27 februarie 2012

Victor Ponta în Mișcarea Populară !





Cu excepția faimosului caz Iliescu, nimeni nu e ireversibil și nimic nu e incurabil. Asta înseamnă că pînă și Victor Ponta are șansa lui de reformulare. Acest adevăr suprinzător dar cert trebuie rostit și salutat din două motive.



Mai întîi, pentru că el semnalează o greșeală pe care autorul acestor rînduri o recunoaște deschis. Astfel, imaturitatea domnului Ponta, mereu comentată în acest spațiu, a încetat - spre dezamăgirea prudentă a comentatorului. Asta nu înseamnă că maturizarea dlui Ponta a țîșnit spre finish ci doar că imaturizarea aceluași domn Ponta și-a domolit galopul. Celebrul discurs echilibrat susținut de dl Ponta în Parlament, la învestitura guvernului Ungureanu, a fost urmat de o serie de remarci tactice și politice ponderate sau de-a dreptul inteligente. Tocmai de aici decurge al doilea temei de recuperare a persoanei politice Ponta.



Victor Ponta devine, pornind de la propriile declarații, un om de dreapta. Mai multe puncte ale programului său economic sînt identice sau asemănătoare cu teze din programul de guveranre prezentat de Primul Ministru Ungureanu. Mai multe declararții recente ale dlui Ponta își găsesc echilibrul gramatical și economic întro zonă de bun simț vecină dreptei. Același număr de declarații sînt evident necomestibile pentru PSD, partidul condus formal de dl Ponta și efectiv de fixațiile socialiste ale duetului Iliescu/Năstase - așa cum au putut fi ele recent degustate în discuțiile despre poziția României în chestiunea semnării Pactului de guvernanță european. Iliescu și Năstase se simt datori să asigure datoriile vitoare ale României și nu pot accepta în ruptul capului și al BNR un angajament de bună contabilitate națională. Victor Ponta nu e nici el sută la sută convins dar pare atras de perspectiva unei economii cu parametri stabili și decenți. Așadar, noua noastră geografie opoziționistă arată în felul următor: la periferia dreptei - Victor Ponta, la stînga lui Ponta - PSD, la stînga PSD - fostul Partid Liberal, la stînga fostului Partid Liberal și mult în afara oricărei hărți - Crin Antonescu, cîndva posibil Președinte al României, curînd amintire amuzantă a lumii politice românești.



Această nouă distribuție, cere răspuns. Reașezarea politică nu poate întîrzia. În fond, dl. Ponta, în capacitatea sa de potențial om de dreapta, e stingher și incompatibil cu propriul partid. În schimb, dl Ponta se apropie, atît verbal cît și intelectual, de sfera dreptei. Iar spațiul de primire și triere al dreptei nu poate fi decît proiectul Mișcării Populare. Fără urmă de ironie și, deocamdată neoficial, următorul pas logic în dezvoltarea Mișcării Populare ar putea fi cooptarea dlui Ponta. Pentru a spune lucrurilor pe nume: Victor Ponta merită admiterea în Mișcarea Populară, poate, chiar, Carnetul de Membru nr.1.



O asemenea decizie ar face dreptate procesului de redefinire prin care trece dl. Ponta și l-ar elibera, totodată, de presiunile socialiste din propriul partid. Aceași mișcare ar aduce dreptei o minte încă tînără și reeducabuilă. În măsura în care se va apleca asupra acestei variante, dl Ponta ar putea deveni exact ce și-ar dori dar nu își poate permite să declare în calitate de lider PSD: un adversar al impozitelor, un prieten al economiei competitive și un aliat al tinerilor care împing România în direcția bună.




Victor Ponta poate fi unul din atuurile Mișcării Populare, în calitate de renegat socialist, pe urmele atîtor oameni inteligenți care și-au reprimat imaturitatea sau demagogia și au adunat curajul de a face un bine țării lor, prin politica dreptei. Victor Ponta e compatibil cu Mișcarea Populară și asta face din el un candidat credibil.


3 comentarii:

  1. O alianta naturala PDL-PSD bazata pe naturaletea relatiilor omenesti ,trecand peste vechile orgolii, total fortate din trecut, este solutia cea mai sanatoasa ,din toate punctele de vedere ! Stiu ca pare scandalos,insa o spun fara ocolisuri : astazi CRIN ANTONESCU A INGROPAT DEFINITIV ORICE SPERANTA DE REVENIRE LA NORMALITATE ! Excluderea lui Teodor Melescanu din PNL reprezinta DEMENTA definitiva ! Antonescu a devenit obersturmbamfuhrer-ul politicii dambovitene, fara pic de umor ! Felicitari ,de aici, Domnului Ponta ,nu numai pentru ultimele pozitii publice , ci pentru PRAGMATISMUL dovedit, PUNTILE deschise complet si RATIONALITATEA TOTALA de care da dovada !

    RăspundețiȘtergere
  2. De parcă nu se știe că Ponta va fi viitorul premier al alinaței post-electorale PDL+PSD(+ceva)...

    Maimuțoiul ăla de MRU a fost tras de lanț din țarc ca să îi facă încălzirea lui Ponta, doar e pe același calapod. Ponta cu moaca aia a lui era absolut necredibil ca virtual premier, acum devine credibil.

    RăspundețiȘtergere