Osteuropa

- Europa de Jos -

Ministrul de Externe Teodor Baconschi a deschis cu demnitate și curaj o discuție de care Europa Unită fuge foarte ne-european. Lucrurile arată exact așa cum le descrie Teodor Baconschi. Cu o formulă simplă dar exactă: statele est-europene au fost declarate, încă o dată, state europene rangul doi. Problema a apărut sau a reapărut, odată cu proiectul Serviciului de Acțiune Externă (EEAS), un mega-Minister de Externe care va reprezenta UE, în relațiile cu statele și guvernele lumii. Discuțiile care au precedat proiectul au pornit, principial și corect, de la ideea că ponderea funcționarilor în noul serviciu trebuie să respecte ponderea ”naturală” a Statelor Membre. Au fost puse la lucru trei criterii (cuantificate de așa numitul KRV / Kinnock Reference Value): 1) numărul de locuitori, 2) numărul de mandate în Parlamentul European, 3) numărul de voturi în Consiliul European. Mai clar: noul Minister de Externe European ar trebui să-și selecteze funcționarii ținînd cont de o geografie egală (vest și est), pe baza greutății specifice a fiecărui stat membru. Ce a ieșit? O colecție compactă de vest-europeni care exclude aproape complet est-europenii. Dezechilibrul e mai mult decît evident. Situația statistică măsoară clar absența est-europenilor. Un tabel simplu prezintă comparativ, în date oficiale, repartiția pe țări a posturilor:

Country As it is now As it should be Difference Currently achieved % of KRV* in DG RELEX

ITA 159 167 8 95,2

GBR 124 169 45 73,4

DEU 149 211 62 70,6

HUN 21 47 26 44,7

CZE 17 47 30 36,2

EST 4 12 8 33,3

LTU 8 24 16 33,3

SVN 4 14 10 28,6

POL 33 123 90 26,8

SVK 6 27 21 22,2

LVA 3 15 12 20,0

ROM 13 71 58 18,3

LUX 2 11 9 18,2

CYP 2 12 10 16,7

BGR 6 37 31 16,2

MLT 0 9 9 0,0

Cifrele spun că România deține, acum, 13 poziții, dar ar trebui să dețină 71, cu 58 mai mult, ceea ce înseamnă, mai departe, că dreptul de reprezentare cuvenit României e atins în proporție de numai 18,3%.

Cifrele spun, de asemenea, că România nu e un caz aberant și că nici un alt stat est-european nu atinge măcar jumătate din dreptul de reprezentare cuvenit. Noul Minister de Externe European e, așadar, un consiliu de familie occidental, în regie franco-germană. Numai că aranjamentul statistic nu e deloc nevinovat. Excluderea est-europenilor e premeditată și a fost susținută, cu o ferocitate uluitoare, de funcționari și parlamentari europeni, construiți într-o foarte jenantă alianță de interese.

Dezbaterea problemei în Comisia de Politică Externă a Parlamentului European a fost un spectacol abuziv, finalizat cu o insultă la adresa bunului simț și a părții de Est a Europei cît de cît unite. Discuția a pornit cu o ciocnire frontală între parlamentarii germani (plus aliații, activi sau tăcuți, austrieci, francezi, olandezi, suedezi) și parlamentarii est-europeni. Partea germană s-a ilustrat masiv în arta absurdului și a ipocriziei baroce. Mai întîi, alianța condusă de germani a făcut tot ce a putut pentru a elimina orice referință la aplicarea ”criteriului geografic” în distribuirea posturilor. După ce propunerea a căzut la vot, partea germană a încercat ceva incredibil: a cerut consemnarea interpretării corecte a votului pierdut în Comisie. Astfel, spre lămurirea naivilor și a ignoranților, explicația germană stabilește că expresia ”criteriu geografic” înseamnă, de fapt, selectarea pe bază de ”merit”, unde ”merit” înseamnă vechime în instituțiile europene. Evident, est-europenii nu au cum să dețină ”vechime” în instituțiile eruopene, de vreme ce primele state membre est-europene datează din 2004.

Incidentul e umilitor și revelator. O serie consistentă de gesturi și atitudini au dat, treptat, est-europenilor garanția că sînt acceptați în UE doar în măsura în care știu să accepte rolul de tolerați, mai mult sau mai puțini asistați, și, în orice caz, incapabili de auto-exprimare.

Polonia a simțit prima acest refuz plenar, sub care se ascunde vechiul reproș care impută polonezilor tendința istorică de a încurca proiectele germano-ruse și de a se așeza neconvenabil în centrul Europei. Ungaria și Cehia sînt ”tolerate” în termeni ceva mai buni dar asta numai în calitatea lor, deasemenea istorică, de asociate la spiritul și tradiția germană. România e ținta unor remarci de înaltă bădărănie diplomatică pe două teme: Kosovo și Republica Moldova. În primul caz, corul parlamentar german ține să remarce cu o compasiune cuvenită retardaților că ”România nu mai poate continua să refuze recunoașterea statului Kosovo” (pe care europarlamentarii germani îl tratează, fără cea mai mică jenă, drept Bundes-protectorat balcanic) În al doilea caz, aceiași europarlamentari germani se declară jigniți de abuzul prin care România își permite să acorde cetățenie moldovenilor. Pentru o mai bună consolidare a spiritului eruopean, discuțiile pe aceste două teme, au loc într-o atmosferă de bună aroganță germană, susținută de predici ultimative.

Tendința de franco-germanizare a instituțiilor europene are, bineînțeles, un temei obiectiv. Germania plătește (Franța asigură doar producția retorică). Însă subevaluarea est-europenilor rămîne o operație contraproductivă. Căci falanga germană nu face decît să inițieze Europa de Est arta resentimentului pe care îl deplînge, apoi, ca handicap istoric est-european.