20 iulie 2010

Constitituția României

Îmi imaginez amuzamentul plicitisit al magistraților și filozofia de șpriț cu care șefii de facto ai lumii românești au primit Raportul Comisiei Europene privind ”Progresele realizate în România în cadrul Mecanismului de Cooperare și Verificare”. Sau, după o formulă care se abate a patra oară în ultimii trei ani asupra blindajului național, Raportul pe Justiție. Ritualul e în grafic.

Președintele Băsescu a făcut o analiză exactă și a prezentat în termenii cei mai clari cu putință starea de fapt. Raportul pe Justiție e, în esență, rezultatul angajamentului României la ora admiterii în UE (1 ianuarie 2007). Asefel, la ora admiterii, ambele părți au căzut de acord că Justiția română nu e o instituție compatibilă cu standardele europene. În traducere nonprotocolară: Justiția română era, la data admiterii, o parodie bine utilată material, excelent așezată în scaun, perfect protejată de regualmente și legi interne, dominată de impostori titrați baroc sau de calfele lor cameleonice și totalmente străină de serviciul public. Raport după Raport, această stare de fapt a fost măsurată și reclamată de UE. Ocupația princip ală Justițeiei n-a încetat să fie, de 20 de ani încoace, un simulcaru colosal. Descrisă pe secțiuni această capodoperă care combină incompetența cea mai aleasă, răutatea pură și lașitatea cea mai de soi arată astfel:

a) nici o sentință definitivă și executată în cazurile care au adus în fața instanțelor, prin scăpări involuntare, presiune jurnalistică sau lăcomie neghioabă, membri sau protejați ai establishment-ului,

b) nici o sancțiune internă, împotriva magistraților evident incompetenți sau, pur și simplu, spărgători de lege și bun simț,

c) aberații sistematice ale Curții Constituționale, autoare a unor lovituri de stat succesive, executate la cerere sau prin autosesiazare, în fața unor situații care puteau pune în pericol puterea și privilegiile establishment-ului.

În termeni concreți, Justiția funcționează ca reflex subordonat rețelei de putere efectivă în România. Justiția împarte acest privielgiu servil cu presa și e, alături de ea, al doilea mare eșec fundamental al democrației proclamată urgent și fals în 1989. Curtea Constituțională, ca expresie supremă a Justițuiei, s-a declarat, rînd pe rînd, Guvern, Minister, Ordonator de Credite și a pus, de fiecare dată, la adăpost, imunitatea juridică totală a aparatului politic și a sucursalei sale de afaceri care face, în România, figură de megacapitalism. Legea ANI care ar fi pus, de formă, un paznic în pragul marilor delapidări din care s-au născut și se nasc averile ”spontane” ale antrepenorilor semianalfabeți ai României a fost măcinată și scoasă din uz prin cooperaea Curții și a selecționatei parlamentare PSD-PNL. Pensiile inimaginablile ale Magistraților au fost declarate bun de importanță națională de aceași Curte.

Mai mult, Președintele Curții, Judecătorul Augustin Zegrean a declarat, cu o neghiobie care sugerează o nepăsare sublimă față de propria demnitate, că, în mod fundamnetal, Curtea Cosntituțională e, peste tot nu numai la noi, o ”curte juridico-politică”. Posibil. Există, într-adevăr, Curți și Judecători cu convingeri de dreapta sau de stînga, procapitaliste sau prosocialiste. Nimeni n-a reușit să identifice și să aducă între Judecătorii Curților un Panchen Lama neutru sau un Moise dotat cu Table de Legi perfect adaptate multitudinii democratice. Însă nici unul din Judecătorii Curților moderne, fie el de stîbga, fie de dreapta, n-a fost vreodată suprins în flagrant de nesmițire de tarabă sau în și mai finul delict de intuiție instantanee a agendei șefimii politice. Aceste din urmă delicte sînt prima vocație profesională și cea dintîi îndatorire a Judecătorilor care au vandalizat, ori de cîte ori li s-a ordonat sau nu li s-a ordonat, legea. În România, nu în altă parte.

