07 februarie 2011

Din pildele minunate, cugetările și îndreptările Doctorului Voiculescu

Doctor Dan Voiculescu, binecunoscutul ideolog, om de presă și lider al binecunoscutului Partid Conservator, a acordat un interviu degajat și în aceași măsură înnoitor binecunoscutei agenții de presă Agerpres.

Ambele părți lucrează cu merit egal la reușita interviului. Într-adevăr ar fi nedrept să să trecem sub tăcere strădunițele slugarnice ale omului de la Agerpres. "Obiectiv îndeplinit, cum ați reușit? - exclamă de la bun început omul Agerpres, mulțumit de nașterea alianței PC-PNL-PSD și atras de tainele gîndirii care a sintetizat nemaipomenita împreunare. Dar asta e prea puțin important în comparație cu intervențiile, uneori lapidare, alteori ample, întotdeauna luminoase, ale Magistrului.

Doctor Voiculescu e un ideolog. Un om al cărții și al reflexiei politologice. Asta e știut. Mai puțin știut e că Dr. Vociluescu e un nătărău. Însă dr. Voiculescu recuperează teren. Interviul acordat Agerpres face, în sfîrșit, dreptate mai vechii dorințe a dlui. Voiculescu de a fi cunsocut și recunoscut ca nătărău de calibru. Cum a ajuns dr. Vociulescu la o clarificare atît de netă?

Prin cîteva considerații privitoare la poziția și ideologia propriului partid. La început, aflăm că:

"PC (...) are afinităţi doctrinare şi programatice semnificative cu PNL"

După care aflăm, de la același gînditor că:

"PC este singurul partid din România care, încă de la înfiinţarea din 1991 sub denumirea de PUR (Partidul Umanist Român), şi-a asumat explicit o doctrină social-liberală şi a revendicat poziţia de echilibru pe scena politică."

Așadar, Partidul Conservator nu e Conservator ci a fost Umanist, adică, e, de la început, Social-Liberal și, în orice caz de Centru, ocupînd o poziție de echilbru. Tocmai pentru că ultima nunață depășește puterea de înțelgere a unui public needucat, Magistrul intervine și livrează corolarul. Astfel:

"Când stânga se uneşte cu dreapta este acută nevoie de echilibru"

Adînc! Puțini autori contemporani și încă mai puțini clasici ai politologiei au sesizat, la vremea lor, această tenisune care aduce stînga și dreapta laolaltă dar numai și numai în condițiile în care nevoia acută de echilibru e rezolvată. Din fericire, dr. Voiculescu e perfect conștient de altitudinea remarcilor sale și sare, din nou, în ajutorul cititorului neinițiat, lămurind paradoxul. Și nu oricum! Noutatea vine din minunatul dar pedagogic voiculescian care, urmînd modelul de bună seamă familiar al raționalismului antisofist sau, mai curînd, influența empirismului englez, folosește un exemplu elementar pentru a lămuri o teză paadoxală. Mai întîi, teza:

"Stânga şi dreapta se completează, se susţin reciproc."

După care, exemplul pedagogic:

"Dacă nu mă credeţi, încercaţi să vă folosiţi, o zi întreagă, doar o singură mână, indiferent care, stânga sau dreapta."

În polisemia ei vastă, cuceritoarea demonstrație desfășurată de dr.Voiculescu poate fi înțeleasă și altfel. Ca îndemn post-cognitiv, fondat de experiență personală: încercați să nu vă folosiți mintea o zi întreagă și veți ajunge ca mine. Dealtfel, Dr. Voiculescu trece fără întîrziere la treabă și își așază mintea într-un repaos plin de rezultate. Astfel, după ce recunoaște că:

" Alianţa PSD-PNL-PC are obligaţia de a folosi toate mijloacele parlamentare şi constituţionale de care dispune pentru a schimba imediat puterea."

Dr. Voiculescu stabilește că:

"În România puterea a fost abuziv concentrată în mâinile unui singur om, Traian Băsescu."

Concluzia:

"Sunt premise parlamentare ca, până la 25 martie, Traian Băsescu să fie suspendat. "

Recapitulînd, puterea poate fi schimbată numai prin mijloace legale, puterea e Traian Băsescu, Băsescu trebuie suspendat. Autorul demonstrației omite să adaoge că, la prima încercare de suspendare pe care a condus-o tot dr. Voiculescu, avizul negativ al Curții Constituționale a fost ignorat. Și încă un episod amnezic: Băsescu suspendat dar pentru ce? Dr. Voiculescu tace și ne lasă cu generozitate să bănuim motivul invocat și acum patru ani: uite așa! Unde "așa" înseamnă că Băsescu trebuie suspendat pentru că Ponta, Voiculescu și trupa nu pot lua puterea altfel.

