puteţi ajuta?

    Îmi poate spune cineva, mă poate ajuta cineva? Voi face un post pe blogul meu care este dedicat acestui proiect şi voi încerca să-l promovez… numai să-l cunosc.

    RăspundețiȘtergere
  22. @Bibliotecarul
    Administratia prezidentiala

    Comisia Prezidentiala pentru analiza riscurilor sociale

    http://cparsd.presidency.ro/upload/CPARSD_raport_extins.pdf

    RăspundețiȘtergere
  23. @Bibliotecaru
    Puteati sa gasiti si singur,sunt convinsa
    Dupa cum v-am mai spus ne-am saturat de bascalie


    Voi lipsi o perioada asa ca nu va mai pot raspunde

    RăspundețiȘtergere
  24. Minunat preşedinte avem! Ales cu ajutorul serviciilor secrete (pardon, speciale). Ce urmează? Să dispară jurnaliştii incomozi? Opozanţii? Deja zombii portocalii strigă (precum cei pro-Iliescu, în 1990): "Afară cu PSD şi PNL din ţară"; "Jos parlamentul, să dea Domnul Preşedinte o ordonanţă preşedinţială, ceva, să dizolve parlamentul"; "Crin şi Geoană, judecaţi de popor".

    Minunat început de mandat şi extraordinari susţinători.

    RăspundețiȘtergere
  25. @ Despina
    Vă mulţumesc!

    Aştept în continuare orice răspuns...

    RăspundețiȘtergere
  26. Bibliotecaru
    Sunt sigura ca puteti mult mai mult decat atat,daca incercati sa analizati in profunzime.
    Superficial, poate oricine

    RăspundețiȘtergere
  27. @ Despina
    Eu nu l-am votat pe domnul Traian Băsescu. Cei care l-au votat au motive, deci au o percepţie asupra programului preşedintelui. Vreau să ştiu ce percepe fiecare votant al domnului preşedinte, vreau să ştiu ce au susţinut ei, ce cred domniile lor că preşedintele va face efectiv pentru ei.
    Tocmai pentru că nu am votat candidatul Traian Băsescu, mă gândesc că este de datoria mea să nu mă pronunţ eu asupra programului preşedintelui.

    RăspundețiȘtergere
  28. @ Despina
    Dar nu trebuie sa il cautati mult pe noul Basescu pentru mandatul viitor. Aveti 3 variante
    1 EBA
    2 Ailalta, Ioana, in caz ca EBA o sa vrea prim ministru
    3 modificati Constitutia sa ii dea voie lui Basescu( singurul care ne mai poate apara pe noi, poporul) sa ramana forever presedinte. Facem si un mausoleu , il impaiem cand n-o mai vrea natura sa ni-l lase...

    RăspundețiȘtergere
  29. TRU rămâi cu Băsescu pe care l-ai slujit cu osanale ca pe Ceauşescu. Băse nu a fost nici comunist de rangul II trimis de Elena Ceauşescu la oficina de la Anvers, nici securist. E cel mai deştept şi frumos pentru tine şi cei care l-aţi votat. Eu plec şi nu vreau să mai aud de România. Rămâniţi voi să îl slujiţi şi să-i plătiţi banii pe care îi cheltuie de la FMI. Sper să nu ne mai auzim în veci.

    RăspundețiȘtergere
  30. DIPAR(ET)I ODATA in PUSTIE GUNOAIELOR LUI ANTONESCU,MAIMUTE-MASCARICI!!!DIZOLVCAREA PARLAMENTULUI SI ZANGANITUL CATUSELOR E PREA PUTIN PT.VOI LEPADATURI PeNaLe!!!

    RăspundețiȘtergere
  31. Despino, ca sa folosesc exprimarile tale pompieristice, esti de o prostie ZGUDUITOARE!

    RăspundețiȘtergere
  32. V-ati uitat vreodata la LATRINA LUI VANTU:money channel?Ce lectii de capitalism ne dadea FRECIU camaradul lui vantu si cum se HLIZEAU VOZGANIENII ori DAN RADU RUSANU?ORI PLIMBARETU TV GHISE GROPARUL BRASOVULUI?ASTIA SUNT PeNaLii ma-tii anonim15.18!!!Sau de PRIMA TEAPA de dupa caritas:SAFI-PENELE-CATARAMA ATI UITAT MA SCURSURI ALE JAFULUI ?

    RăspundețiȘtergere
  33. @ Bibliotecaru

    V-ati chinuit atata sa legati o converstie civilizata, dar n-ati reusit decat sa demonstrati ca sunteti un alt "postac universitar" !

    RăspundețiȘtergere
  34. Pentru anonimul de la 14:42 si pentru bibliotecaru: sugeti pula pesedisti sau liberali jegosi ce sunteti, animale rosii. Basescu a invins cretinilor chiar daca l-ati atacat continuu. Va dau o muie zemoasa si voua si familiilor voastre, dobitoci cretini. Basescu ar trebui sa va rada fara mila imputititilor. Mars afara din tara daca nu va convine victoria presedintelui !

    RăspundețiȘtergere
  35. @ Despina şi Laur
    Mulţumesc oricum pentru mesaj, părerile domniilor voastre au fost luate în considere şi puse pe blog.

    RăspundețiȘtergere
  36. Laur
    Cu asemenea limbaj cred ca locul tau e dincolo, in tabara cealalta

    Nu faci cinste nimanui ,chiar daca il lauzi pe Basescu.

    Nici o persoana civilizata ,cu bun simt nu va accepta sa fie langa tine, sa fii sigur

    RăspundețiȘtergere
  37. @Bibliotecaru: mars jigodie rosie pesedista de pe forumul d-lui Ungureanu. Si citeste-mi si mie pula daca tot esti bibliotecar. Cacanar votant ai lui gioana !

    RăspundețiȘtergere
  38. @ Despina : Nu te cunosc asa ca nu te lega de mine fara sa ma stii. In ciuda convingerilor comune ne desparte un lucru care ar trebui sa te faca sa nu ma judeci: eu am fost in campanie pentru presedinte in tot sudul tarii iar tu probabil te-ai uitat doar la televizor. Am avut o luna ca un razboi. Acum ma bucur ca am castigat lupta cu jigodiile. NU MA JUDECA DECI !

    RăspundețiȘtergere
  39. OK.Acum inteleg.
    :) :) :)
    Trebuie sa fim optimisti.
    Este o mare vitorie,dar se pare ca trebuie
    s-o luam de la capat.
    Oricum felicitari pentru campanie.A fost exceptionala

    Noapte buna

    RăspundețiȘtergere
  40. Proahahahahahaha... Tipic Despina ot Mogosoaia: "a fost EXCEPTIONALA".
    Mai imbie-ne si cu un copy/paste din "reconstructia", mai povesteste-ne si despre cat de rau este sistemul educational nord-american, mai arunca doua-trei formulari pompieristice, mai spune-ne ce mare om de afaceri ai mai cunoscut cu "olandezii tai" si ne-ai rupt operatia.
    Laur, barbatus de trei parale, daca te-as avea in fata, te-as scuipa. Si apoi, cu multa placere, ti-as astepta "reactia violenta". Proahahahahahahahaha.

    RăspundețiȘtergere
  41. @ Laur
    Vă consemnez în continuare...
    Dacă îmi permiteţi, o mică nelămurire. Unde anume este forumul domnului Ungureanu?

