Indiscutabil, discutabil
Multă lume cu pană, blog sau timp de emisie a desfundat damigenele de acizi și s-a pus pe praznic: Băsescu s-a descalificat! În sfîrșit, după atîta așteptare, personajul a confirmat, singur și nesilit de nimeni, că: e un ignorant mustind de păreri prostești asupra istoriei României, e un admirator tăinuit al lui Antonescu (Mareșalul, nu planta-candidat) și e un mîrlan brutal cu figura impecabilă a Regelui. Însumînd: un personaj mai util ca șef se sală decît ca șef de stat. Și de ce n-ar fi așa? Băsescu e omul declarațiilor și deciziilor abrupte . De la ” Să trăiți bine !” la ”I-am ciuruit!”, trecînd prin ”Țigancă împuțită!”, Băsescu nu s-a sfiit niciodată de cuvinte tari și de rezumate explozive. Poate că, acum, cu ocazia declarațiilor istorice de la B1TV, Președintele și-a dat arama pe față. Mai ales că mulțimea celor ce îl ceartă pe Președinte și cer scuze Regelui e alcătuită din vechi monarhiști care și-au descoperit favoritul săptămîna trecută.
Ce a spus Traian Băsescu la B1TV? Mai întîi:
” Ion Cristoiu: Astăzi, 22 iunie, se împlinesc 70 de ani de la... De la ce?
Traian Băsescu: De la începerea...
Ion Cristoiu: Marelui Război pentru Apărarea Patriei, trecerea Prutului.
Traian Băsescu: Nu, nu. '41, da.
Ion Cristoiu: Trecerea Prutului.
Traian Băsescu: Trecerea Prutului, da.
Ion Cristoiu: Ştiţi?
Traian Băsescu: Da.
Ion Cristoiu: Păi, văd că nimeni nu a scris...
Traian Băsescu: Invadarea...
Ion Cristoiu: Invadarea
Traian Băsescu: A, nu. Hai să-i spunem, de la celebra "Soldaţi români, vă ordon. Treceţi Prutul!"
Robert Turcescu: Reîntregirea patriei.
Ion Cristoiu: Dumneavoastră, dacă eraţi la vremea respectivă, dădeaţi acest ordin?
Traian Băsescu: Da.
Ion Cristoiu: De ce?
Traian Băsescu: Pentru că aveam un aliat şi aveam de recuperat un teritoriu. Dacă aveam condiţiile de atunci, probabil că aş fi făcut-o.”
Observații? Variante? Alternative? Vorbim, evident, de opțiuni la îndemîna unui Șef de Stat, nu de palavre la dispoziția unui Șef de Rubrică.
Mai departe:
” Traian Băsescu: A fost de acord. Pe urmă...Tot continuăm să considerăm că abdicarea regelui a fost un mare act patriotic. Nu. A fost un act de trădare a interesului naţional al României abdicarea.
Ion Cristoiu: Din partea regelui?
Traian Băsescu: Din partea regelui. Acesta este punctul meu de vedere.
(…)
Traian Băsescu: Da, trebuia marcat momentul. În acelaşi timp, trebuie să recunoaştem, domnule Cristoiu, că noi încă nu ne aşezăm corect valorile. Spre exemplu, pentru noi toţi şi pentru istorie, Antonescu rămâne responsabil de Holocaustul împotriva evreilor şi ţiganilor, ducerea lor în Transnistria şi nu ştiu ce. Nimeni nu spune că statul român avea un şef de stat atunci, ăsta era doar prim ministru.
Ion Cristoiu: Am înţeles.
Traian Băsescu: Da? Unora le dăm averile, iar pe alţii îi considerăm criminali de război. Şeful de stat şi primul ministru, doar pentru că unul a fost slugă la ruşi? Şi-a lăsat
E imediat de remarcat ce n-a spus Președintele Băsescu: a) n-a spus că Regele ar fi fost un Șef de Stat nelegitim (ci autorul unor mari erori în deciziile luate ca Șef de Stat), b) n-a spus că Ion Antonescu trebuie recuperat în cheie pozitivă, c) n-a pus în discuție realitatea Holocaustului și răspunderea ce revine României.
