Mass media crinolatră



Nu e limpede cum reuşesc societăţile să livreze figuri politice inepte sau periculoase, exact atunci cînd au mai multă nevoie de lideri pragmatici şi puternici.

Există însă cîteva indicii şi unul din ele e proeminenţa bruscă a limbajului, a discursului care tinde să ia locul acţiunii politice propriu zise. Un gongorism lozincard trece drept viziune şi promite lucruri vagi, într-o cacofonie ramifcată după puterile vorbitorului. Politicienii încep, dintr-o dată, să sufere, senin, de o limbuţie avîntată în gol. Mediile aşa zis educate încep să creadă, supus şi solemn, cu o admiraţie cucernică, în puterile aproape magice ale marii schimări de limbaj. Retorica devine, atunci, conţinutul politicii goale. Aici şi numai aici e de găsi, într-adevăr, o asemănare între fenomenul Obama şi mica şedinţă de exchibiţionism oratoric a lui Crin Antonescu.

România repetă sau îşi ia elanul necesar pentru e repeta acest soi de eroare indusă prin mass media. Deşi, pentru exactitate politică şi personală, trebuie spus că Dinu Patriciu se pregăteşte iar Crin Antonescu îşi ia elanul verbal necesar.

Nou alesul Preşedinte al PNL nu e mai mult decît un fel de a vorbi. Mediile de informare, şi în special Realitatea TV cu al ei profund şi îndelung meditat ”Crin Antonescu, un Barak Obama al României”, au trecut la treabă: al doilea mandat al lui Băsescu trebuie compromis, toxificat în avans. E o greşeală catastrofală dar mediile de informare sînt, la rîndul lor, informate de interesele domnilor care le-au creat şi le plătesc. Aşa încît interesul public e ultima lor grijă şi temă de lucru.

Crinomania s-a născut din nimic. O adulaţie care duce la comparaţia cu Barak Obama după exact un discurs nu e credibilă. E ridicolă. Sau, mai precis, e, pur şi simplu, reclamă. Nu e nici o desoebire între publicitatea tv care proclamă apariţia detergentului suprem şi campania care anunţă apatiţia detergentului verbal care va curăţa România de Băsescu.

Crinolatrii au un singur argument şi îl repetă la nesfărşit: Crin Antonescu vorbeşte altfel . Într-adevăr, Antonescu vorbeşte diferit dar tocmai asta e problema. Vorbeşte înaripat de prost şi fără să aibă ceva de spus. Noutatea discursului nu este, în cazul lui Antonescu, decît noutatea minoră care vine din curajul foarte aprope de impertinenţă al imitaţiei. Crin Antonescu s-a împăturit în ambalajul oratoric de tip Tony ( Blair) şi Obama (Barak). Ce trebuie, deci, înţeles din capul locului e că „noul” Crin Antonescu nu vorbeşte altfel ci vorbeşte ca altcineva. Ceea ce e cu totul altceva. Nefiind purtătorul propiului mesaj, Antonescu e epuizat de atenţia pe care o datorează propriului discurs. Antonescu e foarte atent la cum vorbeşte dar nu ştie despre ce vorbeşte. „Noul” Crin e „vechiul” demagog. De sub faldurile nesigure ale discursului se aude foarte bine pliscul vechii „dăscălimi” - coloana caragialescă de limbuţi şi demagogi a căror putere nu vine din idei ci din aspiraţia febrilă la zgomot şi parvenire prin zgomot. Asta e tot sau ar trebui să fie tot, dacă apariţia procesată de mass media a noului retor naţional, n-ar fi o pacoste în plus, într-un moment de criză care va lua, foarte probabil, dimenisunile unei epoci de haos economic îndîrjit.

Mobilizarea poltică pe care a fi presupus-o un răspuns responsabil la agresivitatea crizei se reduce la o glumă. Cine sînt contracandidaţii lui Băsescu? Întrebarea trebuie pusă, pentru că, dincolo de opţiunea pro- sau anti-Băsescu, ea ar fi trebuit să măsoare capacitatea sistemului politic de a genera lideri şi soluţii. Iată lista: Geoană, Antonescu, Duda, Năstase. E o glumă, de fapt, o glumă proastă în serie, adică nici măcar o farsă. Iar numele farselor care nu reuşesc să îţi susţină puterea de a glumi e bine cunoscut: eşec.

Apariţia sau semiapariţia acestui gen de contracandidaţi dovedeşte două lucruri: mai întîi, degenerarea continuă a sistemului politic (prin care se înţelege, în acest caz, reluarea în cerc a un necontenit şi foios avort de personal politic), În al doilea rînd, incapacitatea istorică a statului şi a societăţii de a formula răspunsuri de sistem, în momente de criză. Intersant,asta ne apropie de o înţelegere mai exactă a fenomentului Băsescu. Apariţia lui Băsescu e tot un răspuns personal (şi anume răspunsul corect) căci Băsescu nu e produsul unei şcoli politice. Dimpotrivă, e creatorul ei, în măsura în care PD-L şi zona de valori din jurul PD-L vor reuşi să păstreze şi să dezvolte punctele cheie ale viziunii lui Băsescu.

Crin Antonescu şi restul distribuţiei de pe precara listă anti-Băsescu sînt, mai curînd, repetatarea reacţiei politice naţionale clasice, în situaţii de creiză: vîrfuri de egomanie pe post de soluţie raţională.
Şi încă un lucru: sărmanii redactori ai Realităţii TV habar n-au că augusta comparaţie cu Obama e din ce în ce mai puţin augustă. Holywood- haloul Preşedintelui american e testat şi avariat agresiv de un vid de competenţă şi de acţiune din ce în ce mai coroziv. Dar despre asta va fi vorba mult timp de aici înainte. Nu aşteptaţi o discuţie solidă la Realitatea TV. Dînşii sînt în concediu de revelaţie.