12 martie 2009

Dispariţie, decuplare, negaţie - ultima realitate


Banalitatea a mai făcut o achiziţie: crimele civile, „inexplicabile”, în masă - asta pînă la apariţia unei denominaţii psiho-mentale capabile să rezume noua loterie cotidiană a vieţii şi a morţii.

La distanţă de numai cîteva zile, mai întîi în Alabama , apoi în Baden-Wurttenberg , aceaşi combinaţie de violenţă letală şi sentinţă capitală aleatorie: un individ pătrunde înarmat (uneori costumat ritual, în ţinută „combat”) în spaţii publice bine împănate cu nevinovaţi şi ucide cu rafale de armă automată. Lista execuţiilor de acest gen e deja vastă. Într-un fel, suita riscă să se transforme în rutină, să intre, adică, în suma largă, tot mai largă, a „necesarului” cotidian şi de perturbări neremarcabile.

Dimpotrivă, epidemia de asasinate civile în masă poartă însemene vizibile, grave şi cu totul particulare. Autorii acestor asasinate şi actele lor „inexplicabile” sînt sau par să fie rezultatul direct şi eruptiv al cîtorva mutaţii mentale colective. Foarte pe scurt, e vorba, în genere, de atenuarea sau abolirea limitelor, a pereţilor care separă, invizibil dar net, posibilul de impermisibil, viaţa privată de viaţa publică, ego-ul de colectivitate, în fine, realitatea de fantasmele şi fumigaţiile interioare. Două procese par să explice alunecarea în această zonă confuză şi ne-limitată.

Mai întîi, dispariţia educaţiei. În termeni concreţi, asta înseamnă reducerea sau chiar anularea interdicţiilor. Un curent care începe să formeze şi să deformeze încă din şcoala elementară şi din sînul familiei occidentale transmite tinerilor convingerea că nimeni nu e dator să ţină în vreun fel seama de ceilalţi. Satisfacţia şi autosatisfacţia personală primează, în numele presupus al aşa numitei „libertăţi” complete şi inalterabile. Efectele se văd oriunde şi oricînd: tinerii au o lejeritate uluitoare a insultei şi a proastei creşteri. Nimeni nu se mai jenează să stea cu picoarele pe bancheta din tren, să urle la mobil în prezenţa a zeci de pasageri, să bea, să aculte muzică, să sfideze fără să-şi imagineze că sfidează. Rezumatul interior al acestei tendinţe spune un singur lucru: ceilalţi nu există, sînt, cu un singur gest, mutaţi în afara realităţii şi a dreptului la persoană distinctă. Diminuarea realităţii exterioare ego-ului dilatat e, astfel, primul pas spre dezumanizarea celor de alături iar asta înlesneşte, mai departe, tratamentul rezervat obiectelor: casarea. Exact ca un pahar de carton sau alt obiect de unică folosinţă, o peroană poate fi aruncată sau eliminată, fără probleme speciale de conştiinţă.

În al doilea rînd, calitatea şi valoarea realităţii au fost serios zdruncinate în relaţia cu virtualul. Există, de acum, o migraţie colectivă uriaşă spre şi în spaţiul virtual dezvoltat pe diverse platforme internet, jocuri pe computer şi comunicare instantanee. Semnificativ, noua manie a realităţii simulate şi provocate în studiouri de televiziune a primit, în baza unei inversiuni lejere, numele de Reality TV!

Problema nu sînt instrumentele. Problema e plonjeul mediat de net, jocuri, twitter etc, într-un spaţiu care pare perfect compatibil cu realitatea. Graniţa care desparte realul de virtual nu mai funcţionează. Exact ca în cazul educaţiei defuncte în numele permisivităţii, limita se retrage şi deschide un spaţiu fără restricţii şi populaţie. Singurul persoanj şi marele ordonator-dictator al acestui spaţiu e, bineînţeles, egoul.

În majoritatea cazurilor, masacrele executate cu o siguranţă teleghidată în şcoli, benzinării sau magazine au fost precedate de o carieră instensă în chat-room şi în forumuri. Instrucţia prealabilă a autorilor se adîncise în virtual şi îşi transformase clienţii în fiinţe incapabile să distingă între viaţă şi reproducerea ei virtuală.

