28 septembrie 2010

Aur și mizerie


1300 de dolari uncia e un record absolut dar asta numai și numai scriptic. În rest și în mod fundamental, goana după aur e, pur și simplu, fuga de politica anti-criză a marilor puteri economice. Prețul aurului măsoară, dintotdeauna, neîncrederea în viitorul oricărui alt plasament, în primul rînd al banilor. Oricne știe că aurul e ceva prețios. Puțină lume știe că aurul e un cenzor strict al politicii și, mai ales, al ideologiei economice oficiale. Ori de cîte ori un guvern plonjază în programe susținute de spectrul unor teorii care ilustrează mai curînd o ideologie și mai puțin logica economică, aurul devine intersant și manifestă mari calități magnetice.

Explozia prețului aurului e, astfel, reacția de bază a celor ce dețin valori cărora încearcă să le mențină valoarea. E vorba, în general, de investitori însă reflexul lor e, în acest caz, același cu instinctul finaciar primar al omului de rînd care caută să-și apere banii de "vremuri nesigure". Unaninimitatea sceptică pe care a urcat prețul aurului amendează sever mantra așa numitei politici de "stimuli" care a topit deja mii de de miliarde de dolari, fără efecte reparatorii notabile.

Dezbaterea asupra remediilor economice reclamate de criză e încă în curs, atît în Europa cît și (mai ales) în Statele Unite, unde acest gen de polemici are mult mai mult combustibil. Modelul obamist al intervenției guvernamentale e resimțit de un public din ce în ce mai larg ca tentativă de extindere a statului în economie și în societate. Dacă ar imputa obamismului doar lipsa de rezultate, tendința ar fi avut dimensiuni limitate. Însă o parte tot mai însemantă a publicului și a mediilor economice înțeleg că social-democrația a la Obama e un proiect plenar, străin de esența libertar-capitalistă a spiritului economic american. Din acest motiv, reația s-a dezvoltat atît pe piețele fianciare cît și în inițiative politice (de unde apariția așa numitei mișcări Tea Party).

Însă problema nu e neapărat sau strict americană. Filozofia stimulilor are rădăcini istorice europeane (în doctrina fluxurilor de cash și a inflaționismului tămăduitor, propovăduit de Keynes) Ideea a fost redescoperită și îmbrățișată aproape fără excepție de guvernele statelor membre UE. Devine, astfel, mai clar că injecțiile fabuloase de cash administrate comapaniilor bancare, sectoarelor industriale sau unui stat ca Grecia, în numele doctrinei "too big too fail" nu semnalează coincidența de soluții ci descriu un climat ideologic. Ceea ce echivalează cu promisiunea unui tratament de durată, greu reversibil, ca orice aplecare care trage după ea o epocă, alături de sistemele politice și birocrațiile care o compun.

Scepticismul piețelor a turnat în aur teama față de consecvența ideologică aplicată economiilor occidenale. Mai mult decît atît, piețele care fug spre aur au sesizat jocul depreciativ cu monedele naționale prin care economiile majore, de la Statele Unite la Marea Britanie și China încearcă să se descarce de datorii sau să-și exporte supraproducția, în condițiile în care nivelul de consum (import) occidental e sugrumat de austeritate. Toată lumea își devalorizează sau ține jos moneda. În cazul american și britanic e vorba, pur și simplu, de substituirea banilor cu bani mai ieftini care ar urma să acopere datoriile naționale. În cazul Chinei vorbim, la fel de grav, de încercarea de a menține ordinea socială internă prin protejarea capacității de export. Ciocnirea celor două tendințe e inevitabilă. În cuvintele recente ale unui comentator economic tranșant:


"East Asia’s surplus states seem structurally incapable of compensating for austerity in the West, whether because of the Confucian saving ethic, or the habits of mercantilist practice, or in China’s case by the lack of a welfare net. Their export models rely on the willingness of Anglo-PIGS to bankrupt themselves" (unde formula Anglo-PIGS aduce la un loc economiile anglo-saxone și economiile Portugaliei, Italiei, Greciei și Spaniei - așa nuitul grup PIGS)


