12 iunie 2011

Viitorul comun







Greu, nu? Risipirea rînduielilor și reconstrucția internă avansează amenințînd un veac de indolență. Nu atît veacul trecut, pierdut printre frisoane naționale și comuniste, cît veacul de nemișcare și cancer obștesc pe care ni-l pregătim.





Reconstrucție nu ”nu revoluție sau revoltă”, pentru că nici măcar o răzmeriță condusă de stăpînire nu poate supraviețui purtătorilor ei. Iar reconstrucția inițiată de Președintele Băsescu nu trebuie să aibă soarta patriei fără trup și organizare visată de revoluționari în decembrie 1989 și


domesticită, în lunile următoare, de geniul adminstrativ-mineresc al lui Ion Iliescu. Reconstrucția inițiată de Președintele Băsescu trebuie să lase României o Românie utilă. Altfel spus, o națiune capabilă să înainteze, după ce a eliminat lestul administrativ. Iar, pentru așa ceva, Revoluțiile și revoltele sînt nepotrivite. Statul democratic poate fi schimbat doar de statul democratic. Am ieșit din vremurile fără direcție în care unul sau altul cereau, cu o disperare dreaptă și fără noroc, ”încă o revoluție!”. Avem nevoie de o reformă de stat, nu de o revoluție, cu dezordinile și propunerile ei utopice. Sîntem ce sîntem și asta înseamnă că nu are rost să credem în renașteri la ordin dar are rost să gîndim rațional. După 40 de ani de imperialism administrativ intern, continuați de o Constituție care legiferează participația majoritară a birocrației la utilizarea României, sîntem, de fapt, mult mai aproape de pericolul dizolvării decît de consolidarea vieții moderne. Dacă există cu adevărat motive fundamenrale pentru reforma de stat, atunci e vorba de pericolul pe care structurile în vigoare, cu greutatea lor oficială și statală, îl pun în fața națiunii cu existență reală. Acum, sîntem subordinații unui sistem de stat egal cu o rețea de extracție. Urmînd această cale, mîiine, vom fi martorii răzleți ai propriei noastre stingeri.





Apropiata noastră involuție se sprijină pe cifre de precizie funebră. Datele publicate recent de Eurostat descriu o Românie care își așterne de dispariție. Următorii 50 de ani vor fi anii dinaintea irelevanței absolute: o populație redusă cu 20%, o rată de îmbătrînire asistată senin de leagăne goale, o structură de viață în care fiecare persoană de peste 65 de ani e asistată de doi tineri incerți, din care unul simte că s-a născut în vremuri greșite iar celălalt se pregătește să plece din asemenea vremuri și țară. Putem presupune măcar atît: o țară care refuză să nască milioane de oameni, refuză să conceapă, mental și biologic, propriul viitor. Nu e, de fapt, nimic nou în acest pesimism pe care îl frecventăm încă din 1989, anul în care ne-am pus la îndoială evoluția, spre a constata că viitorul nu se poate desprinde de prezent iar prezentul de trecut. Primul decret al puterii de atunci ar fi trebuit să radieze din dicționare cunîntul ”viitor”. În 20 de ani, pesimismul nostru colectiv a trecut din poezie în demografie. Verdictul e necruțător și, find rezultatul unui referendum existențial, conține o concluzie absolut democratică. Românii vor să trăiască dar nu le urează urmașilor același lucru. De ce? Pentru că realitatea oficială României e un dezastru care îngăduie prosperitatea aleșilor și dictează disperarea celor ce aleg. Realitatea oficială a Româneiei parafrazează realitatea europeană din care copiază doar rangurile și stă pe un singur temei natural: controlul ugerelor. Această realitate trebuie curmată. Nu printr-o Revoluție ci prin operă politico-executivă. Altfel, ar trebui să constatăm că democrația politică românească e inutilă și nu ne-ar rămîne decît să adormim în neofuedalismul apărat de Ponta și Antonescu.






