Fără America - nici Vest, nici Est
Ce vă spune următorul scenariu: Statele Unite dau faliment? Ipoteza e apocalipitcă şi, în acelaşi timp, verosimilă. Sursele politice şi economice ale impasului american sînt în mişcare şi converg. O cădere de sistem ar fi tot ce poate fi mai cumplit şi mai istoric pentru civlizaţia occidentului. Simpla contemplare a unei asemenea linii de şoc pare de o cutezanţă vecină cu prostia. Însă ceva gravissim se întîmplă şi, deocamdată, e de spus (şi profetizat) doar atît: reţineţi acest moment istoric - februarie-aprilie 2009. Peste cîţiva ani sau poate mai mult, cînd şi dacă vă veţi întreba cum a început lumea nouă şi cum a intrat în declin vechea aşezare a umanităţii, veţi găsi răspunsul în acest interval. Pe scurt, criza care domină Statele Unite - şi, mai departe, sistemul financiar global - aleargă spre masa critică, împinsă de două alte manifestări ale crizei umane americane.
Mai întîi, marea glaciaţiune financiară care distruge, în fiecare secundă valoarea economică pură. În al doilea rînd, paralizia cognitivă a Adminstraţiei Obama care nu înţelge natura crizei şi livrează în mod repetat -disperat remedii istovitoare şi lispite de efect ( am numit a doua manifestare – umană, politică şi culturală - a crizei americane.
Situaţia economiei, mai precis a finanţelor care intoxică şi sfîşie ţesutul economic, a trecut de la stadiul de avarie catastrofală la panică incipientă. E diferenţa între o realitate negativă dar asimilabilă raţional şi o forţă irepresibilă şi iraţională. Antecamera panicii a fost deschisă de inepţia tot mai evidentă a unei Adminsitraţii care se sprijină pe un totem publicitar şi are slabe contacte cu realitatea. Preşedintele Obama e la a treia injecţie „administrată” sistemului. Trei pachete de „stimuli” au pornit spre economie, fără rezultat. Mai întîi, 787 de miliarde, apoi 410 miliarde şi, ultima oară, 1 trilion de dolari. Cu excepţia cîtorva tresăriri de optimsim politicos, pieţele au rămas acolo unde erau: într-o depresie adîncă. Explicaţia brutală e inadecvarea diagnosticului. Sistemul financiar suferă de o boală care cere cu totul alt tratament. Această observaţie a pătruns timid în spaţiile de analiză şi comentariu ale presei americane şi se aude, mai nou, din ce în ce mai agresiv şi îngrijorat.
Paul Kurgman, ideologul economic nr 1 al stîngii americane şi partizanul declarat al candidatului Obama, a rupt rîndurile, îngrozit de ce se vede la capătul politicii financiare a Adminstraţiei. Planurile Administraţiei Obama nu reuşesc să sesiseze o situaţie elemntară: ce e falit e falit. Orice alt punct de plecare e iluzie pură
...the fact is that financial executives literally bet their banks ... that there was no housing bubble, and the related belief that unprecedented levels of household debt were no problem. They lost that bet. And no amount of financial hocus-pocus — for that is what the Geithner plan amounts to — will change that fact.
Există deja un acord îngrijorat al comentatorilor care au înţeles că Preşedintele Obama poate livra retorică, cascade de PR şi zîmbete impecabile dar nu înţelege ce se întîmplă cu economia. Rezumatul e prins într-o frază de comentariu care remarcă, în genere, lipsa de viziune şi capacitatea de auto-iluzionare care aşează Adminstraţia americană în rînd cu Argentina, Rusia şi alţi clasici -autişti ai comerţului cu iluzii:
We delude ourselves that our banks face liquidity problems, rather than deeper solvency problems, and we try to fix it all on the cheap just like any run-of-the-mill emerging market economy would try to do.
