19 iulie 2009

Nabucco Răsăriteanul




E greu de spus dacă mişcările istoriei au fost vreodată tot atît de vizibile pe cît sînt deplasările ulimilor 20 de ani. Nu e vorba de mişcări previzibile ci de mişcări, pur şi simplu, vizibile,. Suita a început, în mare, circa 1989, cu reapariţia Estului European, după lunga şi nedemna aneantizare istorică forţată de comunism.

Ar trebui, poate, să înţelegem că sîntem „prizonierii” unui continuum istoric în plină desfăşurare. Ultimii 20 de ani n-au trecut şi vor continua, apropae sigur, în direcţia anunţată de 1989. De aici, două consecinţe. Mai întîi, certitudinea că ultimii 20 de ani „lungi” lucrează la un viitor pentru care pînă şi copii noştrii sînt prea bătrîni. Reapariţia Estului e un proces enorm care reface, aprope geologic, întreg scutul continental Euro-Asiatic. Ce era, în 1989, un eveniment local-est-european a devenit, rapid, un proces geopolitic colosal care aduce laolaltă Orientul Mijlociu, Asia Centrală şi Extremul Orient. Într-un fel, Orientul se apropie de Europa. Distanţa inimaginabilă care separa, pe circuit Marco Polo, capătul vestic al penisnulei europene de Orient s-a redus şi se reduce cu o viteză ameţitoare.

Geopolitica e, iar, o ştiinţă adecvată şi nimeni n-a ştiut să semnaleze mai bine renaşterea acestui amestec fascinant de istorie, geografie şi divinaţie decît Robert Kagan, într-u mini-eseu curajos şi lipsit de prejudecăţi. Deplasarea spre Est e principalul motor de evoluţie istorică, politică şi economică al vremurilor viitoare şi, din acest punct de vedere, sîntem, într-adevăr, specatori privilegiaţi dar neiniţiaţi. Senzaţia după care vremurile ce vin se grăbesc cu o forţă de acceleraţie imposibilă pentru generaţia de faţă e acută. Numai în acest sens sîntem „ prizonierii” unui continuum istoric extrem de activ, pe care avem impresia că îl cunoaştem bine, în calitate de martori ai lui 1989, dar îl ratăm în toate posibilele lui evoluţii viitoare.

Deplasarea spre Est sau, dacă vreţi, apropierea Estului de nucleul vest-european trebuie bineînţeleasă iar asta înseamnă, printre altele, temperarea sino-entuziasmului, foarte la modă în presă şi printre autorii de politologie populară. O literatură vastă şi destul de neglijentă a planificat ,deja, ascensiunea imparabilă a Chinei şi domină percepţia populară asupra viitorului. În afara cîtorva observaţii de bun simţ (creştere economică, imperialism expo-comercial) nu e nimic de reţinut în acest nou -ism. Un articol recent semnat de Minxin Pei ia măsura acestui frison şi găseşte puţine temeiuri de îngrijorare. Sino-euforia nu e nimic mai mult decît un mic snobism teoretic în care se întîlnesc slăbiciunea pentru exotism şi scepticismul chic faţă de Occident (de fapt, Statele Unite). Însă, dincolo de critica orientalismului pro-chinez, ascenisunea Estului e un proces real, complicat şi, cum spuneam, „vizibil”.

Probabil, cea mai clară linie geopolitică de joncţiune Est-Vest urmează conturul gazoductului Nabucco. Semnificativ, proiectul a fost calomniat şi subminat sistematic de Rusia, cu o virulenţă vicleană care semnalează, din nefericire, caracterul reacţionar al gîndirii strategice ruseşti. În varianta Putin, viziunea strategică rusă exclude cooperarea şi deschiderea către Vest dar continuă să presupună, cu un reflex sovietic pe deplin conservat, anexarea, într-o formă sau alta, a platoului european. În această doctrină rudimentară, dependenţa energetică ţine loc de instrument diplomatic şi viziune istorică. Ce s-a înţeles mai puţin, e că Rsuia joacă, astfel, o partidă perdantă, pe termen mediu şi lung. Un val propagandistic bine orchestrat a dat Moscovei o imagine supradimensionată, în presa şi în mediile analitice vest- şi esteuropene. Însă realitatea pe care aceste operaţii de imagine înceracă să o ascundă e sumară şi negativă. Cu o tehnologie îngheţată de lipsa de investiţii şi cu reflexe ideologice în continuare mai tari decît instinctul de dezvoltare, Rusia pierde teren, chiar pe piaţa energetică, presupusul ei teren de excelenţă. Gazprom, gigantul promovat fetişist de presă, de la un cap la altul al Europei, are datorii de 40 de miliarde de euro şi nu face faţă nevoilor de exploatare moderne. După 1991, Gazprom a proiectat o imagine de mare putere corporatistă dar a reuşit să dechidă un singur cîmp nou de exploatare a gazelor. În al doilea rînd, rezervele de gaz ruseşti se apropie de limită şi Gazprom e din ce în ce mai dependent de importuri azere sau de acorduri de cooperare cu Turkmenistan-ul.