Ce poate face Raportul pe Justiție în fața acestei situații de mat mafiot și ticăloșie fertilă. Nimic. Președintele a intervenit cu toate explicațiile necesare pentru a restabili umanitatea magistraților. Dar magistrații nu au nici o legătură, nici un contract și nimic de cîștigat de pe urma umanității. Clientul lor sacru nu e cetățeanul nevăzut ci bestia multimiliardară, delincventul pe care România l-a generat în loc de om de afaceri, jurnalist sau magistrat.

În 1989, după 44 de ani de dictatură comunistă, România a rămas fără societate. În aceste condiții, impostorii istorici ai noii elite, au fost nevoiți să simuleze o revoluție. Rezultatul e, de atunci încoace, neschimbat, și produce rezultate.

Cea mai nouă etapă a acestui proces care va distruge România și o va lăsa în prezența propriei lipse de însemnătate, e ”povestea” cu Uniunea Europeană, cu Rapoartele, cu bunele ei inetnții și încă mai faimoasa ei lipsă de putere.

”Ce-o să ne facă? O să ne dea afară? N-au cum!” Acest gînd nerostit și majoritar în sînul rețelei care dispune de România e adevărata și singura Conbstiutuție respectată a țării.

36 de comentarii:

  1. un mare Fuck pt PeNaLi-sti si tovarasii lor de arme, PSD

    RăspundețiȘtergere
  2. Traiane, nu mai scrie sub influenta bauturilor alcoolice. Devine gretoasa subordonarea asta morala si intelectuala.

    RăspundețiȘtergere
  3. Subordonare morală ziceţi? Eu spun servilism greţos ,,Președintele Băsescu a făcut o analiză exactă și a prezentat în termenii cei mai clari cu putință starea de fapt " . E ca în Scânteia despre Ceauşescu. Şi nu e singurul , e plin PDL ul de linguşitori ai Băsescului.
    Scârbos!

    RăspundețiȘtergere
  4. Domnule Ungureanu
    Este halucinant cum acest subiect jurnalistic,de fond, a fost escamotat cu cinism- am urmarit cum vreo 2 ore Andreea Pora a incercat,ca un luptator sumo ,cu trei adversari "animalici"( il bag aici si pe Ion M Ionita,e tot pri tr-o liga oarecare) ca sa se discute pe platforma media a realitatii macar un minut un subiect cu adevarat de substanta si care are implicatii majore pe termen lung si foarte lung in modernizarea autentica a statului,atit de bolnav! Imi venea sa o pup si sa dau in judecata aceasta media care produce asasinat jurnalistic zi de zi,otravind un popor deja bolnav de 60 de ani... Va multumesc pentru faptul ca sunteti un jurnalist exceptional,ca mai rezista eroic inca citiva ca dumneavoastra,si uneori mai cred si in posibilul miracol ca escrocii-derbedei-turnatori vor fi anihilati de justitie-si azi mai am cosmaruri cum ca este 4 dimineata si la OTV ,pe surse ni se spune ca Gioana este presedinte-ii multumesc lui Dumnezeu ca este Basescu- imi ofera confortul ca acolo este un profesionist autentic,si inca locuiesc intr-un stat care are o strategie rationala,cu perspectiva- am toleranta 0 pentru Psd & Pnl& Prm& Otv & Rtv, etc
    un amatorism grotesc,malign si bine tintit ,jurnalistic si politic ,asta ii defineste!!!!
    Ps sunt un cetatean super onest,bugetar, neplingacios dar care pretuieste informarea ca fundamentala in viata sociala; si nu sint,nu am fost si nu voi fi membru vreunui partid,dar am optiuni clare si rationale,zic eu,asa ca acum astept "bitele" postacilor urmaritori-ca sa fiu super/draguta
    sper ca sesiunea parlamentara sa transeze legea ANI,in sfirsit responsbil-si nu uitati domnilor,de fapt ne-ati izbit pe noi de perete cu ce ati facut in senat
    VREAU PARLAMENT UNICAMERAL!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Sunteti un analist perfect.Postacii de serviciu ce va injura,trebuiesc bamati,trimisi in spam.Pt ca pe blogurile lor,nu se accepta alte opinii.Nu suport sa vad ipocrizia si prostia lor aici,la dvs!Fiti tare,ca intodeauna si noi va vom iubi ca atare.Un singur OM poate conduce aceasta tara:Basescu!

