Michael Radu - admiraţie tîrzie


O veste tristă: a murit Michael Radu. Şi un prilej de reflecţie: Michael Radu a fost un cercetător exemplar, unul din puţinii români care înţelegeau şi puteau explica documentat, clar şi pătrunzător temele mari ale lumii politice internaţionale.

Michael Radu a fost un om discret dar nu asta l-a făcut atît de necunoscut şi neutilizat în România. Atunci cînd dezbaterea generală e atît de săracă şi prost educată, existenţa unui Michael Radu e o şansă de care trebuie să te prinzi cu amîndouă mîinile. Bineînţeles, n-a fost aşa. Aroganţa şi suficienţa ignorantă a specialiştilor noştri în toate şi de toate n-au mai lăsat loc.

Michael Radu a fost o prezenţă respectată în presa şi în cercurile academice americane. În România, a fost o absenţă forţată de stupiditatea zgomotoasă a presei faţă cu problemele lumii mari: terorism, criză economică, sovietism rezidual, modernism american, agitaţie populistă tiermondistă.

Michael Radu a scris strălucit despre marile conficte de adîncime declanşate în secolul XX şi scadente în secolul XXI. Calitatea şi claritateta acestor contribuţii au făcut din Michael Radu o referinţă în literatura politilogică internaţională. Nu şi în România, unde seria capacităţilor validate în Occident şi ascunse de publicul românesc e lungă şi tot mai lungă: Ghiţă Ionescu, Pierre Hassner, Jean Ancel, Nagy-Talavera, Michael Radu. Seria continuă meticulos cu separarea lui Vladimir Tismăneanu de televiziunile care pretind că se ocupă de problemele unei lumi care se complică dramatic, sub ochii noştri.

L-am cunoscut pe Michael Radu şi, pe parcursul cîtorva ore de conversaţie, am fost cucerit (intimidat) de bogăţia calmă a minţii şi siguranţa gîndirii. Acum două luni i-am citit studiul dedicat insurgenţei marxist-teroriste din Sri Lanka. Articolul a fost primit cu interes şi respect, peste tot acolo unde cercetarea precede formularea politicilor. Avea să fie ultima lucrare publicată de Michael Radu.