    RăspundețiȘtergere
  42. Pentru anonimul de la 00:21 : Sugi pula cretinule, o fac pe nevastata capra.
    Mars afara comunist ordinar, mogulii si oligarhii la care te adapi vor dispare curand.

    RăspundețiȘtergere
  43. @ Laur
    Tata, daca te-au lasat nervii facand campanie , du-te la sanatoriu, ia un extraveral , fa ceva ca o sa ajungi sa iti faci rau.Posibil sa te dai cu capu' de peretii WC ului, sau sa iti tai un testicul cu unghiera , s-au mai vazut cazuri.
    NU exista justificare pentru tonul tau si pentru ideile tale. Esti de un extremism gretos, sper sa ramai portar la prefectura sau ce-oi fi tu acum...

    RăspundețiȘtergere
  44. @ Laur
    Scuzaţi-mă că mai vă adresez o întrebare suplimentară, o fac pentru că vreau să fiu sigur de acest lucru. Domnia voastră aţi făcut campanie alături (pentru) Partidul Democrat-Liberal? Spuneţi că aţi participat la campania prezidenţială, dar nu înţeleg dacă aţi fost alături de PD-L sau nu.

    RăspundețiȘtergere
  45. Domnule TRU,
    Sub nicknem-ul Prepeleacu am "comentat" adeseori pe marginea articolelor dv. din Cotidianul. Mereu si mereu le-am apreciat. Chiar fata de ceea ce scriati atunci , cresterea de acum e cu totul vizibila. M-am straduit si sper ca elementele mele de reper n-au fost si nu sunt elemente de elogiu fara... continut. Semnatura pusa pe aceasta schita analitica,prospectiva si de perspectiva a ultimilor 3 ani mai ales e cat se poate de pertinenta. As indrazni sa spun , chiar programatica pentru PDL. Daca acest partid a reusit sa fie cel care a dus la victoria de acum ,asta se datoreaza si ghidajului dv. de idei si solutii ,si apararii cu pasiune si luciditate a unor principii bine decantate.Faptul in sine , o cuplare a politicului cu "stiintificul"( sic) se cere, fireste ,nu numai recunoscut ,ci si continuat. Exista acum la PDL o echipa ,da, o echipa (stiti la cine ma refer) in stare sa adanceasca calitativ un proces foarte necesar. Si eu sunt convins ca victoria obtinuta (categoric mare!)este o premisa ca traiectoria PDL ca partid mare, sa se mentina , sa atinga si alte cote,sa-si constituie un nucleu de gandire coerent fara nicio predispozitie la izolare de realitatea vietii mereu schimbatoare.Programele politice, platformele conceptuale vor fi ,mi se pare,precumpanitoare de acum incolo in politica romaneasca. E o etapa noua, calitativ alta fata de ultimii 20 de ani(si nunumai)Sper din toata inima ca ea sa duca la o alta Romanie.

    RăspundețiȘtergere
  46. Uraa, uraaaa, uraaaa!
    Dupa 20 de ani revin limbile... de lemn
    mi-e greatza!

    RăspundețiȘtergere
  47. Borashte portocale si regurgiteaza-le la loc MINIM CINCI ANI,GUNOI ANTONESCIAN PeNaL! MUIE VOZGANIAN,HASOTI,ORBAN,FENECHIU SI TOATA CLICA DE SCARNAVII A PENELEULUI!!!!

    RăspundețiȘtergere
  48. @ Anonim
    De cine vă este frică de o "semnaţi anonimă"? Sunteţi pe un blog al PD-L, PD-L-ul are Guvernul, Preşedinţia, puterea...
    De cine vă este frică? Puteţi să înjuraţi cu numele real, puteţi să vă puneţi şi poza, că nu vă face nimeni nimic.
    :D

    RăspundețiȘtergere
  49. Las ca face TACTU PATRICIU BAZA DE DATE pentru vremea razbunarii(LA PASTELE CAILOR...)ORI TE BAZEZI PE CIUVICI SAU GUSI?VA ZANGANE CATUSELE SOVILOR!USCHEALA LA FELIX,ROSCA STANESCU ORI CHIRIACII MAMII VOASTRE DE SECURISTI!!!!

    RăspundețiȘtergere
  50. @ Anonim
    :)
    Păi şpionii vă găsesc şi după IP... nu au nevoie de nume, ei cunosc direct adresa fizică de la care transmiteţi aceste mesaje... Domnia voastră de şpioni vă ascundeţi? Credeam că vă ascundeţi de noi, cei care comentăm aici.
    :)
    Eu nu aş avea nevoie de numele dumneavoastră, vroiam doar să nu vă confund cu alt anonim... ca văd că sunt din ce în ce mai mulţi.

    RăspundețiȘtergere
  51. Bibliotecare ai cam intrecut masura comunist nenorocit ce esti. De cand gioana a luat-o in bot vad ca ati devenit uluitor de tupeisti pe forumuri, in fata nu mai aveti curaj sa spuneti.
    Colegul de mai sus a fost bland cu tine, eu iti zic direct: SUGI PULA si tu si mogulii care va tin in spate ! Mars afara de pe blogul dlui Ungureanu !

    RăspundețiȘtergere
  52. @ Laur
    Am să vă explic o realitatea de care bănuiesc că nu sunteţi conştient, anume că astfel de mesaje sunt puternic anti Democrat-Liberale. Orice astfel de mesaj, pe care dumneavoastră îl postaţi cu gândul că sunteţi un erou al PD-L, un erou care luptă cu duşmanii domnului Traian Băsescu, duşmanii PD-L şi, de ce nu, cu duşmanii poporul român, este puternic anti-Democrat-Liberal.
    Dacă aveţi curiozitatea să citiţi statutul PD-L (îl găsiţi pe site-ul partidului), veţi vedea acolo, chiar în partea de început, o listă de principii după care PD-L se guvernează. Am să selectez câteva principii pe care le încălcaţi prin aceste comentarii:

    - In activitatea sa, Partidul Democrat Liberal promoveaza pluralismul politic
    - Partidul Democrat Liberal isi asuma ca obiectiv principal dialogul si colaborarea cu toate fortele politice democratice.
    - Prin vocatia sa nationala, Partidul Democrat Liberal este partidul intereselor fiecarui cetatean al Romaniei.
    - Partidul Democrat Liberal actioneaza pentru antrenarea tuturor cetatenilor la dezvoltarea si modernizarea societatii romanesti
    - Partidul Democrat Liberal asigura dreptul la libera exprimare, incurajarea dezbaterii si a schimbului de idei, atat in interiorul, cat si in exteriorul partidului;

    Domnia voastră încălcaţi aceste principii fundamentale ale PD-L în timp ce eu le respect... cu alte cuvinte sunt mai PD-L-ist decât dumneavoastră, chiar fără să fiu un susţinător al PD-L, cu atât mai puţin un membru al acestui partid. Eu nu ştiu ce anume aţi făcut în campania electorală pentru PD-L, nu ştiu cum şi cu cine aţi luptat, însă mesajul pe care îl folosiţi în acest moment este foarte puternic împotriva PD-L şi a celor pe care declaraţi că i-aţi susţinut, încălcând chiar fundamentul ideologic al partidului.

