24 septembrie 2010

Doctor Ponta gata pentru Nobel

- regenerare prin suspendare -

Dacă are un pic de minte şi ascultă de Dr. Ponta Victor, România are putea oferi lumii soluţia de ieşire din criză: suspendarea Preşedintelui! E de sperat că susţinătorul proiectului va reuşi şi că leacul va aduce românilor prosperitatea imediată. În caz de reuşită, doctrina Doctorului Ponta va fi, desigur, importată şi aplicată în toate statele atinse de criză. Şefii de stat de pe tot cuprinsul Uniunii Europene vor fi suspendaţi rapid, economiile vor tresări încîntate, recesiunea îşi va da duhul şi o lume întreagă va fi recunoscătoae dlui Ponta pentru o soluţie atît de simplă şi izbăvitoare.

E de crezut că însuşi fostul Preşedinte Băsescu va admite, în sfîrşit, meritele planului de regenerare prin suspendare conceput de Dr. Ponta. În cele din urmă, vom fi cu toţii de acord că un român a pus capăt crizei economice globale şi asta e mai important decît orice dispută de partid sau personală. Băsescu va retrage public declaraţia despre talentul de tîrîtor pe preş al dlui Ponta şi va deveni şeful campaniei care va susţine candidatura Doctorului Ponta la Nobelul pentru Economie.

Sîntem, aşadar, la un pas de ieşirea din criză. Dr. Ponta e decis să îl facă. Înainte de mişcarea decisivă şi de tevatrua pe care o presupune, în cazul Ponta, un Nobel pentru Economie (costum, operaţie estetică, discurs) dr. Ponta ar trebui , totuşi, să explice un lucru mărunt: de ce încă o suspendare? Mai precis de ce vrea Doctor Ponta să folosească medicamentul pe care PSD şi prietenii l-au încercat acum trei ani, în vremuri complet ferite de criză?

Dacă suspendarea Preşedinelui era necesară într-un moment lipsit de probleme economice, de ce ar fi aceaşi suspendare remediul cerut de ciza economică? Dr. Ponta va înţelege desigur că există două răspunsuri posibile: ori prima suspendare a fost o nerozie, fără legătură cu situaţia României, ori a doua suspendare e o nerozie fără legătură cu situaţia României. Problema e că ambele iniţiative aparţin aceluiaşi partid iar partidul cu pricina e condus, fie şi pentru o scurtă perioadă, de Dr. Ponta. PSD trebuie să se dumirească: ori a folosit, în 2007, un anticancerigen împotriva guturaiului ori foloseşte, în 2010, o aspirină împotriva cancerului.

S-ar putea înţelege că PSD a aplicat o dată tratamentul greşit şi se pregăteşte să persevereze, repetînd eroarea. Dar asta numai dacă sîntem siliţi să facem PSD-ului favoarea de a-l suspecta de bune intenţii. În lumea reală şi încă tolerantă a dictaturii Băsescu, lucrurile stau altfel. Nimic nu ne poate sili să ne intoxicăm cu gunoaiele secretate de Dr. Ponta şi scuipate amplificat de Antenităţile Lor Antena şi Ralitatea TV.

PSD n-a fost naiv sau nepregătit nici în 2007, nici în 2010. Suspendarea ratată a Preşedintelui şi noul proiect de suspendare a Preşedintelui n-au nimic de-a face cu economia, criza sau pensionarii. În ambele cazuri, ţinta e Băsescu şi anume Băsecsu şef de stat, mai precis, un stat în continuare neadjudecat de clanul care mai are de adjudecat doar inima statului. Aici e problema care face din criză o tragedie cu aplicaţie suplimentară pentru România. În vremuri de stabilitate economică, asaltul trupei care are nevoie de putere absolută în România, s-a soldat cu gălăgiosul „război între palate”. În vremuri de criză economică profundă, acelaşi asalt cere din nou capul lui Băsescu dar e gata, cu această ocazie, să aplice lovitura fatală unei naţiuni la strîmtoare.

