23 martie 2011

Crin extern

Războiul pentru războiul din Libia a produs o confuzie multiplă. Deruta continuă. Primele victime sînt comentatorii. Mulți din ei au interpretat declarații și gesturi politico-militare fără să le înțeleagă resorturile. Asta îi transformă în victime colaterale, pe jumătate nevinoavate, pe jumătate vinovate. Jumătatea inocentă e dată de lipsa de acces la informații (obiective) și inteligență (personală). Jumătatea culpabilă vine din implicarea excitată și neinformată. Cu alte cuvinte, nu te aventurezi într-o complicație pe care n-o pricepi. Însă grosul victimelor e dat de acei politicieni români minori care nu reușesc să depășască rangul de comentator.

Ce era de înțeles și n-a fost înțeles? Pe scurt: totul. România nu avea cum să reacționeze rapid și univoc într-o situație definită mai degrabă de confuzie decît de claritatate conceptuală și operațională. Intervenția militară în Libia e lipsită de concept și obiective. În afara apelului general la "protejarea populației civile", acțiunile militare nu o direcție clară. Urmărește sau nu atacul aliat îndepărtarea lui Gaddafi și schimbarea de regim politic în Libia? Nimeni nu știe sau, mai bine zis, și da și nu, în funcție de declarații care oscilează odată întrebările reporterilor și sondajele de opinie. Acest gen de ezitare e detestat de militari și nu poate defini o misiune de luptă.

Neclaritatea opeațiunilor militare e genetică. Ea vine dintr-un gol strident de regie politică iar acest gol a fost generat de reunirea dezorientării strategice americane și a teribilismului electoral francez. Pe scurt, Franța a forțat din rațiuni interne, reflectînd disperarea politică a Președintelui Sarkozi. Seria petardelor cu care Sarkozi încearcă să "aprindă" electoratul francez cuprinde, deja, scandalul "tzigane" de astă vară și afacerea vălul islamic încheiată cu votul Senatului în septembrie. În toată această perioadă, un Sarkozi din ce în ce mai neliniștit, incontrolabil și aventuros a parodiat frenetic figura Tatălui Drept de Dreapta. Spectacolul s-a consumat în gol. Coșmarul lui Sarkozi a rămas intact. Electoratul dreptei pare indiferent la avansurile nevrotice ale lui Sarkozi. Marine Le Pen și noul ei Front Național, relansat ca forță națională fermă dar nu radicală, au convins și domină sondajele în care Sarkozi nu prinde turul doi al prezidențialelor de anul viitor. Aici se află originile impulsivității politice interne și externe a unui Președinte redus la postura de vînător de pretexte incendiare.

Recunoașterea rebelilor din Consuliul Național Libian ca guvern legitim n-a fost nimic mai mult decît o încercare în plus de a prelua inițiativa și de a epata un electorat retras. Nimeni nu știe cine sînt membrii Consiliului sau, mai exact, cine altcineva face parte din Consiliu în afara foștilor demnitari gaddafiști reciclați oportun în revoluționari. Programul sau măcar ideile generale ale acestui grup în care Franța vede un "guvern legitim" sînt, în cel mai bun caz, obscure. Apariția lui Bernard-Henri Levy, filozoful de serviciu care pășește pe urmele lui Bono, a desăvîrșit farsa. Levy îl sună pe Sarkozy de la Benghazi pentru a-l înștiința că a descoperit cine și unde e opoziția. Urmează o întîlnire la Elysee nășită de Levy. Sarkozi și opoziția libiană se cunosc, se îndrăgesc și Franța se angajază in corpore. Sarkozi mărește presiunea în favoarea unei intervenții militare.

Toată această comedie bulevardieră se putea juca fără urmări. Dezorientarea americană i-a creat, însă, spațiu de exercitare și a transformat-o în dramă. Căci Președintele Obama e, la rîndul lui, prizonierul propriei persoane. La început, după faimosul discurs de la Universitatea Cairo, politica americană în Orientul Mijlociu părea în pragul unei reformulări sentimentale, generoase și aproape plauzibile. După revoltele în lanț din Tunisia, Egipt, Bahrain, Yemen, Libia și ce va mai urma, poilitica arabă a Statelor Unite e echivalentul unei dezangajări. Mesajele Președintelui Obama au trecut neconvingător, uneori penibil, de la o variantă la alta. Mubarak a fost, mai întîi, securizat apoi debarcat. Obiectivul Gaddafi e, în continuare, neasmuat. Performanța politică a Președintelui Obama a creat două consecințe: a comunicat spațiului dominat și subminat de Iran că America nu are direcție strategică și a permis Franței să își proiecteze nervozitatea la nivel global. Mai mult, după ce Franța a pășit în golul de inițiativă, Statele Unite au reacționat mimetic și s-au angajat în operații militare. Operații militare care nu au un obiectiv clar și riscă să lase în urmă o situație încă mai complicată. Bombardamentele pot nivela palatele și bazele militare ale lui Gaddafi dar pot, deasemenea, fixa o sciziune libiană, permanentiza un război civil sau genera o insurgență de tip iraqian.