    Relativ la "Mars afara de pe blogul dlui Ungureanu!"... Domnul Ungureanu, sau oricine administrează acest blog, îmi poate poate interzice, prin numai câteva click-uri de mouse, accesul pe acest blog. Dacă ar considera-o necesar, m-ar da chiar domniile lor afară, nu ar fi nevoie despre intervenţia dumneavoastră.

    Ce spuneţi, domnule Laur? Ce părere aveţi?

    RăspundețiȘtergere
  53. @ Laur
    Era să uit...

    MOGÚL, -Ă, moguli, -e, s.m. și f., adj. 3. S.m. Fig. Persoană foarte importantă cu puteri discreţionare.
    Puteri discreţionare = puteri date unei autorităţi de a lua măsurile pe care le socoteşte necesare în anumite împrejurări şi în afara legii.

    Pentru a putea avea puteri discreţionare, este necesar să ai puterea în stat. Nu ştiu exact la cine vă referiţi atunci când spuneţi că "mogulii care va tin in spate", dar în acest moment întreaga putere este acaparată de PD-L, şi Preşedinţia, şi majoritatea în Parlament, şi Guvernul sunt sub puterea PD-L. Oricine altcineva ar folosi puteri discreţionare, ar putea fi pedepsit imediat de către statul român dominat de PD-L. Dacă spuneţi că există moguli în România, aceştia nu pot exista decât cu dorinţa Partidului Democrat-Liberal. Personal nu cred în existenţa mogulilor, dar îmi puteţi explica dumneavoastră cine anume are puteri discreţionare în România şi cum anume încalcă legea... Chiar aş vrea să ştiu.

    RăspundețiȘtergere
  54. se sperie oamenii de Basescu ca isi vad sistemul de pile si descuracreala romaneasca in pericol.
    bugetarii sunt in pericol ca isi pierd slujbele ocupate pe nepotism...asta e, nu mai putem duce in spate tot acest sistem! stati linistiti nu vine nici o dictatura; doar ca se incepe o reforma..sa se termine cu "capitalismul" de descuracreala si pile!

    RăspundețiȘtergere
  55. @ mav
    Aş vrea să văd această reformă. Personal o aştept de acum 20 de ani. Din păcate au trecut 5 ani de preşedinţie a domnului Băsescu, timp în care şi-a impus doi premier (nu ia impus nimeni aceşti premieri domnului preşedinte, domnia sa i-a ales şi i-a impus)... şi nu s-a întâmplat absolut nimic, nici un fel de reformă reală, doar planuri minunate şi discursuri eclatante. În continuare există sistemul de pile şi descurcăreală românească, în continuare sunt puşi "nepoţi slugarnici" pe funcţii, în continuare cineva face afaceri de milioane de euro numai din comisioane, în continuare apartenenţa politică conduce la mai multe sau mai puţine controale la firmă, în continuare primarii primesc bani funcţie de culoare şi în continuare se tranzacţionează posturile. Presa este plină de astfel de cazuri, nimeni nu a făcut absolut nimic. De ce cinci ani nu au fost îndeajuns? Care a fost problema? "Ne-au împiedicat liberalii şi pesediştii"... de ce credeţi că în următorii ani se va face reformă şi nu se va întâmpla exact acelaşi lucru ca în precedenţii cinci ani? Ce anume este diferit? Puteţi răspunde la această întrebare?

    Eu sunt unul dintre dezamăgiţii care acum cinci ani au votat D.A., m-am bătut cu toată lumea încercând să le explic de ce este necesară dreapta. Votam atunci Dreptate şi Adevăr pentru că eram convins, pe de o parte, că Adrian Năstase se îndreaptă spre o structură oligarhică de partid care va prelua întreg statul român, pe de altă parte pentru că ştiam că ieşirea din amorţeală nu se poate face decât pe sistem liberal. Cinci ani nu s-a întâmplat absolut nimic. Ce lecţie a învăţat preşedintele? Poate ar trebui să ne răspundă mai pe larg, chiar sunt curios.

    Domnule mav,
    Rămâne întrebarea pentru domnia voastră. De ce credeţi că viitori cinci ani vor fi mai fructuoşi decât precedenţii cinci ani? Puteţi să mă asiguraţi că aşa se va întâmpla? Aveţi argumente că eterna reformă nu este doar un element de discurs politic? V-aş rămâne îndatorat dacă m-aţi linişti, pentru că, recunosc, sunt în acest moment copleşit de semnalele statului totalitar.

    RăspundețiȘtergere
  56. Pai DE CE TI-E FRICA NU SCAPI!!!!Mata crezi si speri ca referendumul de la turul I s-a tinut de FLORILE MARULUI nu-i asa?Opozitia actuala va continua SA SFIDEZE MAJORITATEA POPULATIEI CE A VOTAT CEVA(!!!) iar UNICA SOLUTIE NU E ALTA DECAT DIZOLVAREA PARLAMENTULUI si ALEGERI ANTICIPATE!!!O DICTATURA BASESCIANA VA FI PE PLACUL NOSTRU,A MAJORITATII,caci COALITIA MONSTRUOASA ANTI-BASESCU NU VA PRIMI DESTULE SUTURI IN COAIE!SLEAHTA PNL-PSD(mai putin aripa democrata:Rus-Puscas-Dancu de la Cluj) trebuie EXTIRPATA DE RESURSELE STATULUI,e programata GENETIC DE ILIESCU,NASTASE&comp SA SFIDEZE,SA RANJEASCA oamenilor rationali,singura lor ideologie este jos basescu si acapararea ultimelor societati nationale strategice! CELE MAI MARI BUCURII ALE NOASTRE VOR FI CAND VETI RETRAI IAR SI IAR DIMINETI DE COSMAR PT.VOI,CA SUPERBA ZI DE LUNI 7 DECEMBRIE,cand anuntul B.E.C.dadea primele rezultate partiale: TRAIAN BASESCU PRESEDINTE-INVINGATOR PENTRU TOTDEAUNA!!!

    RăspundețiȘtergere
  57. @ bibliotecaru
    Domnule, va risipiti logica , eforturile dumneavoastra de a explica, de a intreba, primesc vesnicele injuraturi, tipete ( majuscule aici pe blog).
    Oamenii astia nu judeca , ei respira si cu aerul antreneaza spre exterior amenintari, ragaieli, vorbe urate , flegme.
    E o lume bolnava , iar medicul nu se afla prin preajma.

    RăspundețiȘtergere
  58. Gasca voastra "sanatoasa":"Traian Basescu e Ogica al doilea"(dinescu);copilul batut la sov-ploiesti-razvan dumitrescu,g.vranceanu-firea cu distinsii invitati:vadim tudor-petre roman la ora 17 in ziua alegerior,gadea si sinteza zilei:ciuvica,gusa,stan,hrebenciuc si flacara violeta de joi(:)))Totu'sanatos si reconfortant!

    RăspundețiȘtergere
  59. http://www.curentul.ro/2009/index.php/200912183 8180/Politic/Domnilor-nu-confiscati-PNL-acest- partid-care-este-al-intregii-suflari-liberale http:www.evz.ro/articole/detalii-articol/88024 4 /EDITORIALUL-EVZ-Avatar-la-Realitatea-si-Ante-na-3/

    RăspundețiȘtergere
  60. @CM, bolnav esti tu bai. Bolnav la cap.

