Euro-carne de tun electorală

Dezbaterea pe tema site-ului olandez care încurajază denunțuri anti-esteuropene s-a încheiat în Parlamentul European așa cum era de așteptat: lăsînd la o parte cîteva sprinturi spre nebunie executate de parlamentarii extremiști, toată lumea s-a declarat indignată. Pînă și liberalii au produs zgomotul de rigoare, ferindu-se, în același timp, să își amintească, măcar în treacăt, că Primul Ministru olandez, omul care tolerează tomberonul de pe net, e liberal.

Problema nu îi privește doar pe liberali ci e, de drept și de fapt, a Comisiei Europene. Faptele sînt îndeajuns de simple pentru a îngădui, pînă și Comisiei Europene, o reacție logică: Primul Ministru olandez trăiește la guvernare agățat de tubul de oxigen pe care îl poate închide sau deschide PVV, Partidul care a lansat site-ul. Dacă PVV se supără, guvernul cade. Dacă Guvernul e cuminte și lasă PVV să-și facă numerele obscene, PVV e mulțumit și Guvernul rămîne la putere.

Ce face Comisia Europeană în această situație? Răspunsul exact e: nu face ci se face că nu pricepe. Olandezii sînt membrii de rangul întîi ai UE și nu trebuie deranjați, certați sau redresați. În consecință, Comisarul European Reding, răspunzător de Justiție, Drepturi Fundamentale și Cetățenie, uită pentru ce e responsabil, vine în fața Parlamentului și anunță că admiră indignarea parlamentarilor europeni. Mai mult: comisarul se simte mîndru de ei! Flatant dar asta nu scutește Comisia. Parlamentul poate înfiera liniștit. Doar Comisia poate pune piciorul în prag. Cum? Transmițînd un ultimatum care lasă guvernul olandez să aleagă: închide site-ul sau suferă procedura de infringement. Comisia Europeană a evitat această soluție, preferînd să cînte, în schimb, măreția Parlamentului European. În consecință, problema rămîne nerezolvată iar Uniunea Europeană găsește încă un mod de a-și diminua credibilitatea.

Ulterior, la o întîlnire cu grupul parlamentar PPE, Președintele Comisiei Europene, J.M.Barroso a fost întrebat, în mai multe rînduri, cum are de gînd Comisia să acționeze. Președintele Cmisiei a condamant din nou, după care a cerut Comisarului Reding să dea mai multe amănunte. Comisarul Reding a revenit la glorificarea Parlamentului și a adăogat că de acționat poate acționa doar guvernul olandez. Motivul: manifestările rasiste fac obiectul unei așa numite decizii cadru europene care nu poate fi aplicată decît în baza legislației și cu mijloacele executive naționale. Perfect! Asta însemană, mai departe, că guvernul olandez a primit o invitație la sinucidere, invitație care va fi refuzată cu plăcere. Dacă această cale e închisă de dorința oricărui guvern de a rămîne la putere, e de datoria Comisiei să caute acele căi de acțiune care pot fi impuse din afară. Nu se poate invoca legislația anti-rasistă? Nu-i nimic, atunci se poate invoca legislația privtoare la protecția datelor personale, așa cum au cerut mai mulți parlamentari europeni și n-a reușit să audă Comisarul Reding. Ar fi o ocazie tocmai bună pentru Comisia Europeană de a-și arăta puterea și pentru Uniunea Europeană de a-și întări credibilitatea.

Site-ul olandez și supraviețuirea lui asigurată de paralizia executivului european, sînt o continuare a formulei Schengen. Ele surpind Europa într-o poziție de slăbiciune severă, față în față cu guvernele naționale. Nu cu orice guverne naționale ci mai ales cu guvernele naționale ale clubului franco-german. Guvernele și națiunile estice se pot bucura mai departe de o piață comună foarte prezentă pe hîrtie, garantor al drepturilor europene refuzate est-eruopenilor. Între timp, Președintele Sarkozy a decis că are dreptul să dea cu capul de pereți, în fiecare seară, la televizor, tot ce mișcă, muncește și e est-european în Franța. Sarkozy e în campanie și nimic nu e mai bun de terfelit în campanie decît înaltele idealuri europene pe care tot Sarkozy le cîntă peste an. După cum spun sondajele, practica are succes. Europa în principiu și Europa de Est în practică devine astfel utile. Electoral.