De aici, ezitarea "cu degetul pe trăgaci" descrisă de Președintele Băsescu. România a refuzat - adevărat, pe baza unei fricțiuni mai vechi - exchibiționismul francez și a așteptat constituirea unui cadru rațional minim. Restul e necunoaștere mai mult sau mai puțin vinovată plus Crin Antonescu față cu politica externă (unde extern e tot ce trece de mersul de fiecare seară la televizor).

21 martie 2011

Pitești - Bruxelles - Severin

Evoluția cazului Severin e incompletă. Două deficiențe își așteaptă rezolvarea.

Mai întîi, alinierea onorabilă a dlui. Severin la deciziile colegilor parlamentari de scandal. Atît Zoran Thaler (europarlamentar sloven socialist) cît și Ernst Strasser (europarlamentar austriac popular) au demisionat imediat după ce au fost surprinși acceptînd bani pentru a promova amendamente. Dl. Severin a făcut, oral, video și în scris, același lucru. Dar nu a demisionat. OVP, partidul lui Strasser, s-a lepădat imediat de Strasser. PSD, partidul lui Severin, anlaizează, temporizează, meditează.

În al doilea rînd, e de presupus că PSD va declanșa varianta euro a operațiunii Nicolescu-Argeș.

În ianuarie, Constantin Nicolescu, membru PSD, Președintele Consiliului Județean Argeș, a fost arestat preventiv sub acuzația de corupție. Atunci, PSD s-a regrupat într-un miting indignat, la Pitești, pentru a simpatiza cu martirul Nicolescu și, mai ales, pentru a protesta împotriva justiției aservite și bestiale.

În mod normal, acum, PSD ar trebui să se înfățișeze la Parlamentul European, pentru "a face zid" în jurul dlui. Severin, victimă inocentă a mașinațiilor politice (implicarea unui oarecare Băsescu e de la sine înțeleasă). E de menționat că Parlamentul European are două intrări la Bruxelles și patru la Strasbourg. Talentele de organizator ale dlui Ponta și forța de transportator a dlui Vanghelie vor fi solicitate din plin.

Dl. Sverin a participat activ la faimosul miting de la Pitești, unde a făcut cunoscută îngrijorarea socialiștilor europeni, față de abuzurile justiției în România. Vor roși etic socialiștii europeni și în fața cazului Severin?

Mai mult, dl. Severin, omul care face, acum, un neprețuit serviciu de imagine României și Parlamentului European, e autorul unei intervenții care acuza indirect Comisia Europeană de nenorocirea prăvălită asupra lui Constantin Nicolescu. Într-o interpelare din 23 februarie, patru europarlamentari socialiști, în frunte cu dnii Severin și Boștinaru, aduceau cazul Nicolescu la Bruxelles și solicitau Comisiei Europene să răspundă unor întrebări tăioase și totodată patriotice:

" 1. Has the Commission put pressure on Romania and asked for such measures to be taken? Is this pressure compatible with the statute of the European Commission and also with the principles of the separation of powers and the independence of justice in a Member State?

2. If such compatibility does not EXIST, what should be done to dismiss the public perception that the Commission has exercised pressure on the Romanian judiciary? Does the Commission accept being cited (or implicated), explicitly or implicitly, as responsible for such actions taken by the judiciary authorities of a Member State?"

Autorii interpelării subscriau la punctul de vedere după care cazul Nicolescu poate aduce prejudicii de imagine României:

"If a person who holds a public position as President of a county council commits such acts, then it is obvious that our country will have a negative image externally"

E acest punct de vedere valabil și pentru europarlamentari? Remarcabil în pledoaria pro-demnitate publică și imagine românească, dl. Adrian Severin e, probabil, de acord cu propriile opinii.