01 februarie 2012

Eurofudulism







Victor Ponta și Crin Antonescu au ținut să relanseze internațional o vorbă veche: prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul. Cuplul imaturilor vorbăreți nu mai răbda spectacolul televizat seară de seară acasă. Cei doi și-au dorit Eurovision-ul lor. Prin urmare, Ponta, Antonescu și ceva pe nume Constantin au sosit la Bruxelles. Misiunea: demascarea dictaturii din România.





Și tocmai pentru a demonstra abolirea dialogului liber în România cei doi au organizat, în clădirea Parlamentului European, o dezbatere la care au suprimat voinicește dialogul. După trei ore regizate de la cap la coadă, rezultatul arată în felul următor: ne-au bătut măr, cu 17-4 la luări de cuvînt și cu 1-0 la filme.





Asta înseamnă că europarlamentarii PDL au fost ignorați sau trecuți cu vederea din răsputeri. Am ridicat mîna în zadar. Prezidiul a văzut doar mîiinile socialiștilor. Așa sînt ei: au mîinile mai lungi. Ministrul Muncii, Sulfina Barbu, a avut voie să vorbească dar asta numai după intervenția vehementă a lui Theodor Stolojan.






Ponta și Antonescu au prezentat și un film despre protestele din România. Am cerut dreptul de a difuza, la rtîndul nostru, o înregistrare dar am fost amînați și apoi uitați. Păcat. Filmul le-ar fi plăcut la nebunie. E în culori, are un scenariu simplu, un singur actor, ține doar 3 minute și se termină cu happy end pentru PSD (dar cu o tragedie pentru români). Pe scurt, e filmul în care europarlamentarul PSD Rovana Plumb explică tare și clar cum va face ea o sesizare care poate atrage blocarea fondurilor europene pentru România. Adevărat, Victor Ponta a anunțat de la bun început că nu a venit la Bruxelles pentru a cere oprirea fondurilor europene către România. Nici nu era nevoie. A făcut-o, în felul ei tandru, Rovana Plumb. Înregistrarea interzisă de PSD în Parlamentul European poate fi văzută aici. Evident, Rovana Plumb va nega în continuare. Are dreptatea ei. Domnia ei nu cere execuția ci se pronunță dezinteresat pentru extragerea scaunului de sub condamantul din ștreang.





Bairamul propagandistic organizat de PSD, PNL, Pîrvulescu, Alistar și restul tarafului civic arvunit din timp cu pactul care le promite fonduri publice, a fost dominat de tema: Boc și Băsescu dictatori, totalitari, autoritari, copii ai lui Mussolini și alte finețuri care scapă, în continuare, rapoartelor și evaluărilor anuale ale Comisiei Europene.






Crin Antonescu a vorbit, cu un real talent science-fiction, despre partidul-stat și despre omul care a concentrat toată puterea într-o singură mînă. Antonescu nu a dat nume. De aici întrebarea: e oare vorba de dictatorul pe care parlamentarii PSD și PNL l-au suspendat, nesocotind opinia Curții Constituționale, și pe care românii l-au reinstalat, prin referendum, în proporție de aproape 80 %? Înseamnă asta că aproape 80% din români sînt partizani deschiși ai dictaturii?






Victor Ponta a complicat tema, avertizînd că nu are de gînd să susțină o clipă că România ar fi condusă de un regim dictagtorial. Însă, a completat subtil Ponta, problema României e tocmai asta: că se discută despre dictatură sau non-dictatură într-un stat membru UE. De remarcat că o problemă la fel de serioasă e apariția unor demagogi de tip Ponta care folosesc, într-un stat menru UE, trucurile cele mai mizere ale intoxicării comuniste. Schema e următoarea: noi lansăm discuția despre dictatură, după care tot noi suspinăm pe tema ”vai de țara în care se discută despre dictatură!”