Continuînd cu ce a spus Președintele Băsescu, afirmațiile par scandaloase. Dar oricît de mare șocul inițial, e, poate, util să răbdăm un pic și să facem loc unui șir de întrebări elementare.
Era sau nu era Regele, Șeful Statului (monarh cu puterea de a desemna primul ministru și commandant suprem al armatei), în 1944? Era. A abdicat, Regele, sub presiune sovietică extremă, în 1947? Evident. A fost Regele singurul suveran Est-European care a abdicat? A fost, deși aceast detaliu nu e niciodată amintit. Ar fi fost important ca Regele să nu abdice, înainte de a fi silit la exil? Da. Deși nu putem aproxima consecințele unui asemenea gest.
Regele a domnit de două ori. Prima oară, accidental, între 1927 și 1930, adus pe tron, la 6 ani, de un concurs de împrejurări ce nu îi poate fi imputat. A doua oară între 1940 și 1947, adică în intervalul care a început și s-a încheiat cu dezastre politico-militare care au adus statul român în pragul dezagregării. În ambele situații, răspunsul autorității de stat a fost slab. Pasivitatea, resemanrea sau incopmetența explică, în măsuri diferite, paralizia statului roman în aceste momente. Însă nimeni nu poate contesta impasul. Orice analiză trebuie să plece de aici. Idealizrea și alibiurile nu duc nicăieri sau duc la pseudo-istoria care ține și astăzi loc de luciditate.
Cu siguranță, Regele a fost un Șef de Stat dominat de autoritatea lui Ion Antonescu. Dar acest tip de subordonare nu elucidează și nu încheie nimic. Întrebările pot și trebuie să continue: a fost raportul de subordonare al Regelui consimțit? cît din această poziție de inferioritate s–a datorat lipsei de experiență, tinereții, slăbiciunii și imaturității Regelui? incumbă poziția de Șef (nominal) al Statului și răspunderi istorice sau, dimpotrivă, absolvă pe toate planurile? presupune judecata ulterioară a comentatorilor luciditate sau compasiune?
Cu tot respectul, istoria e o disciplină grea, nu un prilej de a vorbi și citi, din cînd în cînd, pe teme trecute, pentru a exprima dorințe prezente. Cine vrea să scrie sau să vorbească despre istorie e dator să pună toate întrebările neplăcute, incommode, aparent tîmpite. Ele dau diferența între cunoaștere și lirism. În cele din urmă, istoria e egală cu istoria revizuirilor suucesive ale trecutului. Într-un fel care scapă adesesa înțelegerii, istoria nu e istoria faptelor atestate ci a afirmațiilor despre faptele atestate. Asta nu înseamnă că orice revizionsim e legitim și admisibil. Limitele interpretării și reinterpretării istorice sînt, totuși, clare. Revizionismele care neagă consensul etic al istoriei colective conduc spre ospiciu, nu spre aprofundare și adevăr. Așa de pildă, o istorie revizionistă care ar stabili că regimul comunist a fost un factor de progres în România ar fi o enormă eroare, deși cîteva din posibilele argumentele care promovează această teorie neghioabă nu sînt inadmisibile. Lumea, netul și tipografiile obscure sînt pline de revizioniști integrali care neagă Holocaustul sau îl redescoperă pe Stalin. Complexitatea istoriei n-are , însă, nimic de-a face cu eroii și cu anti-eroii integrali, cu utopia, cu distopia sau cu perfecțiunea idilică. Altfel spus, gîndirea istorică nu duce niciodată la rezultate exacte, rotunde și ”fără rest”.
