Magistraţii vor banii
(pentru care au furat şi au minţit)






În lumea reală, judecătorii susţin legea. Îi dau întîietate, prin toate mijloacele admise. Judecă. Nu pentru că sînt instruiţi să facă un favor legii ci pentru că sînt primii convinşi de necesitatea ordinii raţionale în viaţa societăţilor. Evident, nu pe gratis. Însă, dincolo de bani, legea e vocaţia şi „superstiţia” lor etico-filozofică nenegociabilă. De aici, din această dedicaţie fundamentală, vin respectul şi severitatea pe care le inspiră magistraţii. Convingerea absolută în suveranitaea legii e la un pas de certitudinea revelată, iar această proximitate aduce statutul aproape sacerdotal al judecătorului.

Asta, în lumea reală. Însă lumea reală acoperă doar o mică parte a realităţii. Societăţile care nu reuşesc sau nu vor să accepte o ordine socială raţională trăiesc, cu mare abilitate şi nesimţire, în afara realităţii. România, cu faimoasele ei căi speciale şi rezolvării „omeneşti”, e un exemplu clasic. Însă obscenitatea magistraţilor nu are egal sau comparaţie. Acest corp de impostori şi parveniţi a crescut, în mare parte, din amoralismul gros al lumii comuniste. Problema e posteritatea lor fecundă şi toxică. Modelul şi-a folosit toată puterea pentru a se prăsi, în sute şi mii de copii recente. Magistratul de tîrlă a creat aşa zisa justiţie română democratică şi a pus, astfel, la punct cel mai dur comando anti-democratic al vremurilor noastre.

Nu e nimic exagerat în aceste cuvinte. Palmaresul magistraturii româneşti are un singur obiectiv şi o singură reuşită: anihilarea oricărei şanse de apariţie a vieţii sociale raţionale. Mai aplicat: stîrpirea oricărei şanse de egalitate în drepturi. După 20 de ani de cinism şi abuz, rezultatul e spectaculos. Magistraţii au dat românilor toate acele certitudini resemnate din care se compune abandonul şi au recomandat tutror perfecţionarea reptiliană în artele vicleniei, înşelăciunii şi cuvîntului fără valoare.
În 20 de ani de mascaradă şi băşcălie savantă, aceşti depravaţi au blocat toate soluţiile periculoase pentru casta slinoasă pe care o apără şi n-au emis nici o sentinţă definitivă împotriva activului de Partid şi a corpului de ofiţeri ai Securităţii. Nici una. Mai departe: nici o sentinţă definitivă împotriva corpului de delapidatori ai statului care se alintă astăzi sub titulatura de mare burghezie, capitalişti, magnaţi, mega-oameni de afaceri. La asta se reduce rolul magistratului român inventat după 1989. La 20 de ani de protecţie totală a faunei oficiale comuniste şi la camuflarea legală a trupei care a preluat monopolul economic al relaţiilor cu statul, transformîndu-l în multiplicator de averi şi imperii. În contrapartidă, magistraţii au cîștigat rangul de slugi credincioase şi privilegii sfruntate. În mare parte, privilegiile au fost dictate şi aprobate de chiar magistraţi. Acest mod de a face din Drept o felie sau un pot la o masă de joc măsluită, e practic, recompensa aşezată în blid de stăpînirea recunoscătoare. Ion Iliescu şi PSD sînt taţii acestui sistem umilitor şi poartă răspunderea celei mai nenorocite crime, între crimele care desfigurează o societate pe durate istorice.

Obrăznicia şi huzurul au îmbătat zdravăn această clasă-rebut. De unde altundeva insolenţa cu care magistraţii îndrăznesc să anunţe că refuză să mai susţină legea în instanţe şi că vor boicota alegerile prezidenţiale? Magistraţii nu intră în logica sindicală. Şi chiar dacă ar intra, cererile lor nu sînt revendicări, ci şantaj. Diferenţa între magistraţi şi recuperatorii pe care magistarţii ar trebui să-i judece e aproape nulă. Chestie de vestimentaţie. Magistraţii cer re-instalarea unui spor de salariu. Un spor de? Un spor de 50%. În cuprinsul lumii cunoscute, aşa ceva nu s-a pomenit. Includ aici mîndra magistratură din Togo şi din statele vecine. Un spor e, de cînd s-au inventat sporurile, un procent modest din salariu, nu un pretext care asigură o jumătate de salariu în plus. Apropos, toată discuţia se reduce la un enunţ elementar: nu sînt bani! Şi oricum banii bugetului de stat vin de undeva de foarte departe de magistraţi. De la duşmanul lor direct şi de la cea mai persecutată zonă de viaţă economică românească: din sectorul privat. Cît şi ce avem, vine din creaţia de vlaori şi capital a sectorului privat (a nu se confunda cu megasubvenţionaţii Patriciu, Voiculescu şi Vîntu). Drept răsplată, sectorul privat aproape că deţine monopolul şomajului în România. Criza nu atinge sacrul sector bugetar şi în nici un caz n-are ce căuta prin salariile enorme ale magitraţilor. E instructiv şi vomitiv de aflat că magistraţii au minţi fragile şi, din acest motiv, ei şi celulele lor nervoase sînt apărate de „sporul de antenă„. După program şi după atîta iradiaţie de antenă, magistraţii se odihnesc în case cu chirie plătită de stat ( magistratul alege casa, statul scoate banii - fără limită sau plafon)

Sporul de 50% pe care magistraţii şi l-au acordat singuri e menit să-i ferească pe cloroticii noştri magistraţi de uzura „neuropsihică”. Evident, cînd au început studiile de drept, magistraţii noştri şi-au imaginat că îşi vor petrece timpul în instanţe, studiind mersul acului prin gherghef sau discutînd probleme de horticultură. Apoi, a venit surpiza: viaţa de magistrat e viaţă de magistrat! Adică e exact ce trebuie să fie. Sînt premiabili magistraţii pentru că au descoperit că trebuie să facă muncă de magistrat? Şi mai departe: trebuie statul să acorde sporuri de 50% pompierilor pentru că sînt pompieri şi mecanicilor pentru că sînt mecanici?

Da, statul trebuie neapărat să se îngrijească de soarta bieţilor magistraţi surmenaţi, mai mult de surpiză decît de regimul de muncă. Cu toţii ar trebui anunţaţi că sesizarea lor e corectă, că statul înţelege să-i scoată dintr-o meserie pe care n-o suportă şi să îi aşeze în zone de muncă fără risc şi uzură: tăbăcării, măturat stradal şi cursuri rapide de liftieri. Cu sporurile de rigoare.
Oricum magistraţii noştri au făcut un pas mare spre altă meserie: politica. Magistraţii au votat deja. Anunţînd că vor boicota alegerile prezidenţiale, judecătorii refuză să repecte legea dar, mai important, fac un gest de adeziune politică. Dezbaterile din CSM spun totul: cîteva din figurile de precupeţe şi instalatori prezente la discuţiile cu Ministrul Justiţiei au ţinut să anunţe că magistraţii sînt trataţi inadmisibil de Guvernul şi de Preşedintele României. Aşa e! Primul Ministru Emil Boc şi Preşedintele Traian Băsescu au fost aleşi pentru a împărţi bani, în primul rînd magistraţilor. Dat fiind că ambii demnitari nu se conformează, magistraţii au tot dreptul să reacţioneze: nu ne daţi? Vă distrugem la alegeri! Oricum, ştiţi că sîntem ai PSD-ului. Acum o vom dovedi!