Altă cugetare profundă emisă de Antonescu a comunicat asistenței de ce anume protestele au adunat doar cîteva mii de oameni în România. Pentru că - explică Antonescu - tradiția protestului a fost distrusă în România. Din nou, Antonescu nu a dat numele făptașului. O ipoteză; nu e cumva vorba de acel domn care conduce și azi, onorific, partidul lui Ponta, acel domn care a adus minerii pentru a goni, răni și ucide demonstranții din Piața Universității, în iunie 1990?





Ședința de intoxicare de la Bruxelles a demonstrat limpede că Ponta și Antonescu nu îi pot înghiți pe Boc și pe Băsescu. Nimic din ce fac tartorii atît de antipatici lui Pointa și Antonescu nu e bine, legal, popular, util, rațional, logic, social, responsabil sau european. În regulă. Alergia e alergie. Ce ar face, însă, Ponta și Antonescu în locul Guvernului, Președintelui și coaliției majoritare? Ce cred ei că e cu adevărat bine, legal, popular, util, rațional, logic, social, responsabil și european? Din motive de imaturitate persoanlă, cei doi n-au reușit, încă, să dea exemple. Dezbaterea care a înfierat incompetența dictatorilor români n-a fost atinsă măcar o dată de o propunere critică, de o sugestie economică, de un sfat sau de o soluție notabilă. Păcat! Cei doi au ratat ultima șansă, înainte de arestarea lor certă, la întoarcerea în dictatura de acasă.





Am aflat doar că Ponta și Antonescu susțin lucruri pe care nu le pot dovedi și că se contrazic cu seninătatea deficientului fudul. Așa de pildă, acuzația după care dictatura din România trece legi prin asumarea răspunderii Guvernului și fuge, în acest fel, de dezbaterea parlamentară. Asumarea răspunderii e legală și constituțională ceea ce duce spre ipoteza pontoantonesciană după care Constituția însăși e ilegală. Pe de altă parte, din 14 asumări ale răspunderii, 5 au avut loc pe vremea cînd Vicotr Ponta era exact Ministru pentru Relația cu Parlamentul. Pe vremea aceea, Ponta n-a potestat și nu știa că e tiranizat. Intersant. De ce? Pentru că asumarea venea cu aprobarea PSD.






Abia acum ne apropiem de adevăr. Înțelegem, mai bine, de la ce a pornit dezbaterea din clădirea Parlamentului European. De la o problemă insuportabilă pentru Ponta și Antonescu: alianța socialistă nu e la putere iar Ponta și Antonescu nu domnesc. Ceea ce spune, mai departe, care e întrebarea reală de la care a pornit dezbaterea. Nu e vorba de întrebarea supra democrației în Ronmânia. E vorba de întrebarea ulceroasă: cum îndrăznește un partid de dreapta, un partid ne-socialist, să guverneze România?




Răspunsul e simplu și neconvenabil: perntru că a fost ales. Ceea ce ne duce mai aproape de gîndul ascuns al imaturilor Ponta și Antonescu: democrația e bună, dacă și numai dacă aduce la putere socialismul, pe Ponta și pe Antonescu. În caz contrar, se transformă în dictatură.

29 de comentarii:

  1. "Se prezintă un film. Traian Ungureanu vrea și el să prezinte un film. Zice că e dreptul lor. Nu este. Trebuia să aranjeze din timp cu moderatorul. Iese un bâlci jenant, TRU face figură de galerie trimisă la bruiaj." - Cristian Ghinea. Si partea cu adevarat tare este ca nici nu ii este jena, mai de graba mi-e mie rusine de rusinea lui... QED

    RăspundețiȘtergere
  2. Vă cer iertare domnule Ungureanu dar apărați o cauză pierdută!Traian Băsescu (căci el este buba) nu e același TB din 2005!Cel de azi este un paranoic schizoid agresiv care refuză dialogul!Știți de ce nu-l mai suport și vreau să plece?Din două motive:
    1) S-a dus cu nerușinare și cu o obrăznicie fără margini i-a apostrofat pe apărătorii de la Roșia Montana!Cum să te duci la ei acasă chipurile pentru ''dialog'' și să-i bălăcărești?Chiar atât de prost să fii?
    2) Dacă bunicii mei prepară mai mult de 41 de litri de pălincă la cazan sunt evazionilti conform Codului Fiscal și sunt arestați.
    Nu mai scriu de nenumăratele greșeli și hoții.
    Îmi pare rău de dvs și PDL ptr că v-am votat de 3 ori iar acum m-ați adus în stare să votez jigodiile de la USL ca să scap de hoții de la PDL!