Problema Regalității și a răspunderilor regale între 1940 și 1944 e o discuție deschisă. De fapt, o discuție care trebuie, în sfîrșit, deschisă. Și asta, din lipsa tratamentului critico-istoric. Ca în atîtea alte capitole de istorie națională, sîntem și aici în fața unui clișeu. Mai precis, problema regalității, a trecut din clișeul dogmatic al comuniștilor în clișeul sentimental al anti-comunismului. Dintr-un anume punct de vedere, nimic n-a făcut mai rău percepției istorice a Regelui decît anii ’90, anii de mîrlănie republicană a lui Ion Iliescu și anii de simpatie populară monarhistă ca protest față de Regimul Iliescu. Atunci, exasperarea provocată de stilistica de aparatcik a lui Iliescu a fixat regimul sentimental favorabil Regelui. Rezultatul? Regele a fost extras din istorie și are, spre deliciul comentatorilor amatori, lipsa de gravitație a unui personaj care n-a fost martor ale propriilor vremuri. Îndrăznesc să cred că Regele scutit, acum, de densitatea istoriei este, totuși, una și
aceași persoană cu Regele aflat în fruntea statului român, înainte de instaorarea dictaturii comuniste.
Așadar, dacă vrem să rămînem sau, mai degrabă, să revenim în istorie trebuie să acceptăm orice dezbatere legitimă. Propuneri? N-avem timp și istorici pentru atîtea pete albe. Astfel, lipsa împotrivirii e, cel puțin în epoca modernă, o tradiție istorică românească extrem de vizibilă și cît se poate de nediscutată. Ne place să lăudăm eroismul înseriat polonez sau să ne cutremurăm la violența revoluționarilor maghiari ai anului 1956. Însă, de fiecare dată, uităm să remarcăm că atît fanatismul patriotic polonez cît și înverșunarea maghiară au fost acte în aparență absurde, fără sorți de izbîndă. Admirăm aceste mari acte de contestație istorică gratuită, la capătul lor fructuos de astăzi, cînd folosul descreieraților suicidali e clar pentru toată lumea. În același timp, uităm să ne punem problema acasă. Preferăm să constatăm superior că răscoala, sau rezistența sau refuzul regal de abdicare n-ar fi avut rost, n-ar fi dus nicăieri și n-ar fi schimbat nimic. Oare?
Să nu facem confuzia clasică: prezentul nu e clipa de față ci fața prezentă a trecutului. Cine investește fără sens în lucruri care nu se văd încă lasă ceva generațiilor viitoare. Noi așteptăm lovitura norocoasă care cruță vieți și adduce, gratuit, succesul integral. Un jack pot istoric.
Declarațiile Președintelui Băsescu nu vin de la un istoric dar nici nu trebuiau să vină, într-o țară care vorbește, fumegă, pălăvrăgește sau își dă cu părerea, în timp ce istoricii tac sau lustruiesc clișee. Afirmațiile Președintelui sînt discutabile. Indiscutabil, discutabile. Ceea ce vrea să spună exact asta: subiectul trebuie discutat.
P.S. Un excelent punct de ponire la http://theophylepoliteia.wordpress.com/2011/06/23/jocul-de-a-istoria/
La fel de instructiv, tratamentul aplicat autorului pentru greșeala de a fi gîndit în termini istorici o problemă tratată în genere sentimental și irațional.
de toata jena, dle Ungureanu, mai jos de atit ma intrebati daca mai puteti cobori. Cindva o admirati pe dna Pippidi, vedeti pe romaniacurata.ro unde as fi crezut ca e si locul dvs.
RăspundețiȘtergeresi daca nu ati observat pina si GDS a cerut scuze de la seful dvs...
Daca ati ajuns sa-l laudati pe teofil,chiar ca ati coborat jos rau de tot...
RăspundețiȘtergereWow. Anonimul asta chiar s-a infuriat daca a postat atat de multe comentarii. Daca spui asta inseamna ca esti poponar.
