27 martie 2009

Lumea, ca plicits românesc



Adrian Năstase face, involuntar, o observaţie importantă. Năsatse crede, după vechiul obicei local-moral al politicienilor români „iniţiaţi”, că scandalul Popoviciu e o fumigenă anti-FMI. Măreţia mediatică a ciculaţiei lui Popoviciu la şi de la DNA e proiectată srpe a camufla inepţia unui guvern care s-a făcut preş de protocol în faţa FMI şi, mai ales, nenorocirile închiriate cu această ocazie, spre cazna poporului român, de Traian Băsescu.

Într-adevăr, episodul Popoviciu a ţinut prima pagină, deşi evenimentul e banal. Nu pentru că n-ar avea potenţial, ci pentru că îi cunoaştem de pe acum destinul: reţinere preventivă - avocat - viciu de procedură - eliberare - audieri seculare - dl. Popoviciu devine bunic - noi termene - dl. Popoviciu devine străbunic - termen final - neprezentare - dl. Popoviciu, procurorii care au deschis ancheta, grefierii şi nici măcar noi înşine nu mai sîntem printre noi.

Însă, în tradiţionala lor subtilitate necurpinsă, remarcile lui Adrian Năstase dezvăluie altceva: o premiză. Mai precis, presupunerea funcţională după care presa este şi trebuie să fie o masă instrumentală, un pluton de execuţie cu arma la ochi şi urechea la dispoziţia comenzii. Culmea, diagnoza formulată implicit de Adrian Năstase e, din nou, verosimilă dar asta într-o distribuţie complet diferită de sugestiile autorului. Manipularea mediatică pro-Guvern-pro-Băsescu a acordului cu FMI e posibilă numai în condiţiile unei majorităţi de presă pro-Guvern şi pro-Băsescu. Din acest punct, n-are rost să merg mai departe cu demonstraţia.

În plus, mediile de informare nici măcar nu încearcă să aşeze aparenţa unui alibi jurnalistic la baza interesului pentru cazul Popoviciu. Ca în atîtea alte cazuri, notorietatea mediatică a acestui episod nu vine din setea profesională de informaţie a presei, ci reflectă, pur şi simplu, poziţia magnatului care conduce trustul de presă faţă de cazul aflat pe rol. Ziarele şi televiziunile nu fac operă de informare publică şi nici nu au cum să facă aşa ceva, de vreme ce sînt parte în fiecare şi în toate conflictele interne ale reţelei oligarhice de putere.

În ce priveşte soarta - sau, mai degrabă, lipsa de soartă mediatică - a Acordului cu FMI, Adrian Năstase e mult prea amabil. Acolo unde Năstase jură pe o conspiraţie politico-mediatică, e vorba de ceva mult mai simplu şi mai dezolant. Acordul cu FMI nu interesează pentru că presa nu se pricepe. Adică e ignorantă dar, fiind şi fudulă, a învăţat să declare „un plictis” orice subiect care cere ceva cap. Nivelul incompetenţei generale al presei e un spectacol palid în comparaţie cu ignoranţa feroce în materie de teorie economică elementară şi de istorie comparată a sistemelor politico-economice.

Oricum, criza financiară globală îşi permite să schimbe istoria, fără să se fi consultat anterior cu ziariştii presei deontologice române şi, în consecinţă, a pierdut partida: întrucît bancherii de pe Wall Steet n-au trecut la defenestrare în stol, ba nici măcar nu s-au apropiat de geam, nu e nimic de prezentat sau de discutat. Aşa e: lumea care taie conturul istoriei e departe de noi şi, la drept vorbind şi pălăvrăgind, nici măcar nu e chiar atît de centrală pe cît se crede. Fără îndoială, aşa cum lesne puteţi afla mînuind de voie telecomanda, Centrul Universului e înfipt regulamentar în România.

Isprăvile minunate ale lui Popoviciu sau Becali, dar şi înţelepciunea vorbită de Ghişe sau Andon, sînt singurul şi adevăratul semn că lumea există şi că istoria se mişcă. Restul e secundar. Să vedem ce a fost secundar în ultimele cîteva zile. Micile evenimente care au zdruncinat din ţîţîni 200 de ani de modernitate occidentală dar n-au reuşit să-i deranjeze pe editorii români sînt catalogate şi comentate mai jos.

17 comentarii:

  1. Mass-comedia e ocupată: e "La coadă la Popoviciu".
    La coada LUI Popoviciu, mai precis.

    Unde face eforturi remarcabile de a săpa o groapă în care să încapă 1 miliard de euro şi alte două gropi mai mici: pentru DNA şi Traian Băsescu.

    Restul democraţiei poate muri neîngropat.