    RăspundețiȘtergere
  3. Bine că l-ați votat PPE-iștii pe Schulz președinte, după ce a plecat baba Buzek. L-ai votat, TRU ?

    RăspundețiȘtergere
  4. Mandatul in care TB a fost reinstalat datorita referendumului a expirat in 2009 domnule TRU.Intre timp au fost alte alegeri, alte procente.Nu mai manipulati cu talent adevarul.La fel cum si afirmatiile ca n-avem nevoie de autostrazi au fost in alt mandat ministerial al aceluiasi TB.Ca sa nu mai zic de balamucul cu intrarile/iesirile din criza in anii 2009-2010 cind nimeni nu mai stia pe ce lume suntem.Hai sa ne vedem de prezent si de lipsa de orizont a guvernarii actuale.Pastrind tacerea si lovind doar in altii sunteti un complice a carui constiinta a fost cumparata, nu un caracter adevarat.Puteati ramine in istorie ca un cistigator acum cind Nastase al carui inamic public nr 1 ati fost cindva a fost codamnat.Ati ratat intilnirea.Nu Ponta si Antonescu sunt acum problemele Romaniei.Le vine si lor rindul nu va temeti....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Care alegeri, care procente, vericule ?! Asa si la fotbal, tovarasu', Brazilia e campioana mondiala in fiecare zi, Argentina lui Messi ar trebui sa fie demult campioana, dar vai, problema dumitale si a Latrinelor media antena 3 si irealitatea e...ca s-au terminat stocurile de pastile contra Laringitei, de cand Zbierati ca imbecilii Jos Base !!! Deocamdata RESPECTATI SI APLICATI REFERENDUMUL CU 300 DE PARLAMENTARI SI PARLAMENT UNICAMERAL, udemereul sa se duca dracului, CINE BLOCHEAZA MODERNIZAREA STATULUI ROMAN, REDUCEREA BIROCRATIEI(nu va conveneau-asa-i ? 8,9 judete, implicit reducerea aparatului birocratic din patruj de judete samd.). IMBECILI nu-s ponta si antenescu CI AIA CARE-I VOTEAZA, pe principiul :"ia sa-i incercam si pe astia ? " Dupa urletele si anarhia din ianuarie CE AU FACUT SEFII DE LA JUDETELE DIN SUDUL TARII,ACOPERIT DE ZAPADA SI VISCOL, ACUM SUB DICTATURA IMPOTENTEI SI NESIMTIRII ? JUDETELE SI PRIMARII DIN SUDUL TARII SUNT CONDUSE DE USELISTI, MARCA MAZARE, LIVIU DRAGNEA-TELEORMAN SAU DORU IOAN TARACILA-CALARASI SI OPRISAN VRANCEA ! VOTATI IAR BARONII LUI ADRIAN NASTASE, DIN CRASMELE SATELOR, UNDE STATI HOLBATI LA GADEA , BADEA SI CIUTACU ; VRANCEANU FIREA, ROSCA STANESCU SI RAZVAN DUMITRESCU ; CU BADEA IN COADA, DAR MAI ALES CU NOUL TOVARAS, PARVULESCU SI ALISTAR, CE VISEAZA FIRIMITURI DE LA GUZGANIENII PENALI !

      Ștergere
    2. Imi place cum scrii stimate domn.Cuvintele, frazarea,etc. sunt marca inregistrata.Ghici ghicitoare mea a cui?