    RăspundețiȘtergere
  6. CM-de ce nu-ti arati fata?daca tot ai opinii,macar spune cine e bun?Geoana?Cum e poza ta,asa e si caracterul.De asta sunteti ipocriti.

    RăspundețiȘtergere
  7. @ C.M. (care a postat mai sus )

    * E falsa presupozitia ascunsa ca presedintele in functie, sau orice inalt demnitar, nu poate avea dreptate. Iar cand conchidem ca are, nu trebuie s-o recunoastem nicidecum - trebuie reliefate insistent doar greselile. Altfel, n-am mai fi (vezi, Doamne).. obiectivi; am trada doar servilismul "gretos".
    Nu sunt de acord cu minimalizarea intentionata a reusitelor sau a masurilor lucide (atunci cand e cazul). Ocultarea lor, ca si excesul critic la adresa puterii, e tot o minciuna - prin omisiune, deformare sau manipulare. Nu ne ajuta cu nimic sa ne mintim pe noi insine nici in cazul de fata :
    - Basescu are dreptate in cazul acestui raport, fiind de ani buni principalul actor politic al incercarilor repetate de reformare a acestei citadele reactionare care e justitia; cheia de bolta a reformei generale a statului romanesc.
    - expresia politica a REACTIUNII antireformiste e nefasta alianta PSD-PNL in toti acesti ultimi cinci ani.
    - daca " delictul pro Basescu " n-ar fi harnica presupozitie latenta a multora dintre noi, esecul reformarii justitiei ar fi pus in carca cui trebuie (fara concursul manipulator al presei de trust )..

    RăspundețiȘtergere
  8. Codul lui da-l lingi21 iulie 2010 la 18:05

    Laure, dobitoace, adu bre dovezile despre Patriciu. Ca tot spui ca "exista dovezi".
    'va-n gat de otraviti!

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Traian Ungureanu
    Spuneţi aşa:
    Judecătorul Augustin Zegrean a declarat, cu o neghiobie care sugerează o nepăsare sublimă faţă de propria demnitate...

    Cu alte cuvinte, afirmaţi că preşedintele Traian Băsescu a propus pentru Curtea Constituţională, pentru un mandat de 9 ani, un fost membru al PD capabil de "o neghiobie care sugerează o nepăsare sublimă faţă de propria demnitate". Domnul Băsescu ştie că spuneţi aşa ceva despre domnia sa?

    RăspundețiȘtergere
  10. Bai popnare, daca ai fi cine stie ce jurist doxat te-as crede, dar esti un simpu limbist ordinar care face curatenie la dosul prezidential. Asa ca zat si nu mai am cuvinte!

    RăspundețiȘtergere
  11. Si inca ceva mai nea poponarule: cu furadan ai incercat? Hahahaha!!!

    RăspundețiȘtergere
  12. @morris
    Sper pentru dvs sa nu fiti in cautarea vreunui TRU et comp!
    O fi mai bine sa ramaneti cine santeti si sa nu mai cautati acul in carul cu fan !:):):)

    RăspundețiȘtergere
  13. @ morris
    Aţi combinat cuvântul "ban, banned" care vine din engleză şi înseamnă:
    - a interzice, în special printr-un decret oficial
    - a excomunica
    - a face prohibit
    - a cenzura
    - urmarea unei imprecaţii
    ... cu cuvântul "blam" din română, care înseamnă, cum probabil ştim toţi "dezaprobare, condamnare publică a unei atitudini; exprimare a unei astfel de dezaprobări."
    A rezultat acel "bamaţi".
    Îmi permiteţi să preiau licenţa acestei transformări?

