A fost Năstase grobian? Băsescu e de vină!


Pare un episod meschin (şi mediile de informare s-au străduit, bineînţeles, să bagatelizeze anecdotic evenimentul). Însă intervenţia prin care Adrian Năstase a constatat sentenţios şi viril, vis a vis de Roberta Anastase, că „ frumuseţea trece iar prostia rămîne” e un exemplu clasic de erupţie a conţinuturilor inferioare. Realitatea TV a adus imediat în studio echipajul de resuscitare morală a lui Năstase. De serviciu; Mădălin Voicu şi Codrin Ştefănescu. Ordinul de zi: Năstase a fost provocat şi, orice s-ar zice, Anastase e o debutantă şi, anume, o debutantă stîngace în demnitatea de Preşedintă a Camerei.

În mod normal, primul lucru pe care trebuia să-l facă Năstase era să se abţină. Nu voluntar şi programatic, nu printr-o opintire de voinţă care ar fi biruit greu reto-băşcălia. Nu. În mod normal, Năstase nu trebuia să poată concepe o asemenea replică. Aşa cum tratamentul jurnalistic al incidentului trebuia să plece de la observaţia că, în acest caz, Anastase şi Năstase nu sînt politicieni PD-L respectiv PSD. Dar Năstase poate concepe atît replica în cauză cît şi întregul discurs sistematizat ironic pe care „prietenii” dar şi destui oameni obişnuiţi îl echivalează cu „spritul” şi inteligenţa lui Năstase. Problema e tocmai acest gen de echivalare care e demult un contract funcţional în retorica publică sau stradală românească. Femeile sînt proaste sau, dacă nu sînt, dau excepţiile prin care se manifestă o inversiune hormonală: femeile deştepte sînt bărbaţi onorifici sau bărbaţi decăzuţi sau bărbaţi fără noroc.

Argumentaţia dezvoltată de Ştefănescu şi Voicu, sub supravegherea amabilă a moderatoarei Creţulescu (în calitatea ei de bărbat norocos de vecinătatea celor două capacităţi amintite) a stabilit că Anastase e practic vinovată. De două ori. Mai întîi pentru că refuzînd să stea în Cameră alături de Năstase a comis o provocare. Într-adevăr, provocarea lansată de Roberta Anastase cerea o replică. Nu o replică mitocănească.
Ştefănescu şi Voicu, alături de companioana lor de sistem etic, nu pot face diferenţa între o replică şi o insultă. Esenţa insultei e tocmai deraierea în umor sau vulgaritate, adică incapacitatea de a urmări, prin argument, mersul unei controverse. Cine înţelege asta va înţelege imediat că discursul general al lui Adrian Năsatse nu e o probă de inteligenţă ci, tocmai, o fugă constantă de argument şi inteligenţă. Din acest punct de vedere, Năstase e, într-adevăr şi din păcate, purtătorul de valori şi discurs al unei mulţimi politice majoritare.

Bineînţeles, orice discuţie pe această temă e adusă imediat la referinţa Băsescu. Aşa a procedat şi echipa de întreţinere a imaginii lui Năstase din studioul Realităţii TV. De acord: Băsescu are adesea replici dure, nedelicate sau furioase. E o slăbiciune sau, mai degrabă, acea fisură în imaginea publică prin care răzbate, uneori, temperamentul individual. Însă Băsescu a dovedit, demult şi masiv, că e omul argumentului politic şi al discursului public raţional. Băsescu a răspuns dur provocărilor lipsite de obiect şi onestitate şi are, uneori, un umor insuficient alăptat de aroganţă ironică. Însă discuţia e abusrdă şi nu face decît să prelungească jocul pe care l-au pus în scenă cei trei de la Realitatea TV: a fost Năstase grobian? E vina lui Băsescu!