Statul român: proprietate de stat sau privată?

Acum trei ani, în zilele de 13 și 14 ianuarie 2008, Procurorul Special Anti-Corupție, Jose Grinda a purtat, la Madrid, o discuție francă, brutală și secretă cu înalți funcționari ai guvernului Statelor Unite. Conținutul e acum disponibil, după ce telegrama diplomatică trimisă, cu sinteza discuției, la Washington, a fost extrasă ilegal din arhivele Departamentului de Stat și publicată, la fel de ilegal, de site-ul WikiLeaks.

Procurorul Grinda știe și a văzut multe. Unul din coordonatorii operațiilor desfășurate de autoritățile spaniole împotriva rețelelor crimei organizate rusești, Grinda își cunoaște bine subiectul. Pe tot parcursul conversației sintetizate în telegramă, Grinda dovedește o capacitate remarcabilă de înțelegere a metodelor, obiectivelor și operatorilor mafiei ruse infiltrată în Spania. Grinda e, în mod evident, conștient de pericolul istoric în care consolidarea rețelelor mafiote pune suveranitatea statului ”infectat”. Grinda trece, de la început, la considerații majore:

” Grinda stated that he considers Belarus, Chechnya and Russia to be virtual "mafia states" and said that Ukraine is going to be one. For each of those countries, he alleged, one cannot differentiate between the activities of the government and OC (Organised Crime) groups.”

Concluziile lui Grinda trimit la un fenomen reprodus într-o serie mai largă de state pregătite de preluare sau deja preluate de rețele mafiote ruse. Grinda menționează, deasemenea, că:

” ... according to information he has received from intelligence services, witnesses and phone taps, certain political parties in Russia operate "hand in hand" with OC (Organised Crime).”

Procurorul spaniol nu crede că apropierea Crimă Organizată-Sistem Politic e o alianță între parteneri distincți ci o suprapunere perfectă, coordinată de la vîrf. Astfel, Grinda invocă:

” …the unanswered question regarding the extent to which Russian PM Putin is implicated in the Russian mafia and whether he controls the mafia's actions.”

Răspunsul la care a ajunge Procurorul spaniol e, în parte, rezultatul unui printr-un episod extraordinar. Grinda îl citează pe Alexander Litvinenko, fost ofițer al Serviciilor Secrete rusești, cu care Procurorul spaniol a avut o conversație revelatoare, înainte de suprimarea ofițerului rus, foarte probabil în urma unei operații planificată în Rusia. Schimbul de informații cu Litvinenko și experiența de anchetă acumulată de Grinda au produs următoarea concluzie:

” Grinda cited a "thesis" by Alexander Litvinenko, the former Russian intelligence official who worked on OC (Organised Crime) issues before he died in late 2006 in London from poisoning under mysterious circumstances, that the Russian intelligence and security services - Grinda cited the Federal Security Service (FSB), the Foreign Intelligence Service (SVR), and military intelligence (GRU) - control OC (Organised Crime) in Russia. Grinda stated that he believes this thesis is accurate.”

Pînă aici, considerațiile Procurorului spaniol nu surprind. Istorici și jurnaliști cunoscători ai realității interne ruse au ajuns la concluzii similare, în mod repetat. Ce e cu adevărat tulburător și profund în această analiză e problema contagiunii. Cine a scăpat și cine e vulnerabil la molima rusă? Cine urmează pentru că e copt și cine se poate apăra pentru că a rupt la timp legăturile? Grinda trece în rîndul statelor captive e Belarus, Cecenia, Rusia și, inevitabil, Ucraina. Bulgaria nu e departe și poate fi adăogată orînd acestei clase de state disfuncționale. Penetrația rusă și în consecință extensia rețelelor Crimei Organizate au, în cazul Bulgariei, o profunzime mult agravată de vechile apropieri istorice și culturale bulgaro-ruse. Cum s-ar zice, relația bulgaro0rusă e organică. Unde e România, în geografia contagiunii mafiote? Ce șanse și neșanse pîndesc statul român în acest cîmp de presiune istorică?