    RăspundețiȘtergere
  14. @ "codul lui da-l lingi" :

    Bai, uscatule, probele contra lui Patriciu sunt la vedere : aliantele oculte, neasumate politic, cu pesedeaua s-au facut la indrumarile Lui (uneori transmise live pe Irealitatea Tv ). In primavara lui 2005, in dec. 2008 si dupa 6 dec 2009 (dupa joarda de mos Niculae). Prapaditul, a reusit sa corceasca doua specii, pana de curand, neincrucisabile : PeNaLe cu PSD... De aici ni se trag toate transeele si redutele antireformismului feroce .. De fapt, in lipsa statului de drept, cu o justitie obedienta, afacerile cu statul - garantate de o guvernare cu PSD - AR FI MERS CA UNSE; ca si scutirile de TVA - alte privilegii dupa care le curge bleascul miliardarilor tai de carton.
    Acum precepi pe unde face pipi gaina ?..
    'tuva'n ceru' gurii de mironositze PeNaLe..

    RăspundețiȘtergere
  15. http://realpolitic.ro/mesajul-greilor-din-pdl-daca-voi-nu-ne-mai-vreti-noi-va-vrem.html

    RăspundețiȘtergere
  16. Codul lui da-l lingi22 iulie 2010 la 16:47

    Laure, lingator de latrine, alea nu-s dovezi. Nu de alta, dar dovezile alea nu incrimineaza nimic. Clar, capatana de oaie care esti?

    RăspundețiȘtergere
  17. @ Domnule Morris ! Felicitari,insa n-are nici un sens sa discutam,sa avem vreo speranta de polemica sau dialog civilizat cu talibanii peneleului antonescian ! CM si sleahta lor au ramas ancorati in toamna lui 2009 ,cand visau cai verzi pe pereti cu proiectul Johannis ! Si sunt foarte multi oameni rationali ce doresc banarea laturilor tzoparlanilor lui antonescu,tariceanu,guzganianul ori gastii securistice a lui Stroe ! Vorba unui Domn respectabil de pe acest blog:"PNL-ul:CEA MAI TOXICA SI EXTREMISTA FORMATIUNE POLITICA ACTUALA"(vedeti si ultimele iesiri ale banditului fenechiu,mafiot ce delireaza non-stop)

    RăspundețiȘtergere
  18. ATENTIE MARE ! PERICOL DE VIRUSI ! REFUZATI ORICE LINK EXCHANGE CU ANONIMUL(A)DE MAI SUS : CONTINE VIRUSI CE SPARG PROGRAMELE KASPERSKY,AVAST,AVIRA SAU ESET NOD 32 ! JIGODIILE DE LA pnl SUNT IN STARE DE ORICE ! THROW THE GARBAGE !

    RăspundețiȘtergere
  19. @ Codul lui da-l lingi (pe liberaloidul creat in poala statului) :

    * Alea sunt probele politice ! Celelalte ar putea fi de competenta justitiei; dar pe acolo nu prea dati, mironositzelor !
    Alta ratiune nu putea dicta o asemenea tradare, ca cea liberaloida, bai sclimpushule ! Dar pentru derbedeii ratiunii, cum esti tu, "delictul pro-Basescu" e presupozitia latenta; plus indicativul "Stalin la Cotroceni".. care va ocupa tot timpul.
    Esti satiscaFut !? ..

    RăspundețiȘtergere
  20. Codul lui da-l lingi23 iulie 2010 la 07:42

    "Probe politice" a ce? Cum mai vorbeste gura aia a voastra fara sa va fi trecut in prealabil prin creieras ceea ce avea sa va iasa pe pupatoare...

