23 mai 2011

Dacă Grecia tace și dacă românii vorbesc cu cap






Din păcate, revine. Sau e pe punctul de a reveni. Cu precizarea că o criză care se întoarce, n-a fost niciodată plecată. Wall Street Journal numește abrupt problema bazală:




"U.S. stocks fell sharply as investors' renewed concerns over the financial health of European governments (...) "





Și reproduce declarația unui analist care descrie pericolul imediat:




"The concern is one of contagion," said Joseph Tanious, a market strategist at J.P. Morgan Asset Management. "If you have a 'soft restructuring' in Greece, it could open the door to a financial catastrophe. Investors are asking, 'What does this mean for the remaining peripheral countries?'" he said."





Aceași linie în Financial Times:




"The eurozone’s peripheral bond markets came under further pressure on Monday amid signs of contagion reaching the big economies of Spain and Italy. (...) One strategist said: “We could be seeing a new leg down in the eurozone debt crisis with contagion spreading to Spain and Italy. It is becoming clear that the problems of Greece are the problems of the rest of the currency region.”



Toate remarcile care încep cu "din păcate" și o țin tot așa, pe măsură ce se ocupă de piețe, o iau pe un drum greșit. Ce se întîmplă și ce se va întîmpla cu băncile și cu economiile statelor membre ale zonei euro e străin de două lucruri: de arbitrar (fie el noroc sau ghinion) și de izolare. Așadar, nu din păcate ci în mod necesar și nu zonal ci pan-european.




Așa numita criză a zonei euro defilează fără remediu prin fața establishment-ului politic european de mai bine de un an. Cea mai importantă decizie europeană în materie a fost și a rămas refuzul cognitiv. Esența crizei e insolvabilitatea vizibilă sau încă invizibilă a statelor europene, cu excepția majoră a Germaniei. Însă liderii politici europeni au pariat și continuă să parieze pe un tratament care presupune refuzul de diagnostic. Criza a fost declarată, de la bun început, un accident periferic, o boacănă a rasei fiscale inferioare greco-portugheze. În mod fundamental, prescripția europeană decurge dintr-un tabu politic: criza nu are voie să pună în cauză proiectul euro. Consecințele încep să curteze dezastrul. Piețele nu pot recunoaște rațiunile de stat și cu atît mai puțin nevoile de imagine ale proiectelor europene. În consecință, boacăna greco-portugheză a devenit polița pe care piețele o scumpesc, în timp ce UE așteaptă "rezolvarea". Așadar, cu sau fără voia Greciei, costurile decesului cresc fără încetare.



Condițiile pregătitoare ale unei crah de sistem se întregesc și se rotunjesc, ajutate, după comentatori care nu cred că dramele personale pot acoperi erorile de strategie generală, și de o anume linie imprimată la FMI de un anume director, pe vremea cînd Hotel Sofitel New York era departe iar penitenciarul Rikers și mai departe.




"Mr Strauss-Kahn's decision to treat the crisis as a matter of liquidity rather than solvency led the IMF to eschew any notion of debt restructuring, or exiting from the euro, as a solution to the periphery's public sector and external imbalance problems. Rather, he opted for draconian fiscal tightening and radical structural reform as a cure-all for Greece, Ireland and Portugal.


Experience with such policies in Argentina in 1999-2001 and in Latvia in 2008-09 should have informed the IMF that, under the euro-the most fixed of exchange rate systems-such a policy was bound to produce the deepest of economic recessions. The fund should also have anticipated that deep recessions would erode those countries' tax bases and undermine their political willingness to stay the course of adjustment."



Evident, în preajma unei catastrofe, toată lumea se asigură că va avea dreptate postum. Comentariile care pun FMI-ul între cătușele de pe mîinile lui Dominique Strauss-Khan sînt, mai degrabă, un argument extras dintr-un asalt mai vechi asupra valorilor economice "non-americane". The Economist e mult mai echilibrat, pentru că reușește să scrie din afara faimoasei camere de hotel:



"Whatever his personal failings, Mr Strauss-Kahn was an outstanding head of the IMF. Before the financial crisis, the fund risked irrelevance. With him there, it has again played a central part in managing the world economy. Mr Strauss-Kahn combined technical skills with shrewd political instincts. His job is being temporarily filled by his American deputy, John Lipsky, but the shareholders need to decide quickly on a formal replacement. The Europeans, beset by difficulties in the euro zone, are desperate that the job should once again go to one of them. Recently, emerging economies in particular have demanded a more open succession. They are right".