      Ștergere
    3. Mai Dane, tu pur si simplu nu mai poti realiza ca un om poate sa scrie sau sa opineze si din convingere ? Gresit sau nu, asta e alta discutie.
      Chiar nu mai poti realiza ca e, macar, posibil ca d-nul Ungureanu sa fie un simpatizant convins al presedintelui ? Ce-i cu tine ? De unde atata incapatzanare stupida ? Mi se pare de-a dreptul o enormitate sa nu-l mai poti asimila decat unui oportunist cumparat cu o "sinecura" ? Tocmai tu care-i citeai cu placere scrierile mai inainte. Pai, asa cum ti-am mai zis, cu ce esti tu mai bun, astazi, decat fesenistii de la Vitrometan sau de la IMGB care-l banuiau pe Coposu ca traieste cu d-na Cornea, sau ca Ratiu s-a intors in țară doar ca sa ia mosiile din gura poporului C.A.p-ist !!!!????
      Si cand ma gandesc, ca te intrebai daca nu m-am tzicnit cumva
      la cap... Tot eu..
      Pastrand proportiile, si in cazul meu, ca si cazul d-lui Ungureanu, am impresia ca "delictul Basescu" ti-a devenit reflex pavlovian. Ai devenit o suita de automatisme dobandite (plus pedanteria care mi te face tot mai nesuferit)

      Ștergere
    4. "Nu Ponta si Antonescu sunt acum problemele Romaniei.Le vine si lor rindul nu va temeti..." zise Dan B.
      Dar te intreb daca atunci cand le vine randul nu vei intra in aceeasi muțenie de cleștar ca in vremea guvernarii liberaloide ? Pe vremea cand bomba bugetara ne era amorsata tuturor sub fund ? (in aplauzele amicilor). Aveam din primavara lui 2007 un PDL ejectat fara menajamente de la guvernare, in opozitie, care era criticat orgoastic pentru ca era in opozitie, si un presdinte izolat, nu doar mediatic, la Cotroceni de catre o guvernare PNL tradatoare, alaturi de PSD in opozitie trucata. Plus un Dan Banea de care inca nu aflase nimeni, decat dupa inceperea reformelor. Si te mai vrei interlocutor !..

      Ștergere
    5. Ma bucur ca incetisor incepi sa-ti raspunzi singurel si postarile tale sa nu mai fie un mod de gestionare a anxietatii tale patologice.Persoana publica fiind, dl.TRU isi asuma un blog si permite opiniile altora prin constructia blogului.Matale incepi postarile atacind virulent si consecvent opiniile altui postac, adica eu, ceea ce e cam...contra naturii.Ar fi bine sa raspunzi dlui TRU, nu sa fii dobermannul lui fiindca n-are nevoie.Sa recapitulam;"tu nu poti realiza ca un om poate sa scrie sau sa opineze din convingere"?Mai ales ca eu nu sunt platit nici de stat, nici de moguli, nici de opozitie?Cheers!

      Ștergere
    6. Mai Danutz, din vina Ta ma vad nevoit sa repet mereu : din cauza darului Tau de-a psihologiza mereu, esti inapt sa vezi fondul polemicii. Chiar, crede-ma, nu m-am inscris cu ora la un psiholog platit. Mai scuteste-ma. Consiliaz-o pe Sue Ellen (care sufera destul, saraca).
      In alta ordine de idei, degeaba te scremi sa faci decantarea dintre posesorul unui blog si postacii care suntem noi, caci idiosincrazia Ta de fond ramane : oricine indrazneste sa simpatizeze cu Basescu (eu, d-nul TRU, sau altcineva), in opinia Ta nu poate decat avea o problema, urmand sa fie tratat dupa caz : "anxietatea" mea, "sinecura" cu care a fost cumparat un "oportunist" ca TRU, s.a.m.d. Nicidecum, reflexele Tale dobandite nu mai pot accepta impricinata simpatie ca simplu rezultat al unor observatii

      Posesor de blog sau simplu postac, "delictul Basescu" e eticheta comuna. Asta ne uneste. Cum sa nu ma simt solidar cu d-nul TRU cand vad acelasi cap de acuzare ?

