Lumina vine de la Răsărit, prin Realitatea TV și Antena 3

Reacția Rusiei nu e o surpiză. Ipocrizia istorică a statului rus care înțelege să avanseze spre democrație îmbrățișînd crimele statului sovietic e o banalitate, nu o noutate. Ministerul de Externe Rus e indignat de declarația Președintelui Băsescu în chestiunea atacului din noaptea de 21 spre 22 iunie 1941. Președintele României a spus că ar fi ordonat declanșarea atacului, dacă ar fi fost șeful statului român în 1941. Ministerul de Externe Rus a pierdut ocazia de a completa seria. Am fi fost recunoscători Ministerului de Externe Rus dacă ne-ar fi comunicat ce poziție au Președintele Medvedev și fostul și viitorul Președinte Putin în chestiuni foarte apropaite. Nimeni nu i-a auzit pe Președinții Medvedev și Putin declarînd că nu, ei nu ar fi aprobat atacurile armate succesive ale Uniunii Sovietice asupra Polniei, României, Lituaniei, Letoniei, Estoniei și Finlandei. Păcat. Ne-am fi putut convinge că, în timp ce Băsescu e un autocrat pro-fascist, Putin și Medvedev sînt cei doi democrați care ar fi împiedicat ororile sovietice. Sau, poate, tot Putin și Medvedev ne-ar fi spus ce anume căutau armatele sovietice în țările pe care le-au invadat. Ce aduceau știm. Asta doar, dacă nu cumva, Președinții Putin și Medvedev nu ne vor învăța că trupele sovietice au încercat pur și simplu să aducă, pacea, prosperitatea și dreptatea în țările pe care le-au atacat.

Reacția Rusiei e, de fapt, mai puțin importantă și mai puțin îngrijorătoare. Mult mai însemnată și mai periculoasă e suita de reacții interne care au pornit spre public imediat după declarațiile Ministerului de Externe Rus.

Întrucît nu putem discuta decît luările de poziție substanțiale, nu vom întîrzia prea mult asupra cuvintelor lui Victor Ponta. Imatur și incapabil de încordare cerebrală, Ponta a reușit să stabilească prostește că reacția Rusiei e ”corectă” și să susțină, mai departe, că Președintele Băsescu ”ar trebui să cunoască mai bine istoria propriei țări”. Așa e. Ponta ar putea chiar să îi recomande lui Băsescu un ciclu de meditații cu Ion Iliescu, expertul nostru nr. 1 în probleme de ocupație sovietică și de tratate de prietenie cu URSS (ultima tentativă, în 1990).

Ponta nu e scuzabil, pentru că prostia nu e scuzabilă. Însă imaturitatea e un alibi. Mai departe, problema cea mai gravă și activă sînt practicile infecte ale Realității TV, ale Antenei 3 și ale mercenarilor folosiți pe post de comentatori.

Atît Realitatea TV cît și Antena 3 au prezentat știrea despre reacția iritată a Ministerului de Externe Rus la declarațiile Președintelui Băsescu. Și cu asta gata. Orice știre care îl poate pune pe Băsescu într-o lumină proastă e binevenită. Nu are importanță de unde vine știrea, pe ce argumente se bazează și cu ce adevăruri lucrează. Ura față de Băsescu justifică orice: jurnalismul cel mai putred, minicuna și, în cele din urmă, ostilitatea deschisă față de interesul național.

Faimoasele posturi de televiziune nu au nici un chef să meargă în adîncime, să explice, să dea contextul istoric sau să pună la dispoziția generațiilor mai tinere informația minimă. Nu! Tot ce se înțelege de la Realitatea TV și Antena 3 e că Băsescu a fost, iar, lovit de streche, s-a asociat ideilor naziste și a atacat, fără motiv, onoarea Rusiei. Interesant, exact așa sună și punctul de vedere al Ministerului de Externe Rus. Nu mă mir. Dar acest fel de a falsifica prin tăcere presupune spălarea pe creier a generațiilor tinere și a celor ce nu și-au petrecut timpul citind istorie.