    RăspundețiȘtergere
  21. Au aparut zilele acestea pe piata niste sondaje absolut MINCIUNOASE legat de cati ar vota PDL, pe Presedinte etc etc. Sunt manipulari ordinare, oamenii nu trebuie sa le creada, cifrele reale sunt cu totul altele.
    O noua dovada ca mogulii fac totul sa-l atace pe Presedinte. Cei care am fost cu Presedintele prin tara stim ca Presedintele are poporul de partea sa. Mogulii sa nu mai manance cacat !!!!!!
    Cat despre asa zisa suspendare a Presedintelui: sa ne sugeti pula asa cum ati facut si la precedenta suspendare !!!!!!

    RăspundețiȘtergere
  22. @ Codul lui da-l lingi ( pe Dinu Paturiciu ? )

    * Cu PSD nu se fac aliante politice oculte, neasumate politic, pentru ca pretul nu poate fi decat sacrificarea binelui comun - ar trebui sa sune pentru urechile tale prima axioma ..

    De ce ?
    Pentru ca :
    1) acest partid a fost creuzetul coruptiei postdecembriste - generalizate astazi
    2) pentru ca aceasta grupare politica inca nu s-a dezis public de mineriade
    3) pentru ca a fost si este cheia de bolta a neclarificarii si lipsei de transparentza cu trecutul comunist si cu "misterele revolutiei"
    4) pentru ca este artizanul principal al naturii clientelare a regimului statal al Romaniei de azi
    5) pentru ca a fost, de la inceput, garantul politic al faptului - de notorietate pana si pentru copii - ca Romania actuala e un stat incompatibil cu justitia
    6) pentru ca "standardul" sau onorific ramane un mincinos batran pe post de presedinte de onoare Ion Iliescu : omul mortilor din decembrie, al mineriadelor, al tratatului cu URSS si al unui trecut comunist care-l acuza la fel mult
    7) pentru ca nu s-a dezis de tratatul cu URSS din aprilie '91 (care ar fi amputat EXTREM DE GRAV suveranitatea tarii)
    8)pentru ca, de la inceputuri, a promovat foloasele necuvenite, secretomania, statolatria si anticapitalismul ca reziduuri ideologice etc.

    Ne sunt familiare astazi in viata publica ? Trebuie sa nu uitam cui le datoram! Din pacate, incapacitatea asta de a intelege rostul statului si a functiei publice, si altfel decat pentru PARAZITARE PRIVILEGIATA, s-a generalizat in proportii diferite la toate partidele ca si in administratia publica. Avem sentimentul alarmant al mafiotizarii statului ?

    Acum, daca nu crezi, da click pe History (merge bine cu lecitina)

    * Ca sa-ti pot developa decaderea liberaloizilor e destul sa te bat la fund cu "zestrea" PSD - ar putea suna a doua axioma a regresiei PeNaLe .. Ciudat, nu-i asa ?

    De ce ?

    Pentru ca :
    In ultimul cincinal, clonele lui Patriciu au promovat politic pas cu pas status-quo-ul iliescian, adica, continuitea de privilegii prin intermediul captivitatii statului; amanarea "sine die" a statului de drept si a binelui comun ..
    S-au dovedit a fi aliati de nadejde ai lui Iliescu, Hrebenciuc, Nastase, Geoana in toate punctele cheie ale ANTIREFORMEI. Cu exceptia cotei unice au parat, mai mult sau mai putin eficace, toate incercarile de reformare a justitiei, a salarizarii unice bugetare, a reformei pensiilor, a uninominalului, a ridicarii imunitatii lui Nastase pentru a fi deferit justitiei, a legii ANI (alaturi de toate partidele), impotriva legilor austeritatii, a legii responsabilitatii fiscale etc.

    PeNaLe e o grupare politica REACTIONARA, dizolvata in oligarhie; adica in mostenirea nedemocratica a guvernarilor PSD.
    A neutralizat potentialul politic al electoratului de dreapta.
    A promovat o adevarata hemoragie de oameni de valoare din PNL, expulzandu-i pe Valeriu Stoica, Raluca Turcan, Horia F. Alexandru, Stolojan etc.
    Toate faptele sale politice din ultimii cinci ani o ilustreaza cu prisosinta.
    Gratie intereselor private ale lui Patriciu - care nu sunt cele ale binelui comun - PeNaLe a mentinut, in mod ocult, PSD la guvernare in 2007 si 2008 - cu costurile risipei pe care le platim cu totii acum.

