25 iunie 2010

Curtea Constituţională e neconstituţională



O decizie previzibilă a Curţii Constituţionale a eliminat prevederile legale care ar fi permis reducerea cu 15% a pensiilor. Curtea nu şi-a explicat, încă, decizia. O va face mai tîrziu, deşi nu mai e nevoie. Motivul e, deja, clar. El e de găsit în cealaltă decizie adoptată de Curte: soluţia care declară neconstiuţionale noile prevederi legale referitoare la pensiile magistraţilor. Mai simplu: Judecătorii Curţii şi-au declarat pensiile intangibile şi, pentru a masca abuzul, au comis un abuz încă mai mare, declarînd toate pensiile intangibile. Care sînt consecinţele?

Înainte de toate, Curea se descalifică moral în totalitate. Nu pare mare lucru, mai ales acum, în vremuri de criză, cînd lupta pentru salarii şi locuri de muncă n-are rival iar morala trece pe ultimul loc. Însă Judecătorii Curţii au fost aşezaţi în funcţie tocmai pentru a asigura echilibrul legal, adică pentru a împiedica transformarea legii într-un instrument avantajos pentru interese
de grup şi dezavantajos pentru interesul colectiv. Cu alte cuvinte, misiunea morală a Judecătorilor Curţii Constiuţionale are o importanţă naţională, nu personală. Misiunea Judecătorilor Curţii poate fi descrisă în termeni tehnici şi lesne confundat cu o complicaţie avocăţească. Definiţia decisivă sună mult mai simplu. Misiunea Judecătorilor Curţii e să apere esenţa democraţiei şi să excludă instalarea anarhiei. Cea mai recentă Decizie a Curţii e profund imorală pentru că distruge această misiune şi aprobă instalarea anarhiei în interiorul decorului democratic. Astfel, oricine poate înţelge, după decizia Curţii, că e îndreptăţit să comită abuzuri şi să opereze prin orice mijloace, pentru a obţine profit în dauna celuilalt. Sărăcirea şi deposedarea prin înşelăciune, devin, astfel, acţiuni legitime şi legale. Adevărat, ceteţenii români, fie ei în funcţii oficiale, fie lipsiţi de poziţii de comandă, nu au nevoie de asemenea încurajări pentru a trece la fapte. Însă decizia Curţii oficializează acest raport şi, prin urmare, dă mînă liberă evoluţiei noastre generale spre ipocrizie şi ruină.

Consecinţele economice ale Deciziei Curţii vor fi masive. Curtea poartă o răspundere cu atît mai apăsătoare, cu cît a decis să se amestece, fără drept, în economie, un domeniu în care nu are nici urmă de competenţă. Aparent, Curtea a făcut un serviciu pensionarilor, ferindu-i de un şoc fatal (C.T.Popescu a estimat cîteva mii de morţi, pe baza unui calcul care s-a ferit să numere decesele de pe vremea pensiilor CAP de 5 lei). Dacă Decizia Curţii a ferit pensionarii de o lovitură cruntă, atunci a făcut-o doar spre a le rezerva o nenoricre şi mai mare. Căci decizia Curţii nu mai lasă Guvernului decît varianta fiscală: mărirea impozitelor şi a taxelor. În clipa în care fiscalitatea va fi scoasă din lesă şi silită să recupereze golul din deficitul bugetar, dominoul economic se va declanşa în cascadă, după o logică implacabilă. Majorările fiscale vor adăoga la preţuri iar acestea vor ciopîrţi pensiile „salvate” de Curte şi vor strivi consumul. Impozitele în creştere vor obliga companiile să îşi recalculeze structura de salarii şi să concedieze „surplusul” de angajaţi. Climatul fiscal agresiv va clătina sau compromite imaginea economică a ţării şi va forţa retragerea capitalului prezent sau va opri noile pătrunderi de investiţii.
În concluzie, sporirea fiscalităţii e, prin excelenţă, o măsură cu enormă forţă de propagare, o mutare care contaminează întreg sistemul economic şi financiar. Acesta e motivul pentru care Guvernul a evitat să adopte linia fiscală, atunci cînd a trebuit să decidă asupra măsurikor de austeritate. Şi tot aici trebuie remarcat cinismul mediilor de informare care au ascuns această observaţie elementară şi au creat, în schimb, impresia unei nedreptăţi criminale impusă de un Guvern care avea şi alte mijloace la dipoziţie. Amputarea pensiilor e o măsură dură dar şi o acţiune cu efect limitat, local şi controlabil, nu o dereglare care dereglează, mai departe, întreg sistemul economic.

Curtea nu avea ce căuta la cîrma politicii economice şi financiare a României. Emil Boc, Sebastian Vlădescu, Adrian Videanu şi Mugur Isărescu sînt sau nu sînt inspiraţi dar Ion Predescu e, cu siguranţă, un Ministru al Economiei catastrofal şi ilegal. Declaraţiile în care Judecătorul Predescu explică, într-o ploaie de dezacorduri logice şi gramaticale, decizia Curţii sînt un spectaol ruşinos. Ignoranţa nu e o scuză. Ipoteza după care Curtea a păşit întîmplător, din neatenţie sau din pur umanitarism, în afara terenului ei de joc e falsă. Ştim că acţiunile Curţii au urmărit în modul cel mai direct şi mai meschin să salveze mega-pensiile magistraţilor. Putem conchide, mai departe, că Judecătorii Cvurţii sînt complet indiferenţi la soarta economiei (şi a tuturor celor ce muncesc dar nu sînt magistraţi), atîta vreme cît pot forţa legea să îi plătească gras pe tot timpul vieţii. Buni de afişat în Decizii care servesc pensiei de magistrat, oamenii de rînd sînt, de fapt, ostatecii necesari într-o scenetă tragică: regizorul îşi face numărul, ia banii şi pleacă, înainte ca incendiul să mistuie teatrul, cu tot cu ostatici.