Citită exclusiv prin saltul formidabil al prețului aurului, nesiguranța conceptuală a jocului economic global pare o chestiune în definitiv secundară sau irelevantă pentru micile economii ale Estului. Criza, așa cum e ea sesizată de simțul comun în România și în alte state est-europene seamănă cu o contagiune clar delimitată: criza lor e, prin extensie, și criza noastră, așa cum revirimentul lor va fi și revirimentul nostru. Însă, din nou, lucrurile sînt mult mai complicate și mai grave decît o sugerează logica imediată a indiclor economici. Marele impas economic al ultimilor 2-3 ani e mai mult decît o criză economică. Avem în față un impas multiplu, în care presiunea istorică, demografică și ideologică s-au acumulat în Occident, acolo unde timpul a compus o formulă existențială de nesusținut. În acest scenariu, Estul e, din păcate, periferia în care vor fi garate, nu pentru totdeauna dar, oricum, pentru mult prea mult timp, deficiențele de care fug marile economii. În cuvintele aceluiași comentator:


" The global game of pass the unemployment parcel has to end somewhere. It ends in Greece, Portugal, Spain, Ireland, parts of Eastern Europe, and will end in France and Italy too, at least until their democracies object."


În aceași linie, Paul Volker, fostul Președinte al Băncii Centrale Americane (Fedral Reserve), observă că:


" We are no longer just talking about a single country having a big depression but the entire world. If the world as a whole cannot employ everyone who is ready and able to work, it raises some big questions. "


Într-o traducere de mare duritate pentru Est, criza e generalizată de un blocaj profund care pune sub semnul întrebării structuri și aranjamente istorice. Dincolo de lipsa de concept a soluțiilor, lumea e pusă în mișcare de dispearea practică a statelor care încearcă să-și apere societățile, exportînd criză. Puterea și ierarhia funcționează necruțător în acest calcul și condamnă, în primul rînd, zonele lipsite însemnătate și soluții. Depresia socială se plimbă în direcția statelor nedezvoltate, a economiilor nereformate și a societăților nemodernizate. România e la capătul liniei de primire și s-a așezat în această poziție, tocmai pentru că toate eforturile de aliniere și relansare europeană au fost blocate de interse autohtone. Măcar acum, pe măsură ce ne intoxicăm radioactiv cu toate emisiile economiilor care încearcă să se salveze, vom înțelege, poate, cum stau lucrurile. Am fost conduși spre dezintegrare pentru a face loc și a da timp celor ce au luat ce era de luat: statul, bugetul, presa, justiția și, în consecință, destinul istoric. La un capăt se joacă goana după aur. La celălalt scufundarea în mizerie.

29 de comentarii:

  1. Acum cand scriu acest comentariu vad ca ati publicat articolul pe blog acum 22 ore. De aproape o zi nimeni, fie ca va admira sau ca va injura, nu a scris un comentariu la acest articol care explica recesiunea economica in care se afla lumea acum. Dupa parerea mea, toti care scriu comentarii pe acest blog nu sunt interesati decat de micul joc politic dambovitean si nu vad imaginea mai mare, de ansamblu, contextul in care se afla Romania acum.

    Romanii cred ca locul unde se afla ei, coltul lor de lume reprezinta centrul lumii. Stiti ceva stimati cetateni romani ? Nu-i asa. Iar greseala asta, de a nu lua in seama contextul international o sa-i faca pe romani si mai frustrati si incapabili sa inteleaga de ce iau atatea bobarnace.

    RăspundețiȘtergere
  2. Politicianul pan-continental Sergiu dixit. Mai lipseste poza lui Vin Diesel sa ne vorbeasca de teoriile conspiratiilor si Despina a toate tiitoarea... aaaa... stiutoarea portocalie inutil.

    RăspundețiȘtergere
  3. "too big to fail"..