Legile și instituțiile au, în genere, de la apariția lor civilizatoare încoace, un singur scop: să îi împiedice pe aleși să vină de hac celor ce aleg și să îi împiedice pe cei ce aleg să-și vină de hac între ei. În realitatea românească oficială și suboficială, centrală și locală, publică și privată, legile și instituțiile nu pot stăvili ospățul. Dacă fac, totuși, ceva legea și instituțiile servesc la masă în livrea peticită și se lasă ciupite de belferi aleși. Atît și nimic mai mult. Aici, în inima acestui aranjament umilitor stă divorțul complet între interesul național și ocupația de fiecare zi a populației politico-administrative, a titularilor și minititularilor de poziții, posturi și linii de credit. Izvorul care hrănește pesimismul demografic al românilor nu un mister inaccesibil. E, dimpotrivă, un fluviu vizibil. O inundație permanentă distribuită egal de infernul administrativ. O democrație care produce un singur dig: paravanul parlamentar. O piramidă de seraiuri economice plătite de stat în folosul aleșilor plus rude, amici, amante, colegi de primară, generală, liceală, armată și universitate foarte recentă (în ordinea biografică a carierei). Totul sub supravegherea judecătorilor liberi să compună orice le trece prin cap și să descompună orice e stabilit prin lege dar neconvenabil patronului plătitor.






Dacă șandramaua supraetajată construită și reconstruită în ultimii 20 de ani nu va fi dărîmată în următorii cîțiva ani, ne putem lua adio de la viitor. Ofensiva condusă de Traian Băsescu pentru modificarea Constituției, reorganizarea adminstrativă, optimizarea regiilor de stat, readucerea judecătorilor la statutul de cetățean român și eliberarea fondurilor euopene luate ostatec de adminstrație, nu e o toană sau un complot prezidențial. Acest gînd sistematic și în răspăr a fost lansat de Președinte încă din 2005. Spre deosebire de proimisunile politice tipice în România ultimilor 20 de ani, schimbarea inițiată de Președintele Băsescu a devenit un program încăpățînat, aproape războinic, într-un sistem politic egal cu propria imagine televizată și programat să apere lipsa de schimbare. Apropos, poate n-ați remarcat: mai nou, conservatorismul e o valoare a stîngii iar progresismul o calitate a dreptei. N-a fost, de fapt, nicodată altfel dar România oferă acum o explicație care ar trebui să convingă.





Recenta presiune politică pentru întregirea reformelor începute cu cele patru coduri legislative trecute prin Parlament a creat un vîrf de sarcină la care politixcienii noștri tipici nu pot visa decît îngrozindu-se. Constituție, administrație regională, management economic, justiție, trecute, dintr-o dată, în realitate și modernitate? Nebunie! Sau cum spune Ion Iliescu: delirium tremens. Culmea, Iliescu, autorul unui șoc paralizant care a răpit României primii șapte ani vitali de dezvoltare, are dreptate. Ctitoriile politice betonate de Iliescu nu pot fi înlăturate decît într-un acces de energie politică și executivă cu totul neobișnuit. Ce ne propune Iliescu în schimb? Senilizarea. Eroziunea treptată a tuturor formelor de viață activă în economie, justiție și societate. O lume tocmai bună și suficient de bleagă pentru ”despotul luminat” despre care Ion Iliescu delira calm, încă din 1990.





E timpul să devenim, cu adevărat, o Republică. Toată dezbaterea pe tema republică parlamentară sau prezidențială s-a dus, după obiceiul locului, în lipsa obiectului. În lipsa Republicii. Așa cum sîntem astăzi, nu facem decît să multiplicăm forme elementare de dominație și control: birouri, inspectorate, regii, regii pentru controlul regiilor. Singura funcție a acestei rețele e protecția prin îndestulare a familiilor politice și a dependenților. Singura destinație e anul elctoral, în care micile stăpîniri loclae basculează recolta către centru. Însumînd, singura realitate istorică e o formă de guvenrămînt pre-modernă și pre-republicană. O monarhie informală care genereatză mini-monarhiile locale prin care își finanțează succesul în alegeri. Cercul se închide perfect și reține în interior o societate care are doar menirea de a asigura masa electorală. Firește, unica formă de protest a unei astfel de societăți e boicotul. Boicotul electoral și bociotul maternităților. Refuzul de participare politică prin pasivitate și depopulare. În lipsa unei Republici cetățenești autentice, administrarea falimentului de jos devine o ocupație rentabilă la vîrf. E exact ocupația pe care USL, un soi de Uniune pentru Slăbirea Libertății, o rezervă clasei politice. Socialismul administrativ inițiat de Iliescu n-a avut niciodată un înțeles diferit de schema unui joc piramidal care scutește populația de drumul cu sacul de bani, pentru că a organizat ghișee de preluare în fiecare comună, oraș și județ. Schema aduce cîștiguri garantate și în vremuri de ciumă, mai ales că se pricepe să le grăbească. În fața acestui mecanism de randament imbatabil, Ponta și Antonescu sînt datori cu un singur lucru: evitarea schimbărilor. Serviciul politic al acestor doi șefi de rețea se reduce la suma propunerilor menite să întîrzie sau să blocheze acțiunea propiu-zisă. Vreți Constituție? Să mai discutăm! Pînă cînd? Pînă uităm ce discutăm! Vreți un Parlament adus la proporții normale? Avem noi o lege cu care putem complica și trage de timp! Vreți să defrișați jungla județeană? Bine, dar mai întîi s-o declarăm codru de interes național și s-o protejăm prin legea patrimoniului. Cine spune că USL n-are nici un viitor se înșală. USL are un viitor dar nu pentru România.