În încheiere, o recomandare, ca de la partid major la partid major. Ce crede mentorul Partidului Conservator că ar trebui să se întîmple la viitorul Congres PD-L?

"Logic ar fi să existe o schimbare masivă de lideri. Când un partid riscă să dispară de pe scena politică, se impun modificări de substanţă."

Am înțeles ce trebuie să se întîmple cînd un partid e pe cale să dispară. Dr Vociulescu ar trebui să explice ce ar trebui să se înmtîmple cînd un partid nu reușește să apară.

Ceea ce deschide o altă problemă. Căci, îndată ce va izbuti să apară Partidul Conservator va traversa distanța de la zero la infinit și va avea nevoie de un sediu nou și încăpător. Mutarea va deveni o urgență. Dar unde? O sugestie: aici.

12 comentarii:

  1. Da, intr-adevar, niste adevaruri de necontestat spune motanul Felix, scuze, Dr. Voiculescu. Oare chiar nu se mai respecta nici o regula de politica rationala in Romania in momentul de fata ?

    Foarte interesant ca dupa o zi de cand ati publicat acest articol nu v-a nimeni nici un comentariu. Oare este din cauza ca nu mai citeste nimeni blogul asta sau din cauza ca multi sunt de acord cu ce ati spus ? Eu cred ca a doua ipoteza este mai viabila.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu Domnule Sergiu, va respect majoritatea opiniilor, insa lipsa comentariilor cred ca se datoreaza si...perplexitatii :ACEASTA CREATURA MONSTRUOASA, FATA HADA A SECURITATII si a MIZERIEI generale post-decembriste face-INCREDIBIL !- obiectul ironiilor, polemicii lipsei de logica a Distinsei noastre gazde; aceasta LICHEA PURA nu merita ABSOLUT nici o referinta, nici macar o aluzie, APARITIA si TOATA activitatea publica a acestei LEPRE a insemnat azvarlirea cu noroi in DEMNITATEA UMANA, iar unicele comentarii acceptabile mi se par cele legate la LOVITURILE DE STAT ticluite in cardasie cu sleahta po(n)taia-chucky, asasinul RAPOSATULUI PARTID NATIONAL LIBERAL !

    RăspundețiȘtergere
  3. ..Si tot de la Felix cetire, cu semetzire :
    "Alianţa PSD-PNL-PC are obligaţia de a folosi toate mijloacele parlamentare şi constituţionale de care dispune pentru a schimba imediat puterea."


    MORALA :

    Daca n-ai un tiran la indemana, cauta sa-ti confectionezi ! Apoi, totul poate fi justificat ; chiar si footerea de mama .. (scuze)


    Este, d-le Felixpontacrin ?



    (Coman Horatiu)

    RăspundețiȘtergere
  4. Apropo de obositoarea şi ipocrita dumneavoastră ( TRU and co )obsesie pentru puritatea ideologică, iată o bucată de istorie( din fericire nu o puteţi contesta )
    2001 "Conventia Nationala extraordinara a Partidului Democrat a avut loc la 18-19 mai 2001 in Palatul Parlamentului.
    A fost adoptata motiunea "Romania puternica , Romania Social Democrata" sustinuta de grupul de promovare al lui Traian Basescu."
    2004 "Constatand orientarea explicita a Internationalei Socialiste catre P.S.D. si sprijinul direct al acesteia acordat P.S.D. in campaniile electorale, impotriva Partidului Democrat, Biroul Permanent National il mandateaza pe Sorin Frunzaverde, Vicepresedinte pentru relatiile internationale, sa intreprinda demersurile necesare pentru afilierea Partidului Democrat la Partidul Popular European, familie politica europeana de centru-dreapta."
    Cu alte cuvinte în 2001 Băsescu vedea România Social Democrată , iar desprinderea din Internaţionala Socialistă nu s-a făcut din raţiuni ideologice , ci de ciudă că I S îi susţinea pe PSD.