    Aurul este manipulat prin exact aceleasi mecanisme fractionare aplicate masei monetare - cumparand aur pe bursa (depunand bani in banca) obtii un certificat care iti da dreptul SA CERI cantitatea cantitatea echivalenta, fapt care nu certifica posesia neaparat.

    Raportul aur existent / certificate s-a modificat de 3 ori in ultimii 2 ani (*din cauza cererii uriase - remember ce zicea Putin in sept 2008), raportul fiind acum undeva la 1-20.

    Daca nu s-ar fi facut asta acum el ar fi fost de 15-20 de ori mai scump.

    :)

    De remarcat si aparitia dozatoarelor de lingouri in Harrods Londra, Dubai samd. Vanzarile de gold bullions (monede) iarasi au explodat.

    RăspundețiȘtergere
  4. Foarte buna analiza, multumesc TRU. Revenind pe malurile Dambovitei cred ca tot goana dupa aur ii mana in lupta si pe 'pucistii' care urmaresc eliminarea presedintelui Basescu. (Ieri in Ecuador era un 'deja vu'. ) Cred ca in in primul rand goana dupa aurul din rezerva BNR , care, odata ajunsi la Putere le va permite sa dea drumul la tiparnita de bani. CU un curs scapat de sub control si cu 8 milioane de credite intrate in 'default' ROmania va inchide obloanele' Bancile straine se vor retrage , la fel si multinationalele care produc acum grosul exporturilor ( Renault, Nokia, OMV,Oracle, etc.)
    O tara fara justitie si infrastructura va fi exclusa din Uniunea Europeana, dupa aceasta lovitura de stat! Ce ramane de facut? Hai s ane intarim statul, totusi!

    RăspundețiȘtergere
  5. Anonimule, care m-ai luat la misto sper sa citesti ce scriu acum. Tu nu ai idee nici din ceea ce se intampla in Romania, dar ca orice roman "destept" te pricepi la politica si la fotbal. Daca e sa critici pe cineva adu argumente solide nu mistocareala ieftina romaneasca. Si tu ai luat bobarnacele de care vorbeam, dar inca nu le-ai simtit. Cu alte cuvinte, esti un bou.

    RăspundețiȘtergere
  6. In fata ovensivei fara precedent a mogulilor facem un apel la oamenii care iubesc tara si la cei care sprijina modernizarea Romaniei sa se alature luptei de aparare a Presedintelui.

    RăspundețiȘtergere
  7. Explica-mi tu, Sergiule, ceea ce se intampla in Romania: exact ce spune Boc, Laur si Udrea, n-asa? :) Vor sa vi-l omoare la ceas de seara pe ciobanasul basaoan, a.k.a. Javra Ordinara? Cine? Nus, motanul Felix si televiziunile. Si, evident, opozitia. Si, fara tagada, cam 85% din populatie. Am ghicit? :)
    Da' sa lasam asta, Sergiule. Pe tine de fapt ce te-a deranjat? Asocierea cu Vin Diesel si teoriile lui, sau asocierea cu Despina Limba Portocalie de Lemn? Sau cu ambii? Sau faptul ca imi pare ridicol, la un pan-continental analist de politici ca tine, sa nu prea cunoasca ortoepia si ortografia limbii in care-si proclama maretele intelegeri si analize. Care, intre noi fie vorba, n-au prea iesit si reiesit din insiruirea aia de cuvinte de mai sus, insiruire care s-a limitat la a-l proslavi pe Ungureanu si a injura vreo 5 speriati care-l urmeaza ca oile.
    Laurica, cu tine ramane cum am stabilit: treci sub masa!