Însă factorul decisiv e degradarea dramatică a inteligenţei şi biologiei sociale ruse. Putin şi vehicolul său Medvedev joacă fără să ţină cont de declinul social rus şi joacă, deci, în afara realităţii. Situaţia economică era destul de critică, în momemntul în care construcţia strategică rusă a primit o lovitură serioasă, pe 13 iulie, la Ankara: semnarea acordului de cooperare între ţările de tranzit aflate pe ruta gazoductului Nabucco.

Evenimentul e, practic, lovitura mecanică finală aplicată calculelor zonale ruse, după ezitări, neînţelegeri şi tentaţii care au costat Europa mai bine de şase ani sterili şi cîteva blocade energetice umilitoare. Acordul de la Ankara asamblează politic, în sfîrşit, gazoducutul Nabucco şi demontează, în acest fel, regia energetică rusă care proiecta o Europă înconjurată de cleştele energetic South Stream - North Stream (gazoductele ruseşti care încearcă să stabilească graniţele de apovizionare ale Europei, pe Mediterana şi pe Baltica). Odată încheiat procesul politic, asamblarea fizică a gazductului Nabucco e iminentă şi, cu asta, Rusia înregistrează un eşec important. Nu un eşec decisiv, pentru că inerţia imperială rusă nu se va opri, poate, decît odată cu degringolada internă totală. Nabucco rezolvă doar parţial (5-10%) necesarul de aprovizionare european. Însă Nabucco II şi Nabucco III vor face restul. În al doilea rînd, Nabucco e un triumf al liniei politice pro-americane (Richard Morningstar, trimisul special pentru probleme energetice euro-asiatice al adminstraţiei Obama e la al doilea mare succes, după, ce în 1999, a dus la bun sfîrşit, sub o ploaie de blesteme ruseşti, proiectul gazoductului Baku-Tbilisi-Ceyhan). Estul e, după Nabucco, mai aproape de Europa şi - asta e sigur - mai departe de Vechiul Nou Sovietism Putinist.

Cîştigătorii acestei mari evadări de sub escortă rusă sînt statele din vertijul geostrategic dintre Marea Neagră - Marea Caspică. În primul rînd, Turcia care a extras condiţii economico-financiare excepţionale din acordul de tranzit şi, mai important, a devenit o verigă indispensabilă în lanţul euro-asiatic. Uniunea Europeană a repetat, ritual, prin Angela Merkel şi Nicolas Srakozy, marii preoţi anti-integrare turcă, promisiunile de carantină eternă a Turciei însă deplasarea pro-orientală a istoriei e în plin marş şi s-ar putea să-i dezică destul de curînd. Al doilea mare cîştig revine Turkemnistan-ului care pare să fi calculat că poate face comerţ cu gaze, dincolo de şi peste relaţia cu Rusia, în direcţiile Europa şi China. Azerbaijanul pare din ce în ce mai tentat de aceaşi strategie. Rezultatul final ar putea fi decuplarea totală sau parţială a acestor state de pe orbita rusă. Dacă există o problemă, atunci e vorba de Iran. Nabucco va fi alimentat cu gaz, în ciuda scepticesmului promovat, la sugestie rusă, de analişti energetici occidentali. Una din gurile de alimentare ale gazoductului va veni din Turkmenistan, prin Iran. Operaţia e sugerată clar de recentele acorduri turkmeno-iraniene şi ar da Iranului o poziţie de negociere formidabilă în relaţiile cu UE şi Statele Unite. Iranienii calculează, probabil, că vor fi, astfel, în măsură să obţină concesii în disputa asupra insatalţiilor lor nucleare. Însă acest calcul subtil e subtil pe termen scurt şi ascunde o iluzie pe termen lung. Apropierea de Europa şi, indirect, de Statele Unite va eroda treptat monopolul politic al teocraţiei iraniene.
În orice caz, Preşedintele Băsescu nu vorbea fără rost cînd a ţinut să dea asigurări asupra alimentării gazoductului. Cine mai are îndoieli, poate reflecta la vizita pe care Preşedintele Băsescu o va face foarte curînd în Turkmenistan.

