18 ianuarie 2012

Sănătate și încredere






Descumpăniți? Ar fi o mare greșeală. Dimpotrivă, acum e timpul să avem încredere. Nu are nici un sens să presupunem că, brusc, în urma unei demisii în masă, au dispărut din România oamenii care înțeleg lucrurile de bază și știu care le e interesul. De ce am pune singuri la îndoială adevărul? Anume, că Legea Sănătății e bună și necesară. Și, mai departe, că Raed Arafat e un om capabil care a făcut multe la viața lui și, mai recent, s-a opus Legii Sănătății. Mai exact, a reușit să facă, acum, exact ce îi facea lui sistemul, pe vremea cînd construia SMURD.




Așadar, ce avem de făcut? De regulă, răspunsurile precedate de acest gen de întrebare recită clișee de îmbunat alegătorii. Demonstrațiile din ultimele cîteva zile, au născut, deja, moda dumiririi. Brusc, ne-am dumirit că am greșit sau că am exagerat. Ne-am mai dumirit că demonstrațiile au fost justificate și, ca să ne mai dumirim de ceva, am înțeles și că Raed Arafat e un personaj de patrimoniu.




Toate aceste lucruri erau, de fapt, bine cunoscute. Atît de bine cunoscute, încît dumiririle în cascadă au o doză de neseriozitate de care ne putem lipsi.



Nu e nevoie de revelații spontane pentru a realiza că tot ce ține de sistemul medical e un teritoriu minat și un spațiu de repliere populară. Toată lumea are ceva de spus, de reproșat sau de păzit cînd e vorba de boli, spitale, medici și urgențe. Nici o schimbare de sistem nu a fost, nu e și nu va fi primită cu entuziasm de populația-pacient. Ceea ce nu face reforma mai puțin necesară ci doar mai dificilă.



Experiența reformei medico-sanitare a lăsat în urmă un cimitir de partide și personalități politice celebre. Actualul Secretar de Stat american Hillary Clinton a fost pe punctul de a veni de hac, la pachet, atît propriei careire cît și mandatului prezidențial al soțului, încercînd să schimbe sistemul de asistență medicală american. Partida se joacă încă. Mitt Romney, posibil candidat prezidențial republican, a anunțat care va fi prima lege pe care o va anula ca Președinte. Ei bine, pentru a cita tot dintr-un Președinte, ghici-ghicitoarea mea: ce lege va intra prima la tăietor? Evident, legea asistenței medicale, așa numita Obamacare.




E mai bine să ne asumăm realitatea și nu e prea bine să dăm note de bună purtare civică populației, în timp ce ne turnăm sistematic, public și demontrativ cenușă în cap. Iar realitatea e că Legea Sănătății e mai importantă și decît dr.Arafat și decît reverențele în direcția civismului stradal. Legea Sănătății înseamnă relansarea unui sistem inert și ineficient. În lumea reală, abia acest efort e un serviciu public propriu-zis, o contrbuție concretă a politicienilor în folosul populației. Vechiul dicton care vorbește de "o minte sănătoasă, într-un corp sănătos" nu poate funcționa decît într-un sistem sănătos.




Demonstrațiile or fi sănătoase (deși nu în mod deosebit pentru jandarmi) dar reașezarea Legii e sănătatre curată. Ar fi, deci, cu totul greșit să ne specializăm în scuze. Pentru ce și pentru cine? Dacă Legea și direcția sînt bune, atunci trebuie să mergem înainte. Cu pierderi, cu riscuri dar înainte.




În rest, e de notat că USL a speculat foarte bine momentul și și-a etalat plenar competența în materie de meschinărie civilă. Bravo lor, așa ar fi făcut orice partid lihnit. Ne întîlnim, așa cum am stabilit, la alegeri, cu mesajul: oglindă-oglinjoară, cine e cel mai mare adversar al progresului în țară?




Tot în atenția USL, suspendătorul online, stradal și parlamentar de Președinți și sisteme medicale, problemele României sînt totuna cu problemele Europei. Iar, pentru cine știe să iasă, măcar o clipă, din borșul complotist al politicii de televizor, Europa atîrnă de un fir de ață. Victor Ponta, turistul amator, a fost săptămîna asta la Strasbourg, pentru a denunța dictatura care îl lasă să pocească zilnic adevărul în România dar n-a observat că a vizitat un Parlament European la marginea panicii. Europa scrîșnește a prăbușire și are nevoie de soluții, nu de delatori. România e parte a Europei și a UE. Victor Ponta e, cel mult, parte a UIE (Uniunea Imaturilor Europeni). Problemele României nu pot fi rezolvate de chibiți veninoși.

16 ianuarie 2012

Prostia limitată




USL are umorul prostului. În acest caz anume, înscris pe frunțile gînditoare ale imaturilor Ponta și Antonescu, prostia joacă împotriva prostului. Acesta nu reușește cu nici un chip să-și imagineze căile cel mai sigure spre etalarea deplină a propriei prostii.