    RăspundețiȘtergere
  8. Bună Ziua!
    Eu sunt Vlad, unul dintre membrii Radio Whisper, un radio anti-manele dedicat bloggerilor şi nu numai.
    Am vizionat cu atenţie blogul tău şi vreau să spun că am fost foarte fascinat de ceea ce am găsit. Am fost atras de subiectele interesante şi de originalitatea articolelor. Felicitări ! Încep să îl citesc cu drag.
    Noi promovăm la radio diferite articole ale bloggerilor, iar azi am promovat un articol de-al tău ; am specificat sursa articolului şi am deschis şi un subiect pe baza acestuia. Dacă doreşti, poţi să ne recomanzi orice articol şi noi îl vom promova.
    Cu scuzele de rigoare pentru acest mesaj de tip spam,acest mesaj este dedicat tie si la cei care merita care ii citim aproape zi de zi.
    Ne-ar face plăcere, de asemenea, să ştim că ai dori să ne susţii în acest proiect de radio şi să accepţi o eventuală colaborare.
    Pe Radio Whisper se difuzează toate genurile de muzică, exceptând manele şi piesele necenzurate, avem şi câteva emisiuni, ştiri etc. Ne-am propus să realizăm un proiect mare, iar pentru asta avem nevoie de susţinerea şi ajutorul tău şi al celorlalţi colegi bloggeri. Dorim să creăm o echipă numeroasă, de oameni cu un talent aparte şi m-am gândit că, poate, ai vrea să ni te alături şi să colaborăm, binenţeles, pe unul dintre domeniile care îţi place. Dorim, de asemenea,sa iti acordam un scurt interviu. Pentru noi sunt importante ideile şi modul de a gândi al bloggerilor şi al ascultătorilor noştri.
    Îţi mulţumesc pentru timpul acordat, iar acum îţi propun să adaugi linkul sau bannerul nostru pe blogul tău şi să ne dai add la id-ul ascultawhisper sau un email ascultawhisper@yahoo.com pentru a discuta mai multe.www.radiowhisper.com
    Mulţumesc,Cu stimă Vlad!

    RăspundețiȘtergere
  9. Apropo de postarea D-lui Ungureanu: Romania ar avea mult aur daca proiectul sustinut de PDL ar fi lasat (Rosia Montana).
    Mogulii vor sa ia ei insa acel aur si sa-l exploateze in interese proprii.

    RăspundețiȘtergere
  10. Sergiu, nu-l baga in seama. Anonimul ala e o sluga a mogulilor, de mult scrie mizerii pe blogul asta contra tuturor celor care sunt cu Presedintele.
    Un cacat pe bat cu aere de intelectual.

    RăspundețiȘtergere
  11. Sergiule, esti un bou blajin. Motiv pentru care o sa incerc sa te corectez, in limita rabdarii mele.
    Forma si fondul fac parte din opera lui Botezatu Catalin si ma lasa rece. De asemenea, cand faci politica de bodega, iar nu conteaza "ambalajul" cand tie ti se par "idei geniale" tot ceea ce-ti iese pe gura.
    Insa, cand vrei sa fii ascultat de alt fel de public, vorbeste exact. Pentru ca altfel esti in situatia in care ar fi fost Einstein daca ar fi spus, in loc de e=mc2, sa zicem j=kgc3, desi el gandea exact e=mc2. Daca nu intelegi ce spun, nici n-am chef s-o explic.
    Despre partea a doua, cea in care mai bine taceai decat vorbeai, ia colea:
    ORTOEPÍE s. f. Ansamblu de reguli proprii unei limbi care stabilesc pronunțarea corectă (literară) a cuvintelor; disciplină care se ocupă cu studiul acestor reguli.
    Ortoepia este cea care imi spune ca daca scrii "piftea" gandindu-te la "chiftea", esti in eroare. Fara a mai fi nevoie si sa te aud rostind "piftea".

    Laurica, tu n-ai terminat inca. Tine capul sub masa!