Adevărat, Ponta și Antonescu dau ordinul de luptă însă trupa e mult mai numeorasă și mai compactă decît ar sugera-o liniile de partid sau decît și-ar dori-o subsemantul membru PDL. Familia e transpartinică și practică un apolitism fratern, mai ales la nivel local. Exemplul are ceva bun: apolitismul. Căci antidotul trebuie adminstrat de pe poziții naționale, nu de pe platforme politice. Nu se poate? Ba se poate. Președintele Băsescu a reușit și a traversat, astfel, distanța care a separat mereu un fost lider de partid de Președintele României. PDL are șansa de a îi călca pe urme. Mai precis, PDL are șansa de a sărăci, de a cîștiga alegerile după ce cîștigă încrederea unui electorat resemnat și de a face de petrecanie viitorului abject pe care îl pregătește USL. Toate deodată și în interes național.

10 comentarii:

  1. Vorbiti mult fara sa spuneti nimic. Spre deosebire de vremurile cand va ascultam la radio pe vremea lui Ceausescu, atunci vorbeati putin, dar chiar spuneati ceva...Nu incetez sa ma minunez cat de mult poate sa decada un om...

    RăspundețiȘtergere
  2. @Anonim
    Ba chiar vorbeste la obiect. Puteai macar sa te semnezi si Ghita, era mai bine decat Anonim. Ideea esentiala este aceea, in caz ca nu te-ai prins, ca este momentul ca partidul de la putere sa-si asume pierderea unei importante parti din capitalul electoral pentru a continua pe drumul reformelor si, mai ales, al reformelor ireversibile, capabile sa modernizeze Romania.

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu-mi fac vreo o iluzie ca PD-Lul nu e un partid ca oricare altul, dar cel putin teoretic, TRU mai are si dreptate: [se propune] "Senilizarea. Eroziunea treptată a tuturor formelor de viață activă în economie, justiție și societate. O lume tocmai bună și suficient de bleagă[...]". Daca inainte de '89 mai aveam un proiect de viata, perspectivele de dupa au fost: bouticar, politician de circumstanta, animatoare in Italia, talhar de masini in Germania. Nascuti si educati in comunism (sau o proiectie a acestuia) dar fara sa fi avut vreun cuvant de zis la aducerea comunismului in Romania, ne-am trezit fara viitor pe cand generatiile precedente au avut/au o casa, o masa si-o pensie plus, acum, dreptul la libera circulatie! Cu ce ne-am ales noi ceauseii: o adolescenta/tinerete austera, scoala si iar scoala, iar la final somaj, prostitutie sau spalat WCuri in occident.
    Ce nevoie au politicienii de azi de tineri destepti? Au nevoie de tantalai cu diplome sau smecheri aserviti. Nu mai cred nici in revolutie nici in evolutie. Apolitism? Dar a cui e vina?

    RăspundețiȘtergere
  4. @Anonim
    Atunci hai sa revina Romania din nou la comunism. Nu ? Ce alternativa ai la comunism ? Si apoi ce ii impiedica pe romani sa le spuna verde-n fata politicienilor ce vor de la ei ? Vine unul la tine si-ti cere votul, ii spui clar ca i-l dai sau nu si-i spui si motivele.

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonimul de dinainte: dupa 7 ani de guvernare vad ca se recurge incet-incet la tactica de retragere a lui Emil Constantinescu: fapte putine, scuze multe!

    RăspundețiȘtergere
  6. @Ionutz Ca argumentele tale sunt beton: "Atunci hai sa revina Romania din nou la comunism. Nu ? Ce alternativa ai la comunism ?"