Apropos de proiecte şi certitudini, e interesant că toţi detractorii învăpăiaţi ai „Axei Washington - Londra - Bucureşti” au fost surpinşi de evenimentul Nabucco în concediu de odihnă. Pînă la urmă, Nabucco a devenit realitate. În acelaşi timp, calculul strategic pro-american al Preşedintelui Băsescu a fost pe deplin confirmat. Nu e o veste bună pentru detractorii Preşedintelui, mai ales acum, cînd ordinul de zi pe unitate le impune să atace pe orice temă şi cu orice mijloace. Însă proiectul Nabucco e o veste bună pentru România şi, în cea mai mare parte, meritul e al Preşedintelui Băsescu. Bineînţeles, singurele comentarii informate şi clare au venit din afara trusturilor de presă autohtone şi băsesco-fobe. Cîndva, asta va conta şi va despărţi ziariştii adevăraţi de imitaţiile lor toxice.

Nabucoo a scăpat autorilor Scrisorii celor 22 către Preşedintele Obama. E scuzabil (Scrisoarea a fost gîndită înainte de semnarea acordului) dar asta nu înseamnă că Scrisoarea şi autorii ei nu sînt surpinşi într-o poziţie defazată în raport cu evoluţiile esteuropene. În principiu, însă, neliniştea semnatarilor e justificată. Barak Obama e un Preşedinte post-american, dacă prin asta se înţelege neglijenţa strategică faţă de Estul Europei şi, în genere, progresismul naiv instalat pe post de politică externă. Convorbirile de la Moscova par să fi slăbit poziţia politică de susţinere a sistemului defensiv american amplasat în Polonia şi Cehia. Linia deschisă de pasivitatea faţă de invazia rusă în Georgia continuă şi riscă să reducă masiv siguranţa platoului estic al UE. Scrisoarea e plină de merite şi oarecum tardivă. Adevărul e că nici unul din semnatari nu a dovedit aceaşi exigenţă la sosirea fenomenului Obama în fruntea Statelor Unite. Nici o voce n-a îndrăznit, atunci, să îşi manifeste rezervele. Autorii Scrisorii de astăzi au început prin a semna capitularea în faţa avalanşei mediatice pro-Obama. Gestul de astăzi e justificat dar vine tîrziu.

Certitudinea apropierii est-vest e, totuşi, mai însemantă decît neliniştea faţă de obamismul diplomatic american aplicat Europei de Est. Mai multe semnale spun că, treptat, Estul revine pe adevăratul său amplasament european. Parlamentul European a ales primul său Preşedinte est-european. Jerzy Buzek nu e doar polonez ci şi unul din clasicii Solidarnosc. Adevărul complet e că Polonia continuă să fie o mare victorie pentru Estul Europei. Pînă în 1989, Polonia a fost principalul motor anti-comunist al Europei de Est. După 1989, Polonia rămîne cea mai coerentă şi lipsită de complexe voce a Estului în Europa. Alegerea lui Buzek a fost posibilă doar printr-un compromis cu Grupul Socialist din Parlamentul European iar asta înseamnă că mandatul va fi împărţit: jumătate Buzek, jumătate socialistul Schulz. E o decizie în contradicţie flagrantă cu victoria masivă a dreptei în alegerile europene dar şi o decizie care dezvăluie fidel incapacitatea socialiştilor de a accepta lecţia istorică a eşecului comunist în Est. Socialişţtii şampaniarzi ai Occidentului şi colegii lor răspopiţi din Est nu se pot împăca, după 20 de ani, cu gîndul că Estul a făcut demonstraţia completă a inutilităţii socialismului.