    RăspundețiȘtergere
  12. Bai tzarane anonim ORTOEP : ai epuizat pastilele de laringita de la atata "Jos Base" si ai trecut pe pastilele imprumutate de la Vadim ? Ba gargaragiule ,faci intindere,ba papagalule, de la atatea cruci inchinate papusii criminale Chucky, ba tembelule, futu-va muma-n-cur cu pushcariashii din opozitie ,ce va platesc degeaba sa va faceti laba pe bloguri respectabile !!! Paturiciu o sa-si stinga trabucele in curul vostru de idioti, ba pacient spitalu' 9 ! Te(va) masturbezi aiurea , cretin(ini)ul(lor)e,la gandul ca-l dati jos pe Base ! Guzgani ati fost-voi penalii-guzgani veti ramane, cu armeanul vostru zbanghiu ,dar mai ales cu tzoparleanu-tariceanu, cel ce v-a DUDUIT cerebelele voastre imputite acu' vreo 2-3 ani !

    RăspundețiȘtergere
  13. Hai ca te ajut eu, Sergiule: "toti care scriu comentarii". Corect este "toti CEI care...". Asta la ortoepie.
    La gramatica: cand deschizi o propozitie secundara intr-o fraza prin virgula, nu uiti s-o si inchizi prin aceeasi virgula, pusa la coada respectivei propozitii ("Iar greseala asta, de a nu lua in seama contextul international o sa-i faca..."), altfel, asa cum ti-a iesit tie, ai virgula intre subiect si predicat.
    Da' tu nu-ti bate capul. Joaca-te cu Laur. Pentru unul ca el poti fi un doct.

    RăspundețiȘtergere
  14. @Anonim ortoep
    1. Merci pentru corectura. Cand te grabesti mai faci greseli. Cum spuneam, nu toti stapanesc regulile de punctuatie 100%.

    2. Cat despre mine si Laur sa ne jucam: de mult ai avut dorinta asta. Eu nu mi-am exprimat-o niciodata, pentru ca nu-mi plac baietii (preferintele tale). Asa ca te las in continuare sa visezi la o felatie sanatoasa. Poate ai sa-i oferi cuiva placerea asta odata. :))

    Inca o data, sincer, multumesc, pentru corectura. O sa incerc sa am mai multa grija de acum inainte.

    RăspundețiȘtergere
  15. Bag in seama toti strungarii. :) Si, ca orice strungar, atras de imprecatie si invective.
    Doar ca asta e un strungar cu veleitati de analist politic... :D
    Si zi cu vorbele tale, absolventule de liceu real, cum e cu politica globala? :)

    RăspundețiȘtergere
  16. @Anonim ortoep
    Da, ai dreptate. Un strungar din anii '50-'60 ti-ar fi spus sa mai citesti niste carti sau reviste din cele pe care ti le-am recomandat. Daca asta a fost ultima ta replica sa stii ca te-ai ridicat la nivelul pe care tot eu ti-l stabilisem, adica genunchiul broastei. :D

    Nici acum nu ai adus un argument logic. Poate iti dadeam dreptate. Dar nu ai sa stii asta niciodata pentru ca nu ai vrut sa discuti cu adevarat. Cat despre faza cu "adevarul lor" si "adevarul meu", nu e chiar asa. Adevarul e unul, iar daca tu nu vrei sa-l vezi, atunci nu mai este problema mea, atat timp cat nu poti sa aduci argumente serioase.

    Nu m-ai combatut pe mine cu argumente serioase. De ce nu l-ai combatut cu argumente serioase pe Traian Ungureanu ? Esti incapabil de asa ceva.

    Inca ceva: aveam 11 ani la Revolutie si sunt un anticomunist convins, asa ca multumesc foarte mult de comparatia cu activistii comunisti. Asta dovedeste ca stii intr-adevar cu cine stai de vorba cand nu vrei sa asculti de fapt ce spun altii.

    Pana la urma nu te-a mai satisfacut "iubitelul" tau ? :D Care ar fi idealul tau de viitor, daca nu cel al meu sau al lui Traian Ungureanu ? Unul in care o primesti de la mai multi baieti deodata ? Probabil ca ai orgasme multiple cand citesti asta acum. :D:D:D

    RăspundețiȘtergere
  17. Codul lui da-l lingi6 octombrie 2010 la 07:20

    Baaaaaaaaaaaaaaai Sugica taci! Ca te-a facut ala de n-ai ce sa iei de pe jos si sa bagi in gura.
    Auzi la el! Virgula intre subiect si predicat cu scuza ca nu a facut gramatica in liceu si ca liceul lui era cu profil real. :D

    RăspundețiȘtergere
  18. @ultimul tip care mi-a replicat
    Ai ramas in pana de replici ? :D Ma inclin inteligentei voastre.