      Ștergere
    7. Si uite asa, iarasi ne-am luat cu vorba si
      ti-a mai functionat odata tactica... Aceea de a evita, prin minimalizare, sau ocolire, observatiile neconvenabile.
      Mai pecis, ziceai ca va veni si randul lui Crin Antonescu si Ponta sa fie criticati.
      Oare ? Daca ai fost atat de concesiv cu guvernarea liberaloida, cand ai fost mut ca un peste, ce ne-ar face sa credem ca vei fi la fel de limbricos cu clonele actuale !?
      Aud !?

      Ștergere
    8. Terminai cu constatarea ca "tu nu esti platit nici de stat, nici de moguli, nici de opozitie" ca sa-ti exhibi constiinta cetateneasca. Asta presupune implicit ca TRU e, prin comparatie, remunerat ca sa ridice ode. Nu pot deloc uita ca, undeva pe formurile rev 22, ai ajuns pana acolo incat sa-l infierezi si pe Patapievici cu sinecura (demascat cu aceeasi legitimitate fesenista ca odinioara mosierii, doar pedanteria te mai diferentia de ei )
      Si uite asa, te-ai mai periat odata (prin comparatie).

      Pentru Inchipuitul care ai ajuns, e oportun si un challenger de categorie superioara, ca TRU.

      Tu nu esti platit, Tu judeci, iar altii Nu.. (altii sunt ori oportunisti, ori psihologizabili dupa caz).
      Atunci, cum iti explici ca exista destui forumisti care impartasesc aproximativ aceleasi convingeri ? Stiu, daca admiti ca nu putem fi toti platiti cu functii, exista planul B.: ar putea fi instructiva fișa psihologica individuala a fiecarui proscris, Marite Psihiatru !? "Delictul Basescu" iti ocupa tot timpul.

      Te gasesc tot unde te-am lasat. Jalnic, dar pedant..

      Ștergere
    9. Consideratiile tale despre persoana mea (jalnic, trepadus etc, ca nu le tin minte decit pe astea recente si citite printre rinduri pe sarite ) imi sunt folositoare.Eu am opinii(bune,proaste) tu ai epitete despre mine in mod recurent.Nu mai ma simt jignit demult,tocmai de aia nu pot intra in dialogul pe care ti-l doresti.Nu stapinesc acest tip de limbaj.Tu te tot agati de postarile mele ,si asta doar sub umbrela unui TRU care da si el bine la gioale, vad ca din ora in ora timp de 3 ore;la o postare a mea tu sari cu alte 3 .Am decis sa nu-ti mai raspund, nu de alta dar sa nu iti cauzez vreun accident cerebral.Doamne-Fereste!Sanatate multa!

      Ștergere
    10. Abia acum am citit postarea cu sursa "biborteanu" de acum citeva zile.Ma tot intreb, poate voi afla cindva;de unde atita ura si scurmari prin viata mea stimabile?Ca nu sunt de acord cu Basescu doar?Sau mai e si altceva?Minciuni gratuit inventate si difuzate fara probe(Calin),umori de acum citva ani ale caror origini nu le cunosti , insa iar le difuzezi fara sa stii ce s-a intimplat intre timp.Minciuni ca ale tale , ale altor purtatori de infamii au fost si acolo.Intre timp cred ca au fost condamnati de justitie!Vrei si tu sa gasim la fel adevarul?Nu e tirziu.Asta era amintirea ta despre concert.Credeam ca ar fi trebuit sa fie alta.....Toate aruncate pe un blog in cel mai pur stil......ma abtin.