Întrebările de mai sus par deplasate. În fond, România e stat membru UE și, în ciuda, defecțiunilor numeroase, pare să fi trecut ”dincolo”, în teritoriul protejat al modernității occidentale. Formal, România e mîntuită. Practic, situația istorică a statului român e neadjudecată și se joacă în continuare, pe muche. Orice viitor rămîne posibil: România poate continua defectuos dar indiscutabil în orbita occidentală sau poate fi absorbită de o rețea de putere care așteaptă momentul, fără să-și fi pierdut forța și motivația. România poate deveni, încă, un stat mafiot. Criteriile folosite de Grinda explică întrucîtva această situație. Restul vine din analiza generală a evoluțiilor politice românești.

Pentru procurorul spaniol, statele caputurate de rețele paralele de putere sînt acesle state în care ”diferența între acțiunile statului și acțiunile Crimei Organizate nu mai eixistă”. Într-adevăr, din acest punct de vedere, statele menționate de Grinda - Belarus, Cecenia, Rusia și Ucraina - au dispărut. Existența lor nominală are utilitate doar în măsura în care oferă rețelelor paralele un spațiu de lucru nelimitat și protejat. Puterea executivă dă operatorilor ilegali direcția iar justiția și parlamentarismul le asigură imunitatea:

” Grinda claimed that the GOR (Governement of Russia) takes the relationship with OC (Organised Crime) lea

ders even further by granting them the privileges of politics, in order to grant them immunity from racketeering charges.”

România nu e în această situație dar e perfect compatibilă cu ea. Premizele substituirii statului n-au fost fructificate dar rămîn active și operația poate fi, oricînd, dusă pînă la capăt. Cu o condiție: cucerirea poziției de comandă în stat. Piesa lipsă e Președinția. Abia privite din acest unghi, istoria post-comunistă a Romnâiei și, cu atît mai mult, ultimii ei 5-6 ani de dezordine generală, fac sens.

Istoria acestei perioade începe cu o ”revoluție” pe cît de sîngeroasă, pe atît de cuminte. Docilitatea lui decembrie ’89 a fost rezultatul unei serii bogate de factori ultranegativi într-un cadru oricum negativ: comunsimul românesc s-a deplasat în timp, sub paravanul ”independenței” de Moscova spre o strucutră național-dictatorială care a strivit orice formă de autonomie în societate, a eliminat orice formă de gîndire politică în partid și a întărit un grup conducător declasat. La capătul acestei lungi degradări istorice, România a trecut printr-o revoluție care a conservat o involuție. Singurul grup care a făcut pasul înainte a fost grupul de putere economico-politic al comuniștilor. Un grup abil dar egal cu zero din punct de vedere intelectual și complet nepregătit pentru modernizarea statului și democratizarea societății. Dimpotrivă, același grup era perfect potrivit petru prelungirea și perfecționarea datelor vechi. În consecință, proiectul pus în mișcare de această forță a fost tocmai un stat controlat, ca și înainte, de monopol economic și de relații interne de ”familie”. Totul în decor capitalist și cu beneficiul unei justiții ”independente” care judecă întotdeauna favorabil cauzele care implică noua structură de putere. Acest mecanism a evoluat relativ stabil și a fost la un pas de desăvîrșire după 2000, în anii cunsocuți ca anii ”partidului stat”. Etapa de guvernare PSD/Năstase a avut, într-adevăr, coerență și stabilitate dar numai în acești termeni.

Pînă și apropierea de Uniunea Europeană a semnalat, practic, încrederea unui sistem consolidat care a înțeles că poate face pasul spre recunoașterea și beneficiile europene, fără să sufere modificări interne importante. În 2005, acest traect a fost blocat.