    RăspundețiȘtergere
  19. Dupa IP "Codul lui DaLingi" e din Arad sau Oradea. Daca bolshevicul mai insista ne putem da silinta sa-l localizam si mai exact.
    Ei, bolsevicule, mai esti tare ?

    RăspundețiȘtergere
  20. @Laur
    Nu merita sa ne batem capul in mod serios cu idioti ca el. Gandeste-te ca nu a avut nici o replica inteligenta in afara de ortografia si ortoepia mea. E de ajuns sa-i iei la misto, cu argumente, pe idioti de genul asta si ii faci sah-mat, chiar daca ei o sa zica nu-i asa. Unul din ei o sa puna o postare de genul asta.

    Tu fa ce vrei. Dar nu ma doare capul prea de idioti ca astia. Chiar daca eram fata-n fata cu el, tot la genunchiul broastei era.

    RăspundețiȘtergere
  21. Codul lui da-l lingi7 octombrie 2010 la 19:59

    Pai largutule Laur, daca nu te decizi de unde sunt, o sa bati distanta de la Oradea la Arad pe jos, intreband din poarta in poarta? :)
    Multi cretini sunt pe lumea asta! :)
    Uite, vezi? Sergiulica, cunoscut si ca Vanghelie de pe blogul lui TRU, te-ndeamna la pastile, sa te calmezi. :)

    RăspundețiȘtergere
  22. @Codul lui da-l lingi
    Imi place ca iti afirmi principiile dupa care te ghidezi inca din titulatura pe care o folosesti.

    Cat despre faptul ca eu as fi Vanghelie de pe blogul asta, ai luat-o pe aratura urat de tot. Oare cum de oameni ca tine fac umbra degeaba Pamantului ? Nu te obosi sa-mi raspunzi. De vina sunt parintii care te-au fatat.

    RăspundețiȘtergere
  23. Codul lui da-l lingi7 octombrie 2010 la 23:52

    Bre Goagale, bre Vanghelie, in contextul dat, "pamantului" se scrie cu "p". Pentru ca nu are sensul de a face umbra planetei, ci doar pamantului. Prost esti, realistule. :)

    RăspundețiȘtergere
  24. @anonim ortoep
    Ma refeream la planeta Pamant, nu la pamantul pe care tu calci. Dar oare calci pe pamant sau esti pe Pamant dupa modul in care gandesti ? Ai prins subtilitatile ? :)

    RăspundețiȘtergere
  25. Cand privim la viitor, perspectivele dolarului, ale monedei Euro si ale sistemului monetar international par intr-adevar sumbre. Pana cand si daca nu ne vom intoarce la etalonul aur clasic la un pret realist al aurului, sistemul monetar international este condamnat sa penduleze intre cursurile de schimb fixe si flotante, fiecare dintre aceste sisteme punând probleme de nerezolvat, functionând defectuos si in cele din urma dezintegrandu-se. Tot in sensul dezintegrarii va actiona si inflatia continua a ofertei de dolari in SUA, care nu da nici un semn de calmare. In viitor se profileaza o inflatie în ritm accelerat si, in cele din urma, galopanta, acompaniata in lume de razboaie economice si de prabusirea monetara. Aceasta previziune poate fi schimbata numai printr-o revizuire radicala a sistemului monetar american si mondial: prin întoarcerea la o moneda-marfa aleasa de piata libera, asemenea aurului, si prin eliminarea completa a guvernului de pe scena monetara.