    RăspundețiȘtergere
  23. @ Anonim 21 iulie, 12,42
    E voie să apreciezi conduita şefului,însă atunci când te exprimi " sefu are întotdeauna dreptate" "sau "sefu are cele mai tari argumente" sau " şefu se exprimă cu cei mai clari cu putinţă termeni" rişti să se prindă lumea că îl pupi în cur... O fi clară argumentaţia preşedintelui, dar să spui că e CEA MAI clară asta numesc eu linguşire scârboasă.
    @ morris Cum e poza aşa e şi caracterul zici? Dacă pun o poză dezbrăcat vei fi mulţumit( adică dovedesc integritate ) ? Nu pricep obsesia unora de a-mi vedea chipul, dar accept. Dă-mi e mailul şi îţi trimit poza sa poţi dormi la noapte fericit.
    Dacă mă întrebi aşa direct o să îţi spun, Geoană cred că ar fi fost mai bun, dar nu vom afla niciodată. Va rămâne incontestabilă doar experienţa tristă a 5 ani cu un Băsescu ranchiunos, agresiv,inflexibil...
    @ Bibliotecaru
    Ca întotdeauna pe fază, dau o bere pentru observaţia cu Zegrean...

    RăspundețiȘtergere
  24. @ CM Tristetea dumitale va continua si dupa alegerile din 2014 ! Orice pedelist va vota-in ultima instanta- candidatul PSD ,in turul 2 :(! Bye Bye Antonescu ! Vesnic LOOSER ! :))) Ne revedem in 2019 ! Pa !

    RăspundețiȘtergere
  25. Codul lui da-l lingi23 iulie 2010 la 14:47

    Esti doar un idiot cu prea mult timp liber. Ca nu-i de colo sa insiri toata polologhia aia in scris. Sau esti doar un sinecurist portocaliu si atunci imbini utilul cu placutul, facandu-te ca muncesti la stat, dar ocupandu-te strict cu propaganda de partid?
    Insa, faptul ca esti doar un idiot rezida din argument. Pot accepta ca PSDul este vinovat de tot ceea ce indrugi tu acolo, dar sa nu vezi ca ceea ce traim azi, sub astia, este exact ceea ce blamezi tu la aia, asta ma scoate din discutie. Pana si trecutul ala blamabil al PSDistilor este - in parte - si responsabilitatea alor tai!

    RăspundețiȘtergere
  26. Anonim, eşti absolut ilogic:
    bănuieşti că voi suferi dacă la alegerile următoare PDL iştii vor vota cu candidatul PSD? N-ai de unde să ştii, poate chiar cu ăla voi vota şi eu ,tocmai scrisesem că l-am votat pe Geoană.
    Cum să voteze PDL iştii cu candidatul stângii? Ori nu sunt chiar de dreapta, ai tu ceva informaţii pe care noi nu le avem?

    RăspundețiȘtergere
  27. Să înţeleg că PDL şi-a cam luat gândul de la votul poporului? Anonim, spune-i asta şi lui Laur, el e sigur că sondajele sunt mincinoase

    RăspundețiȘtergere
  28. Codul academiei "Fane ideologu" a lingailor penali: Azi culegem ce-a parjolit "Guzganianul" iresponsabil, impreuna cu "intaiul motociclist al natiei penale", Calin Tzoparleanu ! Iar mafia lu' d'alde Catalin Voicu a fost acoperita de alt tzoparlan de trista amintire: activistul utecist Chiuariu,ce a pastorit sfidarea de la Inalta Curte a Infamilor PSD_PNL,in frunte cu Ordinarii tov. Costiniu,Bejenariu etc ,precum si Sfidatorii Latrinei Constitutionale in frunte cu tov.Predescu ! Asadar orasul Iasi a dat "maestri" de renume,daca ne gandim la Spurcaciunea de Fenechiu, precum si Adomnitei,cel ce invata popoul penal cate stelutze are steagul UE ! Cam asa arata proiectul Johanis,marioneta Hrebenciucilor si Mogulilor !