Numele viitorului Director al FMI e foarte important dar nu crucial. Istoria crizei nu s-a încheiat și tinde să continue cu o corecție care ar putea mătura toate poncifele Europei Unite în ezitare politico-morală. Asta e cu adevărat important și neobișnuit de puțin înțeles. La fel de neînțeleasă e soarta statelor din afara zonei euro. Pentru cine nu reușește sau nu vrea să descifreze cazul Româneiei, discuția în jurul valorii/nonvalorii rețetelor FMI e un bun îndrumător.



Fie că a fost adecvat fie că nu a fost adecvat, tratamentul FMI a dat sub sau la capătul Greciei de un blocaj. Economia greacă n-a suportat tratamentul, nu și-a revenit și cere, evident, o "restrucurare" a datoriilor. Cere, adică, să aibă voie să scoată capul la suprafață pentru a-și declara, încă o dată, falimentul. În cazul României, economia a ieșit din recesiune și ar putea urca spre o creștere discretă dar nu mai puțin creștere. Iar asta spune că, spre deosebire de grecii și portughezii anului 2011 și spre deosebire de sudamericanii anilor '90, România e solvabilă. Altfel spus, există viață în economia României. Nu foarte multă și roză dar asta contează mai puțin într-un peisaj dominat de euro-defuncți. Altfel spus, nu stăm prea bine dar stăm, spre deosebire de economii care se sprijină pe aer și pe dogmele politice europene care cread că pot interzice criza.



Poziția economiei românești e mult mai sănătoasă decît s-ar putea crede dar asta nu e suficient. O a doua implozie a Greciei, urmată de haos în zona euro ne-ar închide piețele de export și ne-ar deshidrata sectorul bancar. Economia României va trebui s-o ia de la cap, dacă va mai avea cum și cu cine. O eroare politică în 2012 ar pune capăt, însă, oricărei speranțe. Socialismul economic propagat de USL nu e o eroare. E o aberație post-eroare. Unanimitatea inepției e vizbilă în toate declarațiile și în toată lipsa de program economic, în nerăbdarea strict electorală și în demagogia prosperă care îi îndeamnă pe liderii USL să promită bani, asistență și prosperitate imediată. O guvernare guvernată de asemenea amatorisme crunte e tot ce ne trebuie pentru a face pasul în gol. Așadar, să sperăm că Grecia tace și că alegătorii români vorbesc cu cap.

3 comentarii:

  1. Aveti suport stiintific cand faceti afirmatia de mai jos ?
    " O a doua implozie a Greciei, urmată de haos în zona euro ne-ar închide piețele de export și ne-ar deshidrata sectorul bancar. Economia României va trebui s-o ia de la cap, dacă va mai avea cum și cu cine."

    RăspundețiȘtergere
  2. http://www.youtube.com/watch?v=R6M8an_XKL8&feature=share

    RăspundețiȘtergere
  3. "Economia României va trebui s-o ia de la cap, dacă va mai avea cum și cu cine"
    E singura fraza in care aveti dreptate; s-a lamurit si Boc ca nu mai are cu cine si vrea management strain pentru ce-a mai ramas din afacerile de stat! Pentru ca au pus numai politruci si neamurile lor din PDL in functii de conducere. Daca tot mergeti pe la PE intrebati-i pe colegii din alte tari fost-comuniste cum de au ajuns in zona Euro, in spatiul Schengen, fara vize in America etc. veniti cu ceva din experienta lor si lasati-i pe cei de-acasa sa judece dupa EFECTELE MASURILOR MINUNATE LUATE DE BASESCU SI BOC FARA A-I CONSULTA! CA SA NU MAI VORBIM DE IMENSA DATORIE EXTERNA PE CARE O VOR PLATI TOTI CEI CARE VOTEAZA! Sa auzim de bine!

    RăspundețiȘtergere