    RăspundețiȘtergere
  5. Şi apropo de continua scânceală că opoziţia vă sabotează iraţional iată un nou citat :
    "Traian Basescu a intervenit abia in final: Suntem in opozitie. Nu sustinem in nici un fel partidul aflat la putere. Il criticam la fiecare greseala. Chiar daca face bine, noi tot il criticam. Asta e sansa noastra. Nu semnam nici un protocol! Noi vom creste numai daca facem o opozitie ferma .
    Parlamentarii P.D. si P.L.D. au absentat la votul de investire a Guvenului, deoarece nu au vrut sa gireze un executiv ilegitim. "
    Mai e ceva de comentat? Deocamdată nu...

    RăspundețiȘtergere
  6. Cred ca TRU face bine ca are permanent ochii atintiti asupra politicii de acasa, el fiind in acest moment imbatabil ca ideolog al coagularii dreptei politice din tara (Aligica este un excelent teoretician, dar complet deficitar in cunoasterea mediului politic din tara).

    Mi-e teama, insa, ca exista riscul ca lipsa de publicitate asupra activitatii lui TRU in PE (unde putini stiu ca este un excelent raportor pentru relatia UE cu Rusia) sa se intoarca impotriva sa. Imi doresc ca momentul reintoarcerii efective a lui TRU in politica interna sa fie cat mai apropiat, mai ales ca PD-L da semne clare de dezorientare ideologica si de oboseala. Cred ca TRU nu trebuie sa neglijeze faptul ca prezenta sa in politica in tara, la nivelul pe care il merita, necesita un proces electoral in tara, nu la PE. Blogul asta este, clar, insuficient pentru popularizarea celui mai clar purtator al mesajului dreptei, si mi se pare nici colegii si nici presa "de dreapta" nu isi dau seama ca ar castiga infinit mai mult din publicizarea gandirii lui TRU, decat din defilarea cu pretinsi intelectuali de dreapta - dovedit sterili, pretentiosi, dezorientati si fricosi. Un exemplu: ce rezultat concret a avut adunarea simandicoasa suprapublicizata la Hilton, la care am aflat doar ca "intelectuali de dreapta" sunt fie in expectativa, fie complet neincrezatori in viabilitatea oricarei platforme de dreapta ?
    Unde esti tu, TRU, sa-i scoti din amorteala ????

    RăspundețiȘtergere
  7. @ CM-ule,deocamdata poti indruga verzi si uscate cu povesti de pe timpurile cand PeNalii erau canishii de incredere ai pesedeilor(nu ca azi n-ar fi alfel...), cu largul concurs al "onorabilului"quintus, coleg in delatiuni de acu' 20-30 de ani cu Jigodia Felix...Mai mult n-o sa te combat, cat timp Lichele ca ridzi si pasat mai sunt in pdl...Da' pe Stavarache de la Bacau cand il zburati afara din pnl ? Auzi, soro,ce tupeu, sa refuze unirea mistica cu Hrebenciuc....

    RăspundețiȘtergere
  8. @ Anonim poveştile alea pe care le îndrug eu ar cam trebui să vă jeneze, sau cel puţin să vă facă să puneţi surdină discursului cu stânga-dreapta şi a celui cu opoziţia nerezonabilă . Asta pentru că nu sunt poveşti, sunt fapte , PDL este o masă amorfă ideologic şi un partid care a practicat opoziţia nerezonabilă. Şi am dovedit asta cu citatele postate.
    Mai observ că Ridzi şi Păsat sunt "lichele" pe când ceilalţi sunt " penali". Nu ai vrea să fie toţi ori lichele ori penali?
    Te macină grija pentru PNL care se uneşte cu Hrebenciuc, dar nu te "freamătă" măcar mariajul PDL cu Gabriel Oprea şi cu Şerban Mihăilescu aka Micky Şpagă....
    Să înţeleg că PDL a u fost canişii PSD ului când au guvernat împreună?

    RăspundețiȘtergere
  9. Jos palaria domnule Ungureanu!

    RăspundețiȘtergere
  10. Excelent articol! Asteptam de ceva vreme iesirea la rampa a marelui teoretician al dreptei, Felix.

    RăspundețiȘtergere
  11. Dreapta hada si stramba Dreapta parvenitilor si a ciocoilor hrapareti Dreapta care a ucis oameni nevinovati in secolul trecut Au inceput in 1907 omorand peste 11 milioane de tarani care au cerut paine apoi in 1929 la LUPENI CAND AU TRAS IN MINERII CARE CEREAU DREPTATE si paine a urmat apoi 1933 greva cfr istilor si Petrolistilor cand iar au tras si au ucis oameniVINOVATUL PRINCIPAL CIOCOII LIBERALI acum cemai vreti viermilor de DREAPTA

    RăspundețiȘtergere