Lor, Realitatea TV și Antena 3, nu le spun că, în iunie 1941, armata română a trecut Prutul pentru a elibera teritorii românești invadate și ocupate, în 1940, de armatele sovietice. Cele două posturi de televiziune nu se obosesc să povestească măcar pe scurt ce se întîmpla în Europa anilor 1939-1941. Prin urmare, cele două surse de informație tv trec sub tăcere că sovieticii și bunii lor prieteni naziști tocmai terminaseră de violat și dezmembrat Europa de Est. Publicul nu trebuie să afle că Rusia Sovietică și Germania nazistă semnaseră în 1939 Pactul Ribbentrop-Molotiov, un exemplar tratat de prietenie între bandiți care cad la pace asupra feliilor de țară pe care urmează să le înfulece. Publicul celor două posturi de televiziune n-are dreptul să afle nimic despre milioanele de est-euroepeni uciși din prea multă amiciție sovieto-nazistă sau alte asemenea detalii mărunte care ar putea pune în paranteze indignarea Ministerului de Externe Rus.

Nici docții și energicii comentatori consultați de Realitatea TV nu reușesc să treacă peste dezgustul provocat de imprudența lui Băsescu. C.T. Popescu găsește, de pildă, că declarațiile lui Băsescu sînt ”declarațiile unui șmecher de cartier”. S-ar putea înelege de aici că dl. Popescu nu e un șmecher de cartier ci, dimpotrivă, un om cu principii urbane (implicînd totalitaea orașului). S-ar mai putea înțelege ce ar răspunde dl. Popescu la întrebarea: Crsitiane, ce faci, dacă vine cineva la tine în cartier, îți sparge casa și îți ia televizorul? E de crezut că vigurosul comentator ar răspunde: O fi cartierul meu, o fi casa mea, o fi televizorul meu dar, ca ziarist, nu mă pot lua după hoț. Ca ziarist, i-aș propune să avem relații cordiale și să ne uităm sera, la tevizorul meu, la el acasă.

Important e că nici Zoe Petre (speicalist în istorie antică), nici C.T.Popescu (nespecialist în istorie antică) nu reușesc să treacă peste oroarea provocată de nesăbința lui Traian Băsescu. În schimb reușesc să treacă fără probleme peste ultimatumul sovietic din iunie 1940 și peste soarta sutelor de mii de români basarabeni uciși, deportați sau refugiați, îndată după invazia sovietică. Iarăși interesant, comunicatul în care agenția de presă rusă news.ru cîntă mînia ce cuprinse Ministerul de Exerne Rus e lovit taman de amnezia care tronează și în declarațiile dnei Zoe Petre și a veșnic știutorului C.T Popescu. Nici news.ru nu-și poate aminti nimic de ultimatulmul, sau de invazia sovietică din 1940, sau de victimile ei. Desigur, victime colaterale. Întîmplător, de limbă română.Așa le trebuie!

Mai mult, pentru a-și informa corect citiorii, news. ru explică în cîteva rînduri bine simțite că Președintele Băsescu s-a referit, în odioasele lui declarații, la Basarabia, adică la o regiune care ” aparținea, din 1812, Rusiei”. Așadar, în 2011, o agenție de presă rusă se simte obligată să continue propaganda sovietică, asigurîndu-și publicul că URSS n-a anexat prin forță Basarabia și că România s-a năpustit fără motiv asupra inofensivei Uniuni Sovietice.

Despre toate astea, Realitatea TV, Antena 3 și Ministerul de Externe Rus nu au suflat o vorbă. Asta se numește cu adevărat frăție. De metode și interese.

Mai bine mai rău

Într-adevăr, Președintele Traian Băsescu se bate din răsputeri și anapoda cu documentul greșit. Avem, de fapt, o Constituție perfectă. Nu un act scris și trecător ci o sumă de deprinderi eterne. Nu e nimic de amendat sau de suprimat în această capodoperă care ne așterne cu precizie magnetică direcția etică și comportamentul public.

În esență, acest tipar adînc și organic e un tratat despre facerea de bine. În interior, acolo unde alte Constituții mai puțin sigure pe instinctele publice, prescriu silitor cum se ține rînduiala, documentul nostru de bază conține o singură prevedere: facerea de bine trebuie pedepsită exemplar. Cu paragrafele de rigoare: solidaritatea, răbdarea și efortul sînt interzise, cu excepția situațiilor în care îi discreditează pe cei ce încearcă, se străduie sau se fac vinovați de alte delicte ce pun în pericol siguranța suficienței naționale.

Să luăm ultimele cîteva săptămîni din viața vinovată a Președintelui Băsescu. Se va vedea îndată că lucrarea actului nostru fundamental de conduită publică e ireproșabilă.

