30 august 2009

20 de aniversări in absentia



Cum vom trata aniversarea a 20 de ani de la Revoluţia din decembrie 1989? E destul de previzbil şi cu atît mai interesant. În primul rînd, pentru că Revoluţia însăşi a dispărut complet din activul politic şi etic al României (asta, dacă s-a aflat, vreodată, acolo). Revoluţia a fost uitată. Însă acest act colectiv asunde o reţea de tenisuni istorice şi etice mult mai complicată decît s-ar părea.

În primul rînd, pentru că, de fapt, societatea n-a „uitat” Revoluţia din plicitis, din comoditate sau, aşa cum se spune adesea, din pricina dezangajării totale aunui tineret în mare parte nenăscut în 1989. Problema e că societatea a ” uiatat ” Revoluţia, pur şi simplu, pentru că nu avea ce să-şi aducă aminte. Experienţa istorică a Revoluţiei e, şi în România, măsurabilă prin răsutrunarea tradiţiei politice şi sociale, în forme concrete şi palpabile. Dacă nu confundăm reutilarea comericală şi financiară a elitelor politice cu schimbarea socială propriu-zisă, atunci Revoluţia are, în România, un caracter limitat, aproape nerevoluţionar sau, mai bine spus, parodic-imitativ.
Din acest motiv, memoria socială nu a avut ce reţine şi nu îşi poate aminti ceva precis despre Revoluţie.

Semnificativ, tocmai inocarea sistemtică a celor ucişi în decembrie 1989, spune că nu e nimic altceva de discutat şi rememorat: nici un proces colectiv, nici o mutaţie în raporturile cu autoritatea politică, nici o eliberare
- dacă exceptăm eliberarea uriaşă a mediilor de informare, transformată, după tiparul fundamental al revoluţeiei din 1989, în propria negaţie caricaturală.

Evident, Revoluţia va fi marcată şi aniversată ritual şi oficial, cu depuneri de coroane la Cimitirul Eroilor şi cu dezvăluiri „senzaţionale” din cămara mereu plină cu „misterele” Revoluţiei. Cu alte cuvinte, nimic de spus despre diferenţa impusă în societate după 1989 şi foarte multe de spus la capitolul „povestiri” despre Revoluţie. Acest fel de a invoca un moment şi nu un proces, un incident şi nu o devenire, e totuna cu a vorbi despre altceva, nu cu totul altceva decît Revoluţia. Iar asta, în principal, pentru că a vorbi cu adevărat despre Revoluţie ar însemna un comentariu asupra lipsei de evoluţie. Mai departe, asta ar presupune o recunoaştere francă a imoblităţii colorate dar solide a societăţii româneşti. Ea nu poate veni de la medii de informare şi voci de autoritate publică beneficiare ale parvenirii abrupte, adică a acelui proces care e, prin excelenţă, un privilegiu şi, deci, opusul evouţiei sociale revoluţionare.
Situaţia e infinit mai complicată. Ea presupune şi o analiză a cauzelor care au împiedicat apariţia unei mişcări revoluţionare autentice, în România. Căci, în preajma lui decembrie 1989, societatea nu purta, deschis sau în secret, nici un proiect articulat şi nu avea nici o imagine asupra dorienţelor ei de grup, în afara unor generalităţi care amestecau setea imprecisă de libertate cu apriţia mărfurilor în magazine şi cu încetarea raţionalizării crunte a oricărei forme de confort şi consum. Prin urmare, o discuţie asupra simulacrului revoluţionar din decembrie 1989 presupune atît critica grupului de partid care şi-a montat supravieţuirea şi succesul, cît şi o critică a mentalităţii sociale româneşti. Ar merita. Măcar la aniversarea de 20 de ani.

22 de comentarii:

  1. Cetateanul din StOmer

    Dle TRU, imi scuzati expresia putin vulgara dar am impresia ca ori sunteti momentan ocupat pana peste cap, ori va cam bagati picioarele in blogul acesta. De mai bine de o luna tot caut pe aici ca sa vad daca ati mai scris un comentariu si acuma bagati 3 deodata ca sa nu le pot citi decat pe bucati. Sa stiti ca nu e nici o rusine sa angajezi pe cineva sa iti administreze blogul, chiar si pe vremuri de criza.
    Iar daca chiar sunteti, pana peste cap de ocupat, atunci 2 randuri, cum ati mai facut si la alegerile europarlamentare, ar fi rezolvat onorabil pblema. Sunt si eu un fel de belgian, singuratic, modest si pedant.
    Cu, in continuare, stima,
    LB

    RăspundețiȘtergere
  2. "o critică a mentalităţii sociale româneşti"

    Iar in cadrul acesteia cred ca trebuie sa ne lamureaca foarte clar:
    cine si cum formeaza "cultura politica" a votantului

    RăspundețiȘtergere
  3. Despina :
    Mata esti obsedata de ,,cultura politica" ai invatat doua vorbe si le plimbi pe toate blogurile ;pune mana madam si citeste si altceva decat acea unica carte cu care ne nenorocesti pe toti, a lui Agilica si Stoica, daca vrei cultura politica ,nu astepta sa ti-o formeze nimeni .