      Ștergere
    11. Ai dreptate in unele privinte. Intr-adevar, despre concert sunt de retinut si cele ce meritau a fi retinute, printre care si generozitatea ta dezinteresata ; una din calitatile pe care ti le-am recunoscut intotdeauna. Nu ma dezic nici acum. Fii linistit, nu-ti sunt dusman.
      Cat despre Biborteanu, stiindu-i firea dificila si capricioasa, cred ca ar fi mai bine sa nu ma pronunt.
      Ramane doar chestia cu Calin (care, la randul ei, pare a intregi o serie mai lunga - de pe la sfarsitul anilor `90)..
      Iti mai reamintesc doar cum a ajuns cazul Calin un "etalon" in polemica noastra : din cauza puritanismului utilitar cu care intelegi sa-i dai la moaca lui Basescu si echipei sale politice (aproape exclusiv, daca ma gandesc la time-out-ul pe care ti l-ai permis pe vremea liberaloizilor). Amaraciunea observatiei mi-a prilejuit parabola biblica a celui care e mai indrituit sa ridice piatra.. Mai pe romaneste : "Uite, cine vorbeste !".

      Ștergere
    12. Despre epitete, trebuie sa mai adaug ceva :
      1.
      "trepadus" ramane valabil doar atata timp cat :
      a. te crezi distinct de traseul prostioarelor facute cu stampila de vot (inclusiv candoarea cu care-ai "asimilat" trucajul si consecintzele filmuletului de la Ploiesti)
      b. fara o introspectie, nu-ti va scadea macar cu un semiton pretiozitatea cu care ai intrat in arena

      2. iar "jalnic" ramane valabil atata timp cat nu mai poti realiza, macar teoretic, posibilitatea că oameni ca Patapievici, TRU sau Baconschi pot intra de aceeasi parte a baricadei cu Basescu din convingere si nu din oportunism. Asta-mi pare una dintre rătăcirile tale cele mai dezolante.

      Ar mai fi multe de spus, dar mi-e teama ca reluarea tematică a idiosincraziilor tale m-ar face iarasi repetitiv si plicticos - prilej de a-ti etala privilegiul timpului privat cu preocuparile.. superioare (de a te peria cu orice ocazie)

      Ștergere
  5. BRAVO TRU!

    Pentru haita salbatica:
    Inainte sa va publicati mizeriile, invatati putina decenta si nu mai dati vina pe altii pentru propriile frustrari si neputinte.

    RăspundețiȘtergere
  6. Puterea din România nu e de dreapta. Nici Băsescu și nici PDL sau colaiția majoritară. Motive simple și multe: TVA crescut cu 26% și un an pierdut numai cu inventarea de noi taxe care au omorât economia privată neclientelară. Afirmația cu victimele de dreapta este jenantă. România este o țară cu impozite socialiste.
    Mai mult n-a privatizat intreprinderile de stat care au mai rămas și produc pierderi (Oltchim, Poșta, Romgaz) - asta înseamnă că Puterea e de dreapta? Nu, bineînțeles înseamnă doar o nouă formă de național-comunism.
    Dreapta nu se declamă - se probează cu fapte.
    Uluitor de slabă argumentația pentru un intelectual trăit în occident.
    Ajung chiar la argumentele președintelui: N-ai primit cuvântul? De ce nu te-ai bătut acolo, nu aici?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. D-abia asteptam, nu mai putem de nerbdare sa "privatizam" alea ; dar neaparat la Tovarasii vantu-Posta, d'alde Ioan Niculae Romgaz, poate Ovidiu Tender ia si el "saracu'' Taromul, despre Oltchim, numai de bine :http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/cum-au-pierdut-rusii-controlul-din-cauza-ca-adrian-nastase-nu-a-ajuns-presedinte-231594.html,apoi : http://www.romanialibera.ro/exclusiv-rl/investigatii/retelele-secrete-ale-unui-razboi-economic-224667.html si ,nu in ultimul rand : http://www.romanialibera.ro/bani-afaceri/finante/lectia-poloneza-a-privatizarii-industriei-chimice-227829.html . Nu Tovarase, Romania nu e off-shore-ul lui vantu, decat sa trecem la asemenea masuri "de dreapta", mai bine DOMNIA LEGII ,iar societatile profitabile ,tip "Antibiotice" Iasi sa ramana la stat, decat sa devina JAPCA baronilor usele... Intoarce-te dumneata la guvernarea tariceanu, cu imbecilul armean obraznic, Guzganianul, sa ne aducem aminte cum toata cresterea economica au spulberat-o in 2007 si 2008, ca niste Dobitoci... Halal dreapta...Eu nu zic ca Boc bubuie de competenta, din contra , sa plece pentru slaba gestionare a companiilor de stat, da' nici sa puna mana pe ultimele companii profitabile MAFIA SINDICALA USELE tip petcu, dumitru costin, luca ori matei bratianu... Sau teroristul de la metrou radoi...

