Binele în căutarea răului (II)

- așteptîndu-l pe Pol Pot -





După aproape 10 ani de război, purtat sub carantină media, fără permisiune de acțiune ”full force” și sub defăimarea constantă a criticilor media/civilo/academici, eșecul militar american în Afghanistan a devenit o posibilitate distinctă. Dacă nu cumva, o certitudine. Și o lecție dspre uitarea voluntară a istoriei - urmînd observațiile extraordinare ale lui Robert D. Kaplan, unul din ultimii intelectuali publici conștienți de drama civilizațională instrumentată în numele democrației ”integrale”, noul nume al egoismului elitar occidental.

Întrucîtva asemănător cu turul de forță din Vietnam, operația de demoralizare și subminare de acasă a lucrat, conștient sau nu, ca motor propagandistic aliat inamicului. Președintele Obama a reușit, chiar, să comită, prompt, eroara strategică fundamentală, anunțînd public data retragerii efectivelor americane din Afghansitan. Dacă și cînd va fi așa, alianța militantă a mediilor de informare, activiștilor și vedetelor pop-cinema recalificate în politologi și analiști miliari, va savura pe pagini mari de ziar, în lucrări moralizatoare și înr-o nouă maree de filme, victoria libertății asupra ei îmșiși. Apoteoza păcii prin cedare și glorificarea retragerii sînt, însă, ceremonii de uz strict personal. În afara egourilor nesățioase ale elitei libeale, nimeni nu va avea de cîștigat.

Statele occidentale vor fi mult slăbite moral iar populația afghană va fi imediat supusă unui ceremonial cu totul diferit: abatorul. Femeile și copii afgani vor fi reîncarcerați de doctrina Talban, asta în cazul în care vor supraviețui primului val de răzbunări, promis, de pe acum, de liderii Taliban. Cum, însă, femeile și copii afghani nu par să facă parte din grupruile demne de doctrina drepturilor omului (în definițe liberală), totul va fi în regulă. În regulă și absent din paginile ziaelor și de pe site-urile cae se ocupă, de aproape 10 ani, cu descrierea fărădelegilor americane în Afghanistan. Evident, execuțiile liderilor de comunități și ale sătenilor care au luptat alături de americani nu vor fi relatate. Nici lapidările de femei, spînzuratul de copii și înjunghierile de bătrîni. Pentru că nu interesază, nu convin și nu premiază mîndria de sine a elitei liberale. Oricum, noul stat Taliban-Afghan va răsplăti ajutorul dat de mediile occidentale, închizînd complet accesul jurnaliștilor. Dar asta e mai puțin important, odată ce am stabilit, împrenă cu generoșii noștri îndrumători libeali, că Afghanistanul nu intră în rîndul țărilor arondate drepturilor omului. Căci, drepturile omului sînt numai în teorie o doctrină universală. În pratica asigurată de mediile de informare, de puzderia de activiști și de lanțurile interminabile de ONG-uri, drepturile omului sînt îngăduite selectiv. Ele sînt admise în cazul în care politica unui stat știe să stea la stînga și dispar din locurile atinse de valorile dreptei sau de noțiunile reacționare de patriotism și onoare miltară. Iată de ce, femeile afghane vor primi, foarte curînd, dreptul de a fi forțate să poarte burcă. Nu e nimic abuziv în această situație pregătită de mediile liberale pentru Afganistan, de vreme ce aceleași grupuri se străduie să asigure același drept și femeilor muslmane din marile orașe occidentale. În acest scop, agitația liberală împotria legilor occidentale anti-burcă a cescut, folosind, evident, argumentul libertății individuale. Egalitatea e aproape! Speranța moare ultima! Curînd consensul liberal dominant, va face cadou femeilor musulmane, atît în Afghansitanul eliberat de americani, cît și în Occidentul încă manipulat de ei, dreptul nemijlocit de a fi puse sub burcă. Indiscutabil, războiul din Afganistan a meritat!

Și totuși, de unde știm sau cum de putem bănui că Afghanistanul va deveni un abator totalitar, după retragerea americană? Cine nu are nici o idee sau nu își mai amintește, poate face un efort, pornind de știrea recentă despre un oarecare proces încheiat, în Cambogia, la Phnom Penh. După 30 de ani, un fost lider Khmer Rouge a fost conamant pentru crime împotriva umanității (e din nou voba de acea umanitate care nu s-a putut bucura, la timp, de drepturile rezervate altor norocoși de mediile liberale). Între 1975 și 1979, dictatura Khmer Rouge, condusă vizionar de Pol Pot, a încercat și a reușit să impună comunismul absolut în Cambogia. Rezultatul:1 milion 700 de mii de morți. 25% din populația țării.

Regimul Pol Pot a fost întrecut, în producție criminală strict cantitativă, de Mao, Stalin și Hitler (în această ordine). Însă calitatea, ba chiar puritatea, ”producției” Khmer Rouge nu are egal. Populația marilor oașe a fost scoasă în cîmp și pusă la muncă forțată. Intelectualii (inclusiv liberalii), studenții, vorbitorii de limbi străine, bătrînii și copii inutili, orice purtător de ochelari (prea brghez!) au fost colectați în lagăre, torturați și uciși. Comunismul primar, impus cu o exactitate ieologică deplină de Khmer Rouge, nu are corespondent în încercările repetate ale stîngii de a coborî raiul pe pămînt. Iar acest apocalips perfect a fost posibil, îndată după retragerea americană din Indochina (inclusiv înlăturarea regimul Lon Nol, susținut de americani și, în orice caz, mult mai bine fixat și mai potent decît statul Președintelui afghan Kharzai). Unul din puținii jurnaliști occidentali care au făcut legătura elementară între retragerile americane și avansul tiraniilor criminale în teritoriile eliberate de ”imperialism” e Bret Stephens, excelentul editorialist de la Wall Street Journal. Stephens rezumă, într-un articol, de argumentație foarte clară, bilanțul retragerii americane din Indochina:


” All in all, America's withdrawal from Southeast Asia resulted in the killing of an estimated 165,000 South Vietnamese in so-called re-education camps; the mass exodus of one million boat people, a quarter of whom died at sea; the mass murder, estimated at 100,000, of Laos's Hmong people; and the killing of somewhere between one million and two million Cambodians.”


Istoria se repetă, deși nu e nicidoată identică. Crimele viitorului sînt, adică, impevizibile doar în număr șI în metodă. În rest, suferința e neschmibată. ȘI tot neschimbat e dogmatismul binelui în căutarea răului.