Pe cine mă bazez


Nu îmi place să mă cert cu prietenii. Iar Marius Chivu mi-e prieten vechi. Marius a scris, în Dilema, ceva foarte aprins împotriva unei postări lungi şi critice, pe acest blog, la adresa lui Michael Jackson. Era un bilanţ cultural. Marius Chivu l-a respins indignat. Foarte bine.

Replica lui Marius şi, cu atît mai puţin postarea mea, nu sînt cu adevărat importante. Însă intervenţia lui Andrei Pleşu, pe marginea acestui incident e admirabilă. Nu pentru că dă dreptate cuiva ci pentru că vrea să apere cultura de intoleranţa care a înlocuit politica românească. Avem de învăţat de la Andrei Pleşu. Cu timpul e mai rău. Marius e mai tînăr şi are timp berechet. Eu, mai puţin.

De fiecare dată cînd l-am citit sau ascultat pe Andrei Pleşu, m-am simţit depăşit şi fermecat de darurile acestui om care ar putea salva, printre altele, limba română. Învăţ, mai departe, cît şi cum pot. Şi sper că, pînă la urmă, Andrei Pleşu şi Gabriel Liiceanu, doi oameni pe care multă lume s-a obişnuit să-i confunde cu două nume trecătoare, vor opri alunecarea culturii noastre spre nervozitate goală şi limbuţie negîndită.