În plan politic, deciziile Curţii aruncă România în afara interlocutorilor credibili ai instituţiilor bancare internaţionale. Decizia care blochează măsurile de austeritate ale Guvernului stabileşte că, de acum înainte, Fondul Monetar Internaţional trebuie să negocieze cu Curtea Constituţională şi nu cu Guvernul României. Nici o bancă şi nici un creditor nu vor accepta această mascaradă. În această situaţie, spaţiul de manevră al Guvernului (al oricărui Guvern) se îngustează dramatic.

Intervenţia Curţii e un act de uzurpare politică, produce o agravare inutilă a crizei şi loveşte dur societatea pe care Judecătorii pretind că o apără de acţiunile nesăbuite ale Guvernului. Comportamentul mizer al Curţii e complet previzibil, fiind, în cea mai mare parte, dictat de socialismul primar al membrilor ei. Legăturile adînci între Curte şi PSD datează de mult timp şi au fost fortificate sistematic, prin numiri succesive de jurişti de partid. Pe scurt, în actuala sa înfăţişare, această instituţie ineptă, aplecată spre abuz şi demagogie e în afara legii. Curtea Constituţională e neconstituţională.

58 de comentarii:

  1. Trebuie clarificată treaba definitiv cu UDMR (omul lor a înclinat balanţa) - nicio concesie pentru autonomie, nicio concesie cu învăţământul (ai auzit, Funeriule ?!).

    Scurt pe doi - sunt la putere sau în opoziţie?.

    PRIORITATEA NR.1 - LEGEA ELECTORALĂ PUSĂ DE ACORD CU OPŢIUNEA DE LA REFERENDUM _ DOUĂ TURURI DE SCRUTIN>

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca nu se iau masuri ferme, serioase ne asteapa falimentul si anarhia

    RăspundețiȘtergere
  3. Pai sa gandim numai la "onorabilul" judecator Ion Predescu, care a fost membru PSD si membru in Partidul Comunist Roman. Pe el il leaga o relatie foarte stransa de Ion Iliescu, dar cand numirile judecatorilor de la Curtea Constitutionala sunt facute pe criterii politice, ne putem astepta la decizii aberante din partea membrilor CCR.

    RăspundețiȘtergere
  4. Declaratia si vehementa sunt perfecte, dar utilitatea? Cum se poate corecta impostura CCR in mod practic? Ce propunere aveti?

    RăspundețiȘtergere
  5. Traian Ungureanu, te respectam pe vremea cand faceai emisiunile alea extraordinare la BBC, in special Arena, regret ca nu am de unde sa le iau sa le mai ascult. De cand ai devenit basist si pdl-ist(as putea sa pariez ca nu din convingere, este imposibil asta la un om de inteligenta ta), imi este mila de tine.

    RăspundețiȘtergere
  6. Bai asta, tu n-ai nici macar scuza ca ti-ar pasa! Nu ti s-ar fi taiat salariul de europarlamentar cu 25%, nu te afecteaza nicio crestere de TVA pentru ca nu locuiesti p-aici.
    Esti doar o vuvuzela portocalie, o masina de zgomote!

    RăspundețiȘtergere
  7. Eu stau si ma intreb. Oare de ce Curtea Constitutionala nu a declarat neconstitutionala si majorarea pensiilor cu 70% in 2007 facuta de Tariceanu sub santajul PSD din Parlament. De ce micsorarea pensiilor cu 15% e neconstitutionala si majorarea lor cu 70% nu.

    RăspundețiȘtergere
  8. 1 Decizie previzibilă? Păi ori măsura prevăzută în lege este neconstituţională şi atunci decizia era previzibilă dar întrebarea este de ce nu s-a găsit o altă soluţie conform legilor, ori măsura e constituţională şi atunci previzibil era să fie acceptată de curte. Ce vrei sa spui, TRU , Curtea Constituţională răspunde la comanda politică a opoziţiei? Acum după circul cu desemnarea celor doi judecători propuşi de PDL?
    2 Răspunderea nu este a Curţii. Oamenii ăia evaluează cât de corecte sunt legile din punct de vedere constituţional si nu au ca criterii corectitudinea economică sau altele. Cei care au asumat răspunderea pe nişte legi defecte constituţional vorbind au de răspuns . Cu alte cuvinte, dacă un medic specialist prescrie un tratament greşit ( de uz veterinar să zicem) , medicul de familie care anulează prescripţia observând eroarea este vinovat?
    3 Povestea cu pensiile magistraţilor mi se pare şi mie ciudată. Adică ar fi fost culmea să decidă ei că reducerea pensiilor lor e corectă.

    RăspundețiȘtergere
  9. @ Sergiu
    De ce relaţia lui Ion Predescu cu Iliescu pute mai tare decât relaţia lui Augustin Zegrean cu Băsescu?

    RăspundețiȘtergere
  10. @ Riddik
    Înţeleg bine ce spui?
    Se dau la schimb grade de autonomie teritorială pentru voturi la CCR? Sau concesii cu privire la învăţământ?!?! Eu credeam că guvernarea PDL are la bază principii , devotament faţă de popor alea alea, nu troc penibil...

    RăspundețiȘtergere
  11. @CM: NU ai înţeles bine. Ca de obicei.

    Autonomia a fost DOAR SOLICITATĂ de UDMR, iar unele articole din legea învăţământului cerute de UDMR (discipline care se studiază în limba maternă)au trecut (cu greu )la parlament.

    RăspundețiȘtergere
  12. Atentie virusare !

