Ce n-o să aflaţi despre cianuri




Sînt curios: cîte din trusturile media şi harnicele ONG-uri apărătoare ale firului de iarbă, gîzei şi muşeţelului ca generator de locuri de muncă vor face public punctul de vedere al Comisiei Europene în materie de minerit cu cianuri?

Punctul de vedere al Comisiei e, practic, o constatare elementară: mineritul cu cianuri e strict reglementat şi, în lispa unei alternative superioare sub raport ecologic, rămîne singura variantă operaţională în materie de minerit aurifer. Simplu.
Pe toată durata pseudo-dezbaterii Roşia Montana, argumentul citat acum de Comisie era la fel de valid şi vizibil. Problema, tipică pentru campania instrumentată de industria eco-facerii de bine, e, însă, mereu aceaşi: bunul simţ raţional nu e tolerat, în vreme ce dogma eco-corectă e promovată pe post de adevăr unic.

Acest tip de gîndire infantil n-ar fi mai mult decît atît, dacă n-ar avea aliaţi într-o formidabilă presiune mediatică şi în tehnica şantajului moral care transformă orice act de dezvoltare industrială în antecameră a apocalipsului.

Ecologismul corporatist e o realitate încă mai toxică decît preupusa cabală industrială a capitaliştilor cu trabuc în colţul gurii şi cecuri la discreţie. Excesele industriale pot sau nu conduce la poluarea mediului şi produc, mai întotdeuna, locuri de muncă. Cultul ecologic produce cu siguranţă o poluare morală ireversibilă şi garanteată, întotdeuna, locuri de muncă pentru directori de conştiinţă autoproclamaţi. Aici e diferenţa între dezvoltare şi natursimul paranoic al egourilor în căutare de însemnătate.