„Delusion”, termenul englez care desmenează capacitatea de a construi o realitate rivală realităţii, e cuvîntul cheie. Esenţa promoţională a Preşedintelui Obama a devenit, surpinzător de rapid, o evidenţă ( s-ar zice o „realitate”) de necontestat. Criza financiară a făcut joncţiunea cu impasul politic (generat de criza de mentalitate concetizată electoral în 2008) şi acest mix sinistru ameninţă, în cel mai bun caz, o parte a viitorului imediat american. Cazul mai rău, abia dacă mai trebuie descris. E de ajuns că ipoteza unei păbuişiri de sitem a apărut, fie şi duvbitativ
Obama şi obamismul au devenit parte a crizei (portretul acestui eşec e deja îndeajuns de clar pentru a permite o analiză amănunţită şi sistematică). Dar Obama şi obamismul, exprimate prin monotonia gigantică a politicii de stimulare fiscală, sînt un sindrom interanţional. În Anglia, singura economie structural compatibilă cu modelul amerian, pachetele de stimuli ale Prim- Ministrului Brown, au dat greş într-o manieră încă mai spectaculoasă. Datoria publică generată de aceste „bombardamente cu cash” ameninţă să oblitereze orice urmă de echilibru în sistemul finanţelor publice ale Angliei: altfel spus, Anglia plăteşte, deja, ce nu poate plăti şi îşi pune în pericol grav nervul economic central. De aici intervenţia fără precedent a Guvernatorului Băncii Angliei, Mervyn King, care i-a cerut public Prim-Ministrului să „lase banii în pace”.
Problema e capacitatea acestui impas conjugat de a se propaga. Dincolo de specificitatea anglo-americană a acestor poveşti cu trilioane, derivative şi Credit Default Swaps (faimoasele instrumente care fac din datorii toxice o valoare de joc) începe drama europeană. Vest şi est-eruopeană. Sistemul vest-european nu putea traversa turbulenţa ameicană fără să reţină, în centru, o infecţie gravă. Însă, paradoxal, nu asta ameninţă, cu adevărat, sistemul politic şi economic european. Problema e reacţia guvernelor naţionale. Atît în ce priveşte filozofia economică propriu zisă, cît şi în ce priveşte capacitatea de a concepe cu adevărat sistemul economic şi financiar ca realitate paneuropeană. Edward Lucas, unul din cei mai lucizi şi mai curajoşi analişti ai lumii est-europene, descrie foarte bine lipsa de percepţie estică a abordării vestice. Pe scurt, vestul nu percepe importanţa economiilor şi a societăilor estice. Asta, după ce, în ultimii 20 de ani:
... the ex-communist countries have played by western rules. They have stabilised, privatised, liberalised, and opened up—the kind of wrenching economic reform that is the stuff of nightmares for the cosseted workers of old Europe. True, the easterners could have gone further (especially in reforming public finances, state bureaucracy and education). With pitifully little debate, they had to swallow a colossal (and largely French-drafted) European rulebook, with an array of stupid and unpleasant rules and penalties for breaking them, on everything from sugar prices to school kitchens.
Absenţa unei politici efective de integrare a estului în strategia economică şi în universul mental al vestului nu a trecut neobservată:
...the easterners’ feel their enthusiasm and cooperativeness have met little gratitude in the west. Their occasional bouts of chippiness and clumsiness are blown out of all proportion. The failure of Romania and Bulgaria to meet anti-corruption targets has tainted the whole region’s image. The Atlanticist loyalties of the new members have been mocked and distrusted.
Referinţa la România şi Bulgaria e meritată şi marchează punctul real de deficienţă strucutrală al acestor state care pretind, adesea, că au probleme de orice altă natură sau că nu mai au în mod serios nimic de reformat. Însă desprinderea vestului de est, sub energia unui val de protecţionism bine camuflat retoric şi legislativ ar fi o eroare cu consecinţe grave pentru amble părţi. În fond, relaţia vest-est e biunivocă. Mult mai biunivocă decît s-ar putea bănui;
...French workers may not realise it, but the ex-communist countries are one of their country’s biggest export markets. Renault, for example, sells more than 1m vehicles in eastern Europe. In 2008, France exported €21 billion ($28.5 billion) to the new member states of the EU (compared with €23 billion to the United States).