RăspundețiȘtergereD-le Ungureanu, sunteti intr-o mare eroare. Hai sa vedem in ce conditii a abdicat regele Mihai. Palatul Regal era inconjurat, liniile telefonice erau taiate, Gheorghiu-Dej si Emil Bodnaras erau gata sa recurga la forta daca regele ar fi refuzat sa abdice. Oare Traian Basescu s-ar fi luptat vitejeste cu ei ? Nu. E usor de vorbit acum. In plus, nu a fost deloc onorabil ce a facut presedintele. Am vazut si eu materialul de la B1 TV si era absolut jenant sa vezi declaratiile astea.
Cititi si articolul asta foarte bine argumentat al lui Horatiu Pepine de la Deutsche Welle. Antonescu avea titlul de Sef al Statului, iar regele Mihai avea doar titlul de cap al ostirii. Din punct de vedere legal, iar lui Traian Basescu ii face o deosebita placere sa faca referire la legalitate, Antonescu avea toata puterea in stat. Regele era doar un simbol. Il pastra doar pentru salvarea aparentelor.
Faptele astea au fost clarificate imediat dupa '89, dar vad ca multi isi dau cu parerea in mod neavizat. Mai inteleg ca sunteti un aparator fervent al lui Basescu si chiar argumentati foarte bine unele puncte de vedere ale sale, dar un prieten adevarat iti spune si cand gresesti, nu te lauda tot timpul.
pentru regele mihai au murit oameni in munti 10 ani dupa ce a abdicat. bunicul meu plangea ateptand la europa libera un semn de la regele plecat si-mi spunea ca ar lua-o de la capat daca i-ar cere-o "inca regele" lui. ar fi luat-o de la capat cu inchisoare si domiciliu obligatoriu, cu interogatorii si batai, cu umilinta si foamete. simbolul despre care vorbesti tu, ionutz, nu a dat niciodata un semn ca i-ar pasa de oamenii aia care refuzau sa creada ca istoria lor, a vietilor si sufletelor lor a fost scrisa si ca chiar au venit comunistii. la noi in casa a intrat securitatea, au intrat comunistii, dar nu a intrat comunismul. pentru ca bunicul meu s-a luptat pentru asta pana la ultima suflare. nu pot sa nu cred ca daca regele mihai ar fi dat dovada de respect si responsabiitate fata de cei ca bunicul meu nu ar fi fost mai multe case ca a noastra. si nu pot sa cred ca romania nu ar fi fost altfel daca mai multi bunici nu s-ar fi dat batuti si nu ar fi lasat comunismul sa intre in casele lor. regele putea face asta, sau putea macar sa incerce. dar istoria nu consemneaza ca regele mihai sa fi avut vreodata curaj, ceea ce are traian basescu insa. desigur ca lucrurile spuse de el ar fi putut fi spuse mai dragalas, dar nu dragalasenia trebuie sa fie principala calitate a unui sef de stat, nu? observ ca romanii au devenit niste habotnici ai corectitudinii politice si sanctioneaza la nesfarsit forma, nediscutand niciodata fondul. care in cazul de fata ar trebui discutat. chiar daca ar fi sa ii dam dureri de cap regelui mihai, lui ion iliescu, liviu mihaiu si alti asemenea care s-au piscat foarte din cauza acestui subiect.
RăspundețiȘtergere@Anonim: prietene, esti usor redundant
RăspundețiȘtergereExcelent! Invitatia la discutarea subiectului era necesara. Prea multi sunt dispusi sa absolutizeze, sa vada in persoana regelui un pilon moral indiscutabil. Atat de multi sunt dispusi la asta, incat, cu ili(c)escu printre "monarhisti" am senzatia ca traiesc intr-un teatru absurd. Cu Ponta care conditioneaza activitatea parlamentara a comunistilor de scuzele pe care cred ei ca Presedintele ar trebui sa i le ceara regelui se ridica intrebarea: regele a cerut scuze unui popor intreg care a fost umilit, distrus, intors in timp de gestul lui, daca nu de tradare, atunci cel putin incarcat de lasitate. Regele ar fi trebuit sa se limiteze la o prezenta decorativa la 23 august si sa mearga pana la capat, ca orice comandant al armatei cu sacrificiul personal; desi sigur nu s-ar fi ajuns la asta, altfel scandalul ar fi fost urias, iar romanii ar fi reactionat. Asa cum azi nu reactioneaza la schelalaiala "monarhista" a uslasilor. Pe cand schimbarea formei de guvernamant in monarhie constitutionala, actiune sprijinita puternic de usl? De ce o sprijina? Asta e alta discutie...