    RăspundețiȘtergere
  61. @ CM
    Stimate domn,
    Iată că susţinătorii PD-L au o primă lovitură. Intelectualii Daniel Funeriu şi Severă Voinescu nu şi-au găsit loc în guvern... Şefii PD-L şi domnul Băsescu nu au nevoie de oameni deştepţi în guvern, nu au nevoie de eminenţe cenuşii, au nevoie de oameni care aprobă cu voioşie totul.

    Mulţi dintre susţinătorii PD-L îşi vor reveni şi prin vară, când foametea îşi va arăta colţii, când va fi evident că actuala criză este abia la început şi nu are cum să fie creşterea economică pe care domnul Boc o speră precum un copil un Ferrari de Crăciun. În 2011, când vor începe plăţile datoriilor de miliarde de euro, susţinătorii PD-L îşi vor reveni şi mai mult. Numai că s-ar putea ca atunci să fie prea târziu şi poporul să nu mai înţeleagă decât că are mai puţini parlamentari după care se face o economie de câteva milioane de euro în timp ce numai dobânda datoriilor ajunge la câteva miliarde pe an. URAAAA!
    Eu nu pot aştepta după susţinătorii PD-L să se dezmeticească de unii singuri, între timp LUPT ÎMPOTRIVA STATULUI TOTALITAR!, oricine ar fi dictatorul care doreşte să pună mâna pe putere. Slavă domnului, avem o ţară în care foarte mulţi se visează noaptea un Ceauşescu plenipotenţiar. Nu avem noi de ale gurii, dictatori sunt pe toate drumurile.

    RăspundețiȘtergere
  62. SI DAI SI LUPTA,DAI,DAI,DAI!PAC,LA RASBOIU'!!! "Stimabile":Mi-e DOR NEBUN DE VADIM,BECALI,OMU' CU LAPTOPU'(VALENTIN STAN),INCREDIBLE MAREAN(eu am dat pa GOOAAAGL)! N-AI PIC DE UMOOOR si NE APUCA PE TOTI "PLANSU"...Pana si Mircea Badea s-a trezit:"Haulica doamni fereasti juos dicthtathurha!!! P.S.Dana Razboiu NU E SEXY DELOC! MARIA DINULESCU INSAAAA.....

    RăspundețiȘtergere
  63. Biblioraft, plimbă ursu', tată. Nu ţin şmecheriile.

    RăspundețiȘtergere
  64. Bibliotecarule va inselati amarnic. Aveti vreo banuiala ca astia cu "muie" si cu " suge" si cu "afara" si "muriti" evalueaza situatia logic?
    Pe ei nu ii intereseaza ca Voinescu si Funeriu au ramas pe dinafara(ce-o r fi crezut astia doi?)
    Ei isi savureaza victoria iluzorie si vore muri de foame ( sau de grija altuia) cu gura schimonosita intr-una din urmatoarele variante:
    a un ranjet de victorie tampa " v-am tras-o mogulilor"
    b un rictus de ura stupida " de ce ti-e frica nu scapi"
    Chiar asa, oare de ce le-o fi frica frustratilor astia?

    RăspundețiȘtergere
  65. si inca ceva
    Nu-i bai ca nu sunt inteligentii in guvern. Bine ca sunt Elena Udrea, Oprea , nici cu Croitoru nu mi-e rusine...

    RăspundețiȘtergere
  66. @ CM
    Eu nu cred că problemele sunt la doamna Udrea sau domnul Oprea, cred că marea problemă a acestui guvern este domnul Videanu. Dacă ar fi fost măcar la ministerul economiei o super inteligenţă specializată în macroeconomie, restul ministerelor ar fi avut măcar ceva mai mulţi bani. Oricum principala calitate a acestui guvern va fi să ia bani de la FMI, că din economia României nu mai este de unde. Din câte am eu impresia, guvernul este practic condus de domnul Videanu şi nu de domnul Boc.

    Aş vrea să supun atenţiei (de exemplu domnului Riddick, cel care spune că umblu cu şmecherii) următoarea chestiune (eu cred că este interesantă).
    Iniţial bugetul de stat al României a fost fundamentat pe venituri de 103.856,6 milioane de lei. Împărţind la 4 obţinem aproximativ 25,7 miliarde de euro. Întrebarea mea este... dacă aceşti bani aproape s-au acoperit din împrumuturi, cum de nu ajung banii, cum de Guvernul încă mai doreşte să se împrumute? Din TVA, taxe şi impozite chiar nu intră nimic, nimic la buget?

    Pentru conformitate:
    http
    www
    mfinante.ro/buget%5Cbuget2009%5Cpdf/Proiect_Lege_buget2009.pdf

    Articolul 2, alin 2.

    RăspundețiȘtergere
  67. BIBLIO,BIBLIO,BIBLIO LASA-NEEE,LASA-NEEE, LASA-NEEEEE!!! NARI SI GURA DE CEMEEE:CANTA LA ALTA MASA!VANGHELIONU NU SE MAI TINE,CE MAI VAIET, CE MAI ZBUCIUM,LUATI UN POLONIC DE MUJDEI DE LA DINESCU CAT E TREAZ CA CIOLANE E GREU SA VA DEA, INCERCATI SI LA MAZARE CA NU MAI PLEACA IN BRAZILIA si dup-aia va zic bancu cu papusa criminala chucky antonesscu,LOOSERILOR!!!!!!!, GARGARAGIILOR,TROMPETELOR DISPERATE SI FRUSTRATE

    RăspundețiȘtergere
  68. @ George
    Stimate domn, aş vrea să vă dedic un citat.

    Dar cel ce cu Maestrul discutat-a
    le potoli scîrbavnica cerbice
    cu-o vorbă numai: "-Scărmănilă, gata!"
    Şi-apoi spre noi: "-Nu vei putea, pe-aice,
    să ţii făgaşul coborîrii tale,
    căci puntea-a şasea fost-a să se strice;
    iar de nu vrei să faci întoarsă cale,
    prin hruba asta luaţi-o, care suie
    pe-o brînă-îngustă,-apoi o ia la vale.
    Ieri se-împliniră de cînd puntea nu e
    o mie două sute şaize'şase
    de ani din ziua cînd căzu cu vuiet.
    Am să vă dau, prin rîpele stîncoase,
    cîţiva solzoşi de-ai mei, să vadă dacă
    nu-şi scot bostanul umbre păcătoase.
    Să vină Strivăcilă, Aripoacă,
    şi tu - strigă - Cîineaţă, şi Porcitu,
    iar Bărbălosu-în frunte să vă treacă;
    să meargă şi Lighionu, Vrăjbăritu,
    şi Balalaur şi cu Sfîşiemboală
    şi, spre-a fi zece, Roşcovoi Ţicnitu'!
    Să-mi ocoliţi catranu'-n clocoteală
    şi fără greş aceştia doi să-ajungă
    la podu'-întreg pe bălţile de smoală."
    "-Ce văd?", am spus, "au vrerea-ţi nu-i alungă?
    De-aşa însoţitori ai trebuinţă?
    Doar drumu'-îl ştii - putem răzbate-în strungă!
    Să fim cu ei ar fi nesăbuinţă,
    cînd colţii le scrîşnesc - nu iei aminte? -
    şi ochii hrăpăreţi ne ameninţă!"
    "-Goneşte-ţi - zise - spaimele din minte,
    nu către noi sunt îndîrjiţi ortacii,
    ci către cei din smoala cea fierbinte."
    Atunci, cu limba între dinţi, toţi dracii,
    cătînd la şef, prin stînga luară malul,
    iar tartorul, spre-a-şi îmboldi ciracii,
    din cur făcu trompetă, dînd semnalul.