    RăspundețiȘtergere
  7. Aruncati in derizoriu o problema importanta.Basescu baiatul bun, Iliescu pricina tuturor relelor, Ponta si Antonescu viitorul sumbru.Pe noi cei ce platim taxe si impozite si nu am cheltuit un leu din banii statului ne ia cineva in seama?Sau voi iluminatii ne bagati pe git cine e bun si cine face binele.Noi doar sa inghitim a pe vremea comunistilor/Sau doar la referendumuri perverse ce va folosesc in relalegeri suntem buni?

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Dan **
    Mai Danutz, comparand consecintele, rezultatul e vecin cu maniheismul : da, prin comparatie cu Iliescu, care a fost pur si simplu un presedinte infractor si un politician malefic, Basescu e baiatul bun ( la fel si Constantinescu ).
    In loc de-a fi comemorativa, postarea ta din 14 iunie e mai degraba o sfidare : la 21 de ani dupa mineriadele comandate prin "firul rosu", totul e o apa si un pamant ; Basescu la un loc cu Iliescu. Pai, sa nu ne bata D-zeu pentru atata uitare ?
    In 27 sept s-ar putea comemora 20 de ani de la cea de-a 4-a mineriada, prin care guvernul Roman a fost inlaturat de la putere printr-o lovitura de stat. Haosul si nesigurantza au dominat atunci o capitala bantuita de data asta de confruntarile dintre mineri si trupele de politie. Parca vad ca in septembrie, la comemorarea cu pricina, o alta cacareaza indirect omagiala lui Ion Iliescu iti va semnala prezentza.. Pe forum..
    Daca esti platitor de taxe si impozite nu inseamna ca ai dreptul de a sfida memoria si bunul simt!

    RăspundețiȘtergere
  9. Apropo, pentru USL-ashii (de iure sau de facto) ce posteaza si pe aici ; derbedeii ratiunii ce inca se mai incapatzaneaza sa ignore subzistentza status-quo-lui moshit de Ion Iliescu : acum doua luni, in aprilie, am mai ignorat cu totii o comemorare cu o semnificatie aparte : tot 20 de ani de la incheierea tratatului cu URSS, in aprilie '91. Artizan politic : acelasi presedinte infractor Ion Iliescu (plus halci mari din FSN).
    Daca aratarea de la rasarit nu s-ar fi prabusit in toamna aceluiasi an in urma puciului impotriva lui Gorbaciov, facand tratatul caduc, prevederile incheiate cu acordul partii romane a bolsevicilor ar fi garantat continuitatea vasalitatii unei noi Romanii, asa zis libera de data asta.
    Astazi, Ion Iliescu, acelasi artizan politic al tratatului (neparafat totusi de parlamentul de atunci), acelasi partizan al filorusismului de andurantza, e inca presedintele de onoare al PSD si unul dintre suspendatorii principali, in mai 2007, ai presedintelui Basescu. Asta arata limpede ca Stanga Matusii Tamara - care nu s-a dezis public, nici de tratatul cu pricina, nici de mineriade, nici de lovitura de stat impotriva guvernului Roman si nici de standardul sau de "onoare" Ion Iliescu - nu s-a reformat deloc si in consecintza inca nu e un partid dezirabil pe scena politica romaneasca. Ba mai mult, au clonat si Partidul National Liberal, ce lucreaza non stop la reciclarea politica a mostenirii Ion Iliescu. Mostenirea Ion Iliescu ? : amanarea sine die a statului de drept si a reformelor concrete prin care s-ar putea intrupa. Etatismul ( mamii lor)

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Dan B. ( cel cu postarea din 14 iunie ) ~

    O tzii mortzish cu "referendumurile perverse"!.. Esti incapatznat, nevoie mare. Te gasesc cum te-am lasat.. Daca nu te-ar fi smintit la cap fixatia cu "dictatura lui Basescu" si toate consecintzele ce decurg de aici, ai fi priceput usor ca fara somatia referendara si astazi inca m-ai discutau alesii neamului despre viitoarea limitare a numarului de trantori din parlament. Si ar mai fi discutat-o si in mandatele urmatoare.. Si tot asa.. Cat despre bi sau unicameral, s-o fi facut in timp util. Putea s-o faca Tariceanu ; doar avea presa, majoritatea politica, oligarhia, pe Ion Iliescu si pe tine de partea sa ( plus.. erectia economica)

    PS
    Ce s-a intamplat ? Ti-a mai cazut o litera din blazon ? Doar Dan ? ( fara B ?) Si eu imi pierd dintii, dar nu mai dau vina pe "dictatura" pentru atata lucru ..

    RăspundețiȘtergere