    RăspundețiȘtergere
  26. D-le Ungureanu, nu degeaba urasc aurul guvernele si consilierii lor economici (majoritar keynesieni) ! Reintroducerea aurului pe piata, ca moneda etalon, ar arata senin, cu degetul, inspre politicile inerent inflationiste ale guvernelor ( care debarasate de piedica monedei metalice, pot pune discretionar tiparnitzele de hartie la lucru ). Moneda etalon aur sau argint nu poate fi multiplicata ca cea de hartie. Aceasta ar ar spune constant lucrurilor pe nume - ca un copil care dezvaluie, amuzat si inconstient, faptele inavuabile ale parintilor sai.
    PS.
    Despre imoralitatea inflationista a tiparnitzelor bancilor nationale ( asadar, ale guvernelor ) as avea de pus o intrebare retorica:
    - daca eu, sau oricare alt cetatean, am multiplica bancnotele prin pivnitzele caselor, ce am patzi !? Daca am face acelasi lucru ca guvernantii, ce s-ar alege de noi !? De ce aceleasi fapte iresponsabile ale acestora se cheama intr-un caz ratiune de stat, iar in celalalt caz frauda, falsificare de bani sau criminalitate economica !?
    Sa mai adaug ca inflatia indusa constient de guverne (prin aranjamentul etatist-bancar din jurul bancilor nationale) e responsabila de ciclicitatea crizelor economice mondiale!? Asadar, ca NU e de vina mult-hulita piata libera si capitalismul, ci tocmai centralismul financiar-bancar girat de bancile nationale !?

    RăspundețiȘtergere
  27. Cred ca am inceput sa descifrez principiul sistemului financiar-bancar al economiei mondiale actuale. Dupa cate imi dau seama, e vorba de un aranjament etatist-bancar, gresit si neonorabil, care nu mai are nimic de-a face cu piata libera, in care bancilor private, devenite intre timp vasale bancilor nationale prin cointeresare, li se permite sa faca oricat profit, dar in conditiile coparticipative sistemului rezervelor fractionare, a puterii liberatorii, etc. Astfel, obtin garantia subanteleasa a "imunitatii" la faliment pe care o gireaza Banca Nationala , in sistem de casta coparticipativa la expandarea creditului ieftin si, la nevoie, prin tiparnita de bani... Motivatia cresterii economice continue nu e suficienta ptr a justifica tragediile centralismului financiar (vezi ciclicitatea crizelor economice mondiale inca de pe vremea bunicilor si strabunicilor nostri).
    Altfel spus, este un sistem financiar centralizat ( de natura socialista) care privatizeaza profiturile si nationalizeaza, la nevoie pierderile (este ceea ce se si intampla sub ochii nostri de cativa ani prin trecerea la datoria publica a bancilor falite)!!!

    PS
    Aici s-a ajuns de cateva decenii, desi la aparitia primelor banci nationale ideea unei banci centrale ( ca banca a bancherilor ) era doar aceea de intr-ajutorare, de a face falimentul cat mai putin probabil; fara pervertirea ulterioara a creditului artificial si a trecerii la datoria publica a celor falite...

    RăspundețiȘtergere
  28. V Laur din 4 octombrie
    Da de ce era aşa de grav dacă îl înjuram pe Preş( JO ) ?
    Crezi că JO citeşte blogul lui TRU? Apropo, JO este înjurătură?.
    Şi dacă era vreunul care se scăpa ce anume îi făceai dacă îl găseai ( chiar şi în gaură de şarpe) ?
    Dar e onorabilă această atitudine, să ameninţi ca răspuns la discuţii?
    Stiu, exagerez vorbind despre onoare ...
    Vei afla dacă te sforţezi destul
    adresa mea ( sau a altcuiva) şi cu asta ce? Vii şi mă spionezi pe geam să vezi dacă scriu textele cu degetul în nas şi apoi mă pârăşti pe blog? Tendinţele tale sunt ca securistice, băiatu. Tratează-te până nu e prea târziu şi devii omul pe care declari că îl urăşti ( un comunist jegos , paranoic şi inflexibil)

    RăspundețiȘtergere