    (fragment din Infernul, Dante)

    Stimate domn, uneori oameni îşi construiesc propriile inferne. Vă recomand să fiţi atent ca nu care-cumva să vă construiţi un infern din greşeală.

    RăspundețiȘtergere
  69. @ George
    Nu uitaţi măcar acest vers final...
    ed elli avea del cul fatto trombetta.

    RăspundețiȘtergere
  70. N-am nevoie de stima dumitale,doxatule,"e usor a-ti face viata din pilde si citate",precum spui:"ortacii...,toti dracii,catand la sef, prin stanga luara malul" EXACT! LA STANGA ACOLO VA E LOCUL(iliescu,antonescu tot un DRAC!!!PERFECT:"articolul 2,alin2"(DE JOS)!!! Continua mata rasboiu(fa-ti provizii pt.MINIM 5 ani)ca eu ma uit la filmul original:STAN si BRAN,LA 10 ANI DUPA RAZBOI,bum-bum! THE SHOW IT'S OVER!KONET FILMA! BASESCU in your sweet dreams,pour-toujours!!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  71. @ George
    :)
    În cultura asiatică veche reabilitarea se face spălând în apă pergamentele care conţine lucrul fals. Astăzi nu mai este chiar atât de simplu.
    Domnia voastră, prin atitudinea lipsită de raţiunea argumentului (bum-bum! THE SHOW IT'S OVER!) aveţi şansa să vă calificaţi pentru rolul celor care susţin instaurarea unui sistem totalitar. Aveţi impresia că românii care înjghebau comunismul prin anii '30 aveau idee că doar în câteva decenii în România se va instaura dictatura şi asuprirea PCR? Sunt absolut convins că şi ei, ca şi dumneavoastră, erau bine intenţionaţi şi credeau că fac un bine României şi poporului român. Nu vă feriţi de argument, s-ar putea ca peste alţi 50 de ani să fiţi judecat de popor pentru ceea ce faceţi acum, chiar dacă numele domniei voastre nu se va regăsi şi veţi fi numit, la nivel global, -işti sau -eni...

    Eu nu spun să ţineţi cu cineva şi nici să nu ţineţi cu cineva, vă spun să nu vă jucaţi de-a politica fără să aveţi argumente, este un joc periculos pentru istorie... Primul pas spre statul totalitar este partidul "care este în toate", grupul care capătă putere discreţionară. Ţineţi cu cine doriţi, susţineţi pe cine vreţi, dar fiţi vigilent şi informat. Nu avem de ce să repetăm istoria.

    RăspundețiȘtergere
  72. Domnu'Bibliotecar!Continuati o polemica fara rost la care nu am timp si MI-E SILA sa va tot raspund!Atata timp cat iliescu si antonescu vor exista in viata politica fiti sigur ca vom fi vigilenti!CRIMELE DE DUPA 22 DECEMBRIE'89 le-ati trait?Mineriadele?(cosmarul trait de taranisti si liberali,studenti-colegii mei de liceu au trait pe propria piele"atentiile" acad.razvan theodorescu,daca acest nume "distins"va spune ceva...)Iar despre sleahta actualilor"liberali":no comment! VOI MILITA (ca VOLUNTAR!!,nu platit....)ca PDL ul SA DOMINE VIATA POLITICA A URMATORILOR ANI si sa pricepeti(traumatizant,spre BUCURIA NOASTRA!)ca TRAIAN BASESCU POATE FACE CURATENIA SOCIETATII, INCLUSIV PRIN DICTATURA!!! TOTI CEI CE ATI SPRIJINIT EXECUTIA MEDIATICA A PRESEDINTELUI NU MERITA DOAR DISPRETUL NOSTRU SI REZULTATUL ALEGERILOR !!!...EXACT CUM SPUNE TRAIAN UNGUREANU atentatul la Berlusconi l-a facut SI-L VA FACE MEREU TRAIAN BASESCU! PUNCT domnu' bibliotecar SI NU VA MAI RASPUND!

    RăspundețiȘtergere
  73. @ George
    Stimate domn,
    Eu deja sunt mulţumit. Aţi început să vorbiţi normal, aţi început să nuanţaţi, aţi început să aveţi logică. Repet, eu sunt mulţumit pentru că deja faceţi o analiză, nu mai este vorba despre un suport necondiţionat.
    Mi-a făcut plăcere această conversaţie pe care am avut-o cu domnia voastră.

    RăspundețiȘtergere
  74. M-am bucurat si eu si toti prietenii mei ca am reusit sa invingem. Nu sunt membru PDL, dar am facut tot ce mi-a stat in putinta sa castige dl. Basescu. M-am rugat efectiv de toate batranele din familie sa-l voteze, macar de dragul meu, si nu m-am lasat pana nu mi-au promis. Acum sunt f. suparat, afland ca se fac tot felul de manevre pt. ca Orest Onofrei, un om pe care l-am urmarit in decursul anilor, sa se retraga de la Agricultura, pt. ca hienele din presa iar au inceput sa-si faca jocul, iar, pe de alta parte, Tabara trage sfori si sapa intens. Sper din tot sufletul ca dl. Basescu sa nu ma dezamageasca si sa nu lase asa ceva sa se intample. Pentru mine va fi decisiv ce vor face dl Boc si dl Basescu in acest caz. Daca nu-l sustin pe Onofrei, declar solemn ca PDL nu va mai primi nici un vot de la mine. Never ever! Poate ca nu le pasa, dar nu as mai putea vota niste oameni care s-ar dovedi lipsiti de onoare.

    RăspundețiȘtergere
  75. @ Anonim 20 decembrie 2009, 09:06

    Constituţia spune că preşedintele nu ar trebui să fie "jucător" şi, în consecinţă, nu ar trebui să se amestece în componenţa Guvernului şi, în general, în ceea ce face Guvernul. Domnia voastră v-aţi spus speranţele în domnul Băsescu că va face bine României, o aşteptare normală aş spune, dar sper că nu aşteptaţi de la preşedinte să încalce Constituţia pentru a face bine acestei ţări. Vă sfătuiesc să citiţi statutul PD-L pentru a vedea cum se aprobă lista miniştrilor susţinuţi de PD-L. Veţi vedea că nici măcar domnul Boc nu-şi poate impune proprii miniştri pedelişti. Cu atât mai mult, preşedintele ţării, care nu mai este membru de partid de atâta vreme şi nu are absolut nici o poziţie în PD-L, nu poate impune nimic PD-L-ului. În concluzie, ar fi bine să nu aveţi aşteptări de la preşedinte mai mari decât poate să facă.

