Spre o Republică publică

Un acces neobișnuit de claritate oțelește declarațiile USL pe tema renovării statului român. Victor Ponta și Crin Antonescu sînt, în sfîrșit logici și clari: nu, nici un județ mai puțin, da, oricîte discuții în plus despre revizuirea Constituției. Pe scurt și în mod fundamental, România trebuie păstrată atît la sol cît și principial, în cadrele cunoscute de 20 de ani. Insistența vehementă a celor doi ar putea fi pusă pe seama incurabilei lor juneți politice. În fond, debutanții eterni obișnuiesc să își îngroașe vocea pe măsură ce-și subțiază gîndul. Însă, de data asta, Ponta și Antonescu sînt, cu adevărat, tribunii voluntari ai unei viziuni maturizate în timp. Nemișcarea pe care liderii USL o doresc României nu e nimic altceva decît fundația pe care a fost clădit statul pus la dispoziția cadrelor politice, a dăscălimii administrative, a rubedeniilor conexe și a haitei, nu-i așa?, capitaliste. Rampa pe care a operat ion Iliescu e tot ce au mai sfînt stăpîntorii cu amănuntul ai României. Dincolo de partide, adînc în teritoriul mustind de șpăgi și în culisele urbane foind de contracte mascate, consensul e turnat în marmură: România trebuie să rămînă pe loc, România trebuie să rămînă aceași. Orice mișcare a pacientului complică sau pune capăt operației. În acest sens și numai în acest sens, sînt oameni ca Ponta și Antonescu patrioți soldari cu propria țară. În acest sens și numai în acest sens, sînt democrați oameni ca Ponta și Antonescu.

Iată-l pe Victor Ponta deraind public, într-o suită de remarci care dezvăluie în toată nerușinarea lor obiectivele partidului pe care îl conduce. Victor Ponta, desfășurîndu-se în Bistița-Năsăud:

"Mă gîndeam la preşedintele Cosniliului Județean din Bistriţa-Năsăud (Liviu Rusu, PDL). Dînsul o vrea să i se desfiinţeze judeţul al cărui preşedinte e? De ce-a mai candidat dacă vrea să i se desfiinţeze judeţul. De fapt, ei nu vor să desfiinţeze judeţele, dar le e frică de Băsescu să nu le facă dosare, să nu îi aresteze, să nu le facă cine ştie ce. E o ocazie să se facă de râs. Aş vrea să-l văd pe Liviu Rusu că vrea să i se desfiinţeze judeţul la care e el preşedinte şi satul, comuna, celelalte"

În cinci fraze, tînărul Ponta își mărturisește de trei ori crezul și jură, tot de trei ori, fidelitate statului furnizor de șpăgi și fuede. Căci, în acest stat, județul e, de drept, al celui ce îl conduce. În acest stat, conducătorii aleși ai adminstrației locale sînt racheți cu ștampilă și linie de credit. Și în acest stat, căpteneia locală se ferește de sindromul Ponta, coșmarul în care s-ar putea să i se desfințeze județul. Așa arată lumea lui Ponta. Dar lumea lui Ponta a început sub Ion Iliescu iar lumea lui Iliescu a început doar pentru a prelungi monopolul administrativ comunist, ca putere asupra resurselor, funcțiilor și băștinașilor. De ce am accepta lumea lui Ponta ca stat și viitor românesc?

Lăsînd la o parte intervenția neghioabă a Imaturității Sale Victor Ponta, România se îndreaptă către un punct care trebuie, într-adevăr, bine cîntărit și înțeles. Înainte de toate, asta presupune să știm bine unde ne aflăm acum, după 20 de ani de existență fără autoritatea partidului unic.

Aparența declarativă dar și realitatăți incontestabile ca libertatea de mișcare, libertatea presei și dreptul neîngrădit la vot spun că am pășit convingător în ordinea democratică. Succesiunea nonviolentă a guvernelor și a coalițiilor de guvernare, admiterea în Uniunea Europeană și chiar decizii judecătorești izolate dar importante spun că România s-a decuplat de mecanismele de control intern ale rețelei comuniste - cea mai recentă și mai strictă formulă de administrare a statului român. Aparențele și noutățile fragmentare nu descriu, însă, în întregime și în esență, realitatea vieții de stat românești. Paradoxul sau, mai degrabă secretul arhicunoscut al vieții reale și oficiale în România, e existența masivă a mecanismelor preferențiale, discriminatorii și de control, la toate palierele statului aplicat: în administrație, în justiție, în relațiile de muncă și în serviciile publice - de la educație, la sistemul medical și la disrtribuția resurselor (financiare, energetice etc). Deasupra acestei grile de control, o husă Constituțională asigură sacralizarea juridică și democratică a mașinăriei. Pînă aici și de aici încolo, nimic nu sugerează că problema internă a statului român e în vreun fel legată de tensiuni etnice. Împotrivirea UDMR la formule de rorganizare administrativă care ar aduce Harghita și Covasna într-o regiune mai largă e un simlacru de miliatntism etnic și cultural. Etnicii maghiari vor rămîne o comunitate intactă, indiferent de conturul hărții administrative din jur. Plasamentul județean al Harghitei și Covasnei are tot atîta legătură cu identitatea secuilor cît ar avea o eventuală unire a României cu Bolivia. Adevăratul resort al împotrivirii UDMR pare, mai curînd, posibila diminuare a chingii care ține viața locală sub controlul aparatului de partid.