      Ștergere
  7. Mai bine le puneati filmuletul televiziunii din Brasov care demonstreaza ca o gramada de manifestanti au fost platiti de PNL sa mearga la miting. Ca ne trebuie oameni in strada ca sa-i prezentam la Brux. Sa zicem apoi ca-i reprezentam. Oare nu le este rusine?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Liderii USL stiau bine ca actiunea nu va genera amestecul statelor europene in bucataria romaneasca, ca parlamentarii UE ii vor asculta din politete fiindca asta e fisa postului, dar nu le vor da crezare, ca numai electoratul poate arbitra, prin vot, razboiul dintre Putere si Opozitie. Ponta şi Antonescu mai stiau si ca imaginea Romaniei este grav afectata de acest tip de actiuni. Vorba Monicai Macovei, chiar râde Europa de noi. Si lor nu le pasa...

      Ștergere
  8. Pierdem timpul cu nuante, cu baietii platiti cu ora care se imprastie (ca antenistii prin televiziuni) pe bloguri. De fapt, este vorba de niste unii care se duc cu pira, dovedind cit sunt de mici, pentru ca au nevoie de fratii mai mari ca sa iasa la bataie! Cu rapoartele ambasadorilor pe masa, din care se poate afla ca unul nu se poate scula inainte de ora 13,00 cel mai devreme, iar altul a divortat pentru a se casatorii cu fiica unui sef din partid pentru a ajunge presedinte, oamenii cu mintea la ei nu pot baga in seama asemenea mediocrii. Mai ales ca, la PE, sunt reprezentati (fost sef de grup, fost vice la grupul mare) de cel mai ordinar caz de coruptie, dar si de lipsa de bun simt din istoria PE - Adrian Severin. Asa cum, la fel, problema in parlamentul roman nu este ca fac niste unii protest, ci ca incaseaza 35.000-50.000 de lei pe luna ca sa stea acasa! Nu vor si salarii compensatorii? In fine, problema nu este faptul ca ne-am facut definitiv de ris in europa, oamenii intregi la cap nu vor face din poporul roman clone ale lui Ponta si Antonescu, ci ca la intern trebuie combatuta aceasta mizerie! Au umblat cu pira, iau 500 de milioane de lei vechi pe luna (10 lefuri ale presedintelui Romaniei, 50 de lefuri ale unui profesor cu oarecare vechime) ca sa nu vina la slujba!

    RăspundețiȘtergere
  9. http://www.dw-world.de/dw/article/0,,15705596,00.html

    RăspundețiȘtergere
  10. Zicea pe buna dreptate cineva ca :

    "Anna Politkovskaia, Paul Klebnikov sau oricare din ceilalţi zece jurnalişti asasinaţi în Rusia de când Putin a preluat puterea nu mai pot defini dictatura pentru liderii Opoziţiei de la Bucureşti"

    Cum comenteaza galeria celor cu jalba-n băț pe la Bruxelles ?

    RăspundețiȘtergere
  11. DISCURSUL LUI PORUMBACU. LA U.E.