    RăspundețiȘtergere
  76. Incep sa ma ingrijorez in legatura cu Ministerul Agriculturii... De ce nu iese Emil Boc sa spuna ca il pastreaza pe Orest Onofrei? Sper ca nu da inapoi in fata caracatitei de stanga de care nu mai scapam odata. Si, cu tot respectul pentru pozitia Bibliotecarului, de ce nu intervine dl. Basescu, ca doar si el a patit-o cu Gardianul? L-am votat stiind si sperand ca este un presedinte jucator. Astept o confirmare de la PD-L ca Onofrei va fi ministru. Am citi pe blogul lui Ioan T. Morar ca se fac tot felul de manevre, dar sper ca nu musca nimeni la asemenea masinatiuni penibile... Doamne fereste, sper sa nu fie dl. Basescu implicat in lucratura impotriva lui Onofrei, ca asa o dezamagire nu stiu daca as fi in stare sa suport. Dle Ungureanu, nu stiu cand ati vorbit ultima data cu dl. Basescu, dar sper sa-mi dati o veste buna :-).

    RăspundețiȘtergere
  77. Ce frustrati sunt sugacii anti-Basescu pe aici !
    Avem guvern asa cum a promis Traian Basescu !
    Dac ieseati voi aveam guvern la pulivara cu tot cu idiotul ala fascist de Cacanis.

    RăspundețiȘtergere
  78. Incep sa cred ca nu i se poate ierta lui Orest Onofrei un singur lucru, si anume faptul ca vine din singurul judet portocaliu din Moldova. Cred ca anumiti lideri din PD-L isi exhiba astfel frustrarile pe care le au fata de Flutur, pe care sunt invidiosi pentru ca e mai eficient ca ei. Ce atitudine distructiva! Cum ar mai fi ajuns Basescu presedinte si PD-L sa faca guvern daca n-ar fi existat judete ca Suceava? Emil Boc are de dat un test al corectitudinii si loialitatii fata de oamenii care muncesc in partid, nu vin numai cu pretentii de functii.

    RăspundețiȘtergere
  79. @ Dan
    Am impresia că faceţi o confuzie între votanţi, susţinători, militanţi, membrii de partid, factorii decizionali ai unui partid şiiiiii... mai spuneţi şi că cei care nu au votat cu Traian Băsescu egal anti-Băsescu egal altă forţă politică distinctă de PD-L. Alegerile ce tocmai s-au terminat nu ar fi trebuit să aibă încărcătură politică, preşedintele este instituţional non-politic.

    Oricât de paradoxal ar fi pentru dumneavoastră, cu siguranţă există oameni în România care habar nu au că am trecut peste alegeri, oameni care nu ştiu cine este nici Traioan Băsescu, cu atât mai mult nu ştiu cine este Mircea Goeană sau Crin Antonescu.

    Celula vie nu se învârte în jurul unui pro şi nici în jurul unui anti. Faptul că dumneavoastră vă lansaţi băşcălia, altfel moderată şi în oarecare limite ale bunul-simţ, către toţi cei care nu l-au susţinut pe Traian Băsescu, este, pentru mine cel puţin, ciudat. Nu există mai multe Românii... aaaa, era o poezie despre asta scrisă de Victor Tulbure... În lume nu-s mai multe Românii, ci una doar şi-aceia ne e mamă... Nu puteţi vorbi despre români de categoria a doua pentru că nu l-au votat pe Traian Băsescu, sau pentru că nu susţin PD-L.

    RăspundețiȘtergere
  80. @ Bibliotecaru,
    ......................................

    RăspundețiȘtergere
  81. dle ungureanu, ce se intampla acolo? dupa onofrei, alt ministru este "sinucis" brusc. Sper din tot sufletul ca dl. Basescu n-are nicio legatura cu toata povestea, ca altfel e nasol rau. cred ca presedintele a inteles ca noi, astia de dreapta, nu inghitim orice shit pe nemestecate. ca votant pdl si basescu, va spun ca daca dl. boc schimba vreun nume de pe lista votata de partid, ii spun "la revedere" si lui, si dlui basescu.

    RăspundețiȘtergere
  82. Merita urmarit acest film. Veti afla lucruri nestiute inca:

    http://www.jurnaltv.ro/video/The_Soviet_Story_Povestea_sovietelor_incredibil

    RăspundețiȘtergere
  83. Pesedei,penelei,iliesti si antonesci!Azi:CIOCU MIC(vorba maimutoiului-mascarici-tantalau dinescu).PRESEDINTELE TRAIAN BASESCU ISI INCEPE OFICIAL MANDATUL! P.S.Domnul FUNERIU este MINISTRU!Toti carcotasii anteriori sa-si inghita limba si lueta! Iar ungurii Borbely si Hunor ISI VOR FACE TREABA CA PROFESIONISTI(toata viata am locuit langa unguri in Brasov si sunt DE TOATA ISPRAVA!)

    RăspundețiȘtergere
  84. @ George
    :)
    maimutoiului-mascarici-tantalau dinescu?
    Stimate domn,
    Când veţi reprezenta pentru acest popor măcar 1% din ceea ce reprezintă Mircea Dinescu, probabil că poporul acesta va fi în spre pieirea lui.

    RăspundețiȘtergere
  85. O RUSINE A FOST PENTRU UNIUNEA SCRIITORILOR! Ca si sef peste cloaca si locul de rascolit gunoiul CNSAS!(patalamale scoase diferit:pentru unii muma,pt.altii ciuma in functie de "enteres").MAI PRESUS DE TOATE:NU S-A PUTUT ABTINE DE LA BAUTURA NICI IN DIMINEATA(!!!) ZILEI DE 22 DEC'89! TRAIECTORIA DE DUPA LOVILUTIA DE LA TV a "personulitatii"spune tot! DE ION CARAMITRU,in schimb,LUMEA MONDIALA A TEATRULUI IL VA CONSEMNA INTOTDEAUNA! JOS PALARIA CELOR CU COLOANA VERTEBRALA DIN PNTCD!

    RăspundețiȘtergere
  86. @ Geopge
    Să nu credeţi că o spun cu răutate.

    Peste 200 de ani, cu siguranţă că la literatura română se va preda poezia poetului Mircea Dinescu. În acelaşi timp, o mică parte din populaţia României va ştii cine a fost preşedintele Traian Băsescu. Cine a fost Emil Boc, probabil că nu vor ştii decât o mână de istorici... Nu ştiu cine sunteţi, dar cred că peste 200 de ani nici măcar urmaşii dumneavoastră nu vor avea măcar cea mai mică idee relativ la cine aţi fost şi ce aţi făcut în viaţă. Este o realitate evidentă şi este îndeajuns să gândiţi un pic în urmă ca să vedeţi chiar dumneavoastră ce aţi reţinut din trecutul României.

    Eu nu spun că Mircea Dinescu este un sfânt, totuşi, prin opera sa, este un cetăţean al România căruia îi datorăm, întâi de toate, respectul necondiţionat pentru opera sa. Dumneavoastră, folosind un astfel de limbaj ca o reacţie politică, practic jigniţi viitorul României. Gândiţi-vă că, pe vremea sa, Mihai Eminescu a călcat mai mulţi oameni pe nevi decât Mircea Dinescu (de aceea a şi sfârşit cu capul spart de o piatră), asta nu înseamnă că el va rămâne pentru România ca un închis "la glumeţi".

    Poate că ar trebui să gândiţi în ansamblu atunci când faceţi afirmaţii... Părerea mea. Personal m-am simţit jignit, ca român, atunci când aţi făcut acea remarcă la adresa poetului Mircea Dinescu.