Numitul Președinte propune modificarea Constituției, prin îndreptarea sau eliminarea acelor articole înfipte în lege pentru a garanta furtul, tunul și, în genere, dreptul la hoție prin funcție și din bani publici. Pe scurt, Președintele propune o Constituție care nu mai garantează românilor cu funcție dreptul de a fura oficial banii românilor fără funcție. Curtea Constituțională analizează propunerile și trimite vorbă Președintelui că e un proclet și un nelegiuit. Curtea decide că averile dospite din fraudă trebuie protejate prin lege și că demnitarii au drepturi sacre, între care dreptul la legitimația de infractor.

Numitul Președinte, se prezintă în fața Parlamentului pentru a explica proiectul de modificare a Constituției. Bun venit! Sala e pe jumătate goală (de deputații opoziției) și pe jumătate absentă (prin grija deputaților din opoziția internă).

Numitul Președinte, se pronunță în favoarea reorganizării administrative. Ideea pare bună. Ce poate fi rău, cînd 41 de administrații și feude sînt tunse și transformate în 8 sau 10 sau 16 sau cîte județe vor îngădui negocierile? UDMR răspunde cu o nouă salvă de condiții și amenințări. PSD și PNL jură că vor repara, cu prima ocazie, orice stricăciune adusă perfecțiunii feudale a României. PDL asistă în liniște.

Numitul Președinte face o serie de remarci slobode, într-o dicuție pe tema regelui Mihai, a Mareșalului Antonescu și a regimului de stat înainte de captura comunistă.

Urmarea: cruciada indignaților atinge cote de care Iliescu și ceilalți hăituitori ai Regelui n-au avut parte.

Monarhiști generați prin recalificare rapidă organizează podul scuzelor și îi cer iertare Regelui pentru brutalitatea verbală a Președintelui.

Un senator PDL, aflat la al treilea mandat parlamentar și la prima Scrisoare Deschisă către un Președinte, își retrage încrederea în discernămîntul Șefului Statului.

Poate cel mai mare scriitor de limbă română al ultimilor 30-40 de ani își declară "dezamăgirea ireversibilă". În aceleași pagini de ziar, un editorialist se năpustește asupra lui Gabriel Liiceanu și îl încadrează la omisiune de denunț, pentru că a întîrziat nepermis atacul asupra lui Băsescu. Poate că Liiceanu obișnuiește să gîndească înainte să vorbească. Sau poate că înțelege atît defectele cît și calitățile lui Băcescu iar asta îl împiedică să atace un Președinte doar pentru a bifa o replică sau pentru a se încadra în timpul regulamentar de reacție. Dar nu! Liiceanu trebuie plimbat prin tîrg cu o placă infamantă de gît. Întrebarea inchizitorului e: cum poate să tacă, în clipa în care Regele e umilit, tocmai cel ce a scris odinioară minunatul text "De ce regi?".

Întrebarea cuvenită inchizitorului: de ce ragi?

Palmaresul nenorocit al Președintelui e doldora. Între alte fapte reținute la dosar: lupta cu dezastrul economic și blocarea dezmățului bugetar, încleștarea cu justiția de uz personal, medierea în relațiile cu UE și FMI, urmată de sprijinul financiar care ne-a despărțit de catastrofă, construcția unei politici externe suverane, relații solidare cu statele estului, alianța cu Statele Unirte, recapacitarea strategică a bazinului dunărean și a zonei Mării Negre.

Pentru toate astea și pentru atîtea altele, numitul Băsescu nu s-a ales cu un cuvînt, cu un singur cuvînt de sprijin sau cu vreo șoaptă de recunoaștere. Alegătorii români l-au votat fără ezitare. Fabricanții români de opinie l-au condamant la temniță mediatică pe viață și la defăimare fără sfîrșit. Politicienii, apropiații sau apropiații răspopiți l-au decartat, așa cum te lepădai, pe vremuri, de cineva care îți strica dosarul. Consesnul e deplin: facerea de bine trebuie pedepsită după datina străbună. Obișnuința negației, stima de sine și lehamitea de lucrul bine făcut acoperă orizontul.

S-a izolat Președintele? În mod categoric, da. Și tocmai aici e problema. Problmea noastră nu a Președintelui. Căci Băsescu s-a izolat încercînd să mute din loc instituțiile României, să îndrepte o Constituție rușinoasă, să aducă judecătorii la rangul de cetățean român, să iasă din plasa strategică a Rusiei și să facă joncțiunea cu Europa. Dacă Președintele s-a izolat prin faptele de mai sus, înseamnă asta că noi am răpmas împreună? La ce bun? Și cine e mai singur, de fapt?