    Cand intru pe blog apare atentionarea de malware din cauza site-ului
    firstthings.com

    RăspundețiȘtergere
  13. Traian
    Am fost colegi de liceu la Neculce. Te-am reintalnit in piata pe 29 ianuarie 1990 cand inca nu erai zarist, dar insoteai o echipa a unei televiziuni. Atunci credeam in demersul tau pentru ca eram de aceias parte a baricadei. Astazi nu mai cred. O ceata groasa s-a pus in fata ochilor tai din prea multa dragoste (sunt indulgent si iti acord circumstante atenuante) sau poate din interese omenesti si scuzabile.
    Traian, din cate imi amintesc, nu ai competentele necesare pentru a te pronunta nici pe probleme economice (pentru ca nu ai studiat economie) si nici pe probleme juridice (pentru ca nu ai absolvit dreptul). De ce nu te rezumi la a comenta probleme ce tin de lingvistică, istorie si literatură română/ engleză/universala? Sau macar in a comenta ca tot romanul (caci la asta toti cred ca se pricep) politica sau football

    RăspundețiȘtergere
  14. Domnule TRU in alte vremuri si in alte conditii as fi intru totul de acord ca dumneavoastra sa mergeti linistit si sa sapati la Belomorcanal (am scapa de un lacheu ordinar, oameni ca dvs. sunt nocivi meritati sa sapati un sant adanc cu mainile si cu roaba).
    Dvs. sunteti suparat ca nu se taie pensiile sarcailor? Oricum pensiile alea de neam prost romanii le vor suporta ani si ani la rand pentru ca romania e plina de slugoi care odata ce au pus mana pe cascaval cu greu mai dau drumul (si dvs pentru 7 000 de euro pe luna v-ati vandut sufletul, sunteti o caricatura umana).
    Eu militez pentru impozite diferentiate (asa e in toata Europa civilizata), taieri graduale de pensii si salarii si mai ales concedieri masive in administratie acolo unde sunt plasati cei din clientelea politica. Dar suntem in Romania, nu?, tara unde pupincuristii dau tonul. A bientot.

    RăspundețiȘtergere
  15. Saracul TRU, pana acum era doar basist, acum e de-a dreptul DEMENT Taierea pensiilor amarastenilor cu 15%= masura de austeritate ? Poate de Auschwitz, retarzilor portocalii

    RăspundețiȘtergere
  16. Ok, acum mars inapoi la pupat basescul in koor

    RăspundețiȘtergere
  17. La firstthings.com este virusat link-ul intern Gateway Pundit (blog), nicio problema dacă nu deschideţi link-ul.

    RăspundețiȘtergere
  18. @Anonimul de la 12.17

    bai esti penibil; daca nu am studiat agricultura nu pot sa remarc ca fara apa nu se face productia?


    ne lasi!

    TRU, keep on!


    Bravos!

    RăspundețiȘtergere
  19. Ai limba maro de atata lins in cur pe basescu, bou cu creier spalat ce esti! si vad ca se gasesc pe aici imbecili care sa te pupe si pe tine in cur.Sti ce bah "TRU"? TU SI TOATA CIUMA VOASTRA PORTOCALIE SUNTETI DOAR NISTE GUNOAIE!!!MI-E SCARBA DE VOI

    RăspundețiȘtergere
  20. partial de acord...vezi si www.podul.wordpress.com

    RăspundețiȘtergere
  21. Poi asa europerlamentari avem noi.... asta T.U. e in stare sa se substituie Constitutiei Romaniei si cu o obraznicie extrem de rar intalnita in Romania, ataca CCR. Da domnule T.U. nu stii ca nimeni nu e mai presus de lege? Nu meritati nici macar cetatenie romana, nu altceva...
    Frumos din partea dumneavoastra. Asteptati ca si CC, sa sustina incompetenta care paralizeaza Romania.
    Va cer solem sa nu mai vosbiti prostii ata de mari, nu se sta unui europarlamentar. Democratia nu scuza prostia vorbelor dumneavoastra. Toata rusinea va aparite. Astia is romanii, cu ce europarlamentari, care ataca Constitutia si CC. Unde mai e loc de notiunea de ,,stat de drept'' in Romania'??

    RăspundețiȘtergere
  22. Ia de la tata. Ia de la mama. Ia de la Basescu.
    Spre deosebire de labradorul ala, Ungurene, te-ai repezit sa mananci din mana aluia. Si sa-l mai si lingi plin de recunostinta!

    RăspundețiȘtergere
  23. Domnule deputat, să fim optimişti! La anarhismul CCR am copt un anarhism pe măsură, şi greu de combătut de "organe".

    Aruncaţi numai un ochi aici:

    http://delaepicentru.wordpress.com/2010/06/27/%e2%97%8f-vreti-pensii-bineee-veti-avea-pensii/

    RăspundețiȘtergere
  24. @CM
    Habar nu aveam de Augustin Zegrean pana sa pomenesti tu numele asta. In plus, gandeste-te la ce spune TRU, chiar daca poate nu-l placi, dar asta nu inseamna ca nu are dreptate. CCR nu are deloc competente in domeniul economic, dar PD-L le-a oferit o modalitate de atac PSD-ului si PNL-ului cand au invocat acel articol din Constitutie pentru a adopta masurile anticriza.

    Oare toti cei care lasa comentarii pe bloguri au cat de cat pregatire economica ? Multi isi dau cu parerea despre niste masuri economice, care trebuie luate, fara sa stie despre ce vorbesc. In plus nu critica textul postarii, ci vorbesc prin prisma antipatiei lor fata de autor. Citeste cu atentie comentariile si vei vedea ca am dreptate.

    Acum guvernul a anuntat ca vor creste TVA la 24%, pentru ca nu mai pot taia din pensii si salarii. Oare ce ar face partidele din opozitie odata venite la putere ? Vrei sa stii ? Ar lua exact aceleasi masuri. Nu exista alte solutii. Peste tot in Europa sunt luate masuri similare. Zona euro sta sa se prabuseasca, iar Romania va fi afectata extrem de mult daca s-ar intampla asa ceva.