Ponta şi superiorii n-au cum să nu ştie care e adevărul din spatele cifrelor, împrumuturilor, restrîngerilor şi concedierilor. România e la capătul tuturor calculelor. Dezastrul politic e cu atît mai clar, în aceste condiţii. După 20 de ani de democraţie simulată, trupa care a organizat farsa istorico-politică a rămas prea mică pentru o criză atît de mare şi prea periculoasă pentru o societate atît de slăbită. În 2007, suspendarea Preşedintelui putea, la limită, părea un gest de ostilitate fanatică şi personală. În 2010, ideea nebunească a unei noi suspendări e, pur şi simplu, dovada indiferenţei scelerate. România? Ducă-se, dacă asta ne dă prada!

Planurile Ponta - PSD au trecut demult de limita care-l face pe hoţul cel mai mărunt să-şi odihnească şperaclul şi să caute alt loc de jaf. Gîndirea acestor oameni s-a blocat pe veci în limitele date animalului: răpune şi vei avea! Ce o să ia, odată cu România, Ponta şi ai lui? Un faliment a la grecque? Nici măcar asta. Gardienii germani au agenda plină. Dr. Ponta va cîştiga un Nobel pentru ceva inadmisibil şi noroios. Singur, împotriva ţării care l-a născut. Îl va rumega, la bătrîneţe, în amintirea şi cu hramul nefericitului Ion Iliescu, părinte de pramatii şi năpasta de serviciu pe naţiune.

6 comentarii:

  1. Semintia iesita din coasta batranului politruc nu va mai depasi tarele "rasei" : instinctele de prada si voracitatea saticaFuta ierarhic, in ordinea haitei : intai lupii alfa, apoi lupii omega iar daca mai ramane ceva din hoitul cu pricina e randul coiotilor-asistati.
    Pacea haitelor subzista numai cedandu-le lupilor alfa ceea ce - din illo tempore - li s-a dat: privilegiul la hoit.
    Altfel, comunismul rezidual ne va cearta prin delegat; adica prin Victoras .. Oficial, in numele egalitatii de sanse. Neoficial, in numele lupilor alfa - tinuti la respect de un animal politic suficient de prozaic ca sa indarjeasca hata resentimentara. Care trebuie suspandat neaparat (ma-ntelegi car'va s'zica)..

    RăspundețiȘtergere
  2. Ratiunea suspendarii javrei ordinare (seful tau) nu este iesirea din criza economica, desi este o conditie necesara pentru aceasta, dat fiind ca aveti intotdeauna o sleahta de incompetenti si batuti in cap in "guvernele" pe care le creati. Ratiunea este de a inlatura un om care n-a fost in stare sa condamne frauda comisa de cocalaritza shleampata de la parlament. In rest, sa auzim de bine, intelectualule aratos :)

    RăspundețiȘtergere
  3. Bravo TRU, da-le jivinelor psd-iste si pnl-iste peste cap!

    excelent!

    RăspundețiȘtergere
  4. obedienta ta si a celor ca tine e abjecta! scarbit de inamicii lui basescu sunt si eu, dar asta nu inseamna deloc ca ar trebui sa-l cautionez pe un individ care isi face fata analfabeta europarlamentar si amanta vulgara posibil viitor prim-ministru. Nu ei, ci voi, slugile, purtati vina! Si o sa rad in hohote in curand, caci sfarsitul va e aproape!

    RăspundețiȘtergere
  5. Ce bine e cand va vad cum turbatzi a NEPUTINTZA, VOI pesedo-penali Jalnici,Looseri din 2004 pana dincolo de 2014 ! Continuati felatzia cu militienii lu' Chucky de sapatamana trecuta, papusha criminala a zurbagiilor penali,acum unit intr-o Orgie a Porcilor cu Felix, jigodia P.C. !

    RăspundețiȘtergere