Componenta cyber a acestui fenomen nu e, în nici un chip, hotărîtoare.
Constelaţia apocalipitică şi solitară care explodează în aceşti oameni şi în jurul lor a fost descrisă într-un eseu memorabil de Hans Magnus Enzensberger. „Perdantul radical” pe care îl descrie Enzensberger e o fiinţă aparent redusă la profilul teroristului musulman. Însă, fie că urcă prin fanatizare religioasă, fie că se extinde prin exerciţiul insistent al libertăţii virtuale, catastrofa interioară are unul şi acelaşi efect: decuplarea finală de realitate. Devalorizarea completă a vieţii. La celălalt capăt, acest impuls anti-vital e ilustrat de noul cult instituţional al morţii, promovat de lobby-ul pro-euthanasie şi acceptat, pe scară tot mai largă, de justiţia şi de statele occidentale.

10 comentarii:

  1. Cred ca cea mai importanta si poate cel mai grav afectata este totusi componenta educatiei in familie. Poate am inceput sa "imbatrinesc" si eu, dar eu imi aduc aminte ca am fost crescuti destul de strins de mici, daca nu mergeam la scoala o luam pe coaja sau macar o sapuneala, la fel daca nu iti faceai ordine in camera, duceai gunoul mai stiu eu, nu aveam unde sa plecam din fata blocului si oricum nu aveam cu ce, nu aveai timp decit intre mese oricum, ca daca scrigau ai tai dupa tine de la geamul bucatariei trebuia sa fii sus in 5 minute era de rau. Nu mai zic cind am mai crescut, chiar daca plecam de'acasa ma freca maica'mea ca pe ridiche unde pleci, cu cine te duci, etc. Nu cred ca eram numai eu asha, mah, asha o fi fost in Romania pe'atunci...

    Ma uit acuma in contrast in suburbiile Dublinului si ramin prost la ushurinta isi dau copii afara, hai, atita timp cit nu stai pe capul meu nu ma intereseaza - sa vezi turme de tineri incepind de la 7-8 ani umblind de colo colo cu autobuzul de te intrebi daca au parinti. Teenagerii ca teenagerii, galagie, ma intreb daca astia chiar se aud cind tipa unul la altul, aia care asculta muzica tare cu castile alea timpite de iPod prin care se aude totul aia sint copii cumintzi. Sa ii vezi prin parcuri sau sa treci a doua zi sticle si cutii de bautura, sau sa-i auzi discutind despre sex la 13-14 ani (bine unii braveaza).

    Totusi, cred ca autoritatea parintilor in familie a luat un plonjeu, dupa ce si ca si noi, traditional parintii au fost autoritari, in ultimii 20 de ani se observa ca si la noi o schimbare, "eu nu o sa-mi cresc copii la fel", greseala prin care parintii inceteaza sa mai fie parinti si incearca sa fie prieteni, si a doua o sa le ofer tot nu am avut eu. Ca m-am intins prea mult, e vorba de disolutia autoritatii in familie, a unui sistem de ordine, de valori.

    RăspundețiȘtergere
  2. Text f. important.

    Despre vidul produs de televizor Giovanni Sartori - tradus si la noi.

    Iluzia realitatii virtuale duce la nihilism: sugestia ca intre "a fi" si "a nu fi", diferenta este neglijabila. De asta a descarca un cartus de gloante a ajuns o imensa banalitate. Poate asta are o legatura cu perceptia tot mai vaga a REALITATII mortii in lumea occidentala (o istorie documentata de Ph. Aries).

    In orice caz, Statul-pedagog se va folosi de aceste violente pentru a limita si mai mult libertatea individuala. Vesti proaste pe toata linia...

    RăspundețiȘtergere
  3. felicitari dle Ungureanu pt articole!

    la cat mai multe....