    Draga U.E., la noi in tara e foarte rau! Dictatura lui Basescu nu este in stare nici macar sa ne opreasca sa furam! Am platit niste fraieri sa iasa in drum si sa latre, dar guvernul terorist al lui Boc a dat un asemenea ger, incat nemernicii aia au cerut de zece ori mai mult, iar atatia bani, nici macar marele opozant Felix Motanul nu vrea sa dea, desi fura de la statul ticalosit cu toate patru labele. A cincea, i-o face liderului nostru, nea Nelu, un mare democrat, cu studii de specialitate la Moscova, in anii 50. Asa nu se mai poate! Apropo, nu facem un pokeras, dupa sedinta? Hm-hm! Deci, cum spuneam, este inadmisibil! Aaa, domnul Tonta, acest martir, dupa cum il arata si fata, ma roaga sa va intreb daca se organizeaza vreun raliu pe la dumneavoastra, ca are vreo 40.000 de Euro de spart : sponsorizari de la diversi protestatari nenorociti de actuala putere. In concluzie, va solicit sa ne sprijiniti in inlaturarea presedintelui Basescu si a guvernului Boc, iar pe mine sa nu ma treziti pana maine, la ora patru dupa-amiaza. Va multumim! Europarlamentarii nostri vor trece cu bastile rosii in mana printre dumneavoastra, pentru eventuale donatii. Multumim pe aceasta cale si domnului Mazare, care s-a oprit la Amsterdam, pentru unele cumparaturi.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Parpalacii ăştia doi Ponta şi Antonescu, plus imberbul cerebral Daniel Constantinescu, sunt proşti şi\sau ipocriţi!

      -Este dictatura regimul politic în care poţi să îl critici, să îl înjuri, să îl jigneşti pe dictator, când vrei, unde vrei şi cum vrei???

      Victor, Crin şi Daniel,
      Toţi trei, sunt la fel.
      Mint, corup şi fură,
      Că aşa-i în... dictatură!(?)

      Ștergere
  12. De ce, Domnule TRU, Pdl-ul sta in expectativa, o amutzeala de prost gust...Din pacate, Boc e ME-DI-O-CRU !!! Hai sa recunostem, cum se spune la box, USL-ul A OCUPAT CENTRUL RINGULUI... Ce e asa greu sa raspundem "zurgalailor" de la Bruxelles simplu : FAMIGLIA ADRIAN SEVERIN LATRA A PAGUBA !!! Iar in tara, va fi obligatorie PREZENTA CONSTANTA PE VIITOARELE POSTURI NASUL TV SI DIGI 24, alfel antena 3 ne calca in picioare...MASURI CONCRETE DE DREAPTA, IN ECONOMIE, CREARE DE LOCURI DE MUNCA etc. De ce NIMENI de la PDL nu vine sa vorbeasca despre fabrica DE LONGHI de la Cluj ? DE CE NU SE DAU BANII NECESARI COMITETULUI OLIMPIC, IN ANUL JO LONDRA ? Ca suntem chiori, nu intelegem ca NICI O FEMEIE DIN ROMANIA NU VA VOTA PDL-ul, din cauza doamnei Udrea, vedeti gargara Alinei Mugiu Pippidi ,in Romania Libera...

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Corecte observatii !
      PDL-ul ar putea sa-si intemeieze mai sistematic replica. Dar se comporta ca naucii. Asta asa, ca sa nu se uite cine sunt mironositzele cu "zurgalai" de la Bruxelles, care-si propun din nou serviciile.

      De exp, ar fi indicat ca puterea actuala sa insiste pe cazul condamnarii (provizorii) a lui Nastase. Rod al micii reforme din justitie, care, printre altele, nu mai permite smecheria a amanarii infinite a infatisarilor in instanta. La fel, depolitizarea parchetului (cazul pedelistilor nemenajati etc)
      Condamnarea lui Nastase ar putea fi invocata pe drept cuvant ca un fapt fara precedent in democratia noastra originala.
      Pedelistii imi par ca inapti sa speculeze discursul clarificator ; nouatatile care vor face viitorul mostenirii Iliescu improbabil. Nu se pricep sa scoata la vedere sensul tuturor ofensivelor si replierilor politice din ultimii ani. Sensul care-i scapa pana si unui chitzibusar pedant ca Dan Banea (ocoșul pedant de mai sus )

      Si ar mai fi destule observatii.

      Ștergere
  13. Off-topic: E oficial! Romania are numai 19 milioane de locuitori:
    http://camarasdelumini.wordpress.com/2012/02/02/romania-are-numai-19-milioane-de-locuitori/

    RăspundețiȘtergere