    RăspundețiȘtergere
  29. Si cu PNL -ul ce facem ? Dupa reforma constitutionala, cata durere va declansa la electorat,daca nu mai prinde viitorul parlament !... Stati linistiti,penali, la locurile voastre: va indreptati inexorabil langa PNCTD ! Domnul Pavelescu va saluta la primul... parastas,peste 6 ani !

    RăspundețiȘtergere
  30. @ Codul lui da-l lingi ( din tagma idiotilor utili ):

    * "Pot accepta ca PSDul este vinovat de tot ceea ce indrugi tu acolo"
    - daca poti accepta asta inseamna ca nu indrug, ci spun adevarul (o chestiune de nuante, nu-i asa ?)

    * "dar sa nu vezi ca ceea ce traim azi, sub astia, este exact ceea ce blamezi tu la aia, asta ma scoate din discutie" ai continuat tu
    - Nu, zau !
    Ticalosia sistematica a PSD tzine de inertiile privilegiilor de casta dinainte de '89; casta emancipata, astazi, de tutela sacaitoare a defunctei ideologii. Statul de privilegii - si nu statul de drept - e mostenirea cea mai durabila a comunismului rezidual.
    Privilegiile de casta au decantat, intre timp, o clasa politica penala. Chiar daca in 20 de ani biografiile politice s-au primenit, pattern-ul iliescian a ramas codul genetic al comportamentului politicianului roman majoritar (chiar si la majoritatea tacuta a PDL). Inspre aceasta majoritate politica au marsaluit voios si clonele lui Patriciu; in bloc, uitand ca demisia lor e MORALA mai inainte de orice..
    Insa, in PDL, exista un grup reformist care nu trebuie ignorat de oamenii cu bun simt. Un grup care nu are corespondent in cadrul monstruoasei coalitii (oricat te-ai screme sa-l gasesti).
    La randul meu, pot accepta gafele si balbaielile guvernarii actuale, dar nu si solipsimul vostru care izoleaza - partizan - impasul economic actual de criza mondiala.
    Celor de acum le pot reprosa nepriceperea, uneori indecizia politica, dar NU si ticalosia sistemica. Alor vostri, DA ! PeNaLii - care au reprezentat pana acum cativa ani ultimul partid istoric ramas in cursa - au trecut deja Rubiconul..


    "Pana si trecutul ala blamabil al PSDistilor este - in parte - si responsabilitatea alor tai!" ai conchis tu.
    - asta e valabil doar daca te incapatanezi sa vezi in Basescu un continuator al FSN ( din care nu a facut parte niciodata; cauta pe Wikipedia daca nu mai poti fi convins altfel ).
    Daca, insa, accepti ca faptele conteaza, vei avea surpriza sa vezi ca expresia politica a continuitatii cu status-quo iliescian e .. exact ceea ce-ai bagat in urna de vot cu propria ta crenguta : "catindatii" preacurviei PeNaLe - PSD (mironositzele care beneficiaza de imunitate la critica pe moguliziuni; desi n-au lipsit de la guvernare in ultimii trei ani).
    In incheiere, judecand la rece, cel care demanteleaza, fara zabava, temelia statului de privilegii e presedintele si un grup de reformisti; sau, macar incearca de cativa ani s-o faca, cu sorti schimbatori. In tot acest timp, el e omul cel mai acuzat de "trecutul fesenisto-securist". Oare de ce !?..

    (Estimp Iudariceanu, apoi Critz Antonescu, preacurveau cu Stanga matusii Tamara )...


    Dar, ma rog, exit-poll-urile mincinoase v-au creat si nostalgii durabile ( nu doar filmulete trucate) ..