    RăspundețiȘtergere
  25. Culmea ironiei: sa te cheme Ungureanu, sa cureti dupa Basescu si Boc, si toti trei sa fiti pusi la colt de un alt ungurean (Puskas Valentin Zoltan).
    Nea Ungurene, de ce nu ai scris matale articolul asta cand PD-L-ul tau se dadea de ceasul mortii sa-si impuna oamenii in CCR? Atunci CCR-ul era constitutional?
    Nea Ungurene, este constitutional faptul ca mataluta esti europarlamentar? Dar EBA?
    Si ce calificare ai matale in domeniul constitutionalitatii? Dar Emil Boc?

    RăspundețiȘtergere
  26. Am citit cu mare atentie comentariile postate anterior si din marea majoritate a opiniilor rezulta ca MERITAM ceea ce ni se intampla ... Stau si ma intreb ce s-a intamplat cu tara aceasta de numai semidoctii au ramas vocali ... Ma minunam cum "intelectuali" indoielnici precum Vanghelie, Becali sau Mazare ne dau lectii la televizor, insa citind randurile de mai sus nu ma mai mir ... Va meritati soarta ... si cand va veti numara banii soiosi, cu fetele lipite pofticios de vitrinele de care nu va veti mai putea atinge sa va amintiti tot ce ati scris ... Mi-e rusine sa fiu parte a acestui popor de pomanagii.

    RăspundețiȘtergere
  27. Decizia Curtii Constitutionale este absolut beton in esenta ei, intr-un stat de drept, european. Dvs in schimb sunteti una din cele mai mari dezamagiri ele mele personal, cred ca ati reusit foarte bine sa va disimulati obedienta atatia ani, felicitari pentru profesionalismul scolii de la Baneasa la care sunteti probabil afiliat, cred ca cel mai bine ar fi sa emigrati in Kirghistan

    RăspundețiȘtergere
  28. Ce meclă de handicapat ai ”stimate” domn Ungureanu! Esti iresponsabil cand afirmi ca cea mai inalta instanta a Romaniei a carei menire este apararea valorilor constitutionale este o entitate comunista. Esti un lache mai nene, degeaba lingi cur la dl Presedinte de atatia ani, ca tot nu ai invatat nimic de la el!

    RăspundețiȘtergere
  29. @Sergiu
    Indiferent dacă îl plac sau nu pe TRU ( şi ca să fiu sincer evoluţia sa din ultimele luni mă face să nu îl mai apreciez cum o făceam ) nu are dreptate. Articolul e expresia unei mari frustrări , e scris de ciudă parcă. Pe lângă asta e foarte prost scris ( frecvente greşeli de tastare, erori logice ) , parcă e scris de şoferul lui TRU.
    CCR nu trebuie să aibă competenţe economice. Ei evalueaza dacă o lege este sau nu constituţional corectă. Asta( şi numai asta )este treaba lor. Şi din câte ştiu ei au ultimul cuvânt. De exemplu eu pot să mă gândesc la o soluţie mai bună decât scăderea pensiilor cu 15% . Hai să facem lege să îi omorâm pe toţi pensionarii. Din punct de vedere economic e soluţia perfectă, facem o economie mare la buget ( reducerea pensiilor cu 100% ) . În logica lui TRU şi a celor care dau vina pe CCR zilele astea ,fantasticele avantaje economice ar trebui să compenseze celelalte aspecte ale acestei soluţii?

    RăspundețiȘtergere
  30. TRU e suparat pe arbitru pentru ca n-a validat un gol din off-side! Motivatia este tipic pedelista: avea nevoie de gol echipa dumnealui, restul nu conteaza.

    RăspundețiȘtergere
  31. cand a validat alegerile ce se vedeau de toata lumea ca sunt nu prea corecte atunci a fost buna curtea, ce-o mai invocati si la suspendare era tot buna.Esti jalnic , nu invoci numele judecatorului UDMR caci ti-e frica , poate va lasa din brata si vai ,vai ce jale ca toti incompetentii si hotii pleaca de la putere ci invoci pe Predescu care parca ar fi avut doua voturi.Nu vorbesti despre competenta celui sustinut cu ardoare si incalcare de legi acel Zagrean ce-n cv are decat jurist consult ci vorbesti de Predescu caruia si dusmanii ii recunosc competenta .Stii cine esti domnule ???clovnul care prezenta in campanie luindu-i de mana si aducandu- pe scena pe cei ce conduc astazi imi era mila de tine atunci ,imi este si acum.Cine sunt sau ce drept am sa spun asta .O pensionara anonima cu o pensie decenta careia ii parea rau si de banii ce-mi taiati voi din pensie dar mai ales de rusinea , de umilinta de a ma face asistat social, grasa ce stau pe umarul slabut al Ebei probabil si cate alte injurii iesite din gura sustinatorilor ca dumneata, mihaies, hoara ,moraru, pora//Scriu cu litera mica ca asa meritati// si alti neaveniti si agresivi ce apar si ne jignesc .In numele cui, in numele celor 80000 de voturi furate????? Pe noi cine ne apara c.cine ne spala rusinea de a fi mereu insultati???

    RăspundețiȘtergere
  32. Riddick, personal as fi preferat ca propunerea guvernului sa treaca la CCR. Desi facuta cu nemasurat diletantism, cred si eu ca ar fi fost o solutie, nu optima, dar preferabila. Din comentariul tau insa reiese dorinta ta de a mentine politizarea CCR, ceea ce-ti tradeaza suficienta portocalie. Ori scopul national nu e guvern portocaliu, ci iesirea din criza. Este secundar cine face acest lucru.
    Insa tocmai pentru ca ai si hematiile portocalii, decizia CCR ar trebui sa te bucure: chiar si cu scaderea pensiilor, taxele ar fi trebuit sa urce la urmatoarea "strigare", iar diletantii dumitale s-ar fi facut de ras. CCR le-a oferit insa un pretext pentru nereusita lor viitoare. Iar doua tururi de scrutin n-au fost aprobate referendar, asa ca bucura-te: pe de o parte legea electorala este cea care reglementeaza modalitatea de alegere, ea nefiind parte a constitutiei, iar pe de alta la scorul actual din sondaje al PD-L (11%), n-ar mai pupa ei Parlament.