    RăspundețiȘtergere
  87. Peste 200 de ani va fi obligatorie literatura pornografica de inalta tinuta"plai cu boi" pipliotecaru!

    RăspundețiȘtergere
  88. @ George
    Ceea ce nu cunoaşteţi şi nu percepeţi domnia voastră, nu înseamnă că nu există.

    Eu nu ştiu de ce vă străduiţi să fiţi un dur când bunul-simţ este mai la îndemână...

    RăspundețiȘtergere
  89. Bunul simt il gasiti la posturile dumneavoastra preferate antena3-realitatea,precum si la sediile pnl-psd!!!"Banditi nenorociti"ca Vasile Puscas(negociatorul Romaniei la intrarea in UE, Ioan Rus,Vasile Dancu,Oprisan sau chiar Tariceanu EXECUTATI NON-STOP,pentru ca au indraznit sa aiba alta opinie decat curentul vanghelie-hrebenciuc-iliescu ce inteleg ca il imbratisati cu dragoste netarmurita, "democratia" din respectivele clici NU PREZINTA INTERES pt.domnia dvs.,AVETI O VIGILENTA DEMNA DE O CAUZA MAI BUNA! BRAVO!

    RăspundețiȘtergere
  90. @ George
    Cu riscul de a vă dezamăgi, nu am cablu, deci nici posturi preferate. Despre Vasile Dâncu am, în general, o impresie bună, deşi nu sunt întotdeauna de acord cu domnia sa, despre Ioan Rus asemenea, deşi nu ştiu multe despre domnia sa. Despre Oprişan am o părere destul de proastă, despre domnul Puşcaş nu ştiu mare lucru, şi nu ştiu nimic care să mă marcheze pozitiv. Pe domnul Tăriceanu l-am lăudat şi l-am tot criticat pe vremea în care era premier, mai ales în perioada guvernului minoritar, fără PD, astăzi nu văd de ce l-aş critica... am uitat pe cineva?

    Domnii Vanghelie şi Hrebenciuc sunt nişte cetăţeni care ar trebui să devină simpli cetăţeni, adică să părăsească viaţa politică. Este părerea mea pe care am mai spus-o pe ici şi pe colo. Este părerea mea pentru că nu-mi place politica în afara principiilor. Deşi este părerea mea, nu este rolul meu să cer asemenea lucru clasei politice, este treaba colegilor lor de partid să ia o asemenea decizie.
    Pe domnul Iliescu l-am criticat cât am putut cât a fost la putere, foarte mult în prima perioadă, nu atât de agresiv în a doua perioadă. În ultimul timp nu găsesc motiv să-l mai critic, pot eventual să-l laud dacă face ceva benefic poporul român şi României... La fel ca domnul Tăriceanu, numai că la extrem, domnul Iliescu s-a retras din parlament, din partid, din prima pagină a ziarelor... (Îl vedeţi la TV numai pentru că obsesia presei continuă să-l urmărească)

    Este ciudat cum mă combateţi pe subiectul 1 atacându-mă pe subiectul 2, mai ales că afirmaţiile pe care le faceţi sunt un la fel de serioase ca nişte înjurături. De unde înţelegeţi dumneavoastră că îmbrăţişez pe cineva cu dragoste neţărmurită? Subiectul devine brusc credinţa mea politică? V-am reproşat eu că susţineţi un partid politic sau un personaj al vieţii publice. Fiecare este liber să susţină pe cine vrea, numai să o facă cu respect faţă de ceilalţi. Nu acest lucru înseamnă democraţia? Am şi eu antipatii printre oamenii politici, nu le dau însă porecle, nu-mi bat joc de ei dincolo de simpla glumă, încerc să nu jignesc pe nimeni, mă limitez la a spune ce am de spus. Oare nu aceasta este libertatea exprimării şi a cuvântului?

    Probabil că dacă mă urmăreaţi în ultimii 4 ani ai activităţii mele pe net... Oricum, nu are importanţă. Repet, eu nu am vrut să construiesc o răutate la adresa domniei vostre, dar nu pot accepta ca un poet de talia domnului Dinescu să fie făcut maimuţă, măscărici, tăntălău...

    RăspundețiȘtergere
  91. "Traian Basescu este Ogica al doilea,dragi timisoreni" "Ciocu mic doamna Macovei" Emisiunile cu Stelian Tanase,dispretul,trufia aratata fara discernamant,URA SI INDEMNUL LA LINSAJ(CHIAR FIZIC!)alaturi de Cornel Nistorescu acestea NU POT FI NEGATE! Va apreciez totusi analiza pertinenta,imi cer scuze ca v-am jignit,dar repet,cu cei ce au contribuit si contribuie la EXECUTII MEDIATICE, MINERIADE TV LA ADRESA PRESEDINTELUI,cu aplauze incurajate de acad.razvan theodorescu NU AM POZITII "GENTILE"ca sa ma exprim asa...

    RăspundețiȘtergere
  92. @ George
    Eu nu vreau să vă conving că domnul Dinescu este un iubitor al PD-L şi al domnul Traian Băsescu, există probabil mai multe citate din vremea când Mircea Dinescu susţinea şi PD-L-ul şi pe Traian Băsescu şi pe domnul Stolojan, mult mai mult decât îi critică acum. Poziţia sa publică însă nu înseamnă Mircea Dinescu. Orice ar face domnia sa, oricât de rău ar fi ceea ce face, Mircea Dinescu înseamnă mai întâi poetul Mircea Dinescu şi apoi băşcăliosul Mircea Dinescu. Nu ştiu dacă citeaţi dumneavoastră Academia Caţavencu când scria Mircea Dinescu la ea... Atunci PSD-ul şi Ion Iliescu erau de sute de ori mai atacaţi decât sunt astăzi cei de la PD-L. Acesta este pamfletul, o glumă usturătoare.

    Expresia "Ciocu' mic, că noi suntem la putere!" a fost lansată în neuitare de către doamna Anca Constantinescu pe vremea când era deputat (nu am să spun la ce partid), aceiaşi doamnă fiind mai apoi implicată mai apoi în scandalul "bideul" alături de domnul Marius Marinescu. Domnul Dinescu probabil că a folosit special această expresie pentru a aminti de doamna Constantinescu.

    Recunosc că râdeam şi eu când citeam în Academia Caţavencu cum spunea Mircea Dinescu despre academicianul Răzvan Teodorescu că este Cap de Cauciuc (pe atunci era preşedintele Televiziunii Române)... Între timp m-am mai maturizat şi am învăţat că domnul Teodorescu nu este academician de pomană şi în nici un caz pentru că este în PSD...

    Sigur că da, toate aceste poziţii sunt exagerate, exagerat a fost şi domnul Solomon care l-a trimis pe domnul Dinescu la bulgari, exagerat a fost şi domnul preşedinte atunci când la trimis la televizor... toată lumea exagerează într-un joc "cocoşesc" prin care "bărbaţii" României îşi măsoară bărbăţia.