Așadar; vor imaturii Ponta și Antonescu să facă Rivoluție? Atunci, trebuie procedat cu totul altfel. Mai întîii incendiile ar trebui să facă jar din instituțiile principale ale statului ticălos. O porție-două de Moltov la Palatul Victoria, alta la Cotroceni și mult mai multe la sediul PDL ar arăta că imaturii sînt programatici.

Apoi, Ponta și Antonescu înșiși ar trebui să apară cu piepturile goale, fără mobile și televiziuni, în fața zbirilor care slujesc dictatorul. Cauza sfîntă fără martiriu nu face puncte. Ponta și Antonescu riscă să piardă șefia ploieșteană, dacă nu se trezesc la timp. O Biblie în mînă și un rănit intervievat de televiziunea prietenului disident Voicluescu ar face, iarăși, mult bine la imagine.

Așteptăm și contăm pe geniul contestarar al Rivoluției. USL n-are, însă, atîta imaginație și pierde, cu fiecare zi, șansa de a-și ilustra prostia sincer și plenar.

15 ianuarie 2012

Ponta și Antonescu - primi pacienți ai țării

Avem, acum, un mesaj clar din partea neferciților domni Ponta și Antonescu. Dînșii ne spun, direct sau cu ajutorul celor pe care îi trimit în stradă, ce cred despre Legea Sănătății. Cei doi sînt de acord: Legea Sănătății trebuie să rămînă un scripete electoral, o seringă de extras voturi și o pompă de hrănit mafii.

Ponta și Antonescu cunosc bine lecția socialismului care spune că puterea vine de la oameni ținuți în lesă și îndatorați cu favoruri plătite. Nimic nu lucrează mai bine în această direcție decît asistența în domeniile care pot fi camuflate de umanism: sănătate, educație, pensii. În cazul sănătății, socteala sună așa: oamenii sînt vulnerabili cînd e vorba de propria sănătate și, prin urmare, dacă dăm impresia că le asigurăm îngrijire vom cîștiga voturi. Dimpotrivă, cine vrea să facă din îngrijirea sănătății o zonă rațională, cu răspunderi și costuri justificate, fără risipă și fără bairamuri bugetare, poate fi transformat în inamic al omului de rînd și împins, astfel, spre eșec electroal.

Nimic din discuția verbală și stradală dezlănțuită de Ponta și Antonescu n-are a face cu problema reală a sistemului medical românesc. În centrul acestei discuții nu poate sta decît realitatea incontestabilă și urgentă care spune că sistemul nu mai poate fi întreținut. În actuala formulă, sistemul înaintează spre prăbușire. Nu pentru că Boc și Băsescu vor capul lui Arafat ci pentru că asta e situația contabilă, de la Stockholm la Nicosia și de la Londra la București. Bugetele sociale nelimitate nu mai au surse de sprijin. Banii nu mai sînt ieftini, datoriile s-au scumpit, încă un brînci și avuția românilor va dispărea, înghițită de nesăbuință și portărei.

Pentru Ponta și Antonescu, starea sistemului nu are legătură cu românii, cu interesul public și național. Fiind o afacere care poate stoarce voturi, sistemul de sănătate e de inters public doar în declarațiile demagogice ale celor doi. În practica politică a celor doi, sistemul e, pur și simplu, o afacere privată. În spatele discursului umanitar, se ascunde o promisiune care duce la faliment. Ne apropiem de finalul jocului socialist care a folosit dintotdeauna interesul public și național pentru a stoarce cote de vot și pentru a consolida mafii medico-farmaceutice.

Dacă, plecarea lui Arafat e discutabilă, despărțirea de sistemul care amenință cu falimentul colectiv e binevenită. Oricît ar părea altceva, tehnica de șantaj sentimental pusă la lcuru de Ponta și Antonescu e pur și simplu un calcul murdar. Atît. Mulți se vor gîndi că au asistat la un protest popular, ca pe vremuri, în Piața Universității. E însă greu de crezut că un protest care luptă pentru menținerea unui sistem îndreptat împotriva conviețuirii în condiții medicale decente e cu adevărat popular. Să ne mai gîndium o dată. Nu tot ce pare folositor acum e binenvenit pentru viitor. Schimbarea doare dar nemișcarea ucide. Ponta și Antonescu sînt un pericol virulent, pentru că au pus în mișcare o propunere dezgustătoare, în vreme ce România are nevoie de curaj și realism.

Trecem și peste asta și ne vedem la alegeri. Noua mișcare a cuplului Ponta-Antonescu e un pas nevrotic, de aspiranți nesățioși la putere. În spate, se ghicește imaturitatea și impertinența obscenă a impostorului care se vrea stăpîn pe mulțimi pentru că haita din jur se cere hrănită. Reforma sistemului de sănătate mentală trebuie să ajungă rapid la primii pacienți ai țării, Ponta și Antonescu.