RăspundețiȘtergere@ Ionutz si adeptii,
RăspundețiȘtergerecititi Istorie sau macar parerea tatalui despre gestul fiului, un fel de invataturile lui catre):
http://www.curteaveche.ro/Carol_al_II_lea_Intre_datorie_si_pasiune_Insemnari_zilnice_vol_V_1946_1948_-3-20
"dar nici nu trebuiau să vină"
RăspundețiȘtergere"trebuiau" ??
Vai de capul tau de intelectual....
"Anonimule",
RăspundețiȘtergereferice de tine, tu nici cap nu ai ;)
"A fost Regele singurul suveran Est-European care a abdicat? A fost, deși aceast detaliu nu e niciodată amintit.''
RăspundețiȘtergerePuteti sa ne spuneti si noua care erau ceilalti suverani din EST care nu au abdicat? eu nu stiu pe nimeni..domnule ''telectual''!!!
@ romCAN,
RăspundețiȘtergeredaca nu ai fi facut Istoria cu femeia de serviciu aflai ca monarhii Bulgariei si Serbiei nu au abdicat.
Pentru alte amanunte pune mina pe carte, caci nimic nu e gratuit, iar scoala costa bani ;)
Grea misia de 'telectual basescian. Cat screamat pentru a curata obrazul plin de propria-i voma a "neasemuitului"! TRU, in 1 Decembrie 2009 ai incitat la anarhie pentru betiv. Acum, chiar daca starea euforica a individului a fost mai mult decat vizibila, incerci sa gasesti o logica la prostiile pe care le-a debitat. Ma intreb ce mai poate urma?
RăspundețiȘtergere@ VICTOAR lll...DA IA ZI TU MAI VICTORE MAI SCOLITULE?CE AU FACUT? MI SE PARE CA AU CAM MURIT? ASA-I?
RăspundețiȘtergere@victor LLL da de axioma lui Einstein ai auzit mai scolitule pe la scoli scumpe? ia spune? ia lumineaza-ne si pe noi? ca vad ca esti plin de...
RăspundețiȘtergereAcest comentariu a fost eliminat de autor.
RăspundețiȘtergere@victor L
RăspundețiȘtergereMi-ai dat link-ul sa citesc jurnalul "intim" al lui Carol al II-lea. Ei bine, mi-a fost indeajuns sa citesc doar citatul din prezentare ca sa-mi dau seama de ipocrizia acestui jurnal. Vezi Doamne, Carol al II-lea s-a aratat foarte indignat de abdicarea regelui Mihai I. Citez "M-a apucat o furie auzind această ştire; cine dracul l-a pus pe Mihăiţă să se întoarcă, ca, după o săptămână, să plece în condiţiile cele mai urâte şi dând către popor o proclamaţie ruşinoasă." Da, avea tot dreptul sa se infurie, dar mai incolo am vazut altceva care dovedeste ipocrizia lui Carol al II-lea.
Iata citatul: "Toţi luptăm pentru a arăta lumei că forma democratică nu numai că este compatibilă cu Monarhia, dar că şi asta este, de fapt, mai garantată sub un suveran, decât sub un preşedinte". Adica el a luptat pentru democratie si sub regimul sau autoritar, nu ? Despre ce fel de democratie vorbim sub Carol al II-lea ? Sau se uita cumva ca a infiitat un partid unic, Frontul Renasterii Nationale, iar celelalte partide au fost scoase in afara legii ? FRN era un partid totalitar. Mai stim vreun partid totalitar ? Ah, da, Partidul Comunist Roman.