    Dar în timp ce domniile lor se ceartă şi apoi se pot împăca, domnia voastră veţi rămâne cu aceste atacuri pentru că vă va fi greu să le renegociaţi când lucrurile se vor schimba. Vă amintiţi reacţiile de dezamăgire şi debusolare ale susţinătorilor PDL şi PSD în momentul în care s-a anunţat primul cabinet Boc? Cu greu se găseau tot felul de justificări... Aproape că toţi susţinătorii au răsuflat a uşurare când PDL şi PSD au început să se certe. Cetăţenii nu au de ce să ajungă într-o astfel de postură, ei nu au de ce să se certe doar pentru că se ceartă cei din clasa politică sau cei din lumea showbizului...

    Personal susţin pe toţi cei care vor să facă ceva pentru România. Recent am susţinut-o pe doamna Udrea atunci când a candidat pentru postul de debutat (şi am fost criticat de mulţi că fac asta). Am fost dezamăgit atunci când doamna deputat a devenit doamna ministru lăsând deputăţia de-o parte, fără să mai facă nimic din ceea ce promisese ca deputat. Am fost dezamăgit şi în momentul în care am văzut că Turismul nu se schimbă esenţial, ci tot în domeniul reclamei inutile se mişcă.
    L-am susţinut pe domnul Băsescu, ca primar şi ca preşedinte, chiar şi cu ocazia referendumului de reinvestire, mai apoi am avut motive de dezamăgire şi nu am mai crezut în domnia sa.

    Încerc să susţin proiecte şi nu persoane, acţiuni şi nu vorbărie politicianistă şi populistă. Ştiţi cum se spune... mă minţi o dată, să-ţi fie ruşine, mă minţi a doua oară, să-mi fie ruşine... Le-am acordat o şansă, m-am bucurat şi când s-a făcut Guvernul Boc I, deşi aş fi vrut guvern de coaliţie naţională... când am văzut care este seriozitatea miniştrilor, m-am simţit păcălit.

    Poate pentru dumneavoastră ceea ce se întâmplă astăzi este o şansă pentru ţară. Eu nu vreau să vă conving de nimic, dumneavoastră aveţi toată libertatea să credeţi orice doriţi, dar acordaţi-mi şi mie şansa de a fi dezamăgit şi a nu mai crede în aceşti oameni. Acord încrederea mea domnului Funeriu care poate că va face ceva sensibil pozitiv pentru educaţie, dar nu voi acorda sub nici o formă astăzi încrederea mea domnului Videanu, cu domnia sa m-am lămurit.

    RăspundețiȘtergere
  93. Înţelegeţi? Nu am nimic cu nimeni, dar valoarea poezie domnului Mircea Dinescu este o construcţie irefutabil valoroasă pentru România, aici nu mai există ezitări. La fel şi cu expertiza domnului academician Teodorescu... Pe domniile lor nu mă pot supăra cu adevărat, sunt condamnat să-i susţin orice ar fi făcut sau ar face pe viitor, pentru că domniile lor deja au confirmat. Chiar dacă mă deranjează ceva spus de domniile lor, sau ceva făcut de domniile lor, sub nici o formă nu i-aş putea abuza verbal (sau în scris).

    RăspundețiȘtergere
  94. www.evz.ro/articole/detalii-articol/880415/SENATUL-EVZ-Bugetari-cu-glasuri-tunatoare/ Ca sa nu-mi mai ascund simpatiile,domnul Bibliotecar,acuzati-ma ca nu am pozitii proprii,originale,dar ma identific aproape 100% cu IDEILE,GANDURILE si VERTICALITATEA MORALA A DISTINSULUI(cuvant cazut in dizgratie) DOMN MIRCEA MIHAIES!(DE PESTE 20 DE ANI!) O SAPTAMANA MAI CALMA!

    RăspundețiȘtergere
  95. @ George
    Eu nu l-am urmărit, spre ruşinea mea, pe domnul Mihăieş, deşi am tot auzit despre domnia sa. Citind acest articol, nu pot să fie de acord 100% cu el. Nu spun că domnia sa greşeşte, doar că nu sunt de acord cu el.

    Să vă explic...
    Domnia sa spune:
    " „În mare-nţelepciunea sa, Parlamentul a găsit de cuviinţă să ne lase fără guvern solid două luni şi mai bine”.
    Pur şi simplu, aleşii poporului n-au catadicsit să se adune şi să spună „da” au „ba” listei guvernamentale a lui Negoiţă. "

    Ei bine, până de curând şi aş fi spus exact aceiaşi lucru. Iată însă că însuşi domnul Negoiţă îşi retrage candidatura pentru că "situaţia s-a schimbat" şi candidatura domniei sale nu mai este oportună. Oare dacă Parlamentul îl vota pe domnul Negoiţă şi, iată, situaţia era de natura schimbării... nu rămâneam cu un premier anacronic?

    Ştiţi care este problema, şi mă refer exact la problema pe care domnul Mihăieş o trece sub tăcere? Toţi aceşti politicieni despre care scrie domnia sa, şi de la PD-L, şi de la PSD, şi de la PNL, şi de la UDMR... cu toţii sunt foarte puţin interesaţi de România şi români, interesul lor este mai mult preluarea şi exercitarea puterii.

    Situaţia domnului Negoiţă avea legătură mai mult cu alegerile anticipate. Absenţa parlamentarilor (apropo, ei erau în concediu fără plată, conform cerinţei doamnei Anastase) avea legătură tot cu declanşarea alegerilor anticipate.

    Vă amintiţi că se zvonea că PSD negocia cu UDMR-ul "să le dea tot ce vor"? Iată, astăzi UDMR are patru ministere importante.

    Domnule George,
    Eu nu cred că politicienilor le pasă de noi, cu mici excepţii de care încă nu sunt sigur. Iată de ce nu pot fi de acord cu ce spune domnul Mihăieş, deşi sunt şi eu tentat să fiu de acord cu domnia sa... în analiză principială.

    RăspundețiȘtergere
  96. Domnule TRU.Nici nu stiti ce jalnic erati in postura de prezentator al mitingurilor din campanie.Mai ales cele doua Craiova si Pitesti transmise la diferenta de ore.Produceati mila mie o anonima neinteresata si scarbita de tot ce vede.Sunteti bucuroas ca ati castigat cu /fenomenul/O sa vedeti dumneavoastra in urmatorii ani /fenomene/Spuneti curat si nesofisticat ,pe intelesul publicului de la OTV unde ati stat o saptamana intreaga in campanie.::Staful intr-un fel sau altul ;;Am invins noi ce reprezentam securistii pe ei care reprezinta comunistii.Ei au stat 12 ani cu Iliescu trebuie sa stam si noi 10 cu Basescu.EI sunt ciocoii vechi , noi suntem ciocoii noi.La ei fiind mai vechi mai gasesti oameni care sa mai stie si sa faca ce si ce si pentru tara la noi pentru ca trebuie sa-i ajungem din urma cu bogatia sunt oameni care nu stiu sa faca aproape nimic decat sa se imbogateasca ei.In rest vorbe .Adevarul il vor afla nepotii, stranepotii dupa 50 ani in cartea de istorie, ma indoiesc ca se va face si asta, ca a existat un //fenomen// care a condus tara 10 ani de fiecare data furand alegerile metodele fiind aproximativ aceleasi in amandoua datile.

    RăspundețiȘtergere
  97. cand veti merge voi toti basescienii sa sapati canalul Dunare-Baia Mare? va veni si vremea aia,nu mai putin si apoi vdeti voi pe dracul.

    RăspundețiȘtergere