    RăspundețiȘtergere
  31. Haideti sa recunoastem-din pacate-un adevar trist,dar... reparabil ! Majoritatea votantilor PSD-PNL continua sa aiba sursa de informare televiziunile si radioul public ! (studiile sociologice rationale si echilibrate au demonstrat acest lucru). In absenta unei alternative clare la ghenele irealitatea-a3,daca ar exista emisiuni tip "revista blogurilor" pe tvr 1,b1tv,pro tv,prima si pe Romania Actualitati, in care ziaristi cu coloana vertebrala si comentatori independenti(atatia cati au mai ramas) sa analizeze postarile Domnului Traian Ungureanu si a celorlalti extraordinari oameni ce si-au asumat public-si din pacate atat de solitari- angajamentul de a raspunde LICHELELOR din societate,de a propune linii de gandire noi in concordanta cu provocarile lumii contemporane, oamenii echilibrati, maturi in gandire, ar filtra, cu mai multa precizie, eliminand si aruncand la gunoi MANIPULARILE,DELIRUL SI TUMORILE BENIGNE ale latrinelor media binecunoscute, de unde RETROGRAZII EXTREMISTI SI MAFIOTII PSD-PNL isi trag zilnic seva...

    RăspundețiȘtergere
  32. Codul lui da-l lingi24 iulie 2010 la 08:24

    Voi nu sunteti doar prosti. Mai tineti s-o si aratati:
    ÎNDRUGÁ, îndrúg, vb. I. Tranz... 2... a fi fără șir la vorbă; p. ext. a vorbi fără rost, nimicuri. ◊ Expr. A îndruga (la) verzi și uscate = a înșira, a spune fleacuri,... vrute și nevrute. ♦...
    Deci dobitoaco, poti indruga si spunand adevaruri.
    Dar daca pot accepta, pot aaccepta si un neadevar. Acceptarea mea nu-ti face tie vorbele adevarate, lipsitilor de logica si discernamant!
    Bun. Revenind la partea cu "trecutul blamabil", scrie acolo ca este si opera "alor tai". Ia vezi ministrul Blaga, ministrul Berceanu si nu in ultimul rand, acceptatorului de sinecuri FSNiste - fara sa fi fost membru - ex demnitarului din epoca FSN, Basescu.
    Restul, nu ma mai intereseaza. Caci iar indrugi tampenii sforaitoare: " izoleaza - partizan - impasul economic actual de criza mondiala". Nimeni n-a imputat alor tai criza, ci lipsa de solutii.
    Pricepi, capro?

    RăspundețiȘtergere
  33. @codul lui da-l lingi... singurele tale argumente sint jignirile celorlalti ! Fa-ti un bine, si incearca un exercitiu: linge-te...singur !

    RăspundețiȘtergere
  34. @Codul lui da-l lingi,
    tu ori te numesti Vasile Rahat ori Rahat Vasile, tot otrava te numesti.

    RăspundețiȘtergere
  35. Codul lui da-l lingi25 iulie 2010 la 16:29

    Ba eu as zice c-ar fi de bun augur pentru voi sa mai schimbati pula care o sugeti: mai uitati-l pe Zeus, sugeti-ma pe mine. De-a valma!

    RăspundețiȘtergere
  36. @ Codu lu' .. peste :

    Na, poftim cultura !

    Excitat prin sezatoare
    "criticul de meserie"
    cade intr-o reverie
    Ce-i alina o frustrare :
    ca n-a fost bagat in seama
    asa criticău de mare faima !

    Erectil din disperare,
    visator cu madular
    gata de pus pe cantar,
    Sa vada si lumea mare
    ca nu-i gol intre picioare,
    - poate doar intre urechi
    sa fie vidul mai vechi ..


    Morala :
    Se vede bine ca
    De cand nababul petrolist
    De paza are un masochist,
    E bine sa sti a scrie
    Cand pana si azbuchea
    E pornografie ..

    RăspundețiȘtergere