Clasa de la mijloc de iluzie

Marele defect al discuțiilor pe tema vieții și suferințelor societății românești e confuzia repetată între clasa de mijloc și intelctualitate (intelighenția sau, mai larg, grupurile profesionale liberale, cu educație superioară). În lipsa unei definiții corecte și în prezența unei presupuneri complet eronate, toate aceste dezbateri care evocă, de 20 de ani, clasa de mijloc, sînt mai curînd celebrative și iluzorii. Astfel, demonstrațiile (cîte au fost), campaniile de presă și asalturile ONG sînt sistematic ridicate la rangul de dovadă a ascenisunii și revoltei noii clase de mijloc românești. Toate aceste înscrieri critice la cuvînt au meritul lor dar nu au nimic de-a face cu viața și interesle clasei de mijloc. Mai întîi, pentru că majoritatea clară a acestor purtători de mesaj critic e alcătuită din studenți, scriitori, jurnaliști și adulți cu profesii liberale. Asta îi așază într-o categorie care dă, de regulă, o parte însemnată a societății critice, peste tot în lume. Clasa de mijloc e cu totul altceva.

Ea nu se definește în funcție de accesul la educația superioară, nu e totuna cu suma deținătorilor de diplome universitare și nici măcar nu e bine articulată intelectual. Odată cu succesul clasei de mijloc vine și rafinamentul dar asta nu înseamnă că, la origni, clasa de mijloc n-a fost rău educată sau amatoare de kitsch. În definiția propriu zisă, clasa de mijloc e, mai întîi, o realitate economică. Numele real al acestui grup e burghezie și desemnează acel grup activ care are succes economic și forțează transformarea lui într-o realitate politică, adică într-o societate care permite competiția egală și protejază creativitatea. Așa ceva nu există în România, decît ca unul din travestiurile care mimează, instituție cu instiuție, sistemul democratic. Puterea economică a clasei de mijloc potențiale a fost pierdută exact acum 20 de ani de aspiranții îndreptățiți și confiscată, tot acum 20 de ani, de protejații vechiului regim politic din care s-a recrutat oligarhia. Ion Iliescu și grupul din jurul lui au știut foarte bine de ce orice șansă de afirmare economică autonomă trebuie curmată și de ce șansa economică trebuie transformată în privilegiu al oligarhiei de tip Vîntu, Patriciu, Voiculescu. În locul unei clase de mijloc ambițioase și pro-democratice, România s-a ales cu o trupă selectă de impostori care pozează în capitaliști de mare calibru. Prin urmare, criticii mai mult sau mai puțin onești ai zilei de astăzi sînt, măcar în teorie, oameni de conștiință dar nu pot fi și o forță socială îndeajuns de puternică pentru a forța un aranjament echitabil în societate. Altfel spus, România, ca și alte state est-europene, e în situația schizoidă a societății care joacă farsa democrației pentru a-și perpetua tradiția nedemocratică.

Definiția falsă cu care operăm trebuie corectată, măcar pentru a respecta adevărul socio-economic și pentru a face dreptate acelei pături subțiri care se bate pentru șansa sectorului privat în România. Nu e numai asta. Iluzia asupra clasei de mijloc ascunde un pericol pentru viitor. Intelighenția se dezamăgește ușor sau mai exact, trece rapid la resentiment. Neavînd resursele și competența economică ale clasei de mijloc, o intelighenție învinsă sau nemulțumită se refugiază în idei contestare, în radicalism și utopie. Fără excepție, ultimele două secole de eșec sau frustrare ale acestui grup dotat și sensibil s-au transformat în reacționarism stîngist. Cu alte cuvinte, pericolul care pîndește atît intelighenția cît și societatea românească e apariția albiei pentru o stîngă intelectuală, academică și militantă. Sigur, România e mult mai bine păzită de fascinația stîngii decît statele care n-au cunoscut comunismul real. Însă capacitatea memoriei sociale e, în cele din urmă, limitată. Nu contați pe ea. Viitorul administrat de un prezent trucat va fi tot mai amnezic.