Micul Pontadamus

Ca orice bun om de stînga, Vicotr Ponta nu-și poate dori binele decît nenorocindu-i pe ceilalți. Așadar, poporul, pus la treabă de ultima profeție a lui Ponta, va face, în martie!, schimbarea de putere în România. Ponta va deveni, astfel, Prim Ministru și va scăpa de plictis, de nebăgarea în seamă care îl înconjoară în propiul partid și, mai ales, de ceritudinea ascunsă a propriei intulilități. Victor Ponta încearcă, atins de singurătate, să își organizeze un cadou de Crăciun. Situația acestui lider de partid temporar e tristă și, din păcate pentru purtătoul ei dar nu și pnetru români, ireversibilă.

Imaturitatea face pereche solidară cu Victor Ponta ceva mai mult decît propria-i umbră. Numai un debutant sau un asiprant încurcăreț se poate ilustra cu pronosticuri dramatice în care lumera se dă peste cap pentru a face loc marelui neglijat, în fruntea mesei. Pontadamus gîndește prea aproape de sine însuși.

Efortul a cauzat execesiv făpturii nepregătite a liderului PSD. Una din consecințele aproape spitalicești ale încordării care a muncit, în ultima vreme, infantilismul liderului PSD e contactul ostil cu Andrei Pleșu. Știindu-se inferior politic lui Băsescu, Ponta a încercat să debuteze în zona culturii profesioniste. Asaltul a început nimerit. Ponta a înțeles sau a aflat de la mentorul său Iliescu Ion că Andrei Pleșu e ținta potrivită. Continuarea a fost, așa cum e mereu cazul cu sforțările spre marurizare ale lui Ponta, un dezastru. Singurul lucru pe care Ponta, pretendentul la considerație publică, l-a reținut e clipa trecătoare în care Pleșu și Eelena Udrea au lucrat în aceași instituție. În schimb, poziția statornică de tovarăș de idei cu semianalfabeți ca Vanghelie și deținuți potențiali ca Iliescu e o onoare care pregătește pentru istorie. Ce nu reușește Ponta să înțeleagă singur sau alături de colegul și meditatorul său desemnat Ion Iliescu e că Andrei Pleșu n-a avut nevoie de serviciu și de colegi aprobați pentru a fi luat în seamă, iubit și pomenit de români.

Pleșu e un om profund normal, mereu ironic în fața propriilor ambiții, la capătul unui destin fixat în cultura română. Ponta e o făptură strivită de o sete caricaturală de mărire. Un imatur care s-a apucat recent de scris arătînd că știe să drăcuiască. Un imatur care adaogă cu fiecare prilej la propria imaturitate.