Apariția lui Traian Băsescu a oprit cursul istoric declanșat în decembrie 1989. Băsescu a fost ales Președinte și a refuzat rețelelor politico-economice aliate supremația în stat. Pactul în vigoare îaninte de alegerile din 2004 nu a fost prelungit. Rețelele paralele, așa numiții ”oligarhi” și aliații lor politici, majoritari în termenii capitalului economic și mediatic, au propus și sperat într-o tranziție lină spre un nou ”contract” cu puterea de stat. Băsescu a refuzat și a trecut programatic la dezvoltarea a două direcții contrare: readucerea societății în scenă și modenrnizarea instituțiilor de stat. Ciocnirea intreselor național și oligarhic, s-a transformat imediat în război politic și a generat ultimii 5 ani de vacarm și instabilitate. Adevărat, acest interval confuz a costat mult. Procesele de dezvoltare au fost întîrziate sau blocate, justiția s-a mobilizat în apărarea binefăcătorilor din rețelele paralele și împotriva drepturilor cetățenești

iar soarta mediilor de informare a fost pe mult timp decisă de farsă, corupție și propagandă, la comanda proprietarilor ”moguli”.

Acest din urmă element e mult mai important decît s-ar putea crede. După ani de intoxicare feroce, românii au, poate, o percepție slăbită a instituțeiei presei și a utilității ei publice. Ce ar trebui să fie presa, ce a pierdut România și ce a primit în loc devine mai clar, odată cu remarcile Procurorului spaniol Grinda asupra fucnției publice a presei, într-o societate amenințată de asaltul rețelelor paralele:

” Grinda also addressed the challenges of combating OC (Organised Crime) when it enjoys political, economic, social and - especially - legal protection.(…) The media can create an environment in which politicians would be reluctant to be friends with and do favors for mafia leaders, whom Grinda argued need to be seen as shady figures to be feared.”

Această funcție a anihliată, în concertul media românesc. Mediile de informare, în primul rînd televiziunea, au fost redefinite de cercurile oligarhice care au creat, în numele libertății de exprimare și a informării, canale ”private” și au trecut la campanii de dezinformare în masă. În modul cel mai nefericit, mass media românească face servicii inverse în raport cu funcția clasică a presei într-o democrație: în loc să avertizeze, centrele de bombardament media înființate și finanțate de ”moguli” recomandă și susțin agenda acelor ”shady figures” de care societatea are toate motivele să se teamă. Operația are deja vechime și a atins o intensitate vicioasă. Supus unui regim de îndoctrinare continuă, pubilcul românesc e derutat, sătul sau revoltat. Consecința e refuzul general al politicii și atenuarea discernămîntului - o situație cumulată din care cercurile oligarhice nu au decît de cîștigat. Criza economică persistentă a agravat iritarea generală. Reperele sînt confuze, corupția socială, la nivel micro și mediu, e vie, erorile de administrație sînt, oricînd, prezente, emigrația a devenit o supapă universală, uzura figurilor politice e enormă iar linia prezidențială e , la rîndul ei, fisurată de presiuni necontenite. În această situație, e din ce în ce mai greu de vorbit de o societate românească prorpiu-zisă și cu atît mai puțin de o societate capabilă să se apere și să apere statul de infiltrare mafiotă.

În rezumat, destinul statului român e, mai departe, în joc. Absorbția mafiotă a fost blocată de Președintele Băsescu dar poate fi reluată, cu șanse mari, după încheierea ultimului mandat Băsescu. Erorile mai mult sau mai puțin grave ale administrației PD-L sînt reale și contează. Însă alterantiva la înlocuirea proiectului Băsescu e statul mafiot, pe tiparul rus. În cuvintele Procurorului Grinda care vorbește la capătul a ”10-12 years’ worth of investigation on Organised Crime”:

” …whereas terrorists aim to substitute the essence of the state itself, OC (Organised Crime) seeks to be a complement to state structures ”.

E exact situația de care România trebuie să se teamă. Suspecții n-au dispărut și rămîn la fel de puternici. Între statul suveran și statul cucerit de rețelele paralele se mai află doar Preșeedintele Băsescu. Istoria României poate fi rescrisă în cîteva luni de așa zise prefaceri democratice, în numele ”schimbării”. Pericolul e intact.