    RăspundețiȘtergere
  2. Dupa mintea unora, si incidentul ,,Gorbunov'', si furtul de arme de la Ciorogarla sunt petarde mediatice electorale. Daca, pe de alta parte, autoritatile nu ar face nimic, ar cere mai multa ordine. Nimic nu-i bine, jos ,,dictatorul'' !

    RăspundețiȘtergere
  3. ignoranta si fudula: cea mai concisa si corecta caracterizare

    RăspundețiȘtergere
  4. presa de doi b ani, numai buna pt mintea romanului otv-izat

    tzara trista cu oameni nesimtiti!

    RăspundețiȘtergere
  5. Mi se pare foarte corecta observatia ca asa vede Adrian Nastase lucrurile: ca presa de-aia exista, ca sa fie manipulata. In acelasi timp, scenaritic cum am devenit (traitor fiind in aceasta tara), ma intreb, naiv, de ce acum? Ma bucur, ca simplu cetatan, ca un mahar dubios a fost plimbat putin pe la cremenal. Dar ma enerveaza ca toate lucrurile astea se stiau si au fost tinute la pastrare pentru a fi livrate la momnetul oportun.

    RăspundețiȘtergere
  6. Nu contează de ce a fost plimbat mahărul dubios acum şi de ce nu a fost plimbat mai devreme. Pot exista chiar şi motive obiective, dar asta nu are importanţă. Important este că se întâmplă, că domnul a fost deranjat şi că va trebui să devieze o parte din miliardele personale în apărarea libertăţii domniei sale cu mijloace legale sau nu. În fond, dacă nu putem avea o justiţie funcţională, şi aceste sâcâieli vip sunt mai bune decât nimic. Nu cred în teoria hărţuielii politice, sau, chiar dacă aş crede, m-aş întreba de ce numai unii sunt hărţuiţi în timp ce alţii, la fel de clonţoşi sau şi mai şi, sunt lăsaţi de dictatură chiar şi să candideze la preşedinţie.

    RăspundețiȘtergere
  7. citam: "de cate ori este nevoie sa se ingroape mediatic anumite chestiuni care nu convin lui Traian Basescu si PD-L"

    Apai dl Nastase nu poate fi decit considerat un glumetz sau poate cine stie citeste stirile mai rar ca mine - cind aproape in fiecare zi in ultima vreme cind am citit o stire in care Basescu vorbeshte despre acordul FMI. Trebuie sa recunosc, nu mai citesc decit Hotnews decit cu scandalul de la Cotidianul, Antene nu frecventez, deci e posibil sa nu fi servit aceleasi stiri...

    RăspundețiȘtergere
  8. explica-l te rog si pe mircea badea... you're view on the subject adica.

    RăspundețiȘtergere
  9. Au aparut si jurnalisti ( de la PRO TV sau Media Pro) care cer sa nu-i bagam in aceeasi oala cu cei de la :de la Realitatea-Catavencu+Antene+TVR
    Ca lor li se cere sa fie echidistanti,etc.si ca sufera cand sunt criticati impreuna cu restul.
    Nu urmaresc Pro Tv-pentru ca mi se pare neinteresant si bazat pe exploatarea instinctelor telespectatorului .
    Ca politica ,poate ca nu sunt atat de virulenti ca cei de mai sus ,dar din cate stiu eu,exista o stransa legatura :Pro TV cu Nastase,Geoana,etc.

    RăspundețiȘtergere
  10. desves:
    Pai daca nu urmariti PRO TV, de unde stitit ca au legatura cu mai susu citatii ? Aveti puteri(viziuni) paranormale ?

    RăspundețiȘtergere
  11. Anonimul de la 9,54 e ridicol sau rau ointentionat sau ambele. Ce, trebuie sa urmaresti postul ca sa stii ca unul e nasul celuilalt, cel putin.

    RăspundețiȘtergere
  12. Anonim 19,34:
    Da ! Cum poti sa vorbesti despre ceva ce nu stii si sa mai si pui etichete ? Mie asta mi se pare ridicol !

    RăspundețiȘtergere
  13. Desves, a cam maturat pe jos ala la Thor cu tine. De nene, lumea mai e si pregatita. Nu doar face valuri.

    RăspundețiȘtergere
  14. Vrei sa continui discutia pe care eu tocmai am inchis-o ?
    Toti vor sa-l demonteze pe Basescu ,ca si persoana.
    Ei nu sunt in stare sa lupte pentru o idee !
    Persoana in sine,Basescu ii deranjeaza, pentru ca noi o sustinem ca fiind cel care in acest moment exprima dorinta noastra de democratie,
    Este lamentabila lupta pentru supravietuire a jurnalistilor de la IRTV si R&C.Au scos-o vinovata pe Ridzi ca a pierdut Romania ieri meciul cu Serbia!
    Incearca sa lupti pentru o idee si o sa vezi ca nu mai esti banat pe bloguri.
    Si,sa stii ca nu-ti mai raspund,chiar daca ma mai provoci
    Sunt ocupata, dupa cum am mai spus !