Noua fizionomie a Parlamentului European e, totuşi, dominată de ascensiunea Estului. Monica Macovei a primit conducerea Delegaţiei Parlamentului European pentru relaţiile cu Moldova şi asta înseamnă că Parlamentul a reuşit să accepte poziţia specială a României în zonă şi necesitatea unui tratament democratic energic - aşa cum îl poate garanta numai un personaj cu palmaresul civil şi politic al Monicăi Macovei. Soluţia admisă în cazul Delegaţiei pentru Moldova spune că Parlamentul a început să lucreze cu principiul competenţei istorico-naţionale: Moldova nu mai e confundată cu o zonă „de drept” rusească. Europa „ a aflat” că Moldova nu e un exerciţiu retoric sau o rampă de manevre diplomatice amabile, menite să demonstreze buna creştere europeană în faţa examinatorului rus.

Celălalt semnal discret dar notbabil e rezoluţia OSCE care condamnă Pactul Ribbentrop - Molotov. Tîrziu dar fără echivoc, rezoluţia aşază comunismul şi pe Stalin pe aceaşi treaptă de dezumanizare criminală, acolo unde erau demult aşteptaţi de fraţii lor buni nazişti. Oricît de tîrzie, rezoluţia OSCE indică, la rîndul ei, reabilitarea Estului, mai bine zis echilibrează conştiinţa istorică europeană, aducînd Estul la o pondere egală cu Vestul. Deocamdată, ansamblul oficial UE face paşi mici în direcţia bună dar, ştiut fiind cît de anevoioasă e coregarfia instituţională euopeană, această mică deplasare e cu atît mai însemantă.
Restul, adică marile procese geopolitice care remodelează Eurasia vor decide asupra unui viitor deloc îndepărtat şi, în orice caz, foarte dens la Est.

14 comentarii:

  1. Trasarea cnductei Nabucco nu trebuie să ne facă prea optimişti. Cîţi ar putea crede că Rusia va sta cu mîinile-n sîn, fără măcar să încerce geopolitic rebotezarea în Nabukov? Diversificarea surselor şi a traseelor gazului trebuie dublată de diversificarea naturii gazelor.

    Aşadar, pe lîngă Nabucco, mai trebuie şi un terminal (două) de propan la Marea Neagră. Şi o flotă de biloaie de transport al propanului prin Suez şi Bosfor. Abia atunci vom putea răsufla divers-uşuraţi.

    RăspundețiȘtergere
  2. Proiectul Nabucco a avut detractori in Romania, care au guvernat pana de curand. Sa ne amintim ce spunea Vosganian prin octombrie trecut : "Romania se va asocia proiectului South Stream" - http://www.realitatea.net/consortiul-nabucco-nu-comenteaza-faptul-ca-romania-sprijina-proiectul-concurent-south-stream_375581.html. Chiar si dupa semnarea acordului Nabucco, pentru acesti detractori el este "o teava goala". Nu's cum naiba, dar nu mai vine Kondyakov pe la Palatul Victoria ?!
    Compromisul din Parlamentul European al popularilor cu socialistii va costa pe termen lung, ar fi trebuit realizata majoritatea cu EFD. Lisbon Treaty este noua utopie care se vrea servita europenilor, dar sansele de a fi adoptat scad .

    RăspundețiȘtergere
  3. foarte bun articolul

    Felicitari!

    RăspundețiȘtergere
  4. Trebuie să fii puţin cam ... naiv, ca să crezi că prin Nabucco o să se pompeze oxigen geopolitic - dacă o să treacă vreodată faza de proiect...

    http://morfoze.wordpress.com/

    RăspundețiȘtergere
  5. foarte interesant articolul. contine informatii utile. trebuie recunoscut ca semnarea acordului de cooperare in vederea realizarii gazoductului Nabucco e un pas important, acum alegerea surselor necesita mare atentie.

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca Basescu a facut basici ceva mai jos de sale de la atata sarutat... Te intreb deschis TRU, chiar crezi ca lumea se rezuma la golanu' asta? Pana acum aveai idoli de clasa (Dobrin, Garrincha, George Best etc). Ce s-o fi intamplat cu tine de ai facut fixismu' asta? Cred sincer ca nici tu nu sti...
    al tau trist (inca) admirator
    bvla2000

    RăspundețiȘtergere
  7. Biologia Rusiei e pe tobogan, in pofida batsoseniei lui Putin. Peste 5 milioane homelessi, 4,5 milioane prostituate, 6 mil. cu probleme mintale inregistrate, 5 mil. narcomani si 6 mil rusi afectati de SIDA. Anual peste 80000 crime si o populatie penitenciara de peste 1 milion de indivizi. Cam naspa cu Maica Rusie daca mai luam in calcul si dependentii de alcool.