    RăspundețiȘtergere
  33. Bai basist ordinar. Taierea pensiilor cu 15% era ILEGALA si anume ar fi fost furtul dreptului la proprietate.

    Bai basist scarbos. Dreptul la proprietate trebuie sa fie intangibil, iar dreptul la pensie este un drept de proprietate, spre deosebire de salariu.

    Bai basist gretos. Daca omul-partid pe care il slujesti tu ar fi facut ceva de 6 ani incoace nu am fi ajuns aici. Marinarul tau preferat a adus tara in halul in care sa aiba pretentia sa ia dreptul la proprietate unor pensionari saraci. Marinarul tau preferat se plange de greaua mostenire de la Tariceanu si PSD, pe care EL i-a pus in functie, noi eu, nu pensionarii, nu Mama Omida.

    Bai basist infect. Tu ori nu vrei sa vezi, ori nu poti datorita privirii tale divergente, ca guvernul asta e plin de incompetenti, care chiar se asteptau sa fure de la pensionari ca sa iasa din criza. Asta era masura lor, sa taie. Si vine Boc ala care trece in picioare pe sub masa sa se ratoiasca la noi la tv pe un tot rastit, de parca io am condus tara pana acum.

    Te rugam da-ti demisia din viata!

    RăspundețiȘtergere
  34. Intrebare: daca unii membri ai Curtii Constitutionale au incalcat legea secretului votului , spunand cum au votat in interviuri acordate inainte de a se anunta rezultatul oficial si de a fi publicat in Monitor si cu mult inainte de a se face publica Motivatia Curtii, nu se poate face contestatie si cere reluarea votului? Intreb asta pentru ca nici cresterea TVA nu o sa poata fi trecuta prin Curte , dupa ce obraznic, arogant si nesimtit a devenit Ponta. Si atunci ne mai ramane doar inflatia...pe care nu o mai pot contesta nicaieri!

    RăspundețiȘtergere
  35. Cu ce schimbă situaţia faptul că ăia au declarat cum au votat înainte de publicarea motivaţiei? Oricum votul era consumat, nu? Dacă ne apucăm şi contestăm pe proceduri apoi contestăm contestaţia şi aşa mai departe mă tem că nu mai ajungem vreodată undeva . Îmi doresc să văd odată un set beton de măsuri dar mă tem că Boc + Băsescu nu sunt capabili de aşa ceva. Observ că le place să se bălăcească în ape tulburi.

    RăspundețiȘtergere
  36. Ha Ha ! Daca UDMRistul ala vota ca oamenii lui Basescu , era Curtea cum nu se poate mai buna ? Vrei calule ovaz ? He he , uitati prin ce aliante nebuloase v-ati instalat la putere.Cand iti faci oaste din tradatori cazi urmatorul. Inceputul sfarsitului : si en beaute , cu rictusul de rigoare care duce la scrieri ridicole .Cica Curtea nu stie economie si asta e o problema ! Qu'est-ce que je me marre...

    RăspundețiȘtergere
  37. Domnule, ia un calmant! Dar poate n-o sa fie folositor in cazul dumitale.

    RăspundețiȘtergere
  38. CCR a consacrat dreptul la pensie ca fiind unul fundamental. În opinia CCR, dreptul la pensie poate fi apărat şi la graniţa dintre Somalia şi Eritreea. Iar ca să demonstreze valabilitatea aserţiunii, e gata să transforme România într-o Somalie.

    Lucrurile ar fi fost cu mult mai simple dacă CCR ar fi pus criteriul calitativ în pătrăţica sa, şi s-ar fi concentrat asupra celui cantitativ.

    La urma urmei, bugetul nu face referire decît la capitole de calculaţie, cărora li se ataşează cifre. Aşadar, la cifre ar fi trebuit să se refere şi CCR. Şi nu ar fi fost mare filozofie să-i ceară Executivului căutarea căii de mijloc. Adică, diminuarea temporară, în proporţie chiar mai mare de 15%, a pensiilor de peste 3000 de lei, să zicem, diminuarea moderată a pensiilor mijlocii, şi conservarea cuantumului pensiilor mici. Asta e tot ce poate salva şi echitatea, şi solidaritatea socială, şi statul. Restul e gargară.

    RăspundețiȘtergere
  39. Trebuie să observăm că niciuna din normele legale casate de CCR nu ar fi suspendat dreptul la pensie, ci doar principiul contributivităţii, oricum făcut praf de sutele de legi speciale anterioare.

    CCR nu s-a mulţumit cu atît. A adăugat şi principiul (sindicalist al) dreptului cîştigat*. Paradoxal, prin reducerea selectivă, cu prioritate a cuantumului pensiilor mari şi mijlocii, şi conservarea pensiilor mici, Executivul ar fi făcut dreptate. Fie şi pe termen scurt. Din păcate, Executivul nu a înţeles că, dacă unora le rîncezeşte uleiul de măsline în cămară, iar alţii sunt nevoiţi să consume ulei de bumbac, drept e să reducă raţia de ulei de măsline şi cel puţin să nu reducă raţia de ulei de bumbac.

    ————————
    * Principiul dreptului cîştigat este un eufemism pentru scuza: “victima era beată cînd am violat-o şi i-am luat portofelul, deci, portofelul este şi rămîne al meu.