    RăspundețiȘtergere
  4. Eu cred ca ceea ce se intampla este si datorita disparitiei unor forme "clasice" de educatie transmise, de exemplu prin religie.Noi, in comunism n-am avut educatie religioasa .Ca urmare eu n-am facut niciodata excese in acest domeniu.
    Foarte ciudat insa,chiar recent am simtit nevoia sa printez si sa pun prin casa cele 10 porunci.
    Asa ,pur si simplu, numai pentru educatia copilului orice varsta ar avea el.
    Este o modalitate de a invata copilul ca trebuie sa-si respecte parintii, si pe cei aproape lui
    Altfel va disparea civilizatia si respectul pentru cei din jur

    RăspundețiȘtergere
  5. Stima.
    Am inceput sa va urmaresc aici datorita Dl. neamtu.
    Am o intrebare: nu cumva reduceti crima la o cauza moral-educativa? Caci, eu cred, ca moralitatea si educatia nu pot fi cauzele unei crime de acest fel. NICIODATA. O crima de acest fel este o miniatura a genocidului. Motivele sunt mai adanci si infinit ne-detectabile deductiv.
    Ma intreb de ce in alte tari, de spiritualitate diferita, asemenea acte nu ca nu se intampla (desi nu se intampla), ci de ce oamenii acestor tari nu poarta o frica a acestui tip de eveniment.
    (excludem comunismul ca problematica asemanatoare; e alt subiect.)

    RăspundețiȘtergere
  6. Contrar credintei construita prin team-building-uri si "brainstorming-uri" corporatiste, constringerea creste gradul de creativitate si nu invers. Mi se pare interesanta si relatia intre constringere si evolutie, interdictie si cultura sau lipsa si inventivitate. Din perspectiva asta ader la argumentele legate de educatie, cel putin: Lipsa interdictiilor produce analfabeti.

    Cred insa ca nu virtualul in sine, sau mai bine zis granita din ce in ce mai neclara dintre virtual si real, e catalizatorul ultim al psihozelor ucigase. Cred ca "democratizarea" informatiei, accesul nelimitat la *orice* tip de cunostiinta, in lipsa unui indrumator, maestru sau profesor, produce citeva categorii de monstri umani, dintre care cel mai vizibil e ucigasul "in grup".

    Poate ca pericolul cel mai mare al internetului nu vine din virtualizarea totala a relatiilor umane ci din iluzia cunoasterii (si implicit a puterii) inoculata in capul a milioane de oameni care de fapt nu stiu, despre ei, mai nimic. De la a sti cum se face bomba atomica, cum functioneaza senatul american si cine a cistigat batalia de la Dien Bien Phu, si pina la a constata ca viata nu are nici un sens din moment ce toate cunostiintele nu-ti folosesc la nimic si esti din ce in ce mai nefericit, e un pas teribil de mic.

    Cunoastere fara spirit, aici e adevaratul diavol al internetului.

    RăspundețiȘtergere
  7. Nu cumva exagerati un pic? Intodeauna tanara generati a parut dezorientata si lipsita de repere generatiei anterioare. "Ehe, tineretul din ziua de azi... Nu se mai face scoala ca pe vremea mea." Sigur, sunt probleme, dar mi se pare ca concluziile dumneavoastra sunt fortate. Asasinate civile in masa au existat dintodeauna, inainte de internet, televizor si arme automate.

    Elisabeta Bathory a fost probabil una dintre cele mai mari criminale din istorie. Si nu cred ca nu era bine educata, si cred ca si ea era decuplata de realitate. Mintea umana poate sa construiasca realitati virtuale si fara calculator. Probabil si ea considera ca totul ii era permis, mai ales ca victimele ei aveau o situatie sociala inferioara.

    In timpurile moderne este mult mai usor pentru mult mai multi oameni sa comita asemenea crime. Dar comportamentul in sine nu este nou.

    "Toate-s vechi si noua toate"...

    RăspundețiȘtergere
  8. mi-a palcut analiza Dvs, am postat un fragment pe blogul meu (http://www.spranceana.com/de-ce-ne-ucidem-647.html )...
    au aparut ceva ipoteze de lucru...ma gandesc ca ar fi vorba, in cazul acestor violente aparent inexplicabile, de un terorism intern, nu prea diferit, ca esenta de cel extern: vizibilitate sociala, soc, tinta sunt intotdeauna oameni nevinovati etc...