    RăspundețiȘtergere
  8. Excelent articol!In
    sfarsit mai citim si ziaristi romani adevarati.
    O analiza ,care anunta o speranta poate pentru nepotii nostri.
    Daca nu cumva vom asista la un puternic avant revolutionar al intelectualilor americani de stanga cu care pur si simplu trebuie sa te lupti ca sa-i faci sa intelega pe ce lume traiesc.Vor trece poate din nou ani,pana vor intelege realitatea.
    Noroc ca mai suntem noi,esticii care-i mai contram cu exemplul falimentului socilist al lui 1989
    Raspunsul lor lunatic este ca
    nu s-a mers pana la capat cu socialismul ca nu a
    fost aleasa calea cea mai buna. Inca
    mai este mult de muncit ca sa fie convinsi de contrariul.
    Vor sa schimbe acum sistemul asigurarilor sociale.
    Medicii n-au nici macar sindicat care sa-i apere de abuzuri.Sunt convisi ca le vor scadea salariile,dar pe de alta parte multe doctorite
    sustin idei socialite.
    Te minunezi si intepenesti cand le auzi !

    RăspundețiȘtergere
  9. Buna ziua,domnuleUngureanu.
    Se pare ca Steaua s-a calificat in Liga cu toate incidentele neplacute care au debutat cu asa-zisa amenintare cu bomba.
    Pe langa tot ce ati mentionat nu cred ca mai poate fi adaugat ceva la proiectul Nabucco decat ca intr-adevar este o reusita Presedintelui Basescu.
    Dar nu veti auzipe nimeni recunoscand asa ceva din partea PSD sau PNL ;vedeti ce se intampla cu raportul C.E.privind continuarea monitorizorii pe justitie :s-a trezit Geoana sau Antonescu (n-am retinut exact ,incep sa se asemene din anumite puncte de vedere si nu ii mai "disting"cand se apuca sa faca declaratii publice)sa spuna ca de fapt Traian Basescu este de vina pentru monitorizarea justitiei ,in continuare.
    Dar domnul(?)Geoana ce atitudine si pozitie publica a avut cand primarul (fuctie publica ,adica)Constantei ,Radu Mazare a "defilat" pe podium la o prezentare de moda in uniforma nazista ? Scandalul a fost mai intai pe afara ca sa se "sesizeze"si presa noastra obiectiva(?),corecta(?)dar mai ales echidistanta(?) asta vis a vis de discutiile create cu totul artificial si fara obiect la adresa Elenei Basescu privind purtarea de uniforma militara in timpul campaniei electorale din iunie la concertul cu Voltaj(apropos ,am vazut chiar in perioada mentionata si pe strada si pe culoarele liceului tineri care poarta pantaloni sau bluze cu modelul care imita modelul uniformei militare actuale).Dar atunci era campanie electorala si trebuia sa fie cautat si gasit "un nod in papura".
    "Anonima Necunoscuta"

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Traian Ungureanu

    Observ că sunteţi bine informat, de aceea îmi permit să vă întreb. Cam care este raportul între preţul gazoductului (partea de cost care revine României) şi economia pe care ar face-o România folosind gaz prin acest gazoduct şi nu pe filiera rusească. Apropo, se pare că ruşii vor să corupă sursa de gaz a gazoductului, cheltuielile ar putea fi din start inutile.

    RăspundețiȘtergere
  11. Bibliotecare...(a propos, il ai pe Marx in biblioteca, este? ;-) ), chiar daca ar da gratis rusii gazul, tot ar trebui facut. A matter of national security. Dar alora de teapa ta le suna asta "ca dracu' ".

