Lumea, ca plicits românesc



Adrian Năstase face, involuntar, o observaţie importantă. Năsatse crede, după vechiul obicei local-moral al politicienilor români „iniţiaţi”, că scandalul Popoviciu e o fumigenă anti-FMI. Măreţia mediatică a ciculaţiei lui Popoviciu la şi de la DNA e proiectată srpe a camufla inepţia unui guvern care s-a făcut preş de protocol în faţa FMI şi, mai ales, nenorocirile închiriate cu această ocazie, spre cazna poporului român, de Traian Băsescu.

Într-adevăr, episodul Popoviciu a ţinut prima pagină, deşi evenimentul e banal. Nu pentru că n-ar avea potenţial, ci pentru că îi cunoaştem de pe acum destinul: reţinere preventivă - avocat - viciu de procedură - eliberare - audieri seculare - dl. Popoviciu devine bunic - noi termene - dl. Popoviciu devine străbunic - termen final - neprezentare - dl. Popoviciu, procurorii care au deschis ancheta, grefierii şi nici măcar noi înşine nu mai sîntem printre noi.

Însă, în tradiţionala lor subtilitate necurpinsă, remarcile lui Adrian Năstase dezvăluie altceva: o premiză. Mai precis, presupunerea funcţională după care presa este şi trebuie să fie o masă instrumentală, un pluton de execuţie cu arma la ochi şi urechea la dispoziţia comenzii. Culmea, diagnoza formulată implicit de Adrian Năstase e, din nou, verosimilă dar asta într-o distribuţie complet diferită de sugestiile autorului. Manipularea mediatică pro-Guvern-pro-Băsescu a acordului cu FMI e posibilă numai în condiţiile unei majorităţi de presă pro-Guvern şi pro-Băsescu. Din acest punct, n-are rost să merg mai departe cu demonstraţia.

În plus, mediile de informare nici măcar nu încearcă să aşeze aparenţa unui alibi jurnalistic la baza interesului pentru cazul Popoviciu. Ca în atîtea alte cazuri, notorietatea mediatică a acestui episod nu vine din setea profesională de informaţie a presei, ci reflectă, pur şi simplu, poziţia magnatului care conduce trustul de presă faţă de cazul aflat pe rol. Ziarele şi televiziunile nu fac operă de informare publică şi nici nu au cum să facă aşa ceva, de vreme ce sînt parte în fiecare şi în toate conflictele interne ale reţelei oligarhice de putere.

În ce priveşte soarta - sau, mai degrabă, lipsa de soartă mediatică - a Acordului cu FMI, Adrian Năstase e mult prea amabil. Acolo unde Năstase jură pe o conspiraţie politico-mediatică, e vorba de ceva mult mai simplu şi mai dezolant. Acordul cu FMI nu interesează pentru că presa nu se pricepe. Adică e ignorantă dar, fiind şi fudulă, a învăţat să declare „un plictis” orice subiect care cere ceva cap. Nivelul incompetenţei generale al presei e un spectacol palid în comparaţie cu ignoranţa feroce în materie de teorie economică elementară şi de istorie comparată a sistemelor politico-economice.

Oricum, criza financiară globală îşi permite să schimbe istoria, fără să se fi consultat anterior cu ziariştii presei deontologice române şi, în consecinţă, a pierdut partida: întrucît bancherii de pe Wall Steet n-au trecut la defenestrare în stol, ba nici măcar nu s-au apropiat de geam, nu e nimic de prezentat sau de discutat. Aşa e: lumea care taie conturul istoriei e departe de noi şi, la drept vorbind şi pălăvrăgind, nici măcar nu e chiar atît de centrală pe cît se crede. Fără îndoială, aşa cum lesne puteţi afla mînuind de voie telecomanda, Centrul Universului e înfipt regulamentar în România.

Isprăvile minunate ale lui Popoviciu sau Becali, dar şi înţelepciunea vorbită de Ghişe sau Andon, sînt singurul şi adevăratul semn că lumea există şi că istoria se mişcă. Restul e secundar. Să vedem ce a fost secundar în ultimele cîteva zile. Micile evenimente care au zdruncinat din ţîţîni 200 de ani de modernitate occidentală dar n-au reuşit să-i deranjeze pe editorii români sînt catalogate şi comentate mai jos.