    RăspundețiȘtergere
  9. O posibila explicatie, poate doar partiala:

    http://news.yahoo.com/s/ap/20090312/ap_on_re_eu/eu_germany_school_attack -- police investigator Siegfried Mahler states on the record that the shooter (Kretschmer) "underwent several treatment sessions for depression at a psychiatric clinic" and was "...prescribed a session of outpatient therapy, which he never began."
    Thus, the shooter was on psychiatric medications and then quit using them. This created a classic antidepressant withdrawal crisis which is exactly what leads to extreme acts of violence against self or others. As we reported in our previous story, virtually every school shooting that has taken place in the last two decades was carried out by those who either take psychiatric medications or are attempting to quit them.

    Poate ca ar trebui scris si un articol frumos documentat despre disciplina care se pretinde a fi stiinta insa defineste un "om normal" pe baza unei metrici statistice plus prin negatia unor comportamente definite ca fiind anormale.

    RăspundețiȘtergere
  10. Buna seara,domnule Ungureanu.
    Intr-adevar ,asasinatele din ultima vreme din scoli ,facultati produse ,de cele mai multe ori chiar de catre elevi sau studenti care aparent nu aveau probleme si urmate de sinuciderea celui care le-a produs au cauze multiple si "radacini" adanci (mai mult sau mai putin).
    Explicatiile sunt cele pe care le-ati mentionat :disparitia educatiei si prezenta virtualului odata cu aparitia calculatorului si internetului .
    Educatia ? Este ceva perimat,nu mai este"la moda" ,lucruri mai mult decat elementare si de bun simt sunt ignorate si de neinteles pentru multi dintre adolescenti ,pe langa toate pe care le-ati mentionat ;un exemplu recent :trecand pe holul liceului spre cancelarie doi elevi (adica un elev si o eleva!)se sarutau ,ca sa ma exprim elegant ;le-am facut observatie in sensul ca poate isi gasesc un loc mai potrivit si pe moment si-au revenit ,dupa care am plecat ;credeti ca dupa ce am plecat nu si-au continuat "activitatea"intrerupta?
    Si ma intreb :oare am gresit cand le-am facut observatie si ar fi trebuit sa ma prefac cum ca nu vad si sa trec mai departe sau as spune ca pe langa dezinvoltura cu care se poarta in toate cele nu mai stiu ca sunt si lucruri ,gesturi intime ,personale care tocmai pentru ca sunt intime au nevoie de un cadru intim si nu public de desfasurare .Si este doar un exemplu dinre cele mai "nevinovate" ca sa zic asa.Va imaginati ce se mai poate intampla prin toaletele din scoli chiar daca scrie deasupra lor ca este toaleta pentru fete ,respectiv pentru baieti? Dar in vestiarele anexe salilor de sport ?
    Virtualul aparut odata cu calculatorul si internetul are consecinte la fel de grave dupa cum ati spus ;s-a ajuns la confundarea realitatii cu "realitatea virtuala" ;nu numai ca se creeaza dependenta de calculator si de internet dar se pierde din contactul, comunicarea directa care duce la stabilirea relatiilor adevarate ,reale intre oameni ,la perceperea lucrurilor la dimensiunile adevarate ,reale.
    Dupa cum v-am mai spus ,in alt comentariu ,pe vechiul blog ,pe inetrnet majoritatea se ascunde sub diverse pseudonime ,spune ce vrea ,de multe ori fara inhibitii folosind un limbaj care lasa de dorit ,fara sa-si asume ceea ce spune, fara consistenta ,in absenta unei perzente fizice ,reale care sa oblige la asumarea unor responsabilitati in ceea ce spun si fac.
    Iar toate astea duc la lipsa de comunicare si la iluzia ca traieste si isi poate permite orice ,printre altele.
    Sa mai mentionez si "asasinarea " limbii romane in scris in cazul adolescentilor (probabil ,nu numai dar mai ales ei) cand comunica (?) pe messenger intre ei ?
    "Anonima Necunoscuta"

    RăspundețiȘtergere