    RăspundețiȘtergere
  4. un comentariu lucid al dlui Unguireanu


    trist, dar lucid!

    RăspundețiȘtergere
  5. Cea mai dezgustătoare imagine pe care am reţinut-o, din 22 decembrie 1989 - pe lângă mitingurile regizate prin întreprinderi, pentru condamnarea "amestecului în treburile interne" - este imaginea cozilor care se formaseră de dimineaţă, tăcute, pe la magazinele de alimente. Toată lumea ştia ce s-a petrecut în noaptea precedenta în centrul oraşului, şi tăceau, aşteptau "să se dea ceva". S-a dat ţeapă big time.

    RăspundețiȘtergere
  6. Despino, lasa ''cultura politica'', asta nu este de tine. Zi-ne mai bine ce-ti spune tie sor-ta despre amplele demonstratii anti Obama din America si ce cred copiii tai educati la Spiru Haret.
    E mai interesant.

    RăspundețiȘtergere
  7. D-le Traian Ungureanu in sfarsit dvs. ati ajuns ceea ce ati dorit sa ajungeti. Toata balmajeala dvs. a fost o simpla apa de ploaie. Si nu mai scrieti aberatii pe aici ca nu va mai citesc decat niste naivi. Dvs. credeti pe mai departe in proiectul tatucului suprem Traian Basescu si ai sai discipoli Berceanu, Doru Magaru, Don Costel, Elena Udrea si lista se poate insirui la infinit. d-le Traian Ungureanu mergeti in belgia si va papati linistit pensia data de PDL (10 000 de euro pe luna ca sa lingusiti vartos), noi cei cu 10-15 milioane pe luna tot mai asteptam pe aici sa il intalnim pe Dumnezeu dupa blocuri (asa dostoievskian vorbind). Mi se face sila urmarind raseul si scriitura dvs.

    RăspundețiȘtergere
  8. pleaca acasa nespalatule, fraierule

    RăspundețiȘtergere
  9. @ ANAXAGORAS

    sa nu uitam de Costica Argint talianul,viitor ministru de interne ,ELBA [proasta lui TATI]la educatie ,donMIRCEAB la intreprinderi foarte mari si foarte mojicii.!!Lista rusinii poate continua.!

    RăspundețiȘtergere
  10. ipoteze de lucru:

    - coloana vertebrala foarte flexibila, o fi de vina istoria pentru asta? nu stiu ... cind supravietuirea e singurul scop, totul se reduce la hrana si adapost. de unde constiinta morala ?

    - imposibilitate "genetica" de a respecta reguli, norme;

    - nu avem obisnuinta de a nu accepta inacceptabilul, cred ca nu te nasti cu asta, ci se educa;

    - ar fi foarte buna o analiza critica a mentalitatii sociale romanesti, oare TRU ar putea organiza un grup de lucru pentru asta? nu trebuie sa existe cupola unei institutii neaparat.

    RăspundețiȘtergere
  11. Bai ala de te dai dostoievskian din Clazomenai, priceput in homeomerii si epsitemica magarului. Daca vrei sa faci ceva bun pentru tzara ia-l si pe freddye si faceti impreuna un infarct.

    RăspundețiȘtergere
  12. @freddye
    Costica Argint empatiza cu Cioroianu. Natura semper eadem, se zice pe la mine prin coliba. In cazul matale, natura semper sibi consona. Sa fii iubit! Din Newton, ca sa stii unde sa cauti.

    RăspundețiȘtergere
  13. Domnule TRU, unii zice ca esti, scuzati vorba proasta, poponar. Cum comentati?

    RăspundețiȘtergere
  14. @punct de fuga
    Excelent comentariu.

    TRU mai analizeaza romanii in "Incotro duce istoria Romaniei.
    Poate ca ar fi cazul sa-i reluam analiza, sa constientizam punctele slabe si sa cautam metode de autocorectare

    RăspundețiȘtergere
  15. pentru KuntaKinte
    Pentru un tip ce foloseste un asemenea limbaj nu avem decat sincere pareri de rau si un singur sfat: la biblioteca baiatule ca este plina tara de semianalfabeti ca tine, angajati la primaria secor 5 pe post de smecheri de serviciu.

    RăspundețiȘtergere
  16. @ KUNTAKINTE

    Sincere condoleante pentru pierderile, pe care le veti suferi la viitoarele alegeri pestilentiale..

    RăspundețiȘtergere
  17. Saraca aniversare...

