Mai multă Europă pentru mai puțini europeni

Pînă pe 31 decembrie 2013, guvernele statelor membre ale Uniunii Europene au dreptul legal de a bloca sau nu accesul românilor și bulgarilor care vor să muncească într-un stat membru sau altul. Numai guvernul Olandei are, în plus, obligația de a se face de rîs, tîrîndu-se zinic la picioarele partidului extremist condus de Geert Wilders, omul care ține executivul conectat la tubul de oxigen. Exercițiile la sol ale guvernului olandez rămîn, la rîndul lor, un drept, atîta vreme cît liderii politici insistă să-și convingă electoratul că șantajul e de preferat vechii democrații olandeze. Însă, din momentul în care deciziile luate de guvernul olandez fac sau refac viața unui mare număr de oameni care n-au onoarea de a fi olandezi, lucrurile se schimbă. Guvernul olandez n-a fost ales de români care își doresc răul și nici nu are împuternicirea de a folosi legislația europeană pentru a-i pregăti calmante lui Wilders.

Recenta decizie prin care guvernul olandez a anunțat prelungirea cu încă doi ani a restricțiilor pentru români și bulgari are acoperire legală. Însă în spatele acestui paravan juridic se ascunde o minciună profundă. Ministrul olandez al muncii a invocat, desigur, situația gravă provocată de criză în Olanda. Sau măcar asta era obligat să facă. Legea (Tratatul de Aderare din 2005) spune clar că un stat membru poate limita accesul forței de muncă din alt stat membru doar în situația în care e confruntat cu ”serious disturbances of its labour market”. Nu e cazul. Olanda pozează, destul de arrogant, din centrul centrului zonei euro, alături de Germania, Austria și Finlanda, cu gîndul la o posibilă evadare într-un club exclusiv, rupt de ceilalți membri ai zonei euro. Nu există nici o ”serious disturbance” pe piața muncii olandeză. Există, în schimb, o very ”serious disturbance” în sistemul politic olandez. De aici vin toate gesturile de mare ținută ale guvernului olandez în fața României și Bulgariei, două state UE transformate în parc de distracții pentru Wilders și asociații. E, dealtfel, foarte comod. Olanda lui Wilders nu are curajul să răspundă unei imigrații afro-arabe înșurubată agresiv și definitiv, așa că preferă să facă unui grup aproape neînsemnat ce nu-și permite să facă grupului care creează majoritatea problemelor. Reacția Ministerului de Externe Român a fost exactă și decentă. Șicanele mizere și repetate ale guvernului olandez merită și alt tip considerații.

Datele oficiale spun că românii și bulgarii vin în Europa de Vest, pentru a munci, nu pentru a se abona la asistență socială. Rata șomajului la românii aflați în state membre UE e de 4 ori mai mică decît rata șomajului la cetățeni sosiți din afara UE. Datele pot fi consultate în Raportul prezentat pe 11 noiembrie de Comisia Europană pentru informarea Consiliului European. Guvernul olandez a găsit că nu merită să arunce o privire, mai ales că datele Raportului nu îi convin.

Situația certificată de Raport dovdește două lucruri: 1) muncitorii români și bulgari au o influență pozitivă asupra piețelor vest europene și 2) autoritățile olandeze sînt interesate de piața muncii doar în măsura în care au pus la șmotru legislația europeană, în folosul unui populism rudimentar și mincinos. Demonstrația e de găsit în Raportul prezentat de Comisia Europeană.

Prima observație documentată de Raport spulberă mitul avalanșei româno-bulgare care va mătura superbele diguri naturale și morale olandeze. Politicienii olandezi fac trafic cu basme electorale. Românii nu sînt pe drum, din simplu mortiv că sînt deja la destinație. În 2006, 1,5 milioane de români eau deja așezați în statele membre UE. În 2009, numărul lor a crescut la 2,9 milioane. Mai mult nu e de unde. România pierde, deja, 3,1% din forța internă de muncă dar asta nu spune tot. Românii care lucrează în occident sînt în proprție de 85% la vîrsta muncii active. În societățile gazdă populația la vîrsta muncii active atinge doar 67%. Grupurile românești și bulgărești sînt dominate de tineri sub 35 de ani care dau 65% din total. În țările gazdă, ponderea tinerilor sub 35 de ani a scăzut la 34%. Portretul grupurilor românești și bulgărești care pleacă la muncă devine, astfel, mai clar. E vorba de mini-societăți tinere, active și foarte adaptabile care sosesc în societăți cu date opuse. Românii și bulgarii nu au, deci, cum să disloce grurpuri rivale. În mod evident, noii veniți acoperă un gol.