Așadar, libertățile nete cîștigate după 1989, sînt limitate, contrazise și subminate de funcțiile de bază ale aparatului de stat, în ramificațiile sale locale. Iată de ce, regimul politic general al României e contradictoriu. Aparențele și excepțiile sînt blocate de realitatea sistemului de comandă care folosește instituțiile publice pentru a favoriza o birocrație utilă doar în măsura în care întoarce serviciul furnizînd capital economic și electoral centrului. Altfel spus, Republica fondată în 1989 e prea puțin publică. Absența accesului public la direcția vieți comunitare e atît de serioasă iar abuzul administrativ e atît de extins, încît ideea Republicii de fundație nouă cade, lăsînd loc unei improvizații machiate care prelungește în mod fundamental raporturile impuse de statul republican comunist. La capătul a 20 de ani de parafrază democratică, regimul de stat al României rămîne o chestiune de continuitate prin reformulare. Astfel, Republica lui Ion Iliescu nu și-a propus să schimbe ci doar să absoarbă și să recicleze raporturile care asigurau supremația clasei politico-administrative asupra societății, în comunism. De aici, paralizarea sau condiționarea instanțelor critice în stat: justiția, presa mercenarizată, autonomia adminstrativă.

În ultimii ani, după mai multe lansări ratate (și o enormă ocazie pierdută în 2005, cînd alegerile anticipate ar fi trimis grupul de susținere a Republicii Iliescu într-o minoritate severă), ceva a început să se schimbe. Ce? Mai întîi, cine. Spre deosebire de colegii săi de generație și vocație politică, Traian Băsescu a evoluat cu fuleu feroce și a devenit destul de clar și de sigur pentru a gîndi mult în afara sistemului. Apariția primului om de stat productiv, pragmatic și combativ al României postcomuniste a pus sistemul interior al Republicii Iliescu în fața unei alternative. Firește, alternativa înseamnă detronarea ierarhiei interne și asta a îngrozit toată populația de speculanți și traficanți propulsați de parantezele obscure ale așa zisei noastre Republici. De aici, demonizarea titanică a Președintelui ,rînd pe rînd sau simultan, tiran, bătăuș, bețiv, mincinos, profitor, nelegiuit și oricum nedemn de existență. A doua schimbare a fost adusă pe brînci de eforturile Guvernului Boc. Cealălalt proclet al mediilor de informare libere să asasnieze moral a trecut rînd pe rînd prin parlament Codurile care modernizează relațiile de muncă, justiția civilă și penală, legea care deschide învățămîntul spre știință, noul regim al pensiilor și asigurărilor sociale. Reorganizarea administrativă și revizuirea Constituției, propuse în mod detaliat publicului, în ultimele cîteva săptămîni, sînt un pas în aceași direcție. Discuția e lungă, USL ar vrea s-o lungească pînă la capătul neăzut al vorbelor și al timpului dar totul poate fi rezumat la un adevăr elementar. Schimbările împlinite sau anunțate în ultimii aproximativ doi ani, nu sînt modificări, adăugări sau actualizări ale unui sistem în principiu valid. Cumulată, suita acestor inițiative dă un nou sistem de stat. Ne îndreptăm spre o nouă Republică. De fapt, spre prima Republică publică de tip modern, dat fiind că formula meșterită după 1989 nu a așezat România în modernitate ci în continuitatea vechiului regim. Esența procesului în desfășurare e trecerea de la o Republică privată, proiectată pentru utilizare în cerc închis, la o Republică publică. Noul proiect lansat din direcția Băsescu-Boc-PDL trage Republica de sub picioarele clasei politico-adminstrative și o pune la dispoziția cetățenilor. Cine e contra? Cine se abține? Cine ne reține?