CTP debutează în Al-Ahram

Cristian Tudor Popescu a sesizat, cu o intuiție politică vie, diferența: spre deosebire de Mubarak, Ceaușescu n-a asmuțit forțe de șoc civile împotriva demonstranților. Așadar, într-o disecție retrospectivă a tehnicilor dictatoriale de final, brutalitatea principială a lui Ceaușescu e surclasată de cinismul diabolic al lui Mubarak. Iată analiza comparativă, în cuvintele autorului:

”Dictatorul arab se dovedeşte mai abil decât amicul său Ceauşescu. Din orgoliu împins până la megalomanie, Ceauşescu a dat ordin de la început armatei să tragă în manifestanţii din Timişoara. Nici nu concepea că aceia care ieşeau în stradă strigând "Jos Ceauşescu!" sunt simpli cetăţeni sătui de el - îi credea în mod sincer nişte "huligani" manipulaţi de agenţi străini. De aceea nu a luat în considerare decât prea târziu ideea lui Ion Dincă "Teleagă" de a trimite muncitori din Vâlcea înarmaţi cu bâte să se bată patriotic cu revoluţionarii Timişoarei. (…)

Cu viclenie, mai mult sau mai puţin orientală, Mubarak şi-a anunţat retragerea candidaturii pentru alegerile din septembrie, declarând că va asigura transferul paşnic al puterii. (…) Imediat după apariţia televizată a lui Mubarak au ieşit ca din pământ, după zile în şir de manifestaţii antiprezidenţiale, grupuri organizate de susţinători civili ai dictatorului care s-au încăierat cu protestatarii.”

Comparația dezvoltată de Cristian Tudor Popescu e riguros exactă. Realitatea TV, o altă voce publică de mare probitate, a făcut foarte bine că a reluat remarcile lui C.T. Popescu. Păcat că excelenta observație a vigurosului comentator Popescu leșină prematur și nu merge pînă la capăt.

Într-adevăr, Ceaușescu n-a avut imaginația perfidă pe care o cere ordinul de atac în haină civilă. A avut-o altcineva, cu o brutalitate la care Mubarak nici nu visează: Ion Iliescu. Omul care a chemat minerii la București și a scos la lucru securiști pentru a dirija atacurile bestiale ale ”oamenilor muncii” împotriva ”golanilor” din Piața Universității. Mineriada lui Iliescu a devansat cu 20 de ani cămiliada lui Mubarak. Dar mineriada lui Iliescu a fost urzită și lansată la numai 6 luni după ”eroarea” lui Ceaușescu. Ce l-a făcut pe C.T.Popescu să își aducă aminte cu atîta pătrundere de metodele lui Ceaușescu și să uite cu totul mineriada lui Iliescu? Greu de spus. Mai ales în cazul unui jurnalist de fibră neînduplecată, un editorialist justițiar care - știut e – nu uită și nu iartă.

O ipoteză firavă: poate, articolele nepieritoare publicate de CTP în Adevărul, în iunie 1990. Mineriada care a călcat în picioare Bucureștiul pentru a propti regimul Iliescu și-a găsit atunci, în Cristian Tudor Popescu, teoreticianul acut și cronicarul drept. O mostră:

"Că pe 13 iunie a avut loc în Bucuresti o tentativă de lovitura de stat este un fapt a cărui negare nu poate fi discutată decată decît în termenii cretinismului sau candorii, după cum se exprima dl. Răzvan Theodorescu. (...) Ceea ce s-a întîmplat a doua zi în București, începînd cu primele ore ale dimineții, a fost o reacție tot atît de inevitabilă; spirala violenței, odată inițiată, urcă întruna. Aceasta reacție s-ar fi produs și în lipsa apelului prezidențial, care a avut ca principal efect diminuarea creditului de care se bucură Președintele și Guvernul. În aceste condiții, comportamentul grupurilor minerești și muncitorești nu a fost, nici nu avea cum să fie, pașnic."

Valoarea considerațiilor de mai sus nu scade.

După 20 de ani, textul poate fi republicat în Al-Ahram.