    Pentru o imensa majoritate de romani aniversarea a 20 de ani de necomunism inseamna saracie extrema si ugandizarea Romaniei.

    O mare majoritate de romani, sub Ceausescu, o ducea rau (dar multi romani se descurcau bine-mersi sa-si hraneasca copilul); azi acea majoritate este pur si simplu in coma. Se tot spune “sistemul de azi e de fapt cel dinainte”. Minciuna ordinara !

    Ala “dinainte” facea filantropie, ce mai. Mafiile comuniste furau un 25%, dar un 70% tot lasau poporului, de frica legii (daca furau – ca dupa cum stiti robinetele “din aur masiv” ale lui Odi erau doar poleite, daca intelegeti metafora mea...).

    Azi, sub euroatlanticii alfabetizati de regimul odios, e taman invers: se fura 70%. Cert este ca niciodata in anii ceausisti Romania nu a avut ca azi un milion de oameni care sa traiasca cu sub un dolar pe zi (statistica World Bank), basca cele 3 milioane de cersetori care acuma sunt “capsunari” in UE (citeste – sclavi), basca citeva milioane de salariati “neinvirtiti” care tremura de spaima cu agenda de cheltuieli in mina, gindind “Ce va fi miine? Cind imi voi pierde apartamentul?”.

    Nu zic sa facem statuie lui Odi, dar macar sa nu mai facem misto de el, dupa un asemenea esec asa rasunator si genocidic al capitalismului din RO.

    Nenea Duduveche

    RăspundețiȘtergere
  18. Dar de interlopul DORU MAGARU ,zilele trecute la aceeasi masa a rusinii cu BASESCUS ZOAIEUS ce zici ? Asta nu se pune,nu-i asa ?Rushinica ,mon cher,rushinica..!!

    RăspundețiȘtergere
  19. @Nenea Duduveche

    1. chiar daca ar fi asa, si am trai intr-o saracie extrema, libertatea si drepturile individului sint mai importante decit orice bogatie ! chiar si un animal prefera sa traiasca in padure si "sarac" decit in cusca si hranit de tatuca (stalin, ceausescu, iliescu, etc.);

    2. oricum, afirmatia este falsa, marea majoritate a romanilor nu traieste in saracie; consumul de alimente este cu mult mai mare decit pe vremea lui Odi, cum spuneti dvs.;

    3. "capsunarii" sint niste oameni de succes ! si-au luat viata in propriile miini si ii ajuta cu bani si pe cei de acasa. nu putem noi judeca daca ar fi fost mai bine pentru ei sa ramina si sa lucreze in romania; tocmai asta e ideea: individul are dreptul sa faca ce vrea, atit timp cit nu deranjeaza pe altii si respecta regulile;

    4. nu exista nici un esec al capitalismului in romania, ideea asta e o timpenie, sistemele economice socialiste sau comuniste sint cele care au avut esecuri peste tot in lume; ideea e simpla, numai individul si proprietatea privata pot genera bunastare;

    5. indiferent care sint greutatile si problemele, omul nu e o vaca, are nevoie de altceva decit de iarba si grajd; chiar si dvs., uite ..., aveti nevoie de internet ca sa postati ceea ce doriti sa postati; in comunism nu ati fi putut sa faceti asta; (internetul e o chestie inventata de capitalisti ... )

    RăspundețiȘtergere
  20. Sunt cativa "Doru Magaru" in vizita pe blogul asta : oare TRU i-a adus ?...asa cum...tot Basescu l-o fi adus pe Magarul respectiv la masa cu el ???... Sau PSD-ul ?...

    RăspundețiȘtergere
  21. pinteadelabutelii pentru Anaxagoras care spunea
    "Si nu mai scrieti aberatii pe aici ca nu va mai citesc decat niste naivi." dragul meu ma astept ca inainte de a scrie sa citesti iar daca ai citit tu singur te-ai facut naiv,,,iar daca esti naiv mai frate eu te inteleg,,,ce nu inteleg este ca il urmaresti pe TRU si pe blogul lui,,,cind era la cotidianul hai mai mergea, te faceai ca citeai tot ziarul si hopa dadeai de articolul lui si dai tata la zoaie,,dar acum cind s-a retras la Bloc(G)ul lui ,,asa naiv cum esti te dai de gol,,,caci daca el linge undeva linge acolo unde nasul tau a fost primul,,,asa ca ciocul mic,,,haide de te spala

    RăspundețiȘtergere
  22. Domnule Ungureanu, aş dori să aflu un punct de vedere al dv. despre problema aceasta: http://mariusmioc.wordpress.com/2009/09/25/dorin-florea-primar-pd-l-al-tirgu-muresului-de-acord-cu-statuia-criminalului-comunist-stefan-gusa/

    RăspundețiȘtergere