    RăspundețiȘtergere
  40. Lume, lume anunt dragut si NECESAR, noul site:
    http://www.realpolitic.ro

    RăspundețiȘtergere
  41. Lume, lume!..
    ceea ce e aproape fantastic e ca v-a adunat cel-de jos (= opus la Cel de Sus) pe toti pe acelasi blog intre comentatori.Oare de unde atata spalare de creier?! Ma rog, sa-mi fie cu iertare, or fi poate mai multe... creiere, nu doar unul la toti.. sau cine stie? Poate nu.
    Vad si ma mir cat de revoltati sunteti voi, aceste citrice orange rascoapte ca pensionarii au ramas totusi cu pensiile intregi. Tinand cont ca cei mai multi pensionari au o pensie de 7-800 lei in acest moment, ma intreb ce fel de fiinte in piei de om ar putea gandi sa taie 15% dintr-o astfel de suma si deasemenea, ce fel de specie terestra s-ar oftica pentru faptul ca aceasta idiotenie nu a avut succes?... Pe semne ca sunt dintr-acelea cu doua picioare, din neamul lui traian... vorba unui ministru: urmasii lui traian basescu. Asta poate fi intr-adevar o explicatie plauzibila. Da, dar tot idioata ramane.

    RăspundețiȘtergere
  42. Numele blogului Totul in scris trebuie schimbat. Mai potrivit ar fi Totul din lins.

    RăspundețiȘtergere
  43. Articol de Andrei Cornea în revista "22" - Cei nouă :

    "Judecătorii CC nu pot fi traşi la răspundere niciodată.

    Trăim într-o dictatură. Nu a lui Băsescu. Nu a guvernului. Nu a partidelor. Nici măcar a mogulilor. E altceva, nemaiauzit şi nemaivăzut. Nu are egal, cred, pe nicăieri şi e fără nume. E o dictatură pe care manualele de ştiinţe politice o ignoră, despre care filosofii au tăcut până acum. Nici măcar CSAT-ul nu s-a referit la ea, deşi avea toate motivele să o facă. E dictatura celor nouă care formează Curtea Constituţională. Ei sunt stăpânii noştri, ridicaţi acolo de turpitudinea partidelor şi de sfada politică interminabilă. Ca întotdeauna, dictatura s-a servit de discordiile democraţilor. Cei nouă pot distruge orice lege, fie că a intrat sau nu în vigoare, pot desfiinţa instituţii publice, după bunul lor plac, aşa cum au făcut, de facto, cu ANI şi CNSAS". [...]

    http://www.revista22.ro/cei-nou259-8502.html

    RăspundețiȘtergere
  44. Vezi, Riddick şi voi luptaţi a proasta cu mogulii, cu PNL , cu parlamentul. Când colo , dujmanu era în altă parte...
    Uite , cam asta e strategia voastră, astea sunt analizele voastre, lăsaţi-ne, nu sunteţi buni de nmic

    RăspundețiȘtergere
  45. Riddichea uriasa30 iunie 2010 la 23:08

    Exista un leac babesc in care se foloseste aceasta planta. Daca nu ma-nsel este Riddichea de toamna, aia neagra... deci nu oaia neagra ci... Riddickea!
    Mda, mai copii. Asa e. Este deranjanta aceasta curte. De fapt, acum cateva zile aveam impresia ca e doar curtea interioara... de la cotroceni, dar... n-a fost sa fie! Pensiile au ramas neatinse. Si dupa cum se vede, acest lucru va macina neincetat. Nu inteleg de ce. Probabil ca v-ati facut planuri sa va deschideti cateva serii de cimitire private si -daca legea cu scaderea pensiilor trecea- v-ati fi imbogatit subit!.. Dar, n-ati avut atata noroc! Pensionarii, de altfel bunicii si parintii vostri, isi vor pastra pensia, oricum mica...
    Insa 'cei noua' sunt oamenii vostri. Tot ei sunt, adica tot voi, ca sa fiu inteles.
    Ma uit cu cata rautate puneti putinele randuri de litere, aici si pe oriunde apucati... si ma intreb ce specie sunteti? Probabil este vorba de o defectiune in structura ADN...

    RăspundețiȘtergere
  46. Scopul PNL şi PSD este intrarea României în colaps economic
    Bleen , Miercuri, 30 Iunie 2010

    PNL a anunţat că va ataca la Curtea Constituţională măsura reducerii cu 25% a salariilor bugetarilor. Iresponsabilitate, populism, au luat-o razna, nu mai ştiu ce fac? Nu. Şi-au făcut corect calculele. Corect în raport cu mizele lor, nu cu interesul naţional.

    Strategia PNL şi PSD este de a ataca măsurile de austeritate pe rînd, pentru a amîna cît mai mult intrarea lor în vigoare. Mai exact, pînă cînd FMI renunţă şi pleacă fără să ne mai dea banii. Ăsta e şi motivul pentru care s-au decis să atace la Curtea Constituţională măsura reducerii salariilor bugetarilor cu 25% chiar cu o zi înainte de intrarea sa în vigoare. Nici nu mai contează decizia Curţii Constituţionale, important e să se ajungă cu amînarea pînă la 1 august (dacă liberalii şi pesediştii mai strîng cele 4 semnături de care au nevoie pentru contestarea măsurii la Curtea Constituţională, se ratează aplicarea lor la 1 iulie, urmînd să fie aplicate cel mai devreme la 1 august, dacă CCR nu le anulează). Astfel, pe de o parte se pierd bani prin nereducerea salariilor (25% din salariile bugetarilor pe o lună – în jur de 80 milioane de euro) şi pe de altă parte, nu primim nici banii de la FMI. Scopul final al PNL şi PSD este intrarea în incapacitate de plată, căderea leului, creşterea inflaţiei şi colapsul economic. iar atîta timp cît toate astea se întîmplă în timpul guvernării PDL, pentru PSD şi PNL reprezintă a adevărată mană cerească electorală (cu condiţia ca Realitatea-Caţavencu şi Intact să-şi facă datoria şi să explice că întreaga vină aparţine Dictatorului şi PDL-ului – şi ar fi asburd să presupunem că cele două trusturi nu vor face ceea ce trebuie să facă). Restul nu-i mai interesează.

