Citesc, deci nu ştiu

Începînd cu septembrie 2008, am scris în mod repetat, în editoriale publicate de Cotidianul, despre iminenţa unei crize economice grave în România. N-am fost singurul şi, în nici un caz, cel mai priceput ( dintr-o sută de exemple menţionez cîteva care puteau şi pot fi consultate aici, aici , aici sau aici) . Însă studiile şi analizele de presă nu au nici o şansă în România, dacă nu sînt scrise în româneşte şi dacă nu reuşesc să îl insulte, măcar o dată, într-o limbă sau alta, pe Preşedintele Băsescu.

Sîntem în martie 2009 şi putem conta pe o recesiune economică, pe un împrumut disperat la FMI şi, poate, pe o revizuire masivă a regimului fiscal. Criza era în mare parte inevitabilă. Pe scurt, ea a fost impusă de prăbuşirea sistemelor financiare globale şi momită la treabă, în România, de performanţa bugetară imbecilă a Guvernului Tăriceanu. Inevitabilă fiind, criza economică e, probabil, mai puţin gravă decît deficitul infernal de atenţie şi competenţă al presei.

Cu excepţia unor comentatori ca Ionuţ Popescu, Ilie Şerbănescu şi Dan Suciu, nimeni nu a înregistrat pe radar urgia. Nu e nimic accidental în această muţenie tîmpă. Obişnuinţa mentală care spune că România e întotdeauna altceva şi altundeva şi-a făcut din nou treaba. Nu mai puţin, superstiţia care a fixat adînc ideea după care România e scutită, în mod natural, de problemele mari ale lumii şi poate fi lovită de ele doar prin mijlocirea conpiraţiilor.

Însă cea mai gravă infirmitate a presei vine de altundeva: dintr-o degenerare agresivă care a transformat-o în culoar de comentariu al vieţii private a politicienilor, în instrument de discreditare sau promovare automată. Toată reţeaua cognitivă a presei scrise şi tv e distorsionată şi branşată la interese fără legătură cu domeniul public. Ştirile, expertiza, comentariile specialiştilor sînt numai aparent ştiri, expertiză şi comentarii. În mod curent, ele sînt, pur şi simplu, emiţătoare de agitaţie şi confuzie. O presă toxică, absolut inutilă pentru orientarea şi informarea cititorilor, mai ales în vremuri de criză.