70 de ani de tragedie la Katyn


Sfîrşitul Preşedintelui Kaczynski e înconjurat de simbolistica neagră a tragediei de la Katyn, acum 70 de ani şi după 70 de ani. Un Preşedinte anti-comunist, fiul unui erou al rezistenţei poloneze, moare la Smolensk, lîngă Katyn, alături de alţi 100 de polonezi, în drum spre cel mai nefericit loc al nefericitei istorii poloneze. Kaczynski şi delegaţia care îl însoţea urmau să participe la a 70-a aniversare a ororii de la Katyn. În 1940, în impul ocupaţiei sovietice care a urmat acordului sovieto-nazist de dezmembrare a Poloniei, trupe speciale şi unităţi sovietice NKVD au executat 22000 de ofiţeri, intelectuali şi personalităţi publice poloneze. Elitele naţionale poloneze au fost decapitate. Comunsimul sovietic a calculat doctrinar că o naţiune lipsită de conştiinţe se va scufunda mai repede în amoralsimul socialsimului de gloată.

Katyn nu e, aşadar, doar un mascru la scară industrială şi un act de negare sistematică a umanităţii. Katyn e o mostră de comunism ideologic aplicat. Exact din acest motiv - şi nu ca urmare a remuşcărilor sau dubiilor etice tîrzii - Rusia sovietică şi, în bună parte, post-sovietică a înercat şi, multă vreme, a reuşit să mintă cu toată laşitatea expertă a propagandei comuniste. Multă vreme, Katyn a fost ferecat în tăcere. Moscova a ascuns documentele lămuritoare şi a plasat răpsunderea asupra Germaneiei naziste. După ce adevărul şi-a făcut loc împins de memoria vie a generaţiilor succesive ale Poloniei postbelice, „noua” Rusie democratică a refuzat să deschidă arhivele. Preşedinele Yelţin a făcut un pas curajos în direcţia bună. Însă adevărul integral, în toate detaliile lui adminstrative şi politice, rămîne ascuns, în continuare, în arhivele ruseşti. Ideologia post-sovietică a Rusiei nu se poate dezlipi de comunismul recuperat, prin viziunea de tip Putin, în beneficiul patriotismului naţional rus.

A doua tragedie de la Katyn e un amestec de simbolism istoric şi derizoriu politic. Nu mai e nimic de spus despre durerea pe care o provoacă un accident, pe locul unei dureri încă mai vechi. Însă, detaliile politico-lumeşti merită amintite, înainte de a fi înghiţite de calcule şi uitare. Lech Kaczynski a fost un Preşedine de dreapta. Un om de viziune şi, lucru de neconceput în concertul laşităţilor publice ale zilei, o voce ferită de ipocrizie. Kaczynski nu s-a temut de ridicol şi, mai ales, de defăimarea destinată de mediile de informare adevărului rostit cu claritate. Kaczynski a fost un om de integritate nepătată şi, mai departe, un politician incomod. A fost iubit de polonezi şi detestat, de la un cap la altul al lumii, de uriaşul partid al mediilor academice şi de informare care l-au zugrăvit şi desfigurat în fel şi chip. Dar Kaczyinski n-a fost nici fascistul, nici anti-liberalul, nici extremistul pe care l-au descris cu insistenţă agit-prop mediile conforme ale consensului liberal. Kaczynski a fost un polonez născut şi educat de istoria Poloniei.

Moartea lui Kaczynski e, din nefericire, prilejul unor clarificări triste. Coverage-ul continuu de tip CNN-BBC e în fiecare clipă dovada documentată a ignoanţei şi dezintersului faţă de crimele capitale ale comunismului. Prezentatorii nu ştiu nimic despre Katyn, nu pot pronunţa cuvinte simple ca Smolensk sau Katyn şi nu se pot orienta în faptele elementare care dau faţa sovietică a celui de-al doilea răboi mondial. În schimb, au grijă să reamintească subtil şi perfid că fostul Preşedinte al Poloniei era un radical, un om de dreapta, cu alte cuvinte un indezirabil.
Avionul în care şi-au găsit sîrşitul Preşedintele Kaczyinski şi cele 100 de persoane care îl însoţeau era un TU 154, „perla” industriei aeroanutice sovietice (cu o rată istorică de accidente de 7 ori mai mare decît media Boeing). Avionul se afla în serviciul Preşedinţiei poloneze de 20 de ani. Cînd Preşdinţia a încercat să cumpere an avion nou, s-a declanşat instantaneu valul de populism instrumentat în astfel de ocazii de corifeii de presă: „oamenii mor de foame şi Preşedintele vrea avion”, „ atîtea şcoli, spitale şi grădiniţe s-ar putea construi cu banii aruncaţi de fereastră de Preşedinte”. Iniţiativa a fost abandonată. Scandalul e cît se poate de asemănăror cu aşa zisa dezbatere dusă în România pe aceaşi temă.

Colegii polonezi din Paralamentul European s-au adunat imediat la birorui sau au plecat în ţară. Am avut mereu relaţiile cele mai bune cu parlamentarii polonezi (fie creştin-democraţi, fie socialşti). I-am contactat dimineaţa şi am aflat de la ei că pilotul avionului a încercat şi a ratat de 4 ori aterizarea, în condiţii de ceaţă densă, pe aeroprotul militar din Smolensk (un aeroprot rudimentar folosit destul de rar). Erau toţi înebuniţi de durere. Fiecare avea cunoscuţi, foşti colegi de universitate sau de Parlament între dispăruţi. Le-am transmis condoleanţe şi am vorbit îndelung despre figura excepţională a lui Kaczyinski.

Polonia trece printr-un moment greu. Îl va depăşi, cu siguranţă. Pentru că soildaritatea şi puterea în faţa tragediei sînt, deja, calităţi colective ale acestui popor care nu şi-a abandonat niciodată valorile şi n-a pus capăt nicicînd speranţei.