    Şi mai e ceva. Să presupunem că eşti miliardar şi cumperi masiv euro şi acţiuni înainte ca leul şi bursa să pice. Să zicem că iei euro cu 4.2 lei şi-l vinzi cu 6 lei. Fie vorba între noi, nu e rău dacă-l vinzi şi cu 4.5 sau cu 5 lei. E valabil şi pentru acţiuni. Nu trebuie să ştii decît că leul şi bursa vor pica. Iar asta se întîmplă dacă măsurile de austeritate nu sînt aplicate şi dacă nu se încheie acordul cu FMI, dacă întreaga economie intră în colaps. Important e să găseşti modalitatea prin care să împiedici aplicarea măsurilor de austeritate. Şi de ce ai nevoie ca să faci asta? De un partid al tău personal şi un al doilea partid cu care să fii în relaţii excelente şi care să conteste măsurile la Curtea Constituţională. Şi mai ai nevoie de votul unui judecător al Curţii Constituţionale. De al nouălea vot, în condiţiile în care scorul e 4-4. La urma urmei, dacă pot fi cumpăraţi judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (cîtă ironie amară în titulatura asta!), de ce nu ar putea fi cumpăraţi, individual sau la pachet, şi cîţiva judecători ai Curţii Constituţionale?


    http://blogary.ro/2010/06/scopul-pnl-si-psd-este-intrarea-romaniei-in-colaps-economic/

    RăspundețiȘtergere
  47. Veţi spune că PNL-ului şi PSD-ului nu le va conveni să vină la guvernare peste o ţară pustiită de criză, în plin colaps economic. Nu guvernarea e miza lor. Cu ajutorul media vor putea să justifice criza aruncînd întreaga vină pe Băsescu şi PDL şi, pe de altă parte, vor avea un excelent pretext de a vinde resursele strategice ale statului (vezi şi propunerile lui Felix Voiculescu şi ale lui Patriciu). N-avem bani de pensii şi salarii? Trebuie să vindem Romgaz cu toate resursele pe care le deţine, Poşta, alte companii ale statului din domeniul energiei, etc Lumea moare de foame şi statul român îşi permite să deţină zăcăminte de gaz, companii naţionale, clădiri şi terenuri? Nu-i nimic, le vindem şi dăm de mîncare la popor. Uite, sînt cîţiva domni aici care s-au oferit să ne ajute şi să le cumpere. Din păcate (he he), preţul va fi destul de mic dar să zicem mersi că există aceşti domni care sînt dispuşi, cu generozitate, să ne ajute.

    Aşa că personal nu cred în iresponsabilitatea PNL şi PSD. Ar putea fi numite partide populiste şi iresponsabile dacă ar fi partide. Dar nu sînt decît grupări mafiote (vezi reţeaua Voicu-Mitică Iliescu-ÎCCJ) al căror unic scop este îmbogăţirea, prin devalizarea statului, a celor care le deţin sau le sprijină. PSD şi PNL au două mari mize: devalizarea statului în folosul unor patroni de trusturi media şi îmblînzirea prin ocupare a justiţiei (vezi din nou, reţeaua Voicu şi războiul pe care PNL şi PSD, cu ajutorul UDMR, l-au cîştigat împotriva ANI). Apropo de ANI, văd că presa tace mîlc. Dar înţeleg, nici nu ar putea zice ceva, atîta timp cît cei care au castrat (din nou) ANI în Comisia Juridică sînt peneliştii şi pesediştii.

    Strategia PNL, PSD şi UDMR nu este aceea de a cîştiga voturi (atitudinile PNL nu ţin seama de votanţii săi, sau de ce care îi sînt potenţial votanţi) ci de a desfiinţa electoral PDL, chiar de ar fi să distrugă România cu totul. E tactica pămîntului prîjolit: “Dacă e nevoie ca România să intre în colaps financiar şi economic pentru ca PDL şi Băsescu să piardă electoral, atunci o vom face şi pe asta)” E prea mult? Pentru ei nu, în raport cu mizele lor: eliminarea justiţiei şi devalizarea statului.

    RăspundețiȘtergere
  48. UPDATE. Cifrele şi economiştii (în frunte cu BNR) spun că în condiţiile în care nu se reduc cheltuielile bugetare suficient şi nu se încheie acordul cu FMI, statul român va intra în incapacitate de plată. Dacă pică şi reducerea salariilor bugetarilor, aşa cum a picat şi reducerea pensiilor, colapsul este certitudine 100%. Unii vor vorbi despre reducerea cheltuielilor cu bunuri şi servicii etc. Revin, pentru a nu ştiu cîta oară, cu cifrele bugetului:

    pensii – 10 miliarde euro

    salarii bugetari – cca 4 miliarde euro

    asistenţă socială – cca 4 miliarde euro

    bunuri şi servicii – sub 1 miliard euro

    În condiţiile în care nici FMI-ul nu ne dă bani (şi nu ne dă, dacă nu aplicăm urgent măsurile de austeritate), nici de pe piaţă nu se poate împrumuta statul (a încercat de două ori în primăvară şi nu a reuşit – dar e normal, nici Spania şi alte state europene nu reuşesc, fiindcă, sublinez, ne aflăm în plină criză a solvabilităţii statelor europene) şi nici nu reducem cheltuielile bugetare, intrarea în incapacitate de plată este iminentă (nu se vor mai plăti nici salariile şi pensiile, nici datoriile externe, nici datoriile către sistemul privat). Dacă pe anarhiştii greci care luptau cu molotoave împotriva măsurilor de austeritate îi înţeleg oarecum (atît îi duce capul), refuz să cred că liberalii şi pesediştii sînt la fel de retardaţi, nervoşi şi acneici (nu bag mîna în foc pentru Crin şi Ponta – dar partidele alea nu-s formate doar din cei doi puberi nervoşi).