Poate că Președinții anteriori au fost mai amabili sau mai abordabili. Dar a făcut sau a încercat vreunul din ei să înceapă măcar proiectele prin care nefericitul Băsescu se străduie să așeze România în lumea reală? Nu. Foarte bine: atunci, loviți-l din toate părțile și prin toate mijloacele! Un lucru trebuie stabilit o dată pentru totdeauna: cine își face iluzia că binele comun e posibil trebuie pedepsit, călcat în picioare și șters din memoria națională. Căci pericolul e prea mare. Un grăunte de bine ar putea da peste cap rînduielile și ne-ar obliga să ne măsurăm valoarea. În realitate, nu pe ștate. Mai bine cu răul, cu oricine nu ne silește să ieșim la lumină dar ne ajută să fim remarcabili între noi. Pe scurt, mai bine mai rău.

Cît va mai exista un loc de făcut semne negru pe alb, voi continua să-l sprijin cu înverșunare pe Băsescu. Pentru că vreau să-mi văd țara făcînd măcar o jumătate de pas înainte.

Vanghelie detronat, Ponta laureat

Am crezut mereu că dl. Marian Vanghelie e nedreptățit. Acum a apărut dovada. Dl. Vanghelie a fost declarat în mod repetat Mitocanul nr.1 al PSD și, în consecință, al României. Titlul e neavenit. Dl. Vanghelie trebuie să returneze imediat medalia adevăratului cîștigător: Victor Ponta.

Acum cîteva zile, Victor Ponta s-a detașat net în campion. Recordul a fost stabilit după convorbirile de la Palatul Cotroceni. Victor Ponta s-a prezentat acolo cu reputația celui mai infantil personaj public român în viață. Ponta n-a dezamăgit. Propunerea de redeschidere a crizei economice prin provocarea urgentă a unei crize politice a confirmat imaturitatea naturală, totală și fatală a liderului PSD.. Însă Victor Ponta a reușit să facă din imaturitate un detaliu înecat în lipsa de educație. Numitul înec s-a produs pe uscat, la Alexandria, în cursul unei adunări la care Victor Ponta a încercat să se exprime politic. Ponta a descris întîlnirea de la Cotroceni, sugerînd că era treaz, în timp "domnul Băsescu căuta după sticlă pe jos". Nimic despre starea lui Crin Antonescu, cel de-al treilea participant.

Dacă acest gen de declarații definesc trezia lui Ponta, atunci de o mie de ori mai bine alcoolic. Victor Ponta vrea să conducă România. Nu e cazul. România condusă de Ponta ar fi o țară pusă la dispoziția unui politician imatur și a unui om de cea mai proastă calitate. Mitocănia lui Ponta are, într-adevăr, ceva cu totul special. De regulă neprovocată, mitocănia a la Ponta nu e un obicei rău, creat de lipsa obiceiurilor bune. Mitocănia lui Ponta e mai mult. E, de fapt, tot. Căci Ponta face din mitocănie înlocuitorul propriei persoane. Acolo unde alții gîndesc, au ceva de spus, contrazic, au umor sau observații critice, Ponta e mitocan. Mitocănia lui Ponta e plenară și e silită să fie așa de absența unei persoane notabile. De aici, agresivitatea personajului care se simte dator să fie grobian pentru că se știe lipsit de valoare și argumente. Nesiguranța profundă a lui Ponta e mascată de ofensiva unei mitocănii perpetue. În cele din urmă, persoanjul e victima propriei imaturități. Nefiind clădit din nimic și pentru nimic, Ponta s-a decis să întruchipeze statuia vie a mitocăniei.

Am așteptat cîteva zile reacțiile la tezele de la Alexanrtia. Inutil. Poate cu o excepție care nu face decît să adeverească ascensiunea putrefacției publice. Crisitan Pîrvulescu a găsit de cuvință să se aplice analitic asupra enunțului Pontic. Rezultatul:

" Prăbușirea limbajului public nu se datorează domnului Ponta. Preşedintele Băsescu şi-a adus o contribuţie importantă. "

Raționamentul lui Pîrvulescu are o perversitate îndelung antrenată. Așadar: comentînd porecăria lui Ponta, Pîrvulescu descoperă că limbajul public s-a prăbușit dar acest fapt grav nu are legătură cu porcăria lui Ponta pe care Pîrvulescu tocmai o comentează ci e, mai degrabă, de pus în sarcina lui Băsescu.

Cu Prîvulescu analist, gîndirea își caută integritatea pe jos.

Cu Ponta lider, România își va căuta norocul și mai jos. La subsol.