    RăspundețiȘtergere
  12. :)
    Sigur că îl am pe Marx în bibliotecă. Nu sunt dintre cei care-şi cultivă ignoranţă pretextând existenţa comunismului. Nu există facultate de filosofie de nicăieri în lume care să nu-l studieze pe Marx. Nu fac parte dintre cei care cred că România a fost o ţară comunistă, tocmai pentru că ştiu să fac diferenţa dintre doctrinele de partid şi doctrina socială şi pot realiza că societate comunistă încă nu a existat în istoria omenirii şi, probabil, nici nu va exista.
    :)
    Stimate domn,
    Eu sunt inginer, gândesc inginereşte şi mi se pare un plan cretin să faci o ţeavă dacă nu ai siguranţa că ai şi ce transporta pe ea. Eu întreb dacă cei care fac acest gazoduct s-au asigurat că vine gaz pe ţeavă. Dacă nu, dumneavoastră, capitalistul, ce rost vedeţi gazoductului? Credeam că doar comuniştii fac construcţii megalomane fără să se gândească la exploatarea lor economică şi capitaliştii se gândesc la profit, îşi fac înainte un plan de afaceri, o previziune economică, stabilirea amortizării investiţiei... Culmea tupeului, insinuaţi că eu aş fi comunist... :)

    Recunosc, am fost mult mai agresiv decât îmi stă în fire, dar sper că aşa v-am atras atenţia asupra unui aspect important numit rentabilitate. Sfatul meu este să nu mai înghiţiţi pe nemestecate ce auziţi de la "specialiştii" din guvern, din politică, în general, şi a celor care nu sunt "de teapa mea". Eu, dacă adresez o întrebare, nu se dărâmă cerul. "Ei", dacă semnează un contract dezavantajos, ne vor duce la foamete pe toţi cei din ţara asta. Mă îndoiesc că riscă cineva din Guvern, sau chiar preşedintele României, încadrarea la "subminarea economiei naţionale". Sunt cetăţean şi sunt îndreptăţit, cred eu, să întreb dacă investiţia în gazoduct este rentabilă şi gazul va veni la capătul nostru de ţeavă, în condiţiile în care ruşii deja încearcă să preia gazul din sursa principală, Ţara Focurilor, Azerbaidjan. Sursele secundare, Turkmenistan, Iran, Irak, Kazahstan sunt şi ele tradiţional legate de Rusia, chiar dacă Statele Unite încearcă să preia cu forţa zona. Egiptul este singurul pro-vest clar. Eu cred că, dacă ne gândim puţin, am putea suspecta că investiţia în gazoduct este uşor hazardată dacă se realizează în afara unor informaţii certe că ţările respective vor uita legăturile cu Rusia şi presiunile pe care Rusia le poate exercita economic şi politic în zonă, pentru a da un şut în popoul rusesc şi un gheşeft vesticilor occidentali.

    Sper că nu v-aţi supărat, dar chiar a început să mă enerveze lipsa de proiecţie pentru viitor a acţiunilor României şi argumentele de tipul "aşa trebuie", "aşa cere Europa", "aşa cere NATO". Vreau şi eu să ştiu "de ce?", cred că este dreptul meu cetăţenesc să cer astfel de informaţii, indiferent de ce cărţi cuprinde marea mea bibliotecă. Am adresat o întrebare îndreptăţită, într-un mod civilizat, unui om care probabil că ştie răspunsul... Ce anume este greşit?

    RăspundețiȘtergere
  13. @bibliotecarul
    1.
    N-aveti de unde sa stiti asta.
    2+3.
    Nu reusesc sa inteleg daca sunteti de dreapta sau de stanga.
    Stiti ce inseama dreapta si stanga?.
    Va rog frumos ,daca puteti sa-mi spuneti si mie -tot in cateva vorbe.

    V-as ramane indatorata.
    Multumesc.
    Voi putea sa va raspund doar maine

    RăspundețiȘtergere
  14. @ desves
    1. Nu am de unde să ştiu, tocmai de aceea îl întrebam pe domnul Ungureanu, pentru că sunt convins că este mai informat decât mine.

    2+3 Nu sunt nici de stânga, nu sunt nici de dreapta, nu sunt nici măcar membru de partid sau simpatizant, sunt un cetăţean banal care simte că politica îl păcăleşte cu fiecare cuvânt pe care îl spune.

    Vă voi răspunde pe larg ce înseamnă stânga/dreapta, mai ales că am făcut un site în acest sens.

    filosofiepolitica.wordpress.com/stangadreapta/

    Sper că reuşiţi să introduceţi link-ul. Nu-l dau cu http pentru a nu risca intrarea în moderare.

    RăspundețiȘtergere