    UPDATE 2. Veţi spune că e legal şi democratic ca partidele de opoziţie să atace orice decizie a Puterii, inclusiv la Curtea Constituţională. Însă politicienii (bărbaţii de stat, ca să fim ironici, mai ales cu Crin şi Victor) au datoria de a fi şi repsonsabili, nu numai de a nu încălca legea. Să zicem că eşti în faţa unei treceri de pietoni şi ai verde. Pe trecere e un copil. Ce faci? Opreşti, deşi pentru tine e verde, sau îl calci pe pitic?

    RăspundețiȘtergere
  49. Păi Despina, ia faceţi voi presiuni la guvern să îşi facă băieţii ăia treaba cum trebuie. Să caute soluţiile alea care se pot implementa , nu fantezii ilegale care cad la cea mai mică pală de vânt. Până la urmă şi Guvernul trebuie să respecte legile aşa cum ne forţează pe noi să o facem. Ca să folosesc comparaţia ta dacă te afli in faţa unei treceri de pietoni si pentru tine e roşu NU treci nici dacă eşti premierul. Te opreşti că aşa zice legea. Dacă eşti tare faci o altă lege . Dacă nu o respecţi pe aia care e în vigoare.
    MAi e ceva. Spuneam în campanie că Băsescu şi implicit PDL au un mare handicap Reuşiseră să intre în conflict cu toate forţele politice semnificative din România. Ziceam atunci ( nu sunt un original, erau mai mulţi care vedeau aşa situaţia) că nu se poate guverna în război cu toată lumea . Am avut dreptate . Ăştia nu pot face nimic pentru că incompetenţa lor se suprapune peste adversitatea tuturor celorlalţi. Iar trădătorii nu sunt de ajuns ( Thank God! )

    RăspundețiȘtergere
  50. "UPDATE 2. Veţi spune că e legal şi democratic ca partidele de opoziţie să atace orice decizie a Puterii, inclusiv la Curtea Constituţională. Însă politicienii (bărbaţii de stat, ca să fim ironici, mai ales cu Crin şi Victor) au datoria de a fi şi repsonsabili, nu numai de a nu încălca legea."
    Tu nu transpiri deloc cand scoti timpeniile alea pe gura-ti pupatoare de cur portocaliu? Adica, desi au observat ca o asemenea legea ar fi in afara cadrului legal, trebuiau sa taca pentru a fi "barbati de stat responsabili".
    E ca si cum eu am vazut cine a violat-o pe ma-ta, dar ar trebui sa tac ca am vazut-o zimbind.
    Mare idioata esti.

    RăspundețiȘtergere
  51. “Quand les élites se mettent à parler comme la racaille, la nation devient une seule plèbe, du haut en bas, unie par un même état d’esprit, une même vulgarité qui contamine les rapports humains.

    Défaite de la civilité, de la politesse censées brider l’agressivité et contraindre hommes et femmes à emprunter d’autres voies. Cette violence verbale, à tous les niveaux, conjure surtout l’absence d’avenir et la banqueroute où s’enfonce notre société.

    Nous nous conduisons comme une bande de malfrats qui ont raté leur coup et commencent à s’entredévorer, à se déchirer pour compenser leur faillite. La grossièreté n’est pas qu’un manque d’éducation ou de contrôle sur soi : elle est aussi un symptôme d’échec collectif.”



    http://severvoinescu.wordpress.com/2010/07/01/mizeriile-politicii-noastre/

    RăspundețiȘtergere
  52. Mi-a plans curul de ceea ce zice Voinescu.

    RăspundețiȘtergere
  53. Dar parca tu intelegeai citatele in franceza cu Google translate. Vaaaaaiiiii, ce m-ai emotionat si tu. Tot de acolo mi-au dat doua lacrimi si pentru tine.

    RăspundețiȘtergere
  54. "Cuando la elite comienzan a hablar como la espuma, la nación se convirtió en una turba sola, de arriba a abajo, unidos por la misma mentalidad, la vulgaridad mismo que infecta a las relaciones humanas.

    La pérdida de la civilidad, cortesía espera para frenar la agresión y obligar a los hombres y las mujeres a tomar rutas alternativas. Este abuso verbal a todos los niveles, especialmente suplico no hay futuro y la quiebra que penetra en nuestra sociedad.

    Nos comportamos como un grupo de matones que han perdido su tiro y s'entredévorer inicio, para arrancar de compensar su fracaso. La falta de educación no es una falta de educación o dominio de sí mismo: es también un síntoma de fracaso colectivo ".


    http://severvoinescu.wordpress.com/2010/07/01/mizeriile-politicii-noastre/

    RăspundețiȘtergere
  55. Probabil c-ai dat o traducere google translate intr-o limba pe care ai invatat-o de la televizor: limba telenovelelor.

    RăspundețiȘtergere
  56. Despina , incredibil dar adevarat.Exista totusi oameni pe care ii improsti cu ...de dimineata pana seara iar ei continua sa te pupe in ...Tu esti una dintre acesti oameni , TRU e unul dintre acesti oemeni , "intelectualii " vostri sant unii dintre acesti oameni.Si crede-ma , mi-e greu sa fiu vulgara , chiar si punand puncte puncte. Dar pentru voi n-am gasit cum sa-mi exprim in mod elegant dispretul.

    RăspundețiȘtergere
  57. Da în chineză n-ai găsit textul?!?! Şi în islandeză că am auzit că şi acolo e criză, ar putea învăţa câte ceva amărâţii ăia...

    RăspundețiȘtergere