Educaţie comunistă: şcoală fără gîndire


O trimitere plină de consecinţe, într-un eseu dedicat de Christopher Hitchens , re-actulizării (legitime sau artificiale) a lui Marx şi a criticii marxiste a capitalismului. Hitchens însuşi a fost un tînăr marxist militant (de fapt, un troţkist entuzisat, aşa cum au rămas mulţi dintre duşamnii săi din presa de stînga). Însă Hitchens a urmat traiectoria clasică a „iluminaţilor” convertiţi ai dreptei. După o adolescenţă mentală marxistă, a urmat o opţiune doctrinară completă de dreapta. În umra acestei experienţe, Hitchens a rămas în posesia cîtorva sechele extrem de utile: o bună cunoaştere a literaturii marxiste clasice şi o excelentă orientare între mişcările de pe scena stîngii teoretice contemporane. Eseul lui e o punere calmă şi argumentată a problemei create de re-angajarea lui Marx, pe post de papă al socialismului post- capitalist- post-comunist.

Trimiterea la Rudolf Bahro, un teoretician fost funcţionar al statului comunist est-german, scoate la suprafaţă o observaţie extrem de utilă pentru discuţia unei probleme pe care (nici) România nu reuşeşte să o depăşească: de ce a fost socialismul rău dacă sistemul de educaţie socialist a fost bun şi anume mai bun decît sistemul educaţional al zilei de faţă? Această dilemă nerezolvată duce în mod repetat, în România, la observaţia după care nu toate faptele şi instituţiile socialismului au fost detestabile. Arguemntul e mai răspîndit decît s-ar crede şi face, chiar, o vogă neaşteptată în occident, unde documentare tv şi lucrări de istorie populară cochetează tot mai insistent cu ideea după care e „ceva”( şi anume, destul) de recuperat din „lumea pierdută a comunismului”.

Nu cred că există vreun dubiu în materie: sistemul şcolar comunist, deşi nu întotdeauna şi nu opeste tot, a pregătit riguros, a dat „ştiinţă de carte” şi a instatlat, în genere, acea „cultură generală” pe care românii au învăţat să o compare exasperaţi cu ignoranţa agresivă a studenţilor occidentali şi, mai les, cu stupiditatea dezinovltă a genraţiei postcomuniste, în România. „ Sub comunişti, s-a făcut carte, nu glumă!” - spune, pe bună dreptate, multă lume, fără să poată duce mai departe observaţia. Să îl ascultăm pe Bahro, citat de Hitchens:


„ In my opinion, therefore, the most powerful Marxist book of the past four decades was Rudolf Bahro’s The Alternative, which showed how and why the East German state and economy were certain to implode. Communism, said Bahro—one of its former functionaries—was compelled to educate and train people up to a certain level. But beyond that level, it forbade them to think, or to inquire, or to use their initiative. Thus, while it created a vast amount of “surplus consciousness,” it could find no way of employing this energy except by squandering and dissipating and ultimately repressing it.”

Într-adevăr, în comunism, sistemul şcolar a eucat viguros şi, dacă lăsăm la o parte dozele masive de îndoctrinare care au compromis istoria şi filozofia predate în licee, a construit prmizele omului educat. Aşa cum observă Bahro, în pasajul de mai sus, tot comunismul a împiedicat sistematic premizele să ajungă la maturitate şi exercitare efectivă. Într-un fel, comunismul a fost depăşit de propriul program sau, mai exact, a fost complet nepregătit să accepte propriul program. Ca şi în alte domenii(în primul rînd în politică şi în presă) comunismul nu a putut rezolva dilema libertăţii. Comunismul a promulgat şi impus prin violenţă „libertatea” pentru a o distruge imediat, de la bun început. Primul deret semnat de Lenin, în clipa în care revoluţia bolşevică părea, încă, să elbereze societatea rusă, a fost ucazul de suprimare a presei libere. Discuţa e mult mai amplă şi trece, în teritoriul filozofiei politice, acolo unde comunismul e, în esenţă şi ireductibil, o încercare de a proclama libertatea şi de face, simltan, din această revelaţie un adevăr unic, obligatoriu şi indiscutabil( Leszek Kolakowski a scris paginile definitive pe această temă). Revenind la problema bunei educaţii comuniste, diferenţa esenţială e diferneţa între instrucţia permisă şi gîndirea autonomă. Sistemul de educaţie comunist a instruit bine, uneori foarte bine, dar a interzis , gîndirea, complet şi întotdeauna. Revenind la Kolakowski, traducerea magistralei Istorii a Marxismului e un eveniment fundamental, susţinut excelent de ICR şi de participarea, la Bucureşti!, ale unor Roger Scruton, H.R. Patapievici, V.Tismăneanu şi C. Avramescu.