    RăspundețiȘtergere
  15. "MITZA: – ...ai uitat ca sunt fiica din popor si sunt violenta; ai uitat ca sunt ... de la 11 fevruarie; ai uitat ca sunt ploiesteanca - da, ploiesteanca! ...revolutionara".
    Nenea Inacu, saracul. Pe tine te-a avut in minte cand a facut personajul asta...

    RăspundețiȘtergere
  16. Buna seara ,domnule Ungureanu .
    Presa :subiect exprimat prin substantiv comun care "...e ignoranta dar[..]si fudula [...] ."
    Din pacate asta e realitatea pe care ati subliniat-o nu o data si ati punctat ,nu o data ,ce ar trebui sa fie ,dar nu este.
    Am citit in "Formula AS ",ultimul numar,un articol privind aparitia primului ziar romanesc si aniversarea a 180 de ani ,pe 3 aprilie ,de la aparitie .Profesorul Marian Petcu pregateste "Congresul international de istoria presei ",ce urmeaza sa aiba loc pe 3 aprilie la Universitatea "Petre Andrei "din Iasi.
    As avea o curiozitate :daca si cate posturi TV vor mentiona pe data de 3aprilie aniversarea si evenimentul ce urmeaza sa se desfasoare la Iasi .Si mai spune profesorul Marian Petcu despre ce insemna sa fi ziarist la acea vreme:"Lectia primilor nostri ziaristi sta [...]in moralitate si spirit solidar,in altruismul si felul lor de-a fi -modest ,asezat,generos ,neostentativ."
    Cati dintre ziaristii(sau care se cred ziaristi) din ziua de azi ar corespunde unei astfel de descrieri ?In orice caz foarte putini.
    Si mai spune :"Candva ziaristii reprezentau o forta .Patronii de ziare erau cultivati ,plini de rafinament,cu deschidere adevarat europeana.
    Se fereau de politica,nu faceau jocul nimanui ,iar cand optau pentru o doctrina o faceau deschis ,pe fata("Curentul"de dreapta,"Dimineata "de stanga ,"Universul" de centru").Ce fel de "forta" reprezinta ziaristii nostri actuali ? Sunt acea "forta"care are un singur scop:demolarea si eliminarea lui Traian Basescu de pe scena politica .
    Patronii de ziare sunt departe de a fi rafinati si au un singur cult :al banului si interesului de grup in atingerea scopurilor personale.
    Aceiasi patroni de ziare nu se feresc deloc de politica, sunt implicati pana peste cap in ea dar nu opteaza pentru o anume doctrina pentru ca nici nu exista asa ceva ci interesul de grup si realizarea lui iar "prestatorii de servicii ",pentru ca nu-i pot numi ziaristi ,au dispozitii foarte clare in sensul de a se declara impartiali ,echidistanti dar mai ales obiectivi;mai au insa si o "lista"cu personanele care trebuie terfelite si discreditate peste tot la orice ora ;pentru ca ,nu-i asa,tot va ramane ceva din asta.
    As mai adauga un ultim citat care subliniaza tot ceea ce ati mentionat si dumneavoastra (a cata oara?)despre presa noastra "independenta" :"o presa mediocra si duplicitara,vanduta politic si tabloidizata in exces,fara elite sau repere profesionale.O breasla tot mai eterogena ,partial nescolita ,in care poti intra de oriunde ,fara sa stii ceva ca lumea ,NICI MACAR LIMBA ROMANA ."
    Ce s-ar mai putea spune fata de tot ceea ce ati spus dumneavoastra despre presa dar si profesorul Marian Petcu in articolul pe care l-am mentionat ?
    As putea spune doar ca nu este totul pierdut atat timp cat mai exista voci care chiar daca sunt in minoritate nu tac ,ci vorbesc si se fac auzite de cine are urechi deschise sa le auda si cred ca sunt destule ...

    "Anonima Necunoscuta"

    RăspundețiȘtergere
  17. adio stiri ,realitatea-catavencu lupta cu toate fortele impotriva obsesiei "basescu ramane" !
    urmaream un post echilibrat pana in urma cu cateva luni, din pacate azi am vazut cum sov i-a transformat pe angajatii sai in niste servitori anti-basescu care au devin ridicoli pe zi ce trece.
    Eu cred ca toata aceasta campanie mediatica concertata impotriva lui basescu va avea efect de bumerang...rusine realitatea-catavencu !

    RăspundețiȘtergere