Si mai este ceva. Un om de stat care tine un jurnal "intim", nu-l tine in scopuri personale, ci-l tine pentru posteritate ca sa nu fie judecat prea aspru de urmasi. Asa ca iesi din coconul ala in care stai tu acum si vezi cu adevarat realitatea. Asa ca nu-mi da, te rog, argumentul patriotismului si profundului spirit democratic al regelui Carol al II-lea, pentru ca e cam subtire si nu tine. Istoria nu se judeca numai citind un jurnal.
De acord ca trebuie rediscutate aspectele obscure ale monarhiei din anii 40 - 47. Fara prejudecati si fetisuri, dar mai ales fara complexe. Totusi, raman la parerea ca metabolismul lui Basescu i-a mai jucat un renghi. Tocmai pentru ca reevaluarea monarhiei e o chestiune complexa, necesara dar si delicata, aprecierea brutala a presedintelui a semanat mai degraba cu tragerea celeilalte jumatati de cortina. Din directia inversa. Ce pare a fi ingropat subiectul inca inainte de a-l incredintza dezbaterii publice. Iar soborururile de telebocitoare numai atat au asteptat. "Monarhistii" chemati de Striblea la apelul bocancilor sunt Legiune.
RăspundețiȘtergereAprecierea neinspirata a presedintelui e un exemplu tipic de cum NU trebuia redeschisa aceasta pagina tragica a trecutului nostru recent. Personal, daca as fi fost in locul sau, cred ca as fi putut incalca aceleasi tabu-uri, la fel de limpede ( si de onest ), dar cu mai mult tact. Tocmai pentru a nu ingropa, avant la lettre, dubiul ce planeaza aupra deciziilor regale din acei ani. A nu-ti sluji cu inteligentza parerea, cauza sau viziunea nu e o scuza. Or, in cazul acesta, Basescu nu a mai lasat loc interogatiei : pasional, tragand concluzii brutale, a dat o proba tipica de ceea ce, popular, se numeste "prost de vorba". Pacat !
Aceiasi onestitate vecina cu badarania, pe care am apreciat-o deschis in contra majoritatilor tropaitoare, l-a deservit atat pe presedinte cat si pe cei ce deplang persistentza cliseelor istorice - frauda pioasa.
PS.
Nu trebuie trecute cu vederea nici gafele de actualitate ale Casei Regale : implicarea printzului Duda in campania electorala din 2009, tentativa abandonarii
legii salice in favoarea printesei Margareta (!) si mai ales invitarea tuturor marilor capetenii politice care l-au suspendat pe presedinte la castel, la Savarsin. La balul vampirilor.
Toata protipendada politica scandalizata de iconoclasmul presedintelui ce condamnase oficial si in premiera mondiala comunismul era invitata, dupa un an, la palatul regal de la Savarsin. In frunte cu Ion Iliescu..
Numai cel ce invrednicise de suita anticomunista ramasese persona non grata la Curtea Regala..
Ca drept multumire pentru desecretizarea dosarelor securitatii? apoi pe ale defunctului PCR ? sau pentru Legea Lustratiei promulgata in mai anul trecut ?
Slaba treaba peste tot
.. CITINDU-VA, IMI DAU SEAMA , CA INCA NU-I TOTUL PIERDUT PENTRU ROMANIA.. MAI SUNT OAMENI CARE VAD ,CUNOSC, GANDESC..!.UNDE AM FI AJUNS OARE DACA TRAGEAM TOTI ROMANII, IMPREUNA, LA ACELASI PLUG..?! FARA CERTURI FARA URA..! FIECARE CU SIMPATIILE SI PREFERATII LUI DAR, IN SLUJBA ROMANIEI..! ERAM PRECIS MULT, MULT MAI DEPARTE..!
RăspundețiȘtergere