Văzută astfel, problema stă în lașitatea politicienilor care cîștigă voturi refuzînd intrarea unui contingent extrem de productiv în societăți care nu mai au agilitate productivă, mai ales pentru zona inferioară a pieței muncii. Această operație irațională din punct de vedere economic aduce suscces politic dar trebuie susținută de o demagogie sistematică. E exact ce face guvernul olanez care introduce practic extremismul în sfera oficială europeană, cerînd alegătorilor patos pentru aberații.

Românii și bulgarii care trăiesc și muncesc în alte state UE dau 0,6% din populația Uniunii. Puțin, mult prea puțin pentru neliniștea oficială olandeză. Cît produce, însă, modestul 0,6%? Aici e supriza pe care olandezii au grijă să o ascundă. Acest grupuscul neglijabil de 0,6% din poluația Uniunii e răspunzător pentru o creștere de 0,2% a PIB-ul agregat al UE. E puțin? Să vedem mai departe. În cele 15 state UE care admit muncitori români și bulgari, creșterea PIB e de 0,4%. Și mai interesant, în Italia și Spania, țările cu cel mai mare număr de români pe piața muncii, contrbuția la PIB ajunge la 1,3%, respectiv 1,7%. Cifre plicticoase dar nu tocmai mărunte pentru economii care și-ar da patrimoniul pentru un procent de creștere în plus. E clar: forța de muncă importată din România și Bulgaria nu e o povară. Presupunerea avîntată după care românii și bulgarii încarcă sistemul de asistență socială și trag salariile în jos e o altă fantezie pe care faptele și, odată cu ele, Raprotul Comisiei o resping. Concluzia Raportului: presiunea noilor veniți asupra șomajului și salariilor e nulă. În schimb, restricțiile impuse, de pildă în Olanda, vor împinge forța de mucă din România și Bulgaria pe piața neagră și vor reuși astfel să îi scutească pe olandezi de o parte din veniturile la buget.

Ce rămîne din decizia guvernului olandez? O mare deziluzie. Nu există nici un argument economic în favoarea restricțiilor impuse de Olanda pe baza considerentelor economice. Ce a fost de înțeles în cazul Spaniei care a recurs disperată, pe 11 august, la cererea de restrîngere e complet lipsit de onsetitate în cazul Olandei. De onestitate dar nu de continuitate. În fond, obstrucția încăpățînată în dosarul Schengen vine din același gen de falsificare provincială pe care Olanda o practică, mai nou, în dauna deschiderii cu care elita olandeză dădea altă dată direcția libertății europene. Nu sîntem admisibili în Schengen pentru că Olanda a decis să se opună pe bază de corupție, acolo unde legea europeană spune că decid criteriile de securitate tehnică la frontiere. Cu aceași logică, Olanda a decis că trebuie să blocheze dreptul funamental la muncă în UE, tocmai pentru că românii și bulgarii sînt gata să vină și să lucreze spre binele societăților gazdă. Sau vrea guvernul olanez să ne convingă că zeci și sute de mii de tineri olandezi ard de nerăbdare să își desăvîrșească studiile universitare devenind zidari, îngrijitori de bătrîni sau personal de hotel și restaurant? Posibil, dat fiind faptul că românii vin dintr-o țară coruptă iar tineretul oalndez nu rabdă așa ceva.

Pe vremea cînd România era condusă de un guvern sprijinit de extremiștii dreptei din PRM și ai stîngii din PSM, eram o jignire pentru buna cuvință democratică a Europei. Acum, degradarea guvernului olandez în fața extremiștilor lui Wilders trece drept pragmatism. România e, evident, o țară coruptă dar ar fi mai bine ca acuzația și blocajul care decurge din ea să nu mai fie susținute programtic de un guvern care funcționează pe bază de corupție politică. Ipocrizia olandează poate salva, un timp, un guvern. În același timp, atitudinea olandeză va garanta discreditarea adîncă a valorilor europene pe care, altfel, olandezii se simt îndreptățiți să le predice, în calitate de nație mai europeană decît restul. Pînă la urmă interacțiunea estului de mîna a doua cu inteligentul vest arată, pe piața muncii, în felul următor: Olanda are tot dreptul să fie primul investituor în România și să facă negoț strașnic de la un cap la altul al țării pe care o disprețuiește pentru corupție. Foarte bine. Negoțul e bun. Problema e că după atîta atenție europeană, bilanțul e îngrijorător: muncitorii români au primit dreptul de a fi concediați acasă de Nokia și refuzați în afară de Olanda. Excelent. Mai multă Europă, pentru mai puțini europeni!