Realitatea polului estic al Europei nu se reduce, însă, la braţe de muncă şi consum. Există o replică şi o iritare doctrinară est-europeană faţă de reţeta injecţiilor de stimului la care economiile vestice nu răspund. Primul Minsitru ceh Mirek Topolanek a căzut, dar nu înainte de a avertiza asupra acestei orgii care „ pavează drumul spre iad”, în timp ce deversează mii de miliarde fără efect. E posibil, chiar foarte posibil, ca disonanţa de percepţie să se oprească la timp. Acordurile Euro-FMI cu Ungaria, Ucraina, Letonia şi (într-o variantă incomparabil mai relaxată) cu România sînt primul semn. În fond, economia Româneiei a apărut, la consult, într-o stare net superioară (sau mai puţin toxică) decît ceilalţi clienţi de ultim moment ai FMI.
Adevărat, planurile şi prognozele au darul de a deveni imposibile, de la o săptămîna la alta, în aceste vremuri care par pregătite de răsturnări masive şi neaşteptate. Centrul magnetic al întregului sistem economic mondial se poate deregla brusc, sub presiunea unei deficienţe americane prelungite. În rest, aşa cum o puteţi afla, foarte mijlocit, din mediile de informare, totul depinde de evoluţia „live” a titanilor din talk-shaw-urile de la Bucureşti. Adică de acele cîteva televizini care au avantajul de a funcţiona în Centrul Universului.
27 martie 2009
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Există o singură soluţie la criza Americii, a Vestului şi a Estului: capitalismul.
RăspundețiȘtergereSe pare că SUA nu mai este în stare să şi-o asume.
oh, eu inteleg ca "Obama TREBUIE sa greseasca" [nu de alta, dar daca "reuseste" acum, de abia apoi o sa-si implementeze politica de stanga, aia e de fapt problemutza care se intrevede la orizont].
RăspundețiȘtergereSi apoi, sesizez o discrepanta...de ce o injectie de capital este buna in Romania, dar nu este buna in America?!
"motorul" este gripat in ambele situatii; in ambele tari, nu "statul", nu banca centrala are probleme, cat sistemul bancar, care abia apoi se rasfrange in economia reala.
pana una alta, in zilele recente se pare ca este totusi o revigorare:
http://www.iht.com/articles/2009/03/25/business/usecon.php
Cand le dai teme de gandire, ti-i faci de dusmani.
RăspundețiȘtergereAuzi la el, sa-l chestioneze pe marele TRU: "sesizez inadvertente in linia logica". :)
Pai n-am mai spus-o anterior? Vorbe fara continut!
Remember remember the fifth of November
RăspundețiȘtergereGunpowder, treason and plot.
I see no reason why gunpowder, treason
Should ever be forgot...
De ieri dupa amiaza se anunta scaderea cu 40% a salariilor celor din presa "centrului universului".
RăspundețiȘtergereAm inteles ca Turcescu a inceput sa cerseasca ajutor de la Guvern si de la UE pentru sprijinirea presei.Sper sa nu procedeze si acestia ca Obama!
Poate ca , in sfarsit ,incepe sa functioneze si o lege de bun simt in economie: falimentul-celor care nu muncesc bine, chizuit si n-au simtul realitatii
the hell with socialism, long live Capitalism!
RăspundețiȘtergerelenea, prostia si "vandutii" trebuiesc pedepsiti
f buna anliza lui TRU!
Buna ziua,
RăspundețiȘtergereO sugestie pentru categoria "Lista mea de bloguri": am vazut cu mare placere unele site-uri pe care le consult foarte des sa vad ce se mai intampla in lume. Cred ca mai sunt cateva foarte interesante si care merita mentionate/vizitate din cand in cand:
1 / http://townhall.com/ : vad ca aveti deja link catre Michelle Malkin, dar aici mai sunt si alti autori de citit - Charles Krauthammer, Thomas Sowell, Ann Coulter etc.
2 / http://www.weeklystandard.com/
3 / http://www.spectator.co.uk/melaniephillips/
Altfel, sunt un consumator inrait de opinii marca TRU, incepand cu buletinele de stiri ale BBC in limba romana de la inceputul anilor '90, trecand prin seria initiata de "Manifestul fostbalistic" si pana la refugiul de pe blog. Felicitari pentru curaj &luciditate !
Cu stima,
Bogdan
PS: si sa nu uit, bafta in campania pentru Parlamentul European !
Cu siguranta se va intampla ceva si se pare ca avem din nou sansa sa traim vremuri istorice.
RăspundețiȘtergereCa si in ’89, ca si in 9/11.
Pana acum am scapat Sa vedem cum va fi de acum incolo,cat de bune sau rele vor fi noile timpuri
Daca dupa ce a injectat 2,2 trilioane ,adica peste 2. 000.000.000.000 USD ( 12 zerouri-cred ca n-am gresit)Obama nu a inceput sa-si dea seama ca ceva nu este in regula ,sper sa-l trezeasca cei din jurul sau.A studiat la Harvard,am inteles.
Nu trebuie sa studiezi acolo ca sa pricepi ca daca nu produci plusvaloare nu ai cum sa mergi mai departe.
Isi va distruge propriul popor.Am auzit (tot la RFI) ca oamenii in SUA nu mai pot sa-si plateasca asigurarile medicale.Doctori voluntari dau consultatii in diverse orase si este coada mare la ei.
Sper ca Obama,dupa ce va mai face inca niste incercari stupide, va intelege, in sfarsit ce inseamna plusvaloarea si va porni din nou ciclul capitalismului .Alta solutie reala, sanatoasa nu exista pentru viitor
Chiar daca nu pricepe singur o sa-i spuna altii.Pentru ca lumea vrea sa supravietuiasca .
Esenta capitalismului este PLUSVALOAREA-este cea care impinge inainte societatea si aduce PROFIT-ce poatre fi reinvestit.Este ca regula de trei simpla din matematica.
Paradoxal ,esticii stiu mai bine decat Obama ca injectiile de cash nu vor rezolva problema.De ce stim?Pt.ca am trait 50 de ani sub dirijismul statului
In mod corect se critica coruptia din Romania si Bulgaria.
Dar sa nu uitam ca tocmai coruptia si lacomia din sist.financiar american au generat criza actuala.
Am inceput sa aud deja despre “ globalizarea coruptiei”-se pare ca de aici trebuie pornit.
Gata, Desves? Te-a incarcat Thor cu manipulari ieftine iar tu te-ai decis sa le faci salata? Ala vorbea de 40% de la Intact. Tu le-ai mutat la R&C.
RăspundețiȘtergereApropos, in postarea de la ora 10:45, ai mancat o litera: chiBzuit.
Acum astept sa-ti torni cenusa-n capsor. Go go go...
Anonim
RăspundețiȘtergereVad ca ma urmaresti !
Ma documentez si le pun cap la cap
Nu inteleg nimic din ce spui despre 40%..
Si sunt f f f ocupata mai ales cu anonimii !!
eu vad doua solutii:
RăspundețiȘtergere1. sa te arunci de Glob
2. sa infiintezi BlackTRU si sa oferi suport contracost Bechteliei, Raytheoniei sau ChpaChupsiei
Cred ca realitatea va deveni apocaliptica daca SUA nu dau faliment.Si cum sa dea faliment cind au baze militare peste tot in lume, tranzactiile petroliere ( si nu numai ) se fac in dolari,presedintii FMI,Bancii Mondiala,marilor banci din lume sint...sint...aaa,...americani.A,va ginditi la implozie,ca americanul de rind nu mai cumpara,nu mai are incredere in sistem,in bancheri ( CEO ),firmele americane sint necompetitive...nu va faceti griji...toate aceste sint manipulate chiar de mass-media americana la comanda celor care o patroneaza.In Letonia si alte tari,daca propagi zvonuri privind insolvabilitatea unor banci,sau creezi panica si ii determini pe oameni sa-si retraga economiile din conturi ( provocind astfel crah financiar ) poti sa sfirsesti la inchisoare...pe cind aici,in SUA...la CNN si in mai toata media numai asa ceva vezi.Plus procesele de rigoare cu chiaburi ( bancheri la ei ) ...nu trebuie sa fii expert ca sa-ti dai seama ca aceasta criza este indusa de pestele cel mare,care ii inghite pe cei mai mici.
RăspundețiȘtergerenene, esti o gaina beata, spui numai